Cu mâini de lumină

Întorc gândurile până se uscă cum fânul,
devin moi aromate,
în tinereţe am adormit pe căpiţe
şi am rămas îmbătat de mirosul copt.

Acum învârt ideile şi le las să germineze,
caut esenţe de trăire vie,
merg mai departe şi-mi evaluez posibilitile
de a fructifica rodul
care să-mi umplă viaţa
cu mireasma răcoroasă a nopţilor de mai.

Doamne, în universul atât de înălţător
picură-mi din harul tău cîte puţin
până mă trezesc om
cu mâini de lumină.

Poate nu ştiu să adaug zilele frumoase,
dar ceva din suflet am să pun
până va înflori din el recunoştinţa.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirosul copt

Spiritul nebănuit
al pietrei cioplite
în trupul femeii
se-nfăşoară-n lumină.

Din harul pe care-l respiră
cu stăpânire de sine
împarte la toţi.

Caută-n fructul tomnatic
culoarea dulce, ruginită
şi-i împrumută savoarea.

Îşi risipeşte mirosul copt,
se lasă răcoroasă, molatică
peste suflete împietrite.

Spiritul irumpe şi se înalţă
din forme migălos şlefuite
fără de unghiuri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întorc pe drumul soarelui

Urmăresc orizontul până dincolo de moarte,
îi şterg geamurile la ferestre.
Mă întorc pe drumul soarelui la obârşia izvoarelor,
caut oamenii locului.

Mă sfătuiesc şi-mi arată în ceea ce cred,
să mă pot converti
la sintaxa cuvintelor scrise pe faţa zilei
în ziua învierii.

Doamne, prinde-mă de mâini
şi pune-mi în palme pâine cea de toate zilele,
să o mâncăm împreună cu peştele sfânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la malul opus

Frânghia care ne leagă unul de altul s-a rupt,
am tras tot timpul fiecare în partea sa,
s-a mers prea departe pe drumuri inexistente
şi a venit furtuna.

Prins între fulgere şi vânt năprasnic am intrat în panică,
cu respiraţia tăiată caut un adăpost
în care să-mi las trecutul,
prezentul să-l fardez
şi să merg pe sârmă în echilibru
până la malul opus.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânără

Tânără şi atât de fragedă trăieşte în mirajul
verdelui în seva din frunze
pe ramurile copacului îndrăgostit
îmbrăţişând cu mâini de lumină
trupul în iubire vibrând.

Tânără înfăşoară în cuvinte speranţa
şi-i dă semne de încredere sinceră
pe portativele interioare,

până îi cad florile şi leagă fruct
într-o dulce sărbătoare de liliac
uitând să mai gândească rodul bogat
mai copt decât se aşteaptă.

Într-o lume sinuoasă şi schimbătoare
esenţa se închide în viaţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţă de lumină

azi am operat un gând bolnav
am scos din el tot ce era banal
şi l-am repus în mişcarea de idei

timpul şi spaţiul i-a devenit neîncăpător
dar mai departe nu-l pot explica
am rămas în propria scoică a memoriei

din ea privesc prin deschizătură
cu acea curiozitate neobosită
strânsă de toţi semenii pe pământ

mă evaluez după fiecare clipă
şi rămân aceeaşi fiinţă de lumină
care-şi pune gândurile în vise realizabile

din orice parte mă văd liber
să-mi construiesc propriile idealuri
fără umbrele în care mă vor alţii

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În scoica memoriei

azi am operat un gând bolnav
am scos din el tot ce era banal
şi l-am repus în mişcarea de idei

timpul şi spaţiul i-a devenit neîncăpător
dar mai departe nu-l pot explica
am rămas în scoica a memoriei

din ea privesc prin deschizătură
cu acea curiozitate neobosită
strânsă de toţi semenii pe pământ

mă evaluez după fiecare clipă
şi rămân aceeaşi fiinţă de lumină
care-şi pune gândurile în vise realizabile

din orice parte mă văd liber
să-mi construiesc propriile idealuri
fără umbrele în care mă vor alţii

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să ştiu de teamă

Întorc drumurile înapoi
şi mă pregătesc de mers,
dar am numai împotriviri.

Las în uitare toate suferinţele,
nu vreau să ştiu de teamă
şi nevinovat starea mă intrigă,

deseori tristeţea are urme vagi
care sunt greu de observat,
dar sapă în interior adânc.

Cerul se cufundă într-o linişte apăsătoare,
copacii cu aerul lor de lumină
respiră verdele prin frunze,
nu mai pun prea mult suflet,
mă înclin cu smerenie la cei dotaţi
cu harul dătător de viaţă.

Serile copleşitor de frumoase
se apropie la orizont.

Îmi lipesc fruntea de inima ta,
o ascult,
nu pot să fac mai mult,
dar pot iubi

cu toată fiinţa ce se înalţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea străină

Sunt un grabit pus să alunec pe panta durerii,
mă socotesc degeaba cu viaţa care n-are nimic bun,
am rămas desfrunzit de anii norocoşi
şi mai caut să lupt.

La poarta raiului liniştea mea e străină,
mă întorc în trecutul ştiut
ca o pagină dată înapoi de vânt
şi absorb lumina
din care m-am născut.

În mâini strâng un bulgăre de pământ
să-mi simt înaintaşii cum se odihnesc în el
cu sufletul în cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la tine-i departe

să-mi mărturiseşti
cum reuşeşti să spargi clipa
şi o laşi să aştepte monoton pe următoarea

de ce te frămânţi atât de mult
să rupi în bucăţi răbdarea
când totul trece

din inimă sângele pleacă şi se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit

până la tine-i departe
nu ştie decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă

tot ce se întâmplă nu se ştie
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândeţea ninsă pe pleoape

lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la tine-i departe

să-mi mărturiseşti
cum reuşeşti să spargi clipa
şi o laşi să aştepte monoton pe următoarea

de ce te frămânţi atât de mult
să rupi în bucăţi răbdarea
când totul trece

din inimă sângele pleacă şi se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit

până la tine-i departe
nu ştie decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă

tot ce se întâmplă nu se ştie
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândeţea ninsă pe pleoape

lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa este o căsuţă nouă

Într-o încăpere insalubră
inima mea-i o fereastră deschisă
lăsată singură în stare de aşteptare,
chiar şi trăirile pot înflori mai târziu
la fel cum se nasc ideile din întâmplare
şi fructifică.

Doar gândul mă lasă descoperit
până mi se rătăcesc minţile,
numai locuiesc în trupul ştiut,
aşa că, nu te supăra,
ignoră-mi tot ce am spus,
eram plecat pe drumuri de nisipuri mişcătoare
fără identitate,
departe de tine
cu lumina, o monedă ascunsă-n buzunar
la păstrat.

Speranţa este o căsuţă nouă
din care se vede mai departe
decât pot scrie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu vrei să mă răstigneşti

Oricum evit să te mai caut,
timpul meu se împarte între persecuţii
şi ele se înmulţesc lipsite de sens.

Am în gânduri multe disponibilităţi,
dar doresc altele mai pline de conţinut
prin care să alerg liber de constrângeri
ca un om scăpat de iluzii.

Încerc să-mi găsesc locul potrivit
unde îmi aşez visele cu capul în pernă,
să nu-mi adoarmă cuvintele nespuse
şi să cadă din pat.

Tu vrei să mă răstigneşti
de un trup înalt şi aproape firav,
nu mă laşi să rup din ce-ţi prisoseşte,
mă împarţi în zilele de lucru cu spiritul
şi-mi modelezi cu dragoste voinţa
până n-o mai am.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa curge cu noduri

Trăirile mele îi fac trup cuvântului,
lasă loc liber fiinţării
să se înalţe în timp,

pun gândurile în balanţa cerului.

Încerc să cuprind lumina
în focarul ce dă flacără iubirii,
viaţa curge cu noduri
ca un râu spre cascadă.

Rup întunericul din carnea nopţii
până stelele vor da semne
că duhul nu doarme,

dimineţile din mugur înverzind.

De o să se pornească viori
cu arcuşul pe fibra zilei
până ce soarele amiezii
îmi va găsi umbra,

o ploaie de vară vestind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fărâmă de nimic

Cu faţa la altarul cerului mă-nchin,
Căci nu ştiu ce taine
Dincolo de el ascunde,
Tu, Doamne! De eşti al meu stăpân,
Mă îmbarcă pe a ta corabie.

Mă simt fărâmă de nimic,
În universul tău misterios şi infinit de mare,
Mă întreb, ce rol are al meu destin?
În teancul tău, de suflete rătăcitoare.

Că mi-ai dat minte să gândesc,
Dar vai! Ce minte scurtă,
Care m-ajută să trăiesc
Şi să-mi învârt destinul
în juru-mi pe orbită.

Şi, Doamne! Cum să nu doresc
Să ştiu, în infinitu-ţi univers
viaţa mea şi-a celorlalţi
Oare la ce ajută.?

Cu faţa la altarul cerului mă-nchin,
Fărâmă de ţărână şi nimic ce sunt,
Ţie, Doamne, de eşti al meu stăpân,
Îţi mulţumesc acum, cât mai am timp.

