Iubirea

Arzând în neantul fără de-nceput
Lumină sacră ce moarte n-a văzut
Ce-n infinit se-ntinde făurind
Din albă negură, fiinţă dăruind.

Tainic zămislita-n inimii o rază
Ce din prunc în moarte, speranţă ea creează
Încoronând cu a stralucirii sale fiinţa
Ce-n om îşi puse iar credinţa.

Încercat-au fitile frânte-a o defini
Rătăciţi de raţiunea simplă de-a o trăi
Căci a sa coroană greu apasă
Pe capetele ce plecate nu se lasă.

Primar instinct de-a vieţui
A altor trai spre-a birui
Prelungind doar a sa viaţă
Zdrobind sălbatic ce-n contra i se-nalţă.

Dar a timpului stăpână
Din stravechi sălăşuie
În inimi pline de lumină
Ce din pururi dăinuie.

Definindu-şi starea, ca un unic crez:
Există-n cel ce fiinţa-şi reneagă
Trăind pentru cel ce realizează
Că focul sacru nu-l trădează.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

Clipind, privesc prezentul
În mreaja-i efemeră
Ce totul a cuprins.

Atât de mult se-ntinde
În neantul nesfârşit
Că viitoru-n fapt e-un vid.

La fel, trecutul zace
În mormântul clipelor
Nemaiînviind nicicând.

Momentul, tot un vid
Ce-n mormântu-i doar se naşte,
Nemaifiind de cum el s-a trăit.

Clipa, deci, ce este doar?
Mister tainic al simţirii?
Sau, trecut, un vis ciudat.

Ea îşi are, totuşi sensul
Traindu-o nu ca pe-un nimic,
Ci-un crâmpei viu din etern.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-un timp

De-un timp în mine se ascunde
Un prunc firav... Plânge-n adânc...
Se pierde în copilărie,
În al tăcerilor amurg...

Nu, nu-i bolnav! E doar o umbră
Trăind cu mine-n orice clipă,
E centrul pineal ce-n ere
Ca o speranţă se ridică...

Tăcut şi blând se înfiripă,
Trup nou ce-n trupul sfârtecat,
Trofeu prin mâine se ridică...
În alte timpuri întrupat,

La braţ cu noua mea făptură,
Venind din minus infinit,
Eu şterg păcatul omenirii
Ce-n nopţi târzii te-a zămislit.

În lupte aprige prin lume
Cu 'cela ce m-a ruinat,
Câştig, căci pruncu-i arma care
Spre transcendent m-a înălţat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De chaos pătruns

Mă-nvârt în juru-mi ca un astru
În poala soarelui măiastru,
Întunecimea mă-nfăşoară
Sălbatic, m-atacă ca o fiară.

Mii de vânturi mă pătrund
În chaos mă trezesc că sunt,
Călcat de pietre fără frică
Ce-n aer cred că se ridică.

Căci, doar pietre ele sunt,
Cad în praful cel mai crunt
Dar, chiar şi-atunci, sfidând
Tot vulturi, se cred zburând.

Iar eu, uitat în carcera cea grea
Searbădă şi rece, solitudinea,
Nu sunt, ce sunt cu-adevărat
Ci, doar, ce alţii au aflat.

Dispar, ca un gând ciudat,
Ca un fum, de alţii dispersat.
Eul meu se-afundă-n nefiinţă
Pustiit de-a focului voinţă.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ochii storşi de lacrimi

Când ochii storşi de lacrimi privesc în gol departe
şi nu mai vezi pe nimeni din câţi îţi trec prin faţă,
o, cine-ţi umple-n suflet un gol lăsat de moarte
şi cine-ţi dă privirii o rază de viaţă?

Credinţa, doar credinţa, ea-i singura putere
ce mântuie fiinţa prin Cruce spre-nviere.

Când, frânt, ţi-aduni tristeţea ca cioburile sparte
din viaţa răvăşită de-a urii vijelie,
o, cine-ţi mai întoarce nădejdile din moarte
şi cine-ţi dă vieţii o nouă temelie?

Când lupta ţi-e pierdută şi zările-s deşarte,
iar gheara disperării viaţa ţi-o sugrumă,
o, cine-ţi mai aduce o mântuire-n moarte
şi cine înspre-o altă iubire te îndrumă?

Credinţa, doar credinţa... ea singură împarte
viaţa, despicând-o în două pe vecie:
o parte, prin nădejde, 'nălţând-o peste moarte,
iar ceealaltă dând-o iubirii, pe vecie.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă curată [Guiltless heart]

Omul cel drept în viaţă, cu inima curată,
Ce-n gând n-are trufie şi-n fapte n-are pată:
Omul cu zile blânde, care voios trăieşte,
Speranţa nu-l înşală, destinul nu-l mâhneşte;
De turnuri şi armură nevoie el nu are,
Nici de cotloane strâmte, să fugă de teroare:
Căci poate fără frică cu ochii să privească
Oroarea din adâncuri şi groaza cea cerească;
Râzând astfel de soartă, noroc şi slăbiciune,
Din rai îşi face carte şi dulce înţelepciune;
Amici din gânduri bune, din trai comoară mare,
Un han îi e pământu-n a lui peregrinare.

poezie celebră de Francis Bacon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă curată [Guiltless heart]

Omul cel drept în viaţă, cu inima curată,
Ce-n gând n-are trufie şi-n fapte n-are pată:
Omul cu zile blânde, care voios trăieşte,
Speranţa nu-l înşală, destinul nu-l mâhneşte;
De turnuri şi armură nevoie el nu are,
Nici de cotloane strâmte, să fugă de teroare:
Căci poate fără frică cu ochii să privească
Oroarea din adâncuri şi groaza cea cerească;
Râzând astfel de soartă, noroc şi slăbiciune
Din rai îşi face carte şi dulce înţelepciune;
Amici din gânduri bune, din trai comoară mare,
Un han îi e pământu-n a lui peregrinare.

poezie celebră de Francis Bacon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curajul

Gandirea, ca un fulg pluteşte
Şi se scurge-n raza dulce
A divinei realităţi,
Fiindu-i, deci, cu neputinţă
Să-nţeleag-a sa ştiinţă.

Viitorul, deşi tainic el domneşte
Şi subjugă-a minţii vină,
Ce se-ncrede doar în vânt,
Din străvechi el se arată
Contra realului cuvânt.

Iubirea, sacru viu ea stăpâneşte
Şi-ntăreşte a minţii fiinţă,
Ce răzbate-n vântul crunt,
De la-nceput ea se vădeşte
Forţa "de a fi ce sunt".

El, cel ce ere a schimbat
Şi prefăcând în umilirii coroana,
Dând inimilor asigurarea,
Ce-şi trăiau doar resemnarea:
"Curaj, eu am învins lumea!"

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arwen: Din cenuşă se vor aprinde flăcări. O rază de lumină se va naşte din întuneric. Sabia ce a fost odată frântă va fi din nou făurită. Cel fără de coroană va fi din nou rege.

replică din filmul artistic Stăpânul inelelor: Întoarcerea regelui, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (1 decembrie 2003)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credo

Cred în Cuvântul ce-a venit să piară
Ducându-şi crucea până la sfârşit,
În timp ce ei credeau că Îl omoară
Pe Cel făr' de-nceput şi infinit.

Cred în Fiinţa Tatălui Părinte
Născută din femeie ca un om,
Să simtă carnea trupului ce simte
În genă, moleculă şi atom.

Cred că a fost Mesia şi minune,
Dar nu aşa precum credeau tiranii,
Căci Fiul Dumnezeului în lume
N-a coborât să lupte cu romanii.

Fără să am nevoie de dovadă,
De sacerdoţi, de temple şi de cler,
Mai cred apoi că S-a înălţat la Cer
Şi-am să-L mărturisesc fără tăgadă.

Crezând astfel în pace şi-n Lumină
Aceea ce cu focul nu te arde,
Mă închin numai la Voia cea Divină,
Din umbra crucii fără de stindarde.

Cred în Lumină Adevăr şi Viaţă,
Călătorind fără volum şi masă,
Spre veacul veşniciilor, acasă,
Unde lipseşte a spaţiului distanţă.

Mă închin la stele, univers şi floare,
Mă închin la cer, la apă şi pământ,
‘Naintea voastră îngeri oarecare
Şi oameni botezaţi în Duhul Sfânt.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul

Priviţi atent cum străluceşte
Asupra cine-i reuşeşte
Să sară-al eului hotar,
Din gând străin, plin de amar.

A sa lumină, doar există
Tot în rest, deşi persistă,
Iluzii triste ce cuprind
Vâltoarea mării suferind.

Atât de-aproape el se află
Încât voind se şi arată
Din tărâmul fericirii,
Stăpânul viu al nemuririi.

Căci ce poate fi mai sus
De realul ce-n curaj e dus
Peste lumi şi peste sine
În vârful culmilor divine?

Priviţi-l plin de-sa onoare
Trăiţi în lumina-i iubitoare,
Iar dacă toţi l-ar ocoli
Tu, singur, în el să fii.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa

Omu-şi scaldă-n infinit ştiinţa
Stropindu-şi în zadar dorinţa
Cu sudori, din neputinţa
De-atinge cei doi sori:

Realul viitorului târziu
Ce surprinde-a minţii cale
Cu-al său vis pur, auriu
Ori, coşmar vag, cenuşiu.

Nevăzutul, ca o fiinţă rară
Pe tărâmuri nesfârşite-aleargă,
Definind umanul "a simţi"
Făr-de care n-am mai fi.

Dar, chiar şi cel ce nu cuvântă
Gângurind, ca prin miracol
Poate simţi deja trăită
Clipa vie, mult dorită.

Viitorul, deci, devine
Realul viu, desăvârşit
Prin speranţa roditoare
Din preştiinţi doveditoare

Nevăzutul se preschiimbă,
Dând orbire ochilor,
Căci dovada evidentă
E deasupra fiinţelor.

Prin el, deci, omul viu trăieşte
Căci, aşa doar reuşeşte
Să uneasc-a firii inimi
Cu Cel ce însuşi Este.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stirpea Borges

Nimic ori prea puţin despre străbunii
Din stirpea Borges ştiu: vagi lusitani
Ce-n carnea mea lăsat-au peste ani
Oprelişti şi-obiceiuri. Parcă bunii
Nicicând n-ar fi trăit. Şi mi se pare
Străini complet că sunt de-a artei moarte.
Imperceptabil, fac cu toţii parte
Din timp, şi din pământ, şi din uitare.
Aşa-i mai bine. Împlinit destin.
Sunt neam de lusitani. Viteji ajunşi
Pe mările Orientului străin,
Apoi pe mări de-aprins nisip pătrunşi.
Sunt regele ce-n misticul pustiu
S-a rătăcit, jurând că-i încă viu.

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul

S-aşează molcom pe lemnul putred
Al unei bănci uitată-n toamnă,
Un domn galant cu părul veşted,
Ce-şi încheie nasturii la haină.

Se uită-n zările sfârşite
Căutandu-şi, parcă, resemnarea
În conturul frunzelor căzute
Răpuse de rugina grea, uitarea.

Se-ntoarce-ncet cu chipul său străin
Văzând aripa unui porumbel
Cum taie pacea moartă, din senin,
Îşi spune:"cum e să fii om, de-ar şti el..."

Atunci, pe faţa-i netedă de timpuri,
Se prăvăli un strop de rouă caldă
Din privirea-i prinsă-n visuri,
Ce-n raze-apuse iar se scaldă.

