Stare de alarmă, cod portocaliu

în pădurea de vise moartea pune capcane
iepuraşi şi căprioare sunt victime uşoare
mistreţi rânesc pământul să caute castane
s-a umplut planeta de făpturi prădătoare.

Doamne să nu m-abandonezi în sălbăticiune
în furtuna nebună arbori îngenunchiază
răpusă de mâhnire rostesc o rugăciune
invoc îngeri şi sfinţi să stea iarăşi de pază.

mă alarmez e cod potocaliu în toată ţara
ploi înverşunate cresc debitul la râuri
grindina frânge flori plânge şi vioara
copaci bătrâni se rup de la fragile brâuri.

moartea e pretutindeni, tremură inimioara
au murit şi stele căzute-n negre găuri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebuloasa furtună

vântul îngenunchiază arborii îi frânge
furtunos şi nebun nu poate fi oprit
natura e în doliu suferă şi plânge
timpul o ia razna s-a înăsprit.

s-a pornit furtuna e periculoasă
norii de praf acoperă lumina
florile-s biciute pe faţă, se lasă
în voia morţii neştiindu-şi vina.

natura stresată nu are alinare
pericolul e-n aer în apă în pământ
clima globală vindecare n-are
oameni arbori vietăţi bagă în mormânt.

păcatul omenirii este magistral
gunoaie, dejecţii urcă şi-n astral.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Influenţe

tăcerea se curmă în sunet de harpă
timpul prieten îmi face surprize
raza speranţei tremură pe pleoapă
călătoreşte-n lume fără vize.

vântul dansează cu arbori o sambă
munţi de vise stau cu capul în nori
melodia zilei alunecă spre gambă
torente de plăceri multiplică fiori.

sunt tendinţe ce mă influenţează
să-mi tatuez pe suflet stele fluturi flori
în căldura inimii un înger stă de pază
mă umple de lumină şi candori.

sunt muzici dansante ce mă extaziază
magnifice tărâmuri mă-ncarcă cu splendori.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i, Doamne?

Unde-i, Doamne,
bucuria cerului de vară?
Sub zăpezi îngenunghiată plânge;
O sărmană-abandonată ţară
Lutu-n palme de bătrâni
şi-l frânge.

Risipiţi prin lume,
Don Quihoţi
Au plecat, voinici,
să cucerească vara,
Morile de vânt
i-au depărtat, pe toţi,
Şi-au uitat unde se află ţara...

Iarna vieţii ş-asmuţi ogarii
În ogorul ţării
şi-a rămas beteagă...
Umbră peste pe vatră fac stejarii
Cei bătrâni şi-atât de fără vlagă...

Unde am pierdut copilăria?
Doamne, spune,
unde ne-am pierdut pe noi?
Că ne cheamă acasă România
Lăcrimată toată,
plină de nevoi.

S-a uscat în aripi libertatea
Zborul s-a dezis, de noi, plângând
Răstingnit e sufletul
şi moartea
Râde bucuroasă palmele-şi frecând.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Carpaţii plâng câteodată

(lui Mihai Constantinescu)

chitarele suspină cântecul e în doliu
s-a mai stins o voce în univers
peste ţărână s-a asternt linţoliu
moartea îşi arată rânjetul pervers.

un suflet romantic a plecat la stele
să le cânte îngerilor cu entuziasm
spiritul muzicii îndură vremuri grele
cântecul de-odinioară astăzi este basm.

s-a mai stins o stea pe cerul veşnic
ziua nostalgică scurge lacrimi amare
glia românească a pierdut un sfeşnic
care a ars mereu ca o rază de soare.

moartea face victime printre artişti
lăcrimează Carpaţii şi brazii lor trişti.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natură suferindă

furtuna nebună dezmembrează copaci
acoperişuri de case le decopertează
timpul turbat lasă-n urmă săraci
privesc oftând cum cerul lăcrimează.

sunt tot mai dese uragane, tornade
climele suferă asaltate de noxe
neputinţa-i gravă când natura decade
o muzică metalică urlă în negre boxe.

dacă ar putea cuvântul să fie vindecare
dacă ar putea iubirea să facă o minune
pământul ar simţi alean în fiecare
şi n-ar mai fi -ncolţită de genune.

de-ar putea Dumnezeu să ne facă îngeri
nu s-ar mai sui la cer milioane de plângeri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa primăverilor capricioase

Capricii moi, de primăvară,
Vise, copaci înmuguriţi,
Vii stele pe tapet de seară...
Oh, zile noi, veniţi, veniţi!
Ne scutur flori de măr din ceruri...
Aleile sub flori de măr
Se lasă-n râuri de peneluri,
Precum argintul prins în păr.

Capricii moi de primăvră
Şi muguri moi de catifea,
Poveşti de vis în fapt de seară,
Zâmbet, copilăria mea...
Cu toate-s strânse în clepsidră
Şi-n scurgerea luminii-n care
Şi jad şi umbre de jăratic
Se-ascund în scânteiri de soare.

Vise, copaci înmuguriţi
Şi ape limpezi, cristaline,
Tineri şi vârstnici fericiţi
Deodată le aducui cu tine.
Izvor din ceruri se prelinge
Şi soarele, sub ploi, s-a stins
Precum o candelă. Ne plânge
În noapte, fiecare vis...

Vii stele pe tapet de seară
Adorm în leagăn de argint.
Eşti tu, oh, dulce primăvară!
Îmi picuri tâmplele cu mirt...
Îmi creşte primăvara-n suflet
Altar de fluturi şi de stele,
Pământul tot e numai cântec –
Un semn al purităţii tele.

Oh, zile noi, veniţi, veniţi!
V-aştept pe bancă, în grădină,
Unde copii îndrăgostiţi
Se-ascund, râzând, de-a ta lumină.
Mi-e dor de sărutarea ta!
De plânsul tău de ploi, de stele...
În amintiri te voi păstra,
Oh, primăvara vieţii mele!

Ne scutur flori de măr din ceruri...
Pe braţe s-a-mprimăvărat.
Mustind, se-nalţă-n mii de feluri
Şi flori şi fluturi deodat.
Ce falnic vis se-nalţă-n mine!
Mă simt de-acum un răsărit.
În mine cresc păduri virgine,
Deşi la tâmple am albit.

Aleile, sub flori de măr
În necuvânt mi se arată.
Eu, fluture, din adevăr
Îmi iau iubirea-adevărată.
Liane albe de lumină,
Azi gleznele mi le cuprind
Şi sunt o stea diamantină,
Pulsând şi repetat murind.

Ne lasă-n râuri de peneluri,
Cuvinte moi... Şi s-a-noptat.
Stau risipite în creneluri
Pe stâncile de diamant,
Lumini şi stele pentru care
Nu mai există un sfârşit.
Lucesc, lumesc lucesc în zare...

Precum argintul prin în păr,
Viu legănându-se la tâmple,
În vânt şi-n nouri adevăr,
Eu mă ivesc în val de umbre.
În nopţi cu lună m-am ascuns
Şi m-am pierdut – ultima stea.
Povara ce o am de dus,
Voi, pământeni, n-o veţi avea...

Precum argintul prins în păr
Se lasă-n râuri de peneluri
Aleile. Sub flori de măr,
Ne scutur flori de măr din ceruri...
Oh, zile noi, veniţi, veniţi!
Vii stele pe tapet de seară,
Vise, copaci înmuguriţi,
Capricii moi de primăvară...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii iubirii

păşesc către cer
stele pe ramuri de suflet
timpul răsuflă prin ani
în poeni, parfum de liliac
în larg o mare nebună
valuri se sparg, eu biet catarg
tremurătoare beţie
răsuflă pământul, trăieşte, vorbeşte
în palme petale deschise
de flori şi iubire
parfum de roze, tuberoze
tremură în zare curcubeul
curg raze împletite
în grădina cerului aripi mi-au crecut
să vin, să vin în zbor la tine
îngeri în alb împart crengi de iubire
mi-e trupul o stea şi ard în flăcări
din lacrimi beau foc
sus, în cer, o cabană de flori
cineva mă iubeşte
ce-mi pasă
că mâine vine moartea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezire din somnul raţiunii

zei aruncă peste noi aroganţe penale
găuri negre mari se cască-n urma lor
romănii toţi se luptă cu biruri infernale
n-au unde să mai fugă din calea hoţilor.

ciuma roşie s-a răspândit în ţară
ca pesta porcină prin satele gliei
ne-a încolţit mătrăguna ordinară
îndepărtându-ne de cântul ciocărliei.

când zeii respiră furtuna se porneşte
aruncând în neant orice urmă de zâmbet
ca un blestem de viaţă ce scrâşneşte
sfinţi şi îngeri se revoltă cu urlet.

o rază de lumină tandră ne trezeşte
din coşmarul vremii suspendat în sunet.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet în vânt

nu contează de unde bate vântul
am rădăcini puternice ramuri nemuritoare
ca bradul care-şi ia spre cer avântul
înălţat pe creste şi zâmbind la soare.

când vântul mă plezneşte peste faţă
şi mă apleacă iarăşi la pământ
mă agăţ şi mai puternic de viaţă
nimic nu mă opreşte să strâng raze-n cuvânt.

când nebunul păgân mă îngenunchiază
şi se înverşunează să fie furtună
înalţ o rugăciune pură la amiază.

invoc lumina care nu vreau să apună
sufletul meu şi pe vânt se mulează
fericit că norii de ploaie mireană adună.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de neamul românesc

Plânge neamul românesc,
Plânge România mea,
Dar copacii-nmuguresc,
Chiar de viaţa noastră-i grea.
Ploi la fruntea ţării cad
Şi furtuni ne răscolesc,
Brazii cei mai falnici ard,
Dar mai mândrii alţii cresc.