Până al meu pământ voi părăsi,
Ştiu ce am fost, dar nu şi ce voi fi,
Decât că sunt un suflet rătăcit,
Fărâmă de ţărână şi nimic,
Ca toate celelalte,
deci exist.

poezie de Valeria Mahok (27 ianuarie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe urmele altora

De sub paşii picioarelor robuste
rămân urme care nu se şterg imediat,
nu-mi place să le las la vedere,
ci mai degrabă merg pe urmele altora.
Sunt supărat pe femeile care se joacă cu sufletul,
ele nu ştiu cum se iubeşte cu inima
şi mereu sunt singure.

Nu mă dau bătut, lupt până la capăt,
în oraşul meu e destulă marfă,
dar nu intru în afaceri murdare.
Tu încerci să determini cine a ucis încrederea,
eu încerc să caut mişcarea sănătoasă
şi amândoi vrem să ne menţinem pe aceeaşi cale.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nichita

În cuvintele sale s-a copt regina viilor,
pe sub arcuri de triumf trec cohorte de îngeri,
toamna nu se mai satură de arome
în iubiri de femei înalte
cu glezne subţiri,
leoaice de pradă.
Poemele îi cântă în trâmbiţele veacului
nemurirea în harul divin
şi din cer lumina i se aşează pe umeri.
Dar Nichita rămâne rodul visării
unde sufletul se încuvântă apoteotic,
este sămânţa din fructul universului
din care răsar luceferii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu stii...

Nu vreau să mă trezesc
într-o zi bătrână cu toată pleiada de
spaime că vei rămâne atârnat de fotografia
cu care adorm şi-mi alung îngerul
să te sărute în fiecare noapte,

mi-am dat voie să alerg desculţă
după paşii tăi hai hui
printre străzi fără nume,
trebuie să-i aduc în lumină
fără să-i persecut că lipsesc de lângă mine,

tu ştii,
nu mi-aş lua rămas bun de la fructele necoapte
pe care de altfel
le-am aştepta sfioşi să se coacă,
apoi ne-am împletici cu gustul lor
până ne-am transforma într-un copac
ce sprijină cerul.

aşa,
până nu devin o senilă incurabilă
de amabilităţi banale,
am să te caut în aceeaşi mare
în care mi-ai sedus mâinile şi gleznele,
ştiu că te voi găsi,
mi-am agăţat un umăr de aripa
unui fluture din care ţi-ai luat culoarea

stiu sigur că eşti,
mi-a fost de ajuns să mă încolăcesc peste gândurile tale,
te aud cum mă strigi peste ape,
peste frunze,
ca pe femeia din sângele tău,
din inima ta,
din copacul crescut până-n cer,
din fluturi,
din cuvinte.

Tu ştii că nu mori niciodată.

poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii mari

am alunecat în spectacolul cromatic de ardezie
cu o versatilă duritate elegantă
până la uimirea care îmbracă ansamblul
construiesc ideea zborului din păsări
şi o las liberă să taie cerul
ca o săgeată desprinsă de pe pământ

oamenii privesc
cu ochii mari
şi capătă întrebări nepuse

împart mirarea cu sunetele unui pian
atât de odihnitoare în gând
prinse în cuvintele încă nescrise
care-mi cresc din rădăcini

dacă nu vor fi scrise
o să rămână în tot ce iubesc
şi va fi înălţător

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi până acum

nu pot cuprinde cu gândul marginile universului
poate nici n-are
mă chinui degeaba cu ceva care nu-i important pentru nimeni
nici pentru mine dar nu poţi struni gândul
îl urmăresc dintr-o întâmplare
neprevăzută şi ademenitoare

apoi
îmi revin şi privesc lumea
aşa cum este sau va fi în viitorul apropiat

mă împac cu mine şi rămân aşa
un trecător prin zile şi nopţi cu întrebări
şi mai puţine răspunsuri
la care pot contribui direct

dacă voi descoperi ceva palpabil
nu mă luaţi în seamă
ca şi până acum

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot ajunge-n trupul magic

M-am deocheat într-o staţie de metrou
din cauza unei frumoase ce mă privea insistent
şi neatent am pierdut şi trenul,
am mers apoi la două gemene cunoscute
pentru descântecul de rigoare.

Gândurile mă transpun în alte tăceri
lăsate în oglinzile timpului năvalnic
unde numai frunza plopului se clinteşte
în vreme ce plutesc peste umbrele zânelor.

Las răsuflarea să mă trădeze vinovată
de nu mai pot adormi singur
fără cea venită din lacrima nopţii
să-mi lase dimineţile cu fruct născător.

Nu pot ajunge-n trupul magic
cu darul ce mi se fură fără să ştiu
şi cheile închid suferinţa în sipet
până se vindecă durerea din ochi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!