În noaptea adâncă

Mai sunt câţiva fideli trecutului,
Aşa cum sabia-i fidelă scutului

Şi ne îndrăgostim de toamna rece,
De umbra teiului sau umbra nucului;

Apoi, când iarna zbuciumă-n păduri
Şi se aude vag ecoul cucului,

Toţi pădurