Într-un târziu
Abia cînd întunericul mușca din zi
am început să împachetez gândurile fără tristeți
și am plecat cu ele să le împrumut.
Noaptea se dădea peste cap, nu voia nimic,
aștepta să-i fugă stelele din buzunare,
luna își scuipa în sân să nu dea de vreun pocinog
și se ascundea sub norii lăptoși.
Venea dimineața
vedeam cum se deschid toate visele și dispar în uitare
cu tăceri coborâte pe scări de bumbac,
oamenii se grăbeau să intre în malaxorul activității
odihniți și atenți la detalii.
Într-un târziu
mâinile mele prelungite în lucruri
mă priveau cu ochi de broască țestoasă
ori de pasăre mută, fără aripi
cum mă zidesc într-o coloană fără sfârșit.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre început
- poezii despre visare
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre sfârșit
Citate similare
Lumina și întunericul
Noaptea s-a născut fără ochi
și tu vrei să ne vadă,
lumina și întunericul sunt împărțite frățește la poli
fără nicio nevoie de tergiversări de timp.
În fața noastră totul pare normal,
se deschid porțile prin care trecem
ca într-o poveste odată cu zânele și zmeii
pe tărâmuri necunoscute.
Fiecare se oprește la locul său
cu semnele distinctive ale obârșiei,
intră în cetatea soarelui
și se roagă Dumnezeului iubit
fără niciun orgoliu ori patimă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre orgoliu, poezii despre noapte, poezii despre naștere, poezii despre iubire, poezii despre Soare sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Gând fără aripi
clipele se-nfiripă din veșnicie
ori din propriul curs neîntrerupt
în mișcarea stelelor
gând fără aripi
ce stabilește legile și pe pământ
lumina și întunericul în luptă
macină conștiințe
sărută iubirile oamenilor
cu fiecare păcat originar
rămas activ
infinitul devine o coloană spirală
în jurul ei se rotește universul
și lasă moartea
prag la intrare-n eternitate.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre sărut, poezii despre moarte, poezii despre mișcare, poezii despre legi sau poezii despre infinit
Mâinile, contur de aripi
Peretele de care mă sprijin
nu se vede,
are în el cuvântul ziditor la cer
și tot încerc să-l trec.
Soarele se proptește-n el,
la răsărit și apus,
în fiecare zi îl știu imaculat,
numai noaptea alunecă și cade pe pământ,
rămân deasupra stelele și luna.
De câtăva vreme mâinile mi se alungesc
și capătă contur de aripi,
mi-e frică să mă las în zborul lor
să nu mi se frângă visele
și să cad din somn în apă.
Sunt o pasăre adormită pe cablu,
deasupra fluviului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre zbor, poezii despre păsări, poezii despre mâini sau poezii despre frică
Cu aripi de ploaie
în nopțile mele visele devin păsări
cu aripi de ploaie
zboară peste întinderi aride
dincolo de margini lichide
lumina-și capătă surâsul senin și blând
ca o iubită după sărut.
timpul este o linie nesfârșită
nu știe nimic
își caută noi puncte prin care să treacă
din palmele mele muncite
adun puține monede în buzunare
să-mi cumpăr liniștea vândută de monștri
Doamne tu știi mai bine
gândurile care se nasc din suflet
și nu mă lași în păcat
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre ploaie sau poezii despre numismatică
Se zidesc fiecare într-un turn
urcă deasupra de fiecare clipă trăită
la întâlnirea sufletului cu rațiunea
se plimbă prin viață cu toate obsesiile pe umeri
se coace în gânduri cu toate visele la izbândă
și nimicul din mine se pierde treptat
tot ce mă învinge nu mă câștigă în luptă
o iubire izvor ca într-o fântână curată
își așază inima pe ghizd
și oamenii beau cu recunoștiința însetaților de viață
se zidesc fiecare într-un turn
să nu se mai dărâme
pentru ca ofranda lor să înalțe în veac nemurirea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre victorie, poezii despre plimbare, poezii despre inimă sau poezii despre gânduri
Echilibru fragil
Forfotă pe străzi
de parcă noaptea nu mai începe,
o muză machiavelică
mă absoarbe din orașul bolnav
și-n ochii tăi înoată
căluții mării somnoroși.
Mă reîntregesc din bucăți
gol pe dinăuntru,
cu mâinile conturând aripi,
urmărind norii
cum trec peste orizont
cu fulgere.
Gurile noaste se usucă,
nopțile devin buimace,
își varsă întunericul
în pământul
înțelenit.
Îmi ies din obișnuințe,
mă cufund în pozitivism,
nu mai cred în nimic neverificat
și singura soluție a convingerii
este demonstrația.
Cuvintele tale învelesc trecutul,
păsările zboară la sol.
Viețile noastre cu brațe de ceară
caută insistent,
neverosimilul,
adevărul dureros
în echilibrul fragil
abia zidit.