Plânge România mea!
În istorii s-a pierdut...
Doar uniţi îşi reclădesc,
Libertatea pe pământ,
Cei ce-n ţară au rămas,
Cei ce cred în ţara lor...
Pân-n cel din urmă ceas,
Poartă-n suflet tricolor.

Plânge România mea,
Plânge neamul românesc!
Prunci de-acasă vor pleca,
Neamul nu-şi mai ocrotesc.
Pâinea nu mai are gust,
Doar străluce ca un vis,
Fericirea a apus,
Candelabrele s-au stins!

Dar copacii-nmuguresc –
Ploi de flori şi flori de vis,
Românie, te iubesc!
Culmi de glorii ai atins...
Îngenunchi la crucea ta,
Ţară scumpă, ţărişoară,
Soarta cât ar fi de grea,
Niciodat' nu te doboară.

Chiar de viaţa noastră-i grea
Tu înduri. Şi din sudoare,
Alte stele-or lumina,
Fala ta să o măsoare.
Peste munţi cununi de jad,
Peste câmpuri maci în floare,
Stele aurii ce ard,
Vis, iubire, alinare...

Ploi la fruntea ţării cad,
Ploi de stele, ploi de şoapte...
Dorm pe cerul de smarald,
Păsări cu aripi de noapte.
Se învârt în cercuri largi
Corbi înfometaţi de-avere...
Sună cornul printre fagi,
Doine româneşti de jele.

Şi furtuni ne răscolesc...
Trec prin tricolor istorii,
Brazi pe fruntea ţării cresc,
Lan de grâne ascund zorii...
Roşu-n lan un mac se-arată,
Râuri repezi, limpezi, reci,
Spală-ntinăciunea toată...
Tu române, plângi şi pleci...

Brazii cei mai falnici ard –
O făclie-n fapt de seară,
Flori de stele-n plete cad,
La bătrânii de la ţară.
Din cenuşă-au răsărit,
Rând pe rând, atâtea neamuri,
Stăpânire şi-au dorit,
Dar s-au risipit în valuri.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Cei ce-n urmă se ridică,
Cei ce pace îşi doresc,
Nu au linişte, nici frică...
Ţara şi-o vor apăra –
Cărămidă strămoşească,
Pruncii îşi vor învăţa
România s-o iubească.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Brazii cei mai falnici ard
Şi furtuni ne răscolesc,
Ploi la fruntea ţării cad...
Chiar de viaţa noastră-i grea,
Toţi copacii-nmuguresc...
Plânge România mea!
Plânge neamul românesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir hibernal

ce cauţi tu în viaţa mea
tristeţe urâtă şi neagră ca moartea?
cine te pune să-mi răneşti liniştea
să tropotesti febril pe duşumea?

tristeţe nebună mă duci la delir
mă frâng între extaz şi agonie
pulbere de gânduri în noapte răsfir
cu sufletul vrăjit de simfonie.

bătrâneţe grea în lacrimi te scurgi
în fragile slove găseşti alinare
să nu mă-ndepartezi de demiurgi
aud în beznă a cerului chemare.

trec prin mine îmblânziţii murgi
cu coame vrăjite aleargă spre soare.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă ardentă

ridică Doamne de pe mine boala năucitoare
şi moartea ce mă strânge cu braţele de fier
lasă-mă cu speranţa cuprinsă de ardoare
cu credinţa sfântă pe-al vieţii palier.

sunt fragilă Doamne ca petala de floare
nu mă lăsa stingheră cu vântul furibund
m-apleacă la pământ şi sufletul mă doare
că pierd din energie şi-n neant mă afund.

ridică Doamne de pe mine neagra tristeţe
în lumina Cristică să mă mai delectez
amintiri mă poartă în prima tinereţe
lasă-mi fericirea să nu mai delirez.