Se-afundă-n lumea grea a vieţii sale
Păşind sfios pe-anilor potecă,
Cu teamă parcă, de ce-ar ieşi în cale,
Oprindu-se la o amintire ce-o regretă.

Suflarea-i se opri, o clipă
Iar inima-i stătu-n simţire
Văzând mânuţa-i, atât de mică,
Şi picioruşul ei zglobiu, din fire.

Surâsu-i pur, ce ani-i împodobi
Cu părul ei, ca rupt din soare,
A fiinţei ce din coapsele-i ieşi
Ştiind, atunci, că viaţa sens îşi are.

"Dar ce rost, să pot eu spune,
Că îşi simte al meu trai,
Când timpul hoţ, iar mă răpune
În faţa mormântului, fără de grai?"

Atunci tumultul de-ntrebări,
Fiinţa-i iarăşi chinuiră,
De ce-ul crud, se-ascunde-n lăcrimări
În ziua cănd nu vieţuiră.

"De ce moarte, tu, şireată
Din tot ce vis a fost odată,
Acum nimic, nu mai există,
Viaţa-n abur, transformată..."

În străini-şi deschise ochii,
Ce-a iubirii mamă n-au văzut
Cu laptele amar al urii
În adăpostul rece, fu crescut.

Trezit în lume, ca un fulg plăpând
Rătăcit în oceanu-nvolburat,
În sălbăticia goală, doar luptând
Reuşit-a învinge-a nimicului regat.

Dar, deodată-o floare răsări
Înseninând cu-al ei parfum,
Eternu-i gând în a iubi,
Inimi uitate pe-acelaşi drum.

Floarea, însă, se-ofili,
Ale ei petale încă rămânând,
În sufletu-i se oglindi,
Retrăiri doritoare, parfumând.

Acum, doar el şi clipa vie
Trăiesc ca două stele-n vis
Ce-n straluciri, aveau cândva să fie,
Sperând etern în Paradis.

Clipind din nou, ca un copil
Îşi şterge-a lacrimilor dâră,
Zâmbind la el, ca un senil,
Oftă, iar porumbelul său, zbură.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ea, femeia...

E ea femeia ce-n viata iti apare
O tainica lumina in noaptea efemera,
In brate te atrage, iubindu-te cu-ardoare
Hranindu-te cu-a dragostei himera.

La inceput izvor de daruire
Ingenua, gingasa si gata sa-ti ofere
In viata cenusie doar clipe de placere
Te lasa ca sa gusti din fericire.

Dar focul ce-l aprinde se-nteteste
Si viata-ntreaga ti-o cuprinde
Femeia este fiara cand iubeste
Nu iarta pe barbatul care-o vinde.

Dar de vei sti sa-i fii mereu aproape,
Ea dulci fiori in tine va aprinde
Pe al iubirii val, te va purta departe
Corabie de-a pururi, in viata si in moarte.

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de Ildico Asandei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa de-a se mărita este un instinct primar şi de bază în femei. Este urmat de un alt instinct primar şi de bază: dorinţa de-a fi singură din nou.

citat din Nora Ephron
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amândoi

Dă-mi viaţă să-nvăţ să trăiesc,
Dă-mi lacrimi şi zâmbet, să-nvăţ să iubesc
Trezeşte în mine o altă fiinţă,
Şi fă să se nască din suflet dorinţă...
Greşeşte-mi şi cere-mi iertare,
Dă-mi roua din zori şi-o dulce chemare,
Cuprinde-mă-n braţe, condu-mă-n abis
Dă-mi stele aprinse şi veşnicul vis.
Dă-mi forţă să trec prin foc şi prin ploi,
Încrede-te-n mine, încrede-te-n noi
Fii înger al nopţii, lumină din Rai!
Blândeţea senină din dulcele-ţi grai.
Destramă tu, zidul durerii
Dezleagă misterul vechi al tăcerii
Dă-mi şansa să sper, opreşte-te-n loc
Să fim iar copii - sa fie un joc!
Opreşte tu, dorul ce-n suflet se-adună
Dă-mi parte din tine, să fim împreună.
Mi-e teamă de frigul din sufletul meu
Când focul iubirii se-aprinde cu greu.
Să facem lumină din cer să se nască,
Şi dragostea noastră de-apururi să crească.
Dă-mi ropot din lacrimi, culese din ploi.
Şi astfel iubirea va fi pentru noi.

poezie de Andreea Palasescu (19 iulie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E... "nu-i"!