În memorie ni se depozitează
întâmplările reci.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înot, poezii despre trecut sau poezii despre oraș
În pacea mută
În pacea mută, solitară,
Cum stau cu somnul de mă-nșel,
Azi pare-o urnă funerară
Mansarda vechiului hotel...
În bezna nopții fără stele,
Eu simt cum prinsă-n umbre reci
Cenușa visurilor mele
Își doarme somnul ei de veci...
Nimic alături nu tresare
Și nu s-aude nici un zvon,
Abia din când în când, arare,
S-abate-un vaier monoton.
Pesemne undeva departe
Se roagă vreun nenorocit,
Și rugăciunea lui se-mparte
Peste orașul adormit...
Ori, vrând ca să mă pedepsească,
Vreun vânt aducător de vești,
A smuls o doină românească
De prin tranșeele nemțești...
poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre singurătate, poezii despre religie, poezii despre prezent sau poezii despre pace
Coloana fără sfârșit
Oul e infinitul care se multiplică,
își păstrează forma perfectă.
Păsările sunt ideea
care iese din inima lui vie,
cu lecția de zbor în aripi.
Tăcerea rămâne un gest
de împărtășire a gândurilor;
nu stă la masă,
caută un scaun de timp,
să-și mărturisească taina-n sărut
înflorind stâlpii porții.
O bucurie dăltuită-n durere
rugăciunea
spusă de cumințenia pământului,
domnișoarei Pogany
înainte de a se ridica la cer.
Pe urmele recunoștinței,
Brâncuși înduioșat a zidit
mineralele pământului
într-o coloană fără sfârșit,
să-și sprijine cerul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre recunoștință, poezii despre perfecțiune sau lecții de engleză
Fără corp și pași
tăceri rupte din tainele nopții
îmi lasă teama în simțuri
într-un timp continuu, fără corp și pași
prin care trec fără să-l percep
unde-mi pot grava clar amprenta
sau pierd în uitare trecutul
multe întâmplări se pot manifesta
în viața fiecărui om
indiferent de participarea sa
nu și de performanțe
sedimentate-n scrieri
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre simțuri sau poezii despre grafică
De la facerea lumii
din toate visele numai unul are aripi
nefolosite la zbor
și sub ele se clocește oul lui Columb
din care iese universul
pe care l-a gândit Dumnezeu
și nu oamenii așa cum se laudă
de la facerea lumii
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre laudă, poezii despre facerea lumii, poezii despre aripi, poezii despre Dumnezeu sau poezii despre Cristofor Columb
Întunericul stelelor
Am aflat că noaptea-i o nemărginire
Când privirea Lunii fața-mi lumina
Și-mi șoptea că cerul este-o amăgire
Plină de-ntuneric, fără nicio stea.
N-am crezut ce spune, căci vedeam pe cer,
Mii și mii de stele cum, strălucitoare,
Își doreau să fie-al nopților reper
Prin luciri complice și atrăgătoare.
M-a privit mirată, m-a privit intens,
M-a privit străină și îndepărtată,
Mută în uimire, cu un gol imens...
A plecat. Lumina-i nu se mai arată.
Cerul este negru, noaptea fără vis,
Fără ea, pe boltă, nu e nicio stea:
Totul e-ntuneric, totul e abis
Făr-a ei lumină, fără Luna mea.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii, poezii despre negru sau poezii despre dorințe
Echilibru fragil
Forfotă pe străzi
de parcă noaptea nu mai începe,
o muză machiavelică
mă absoarbe din orașul bolnav
și-n ochii tăi inoată
căluți somnoroși.
Mă re-ntregesc din bucăți
gol pe dinăuntru,
cu mâinile conturând aripi,
urmărind norii,
cum trec peste orizont,
cu fulgere.
Gurile noaste se usucă,
nopțile devin buimace,
își varsă intunericul
în pământul
înțelenit.
Imi ieșeam din obișnuințe,
mă cufundam în pozitivism,
nu mai credeam în nimic neverificat
și singura soluție a convingerii
era demonstrația.
Cuvintele tale invelesc trecutul,
păsările zboară la sol.
Viețile noastre cu brațe de ceară
căutau insistent,
neverosimil,
adevărul dureros,
în echilibrul fragil
abia zidit.
În memorie ni se depozitau
întâmplările reci.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (2 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi sau poezii despre nori
Cu visele tăiate
Mereu mi-au tăiat visele ca pe o hârtie
mi-a rămas numai amintirea din ele,
caut forme de materializare a ideilor
în zidurile cetății viitoarei cunoașteri
cu porțile fără zăvoare.
Lumea se va întrupa prin cuvânt
și cuvântul poartă în sine harul sfințeniei
rostit de marile spirite.
