Mă întorc pe drumul soarelui

Urmăresc orizontul până dincolo de moarte,
îi şterg geamurile la ferestre.
Mă întorc pe drumul soarelui la obârşia izvoarelor,
caut oamenii locului.

Mă sfătuiesc şi-mi arată în ceea ce cred,
să mă pot converti
la sintaxa cuvintelor scrise pe faţa zilei
în ziua învierii.

Doamne, prinde-mă de mâini
şi pune-mi în palme pâine cea de toate zilele,
să o mâncăm împreună cu peştele sfânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mâini de lumină

Întorc gândurile până se uscă cum fânul,
devin moi aromate,
în tinereţe am adormit pe căpiţe
şi am rămas îmbătat de mirosul copt.

Acum învârt ideile şi le las să germineze,
caut esenţe de trăire vie,
merg mai departe şi-mi evaluez posibilitile
de a fructifica rodul
care să-mi umplă viaţa
cu mireasma răcoroasă a nopţilor de mai.

Doamne, în universul atât de înălţător
picură-mi din harul tău cîte puţin
până mă trezesc om
cu mâini de lumină.

Poate nu ştiu să adaug zilele frumoase,
dar ceva din suflet am să pun
până va înflori din el recunoştinţa.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă

noaptea s-a trezit dezbracată de întuneric
ziua a fost sărutată de razele soarelui
cu gîndurile la ferestrele minţii
privesc jocul luminii prin frunze

prin faţa casei de dincolo de stradă
se plimbă umbra norilor călători
şi ploaia nu vine

tu aşteaptă cu mîinile întinse
bucuria o să-ţi cadă în palme
şi păsările o să te cheme
în universul zilei

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt cum vine toamna

Nu mă căuta în altă parte,
o să mă găseşti dincolo de gânduri
acolo unde inima se pierde-n iubiri neîmplinite
şi nu mi-e teamă de drumuri,
am crescut împreună cu ele.

Zilele mele trec după bunul plac al vieţii,
rămân mirate de mersul soarelui
cu razele binevoitoare şi calde.

Voi continua să ascult greierii şi păsările
şi-mi voi arde trecutul pe marginile timpului,
apoi voi desţeleni prezentul de piedici
şi voi călători până la capăt.

Simt cum vine toamna ruginită şi palidă de ploi,
îmi pare rău că ne aşteptă şi nu ne grăbim,
mi se pare că te bucuri
şi-mi oferi câte un surâs atât de nostalgic
fără cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruce şi pâine

cred în acelaşi Dumnezeu
pe care-l reclădesc permanent în suflet
şi-l păstrez viu
crucea o duc pe umeri
şi în genunchi mă rog pentru viaţă

în trupul meu înfloreşti şi tu
pe ramuri îndreptate spre cer
rădăcinile absorb durerea-n pământ
şi pământul coace pâinea cea de toate zilele
Dumnezeu o împarte la oameni

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe străzile franţuzeşti

stau liniştit şi aştept să-i treacă furia
după care-i spun povestea
şi plec mai departe.

după colţ foarte mulţi oameni agitaţi
nu cunosc pe nimeni
o urmăresc din ochi încât să nu mă vadă
simt o părere de rău
dar ea străbate în fugă norul de praf al vântului
şi nu se mai opreşte
în drumul meu pe străzile franţuzeşti
întâlnesc clownii zilei
lângă care se strâng copiii
eu nu mai urmăresc nimic
caut odihna într-un pat moale
din casa inimii
şi surâd luminos

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu o durere de moarte

fugărit de femeile cu mâinile lungi
mă pot ascunde în zgârcenia cuvintelor
pot mărturisi liniştit păcatele întâmplate
modul nevinovat cum am căzut
pot sta locului fără priviri agresive
şi să trec pe lângă prăpastie după o beţie

nu mă mai ademenesc picioarele lungi
nu mai am greutăţi aşezate pe umeri
şi spaime de ce scap printre degete
pot călători cu nepăsare în lumea femeilor
insensibil şi orb prin partea lor de întuneric

respirăm cu toţii porii clipele uitării
distilăm strop cu strop licoarea mândriei
şi o bem ca pe un sirop de tuse
fără să ne aşteptăm la un efect imediat
ori la o inutilă bucurie efemeră

ne plimbăm fiecare prin gânduri singure
ca o noapte pe ferestrele blocurilor
ne lovim ziua de aceleaşi monotonii
până când simţurile nu mai suportă
şi erup
dormim în măduva lor albă
cu o durere de moarte
o eroare fuga de stavile