Cum oare-o fi senzaţia, o zi, de-a nu mai fi?
Căci şi nimicul este... nu s-ar mai denumi!
Doar că nu este "a fi", este "a nu fi", un "nu-i"...
Absent, c-un loc şi el; neant, cui te supui!

Că minus, sigur, este, cu certitudine-n balanţă,
Altfel s-ar dărâma cumul, tot doar creanţă!
N-ar fi lipsa, în minus, aşa cum e, o esenţă
Şi şir de număr, cifre... n-ar fi, n-ar fi valenţă?!

Şi cât de explicabil este un nu, "nu mai e",
Cel nevăzut, ne "a fi"-ul, de antimaterie,
În neîntâlnirea-i lipsă, programic; ca şi astru...
Ce-n negru nu se încrede, de pierit, de dezastru?...

Şi neantul dus, plecat, ce-l ţinem suflet, noi,
Cel ce-n întâlniri n-apare, ne apără de "apoi"?
Nu e mister nicicum, că nu-i mister nici el...
E-un punct; acul la zero! Nefiinţa... cu eternel!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul consolării

Potrivnicul destin te ia la trântă,
Dar poţi să laşi o urmă-n infinit,
Precum o lasă melcul negreşit,
Pe lujerul ce-n soare se avântă.

Cu visul libertăţii răstignit,
În vârful care inima-ţi încântă,
Să fugi din turma proastă şi înfrântă
De biciul şuierând necontenit.

Priveşte cu speranţă spre zenit,
Iar soarta, în final, dacă îţi curmă
Urcuşul către vârful însorit,

Împacă-te cu gândul de pe urmă
Că-n viaţă cel puţin ai dovedit
Voinţa evadării dintr-o turmă!

sonet de Pavel Lică din Râsete în cer şi pe pământ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de veghe

Înlăuntru frunţii, lunecau corăbii de lumină.
De veghe, sub stăpânirea inimii,
gândul de bine a pus ochii pe ea.
Într-o conştiinţă care se implica,
avea menirea de-a ţine treaz simţul mirării.

Înainte de-a împreuna malurile amurgului,
mai folositor ochiului decât bolţii,
lumina rămăsese-n ochii ei infinit de cuceritori.

Cu aburul sufletului înrămat în colţul inimii,
la căpătâi de veghe, în al razelor decor,
la porţile luminii, un luceafăr.
Semne de-ntrebare îi răscolesc preajma condensată-n strălucire:
acolo, undeva, se află mereu un răspuns
pe care starea de veghe nu-l ajunge niciodată.

Doar necuprinsul din privirea-i tăcută,
strecurat ca o lacrimă cu noimă,
este şi reazem, şi călăuză, şi muză, şi...

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţi sau vii?...

Moarte în viaţă sau viaţă în moarte?
Cum e acum şi cine socoate?
Dacă plătim trai într-o dată?
Prin izbăviri înseamnă spre-o poartă?

Unde ne-aflăm şi unde-i mai bine?
Dacă înviem prin moarte în sine?
Dacă amăgim pe-atâtea suspine?
Doar de-a trăi în moartea de mâine.

Viaţă şi moarte şi invers se poate
Lumina-ntuneric cum se împarte?
Dacă ne-aşteaptă o altfel de rimă?
Dacă e-aici morţi naşterii vină?

Naşteri din moarte, murim a ne naşte,
Dacă-i aceasta poarta spre toate?
Dacă-i continuu în cerc repetate?
Timpuri de-acum cu ce-i pe-altă parte.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!