Din toate câte sunt potrivnice firii
nimic nu rămâne în afara noastră,
își caută în suflet răspunsul
ce macină odată cu timpul trupul
și-l coboară sub pași.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre trup și suflet, poezii despre sfințenie, poezii despre idei, poezii despre hârtie sau poezii despre amintiri
Demoni
am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început și fără sfârșit,
unde până și Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe fața Pământului,
vorbind cu El însuși
despre noua
arhitectură a Raiului,
am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind niște umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenușă
de fier
peste ochii obosiți ai societății
și peste
noua dezordine mondială,
să mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
și năzuințele,
din când
în când.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viziune sau poezii despre rai
Ploile cântă afară
Plânge noaptea într-o catedrală
prin întunericul putred
ploile umezesc ochii sfinților.
Piața-i goală, doar statuile oarbe
nu se simt în singurătate
trec dincolo de timp.
Mi-am mărturisit
cum am crezut într-o femeie
că-mi va purta sufletul în mâinile ei,
îl frământă până se naște suferința
și o să-i simt mirosul în trup
cum se răspândește prin sânge.
Se furișează noaptea într-o perdea
ploile cântă afară,
eu caut femeia cu degetele prin așternuturi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (17 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre sânge, poezii despre suferință sau poezii despre sfinți
Alunec pe pietre
Clipele-mi trec prin cuvinte
Te caut într-o silabă cu sunet,
Vine noaptea și așază întunericul
Între privirile noastre de sfinx.
Mă chemi cu mâinile adunând tăceri
Dar sunt plecat prin gânduri,
Se risipește prin odaie mirosul tău
Și abia mă ating să-l respir.
Afară-n copaci se răsucește vântul
Bate pendulul pe oiștea carului mare,
Tu mă aștepți și nu mă întorc.
Pașii absorb propriul ecou
Îmi adun de pe drumuri destinul,
Și-n cascada verde din ochii tăi
Alunec pe pietre, alunec în lacrimă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (31 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde sau poezii despre sunet
Sfârșit de Autograf
Târziu a început
dimineața aceasta,
în care încerc să imprim
litere pe sufletul tău...
Târziu acest zgomot
de suflet
m-a trezit
din visul în care
tu rătăceai
în orașul construit de tine...
Târziu am început să mă cunosc
printre miile de suflete
care pretindeau a fi
ale mele...
Târziu acest autograf fără anotimp...
Sfârșit de Autograf...
Devreme am început să te iubesc...
poezie de Anna Panovici din Sfârșit de Autograf (4 aprilie 2010)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață, poezii despre cunoaștere sau poezii despre anotimpuri
Rugăciune... fără sfârșit
În ultima vreme n-am
prea dormit
eram ca într-un joc cu mine, contagios
brusc,
ochii se întunecau,
din ce în ce,
într-o fierbințeală de nestăpânit,
mi-au încetinit zborul
în rând cu nespovediții și neîmpărtășiții,
fără lumânare, număram flori
sălbatice păsări care-mi cântau pe gratis
ceasuri
cu arcurile date peste cap amuțit-au
ultima rugăciune
ascunsă
sub zăpezi, dimineața,
mușcându-mi de teamă
genunchii păcătoși
singurul adevăr,
într-un alt poem,
fără cuvinte
mâna mea,
într-o ultimă sforțare,
luă pliculețul cu zahăr
și liniștea îmi păru
fără sfârșit
poezie de Eli Gîlcescu (7 ianuarie 2020)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre zahăr sau poezii despre poezie
Brâncuși
E o masă a tăcerii la care stă
Gânditorul de la Hamangia.
Brâncuși obosit după călătoria prin lume,
se așază și el la masa rotundă din lemn
și gustă roadele pământului originar.
Suferința din gând își vede simbolurile
cum se nasc din lucruri simple.
Ideile se cioplesc în masa tăcerii,
pleacă fecund spre poarta sărutului și coloana fără sfârșit
după ce a inițiat himere, vrăjitoare, domnișoare, prințese...
și zborul unor păsări văzute la Hobița
chiar pești ori țestoase zburătoare.
Urmașii un timp n-au priceput nimic
considerându-l un copil plecat!
Sculptorul este prezent în piatra, metalul și lemnul lumii
mai mult decât în conștiința noastră
de neînsemnați muritori.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lemn, poezii despre simbolistică sau poezii despre sculptură
Socotesc cum bat visele
Stau și aștept pe o bancă
pe lângă care amintirile trec pe lângă mine
din timp în timp gândurile fug și ele
se depun în memorie ca într-un sertar
pe care nu-l deschide nimeni
fără cheie
oamenii își măsoară fiecare pașii
până unde trebuie să ajungă
nu se lasă înduplecați
de cei care-i privesc mirați
nu mă zoresc să plec mai repede
am răbdare cu mine
mai bine îmi găsesc să repet un poem
care m-a prins cu inima desfăcută
viața decurge normal
îmi doresc o libertate reală
care nu se prea întâmplă
mai degrabă sper
oricum speranța nu moare
socotesc cum bat visele
am o teamă de neprevăzut
care se vântură prin gânduri și vise
nu mă îneacă apa tulbure
mă feresc de angoase
plec și mă pierd în mulțimea insipidă
caut ce nu găsesc
iar gândurile rămase-n memorie
nu mă lasă liber
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!