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 ianuarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiesc în casa cu multe ferestre

Locuiesc într-o inimă
Mă numesc Ionuţ şi-mi place să privesc
În fiecare dimineaţă
Lumea

Cresc
Sunt suflet mare
Acum vreau să iubesc
Îmi întind degetele dincolo de ferestre
Aici toate camerele-s nelocuite
Triste

Câteodată nu pot sta locului
Încerc să zbor
Dar mă lovesc de gratii
Şi visurile dor

Mă trezesc
Locuiesc într-o celulă
Aştept graţierea
Lui Dumnezeu

Îmi amintesc
Locuiam împreună cu Ea
Sub cerul liber

Privesc pereţii
Prind viaţă amintirile rupestre

Locuiesc în casa cu multe ferestre

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2006)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitare

Într-o lume cuprinsă de teamă
timpul tace ca un peşte
fără nicio previziune,
pe străzi linişte şi singurătate,
oamenii bolnavi şi bătrânii
au orizontul ciuruit de suliţele morţii
pentru ei pământul
este o groapă ce se sapă în cer.

Privesc şi meditez,
deşertăciune şi speranţă,
Doamne întoarce faţa spre oameni
de data asta poate n-o să uite,

Îşi schimbă modul de gândire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În luptă cu necunoscutul

Mă convertesc la imposibil să-l fac posibil,
iubesc lupta cu necunoscutul
şi astfel mă pregătesc de salturi împrevizibile,
tu nu mă laşi, spui că mă consum,
ştiu,
dar nu pot să stau locului fără gânduri
şi sondări în interiorul lucrurilor.

Nu mă mai plictisesc,
cred că sunt un uituc al amănuntelor nesemnificative,
în memorie sedimentez toate informaţiile
şi nu mă plâng
doar ele nu mă deranjează.

Pot să mă controlez,
dar nu-i niciodată nevoie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună

Sorb
vraja chipului luminos
ca pe o pictură dintr-un tablou vechi
de pe faţa inimii,

nu-mi întorc ochii
ci-n zăbavă
îi fac să odihnească.

Împreună
cuib de viespi
ne dorim timpului
loc de popas mântuit,

fără să-i cer luminii
limbă de foc
cuvintele să-mi ard.

Simt cum sunt absorbit în dorinţe
de naşterea din mine urcă
în univers paralel.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întorc la matcă

întorc noaptea pe feţele lunii
într-un descântec
fac incantaţii pentru aducerea ploii

pun semne la izvoarele dragostei
apă neîncepută beau şi arunc împrejur
să mă vindec de dor

îmi las urme pe pietrele albe
peste care alunecă destinul
cu întâmplările vieţii

dimineaţa urcă prin frunzele copacilor
lumina le sărută seva
rădăcinile se răstignesc în pământ
flămânde
păsările se opresc din cântatul zorilor
şi zboară în altă parte

ziua se prinde cu mâinile de gât
şi răsuflă uşurată

nu-mi doresc decât un curs normal
lăsaţi-l liber
mă întorc la matcă
unde m-a lăsat Dumnezeu
să-mi caut drumul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zilele luminii

Mă regăsesc în fiecare dintre oameni
şi caut răspunsuri la întrebările lor,
cel ce uită să se apropie de rădăcini
nevrednic îşi pierde credinţa
şi e zbate răpus de îndoieli.

În zilele luminii mă dezleg de întuneric
mai hotărât decât înfometaţii de cuvinte,
mă rup de teama care surpă voinţa
şi-mi rămâne în urmă ecoul.

Trăiesc în umbra răcorii de seară
dau la o parte nepăsarea,
odată cu puterea care se ridică pe zid
de zidul pe scară îl urc
în vreme ce orizontul se îmbracă în purpură.

De la mine scapă idei ce scapără,
lupt cu întâmplări care înghit scântei,
tu-mi dai iubirea ce-mi înfăşoară trupul,
eu nu ştiu ce să-ţi dau
nu vrei nimic.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina cea de taină e cu ţărani

Nopţie tale rotunde
îmi cuprind inima în palme
lasată pradă dragostei sălbatice.

Zorii mă văd îmbătrânind în cuvinte
din rădăcini adânci autohtone,
ziua nu mă lasă niciodată singur,
să rămân întristat;
când sera se urcă în ceruri,
cina cea de taină e cu ţărani.

