Rugăciune... fără sfârşit

În ultima vreme n-am
prea dormit

eram ca într-un joc cu mine, contagios

brusc,
ochii se întunecau,
din ce în ce,
într-o fierbinţeală de nestăpânit,
mi-au încetinit zborul

în rând cu nespovediţii şi neîmpărtăşiţii,
fără lumânare, număram flori
sălbatice păsări care-mi cântau pe gratis

ceasuri
cu arcurile date peste cap amuţit-au
ultima rugăciune

ascunsă
sub zăpezi, dimineaţa,
muşcându-mi de teamă
genunchii păcătoşi

singurul adevăr,
într-un alt poem,
fără cuvinte
mâna mea,
într-o ultimă sforţare,
luă pliculeţul cu zahăr

şi liniştea îmi păru
fără sfârşit

poezie de Eli Gîlcescu (7 ianuarie 2020)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Votează! | Copiază!