ţine-mă Doamne în braţe cu sfânta justeţe
de moartea îndârjită să mă eliberez.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem

(pentru Stela Popescu şi Tamara Buciuceanu)

fumez o ţigară, mâhnită, pe fotoliu
gânduri încălzesc în aburi de cafea
zorii comediei au intrat în doliu
pe scena României a mai murit o stea.

se duc pe rând artiştii, lumea-i tristă
şi cerul plânge trei zile la rând
teatrul îşi destramă masca pesimistă
viorile suspină pe strune lăcrimând.

mă plimb prin pădurea de stele regală
fructul dulce al luminii îl culeg
la miezul nopţii în straie de gală
printre vise de artişti mă reculeg.

îngerul meu binevoitor şi tandru
mă mângâie cu petale de leandru.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comoara din suflet

în zbor de pasăre măiastră mă înnod
doar ea mă poate purta printre stele
în oceanul luminii să arunc un năvod
să capturez linişti pentru zile rele.

drumul comorilor presărat cu capcane
e străbătut de îngeri şi sfinţi
ei destramă bezne abisale şicane
şi armonizează liniştea din minţi.

din vise măreţe mi-am făcut comoară
să mă simt bogată ca un zeu
iubiri nepreţuite sublim mă înconjoară
sufletul este organizat ca un muzeu.

mi-am îngropat karma sub piatră de moară
să-mi continui viaţa mergând spre Dumnezeu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog abstract

vremelnicia consumă preaplinuri de fiinţă
în proces de dragoste şi de credinţă
tremurul conştiinţei pure mişcă nori
sunt pământ învăluit cu raze şi flori

îi zâmbesc soarelui cu vise şi idei
cu mândre poeme scurse din condei
conştiinţa-i beată de ambrozia vieţii
în zbor peste abisuri şi negura ceţii

piramida veşniciei e păzită de Sfinx
în mijlocul codrului vânează un linx
protestez împotriva zeilor orbi
ţara s-a întunecat invadată de corbi

exuberanţă stinsă în abstract monolog
oraşul minunilor s-a umplut de smog

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie pentru o stea

(in memoriam Stelei Popescu)

teatrul românesc este astăzi în doliu
s-a stins fulgerător o stea mirobolantă
umorul s-a acoperit cu negru linţoliu
se-nchide un capitol de viaţă culminantă.

s-a ridicat la ceruri un destin fascinant
sfinţii să aplaude un talent fabulos
va străluci-ntre stele în punct fulminant
să cunoască nemurirea aproape de Cristos.

drum bun tu stea iubită de toţi adorată
laşi lumea în lacrimi şi scena cernită
a rămas amprenta vie de glie memorată
a rămas o operă cu aur poleită.

am învăţat că moartea e blândă câteodată
că ridică în lumină o credinţă împlinită.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneza găurilor negre

O ştie lumea din bătrâni:
Fumatul fură din vigoare,
Dând găuri mari în buzunare
Şi găuri negre în plămâni.

epigramă de Eugen Deutsch din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi moartea

frica de moarte ca spaima de gropar
le ard cu lumânarea aprinsă de credinţă
rostesc o rugăciune descrisă în tropar
nu risipesc ideile le port cu chibzuinţă.

unde e veşnicia nimeni nu îmi spune
moartea se apropie cu paşi grăbiţi
ştiu că soarele din mine nu va apune
va străluci mereu peste munţi fericiţi.

când totuşi am să mor voi răsări un tei
să împrăştii miresme în primăvara lumii
îngerii cerului mă aşteaptă la ei
unde fericirea o clădesc heruvimii.

aş vrea să repar greşeli din trecut
să plec din lumea sură în rai absolut.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub raze iubitoare

sfredelesc cu gândul într-un curcubeu
armonii multicolore ascund fatalitatea
fluturi albi dansează la mine-n decolteu
simfonia cerului cerne normalitatea.

a trecut furtuna grindina s-a topit
în raze iubitoare în freamătul solar
universul meu romantic nu e răvăşit
de fulgere de tunet de chin şi amar.

nu vreau să cred în moartea de seninătăţi
nu vreau să fiu în fericire superficială
unesc lumea cu soarele, respir clarităţi
din gândirea demiurgului sacră, ideală.

alung umbrele din mine şi obscurităţi
cu lumini armonizate de muzica siderală.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sacrificiul pădurilor

vuieşte în mine izvorul, pădurea
în freamăt de brazi temeri întrevăd
pe drumul blestemelor triumfă securea
arborii neiubiţi sunt sortiţi la prăpăd.

miraje defrişate au sărăcit munţii
Doamne ce păcate au pădurile gliei?
curg întrebările prin sudorile frunţii
şi mult mă întristează plânsul ciocârliei.

arborii suprimaţi au ajuns sicrie
corpuri de mobilă prin voinţă nebună
din ţară se înalţă la cer o furie
plângeri şi supine au ajuns la lună.

moartea arborilor grea istorie scrie
răscoleşte-n mormite liniştea străbună.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!