Pe acoperişuri cade lumina
şi alunecă pe ferestrele oamenilor,
pe o uliţă ruptă din cer
se plimbă neliniştea satului,
Doamne iartă-mă
mi se parte totul nesigur.

Dacă lumea e prea complicată
şi nu pot să o înţeleg,
iubesc din inimă toţi copiii
şi pentru ei las cărarea deschisă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizontul cu porţi de piatră

Gândul meu dând contur zilei de mâine,
iubirii îi pune nume
şi rodeşte în ploi

zămislind fiinţa din lutul sterp.

Atunci se naşte lumina,
aura de botez a capului meu
primeşte duhul
şi se înalţă cu el în picioare.

Sorbind cu ochii întinderea
până se deschide orizontul
cu porţi de piatră,

Drumuri prin gânduri trecând...

De înalţ mânile
să prind de frânghii norii
ploaia în care mă scald
pe braţele tale,

Semne de pământ se desfac.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm - rugă

Doamne,
iartă-mi apucăturile îndoielnice,
lasă-mi rădăcinile care mă ţin drept
şi gândurile care urcă odată cu ruga la cer.

Ajută-mi aproapele şi fă-mi prieten departele,
ucide-mi răul din invidie şi orgoliu
şi pace sufletului îmi dă.

Nesfârşite sunt posibilităţile tale,
include-mă între învăţăcei,
să împart cu semenii tot ce am.

Şi pune-mi semnul crucii
între semnele divine
la care mă închin
şi-mi las zălog pământului
trupul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici să visez nu pot

Noaptea se scufundă într-o muzică tristă,
dorm cu faţa la un perete de sticlă,
cei de dincolo nu ştiu ce fac
stau închişi în cutia lor ermetică.

Prin somnul meu zboară păsări
care-mi poartă gândurile pe aripi,
întunericul e constrâns
să se refugieze-n grădini.

Nici să visez nu pot pe lumina decolorată,
suconştientul se reface şi el
purtat pe teritorii străine,
dimineaţa îmi coboară-n palme
cu raze reci de transpiraţie
abia percepute.

Nu mă încântă decât bucuria
înflorată de glasurile celor care-şi povestesc
cu gesturi largi,
pesemne întâmpări ciudate
rupte de realitate.

Întorc fila vieţii
şi trec mai departe cu învăţatul,
poate se prinde şi de mine ceva
care să-mi învârtă mintea
prin risipa din lucruri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de umbre

Meditez până-mi topesc gândurile-n vise
şi se întrupează-n zidul înţelegerii,
lumea îşi şterge faţa după colţurile întâmplării,
se agaţă de frânghiile timpului,
să intre în scrierile uitate în ungherele ascunse
de patima căutătorilor de comori.

Dincolo de umbre de unde te urmăresc
norii curg cu ploi de lumină
pe care le înghit ochii tăi, să se nască
fiinţa de apă în alcătuirea trupului
cu mineralele iubirii de viaţă picurând
în inima ispită cu forme de mugur deschis
turnate în cristal pentru înflorire de-a pururi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina nu are drumuri

Număr pe degete posibilităţile existente,
îmi socotesc zilele rămase,
raţiunea devine o rană deschisă
din care nu ies.

Lumina nu are drumuri,
mă pornesc oricum purtat de raze
spre orizontul de argint.

Nu ştiu dacă voi ajunge,
dar toţi mă încurajează
să nu mor.

Mă despart de păcatele lumii
şi mă lepăd
până rămân gol şi flămând.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele rămase păsări

număr pe degete zilele rămase păsări
le cuprind aripile-n braţe
şi mă înduioşez când zboară
paralel cu pământul

pe sinusoidele sufletului blând
lumina alunecă fără urme
de dragoste

o să strig cu puterea ecoului
să se audă
dincolo de margini
şi de începuturi

tu ascultă-ţi gândul
pune-l în cuvinte
şi scrie

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea străină

Sunt un grabit pus să alunec pe panta durerii,
mă socotesc degeaba cu viaţa care n-are nimic bun,
am rămas desfrunzit de anii norocoşi
şi mai caut să lupt.

La poarta raiului liniştea mea e străină,
mă întorc în trecutul ştiut
ca o pagină dată înapoi de vânt
şi absorb lumina
din care m-am născut.

În mâini strâng un bulgăre de pământ
să-mi simt înaintaşii cum se odihnesc în el
cu sufletul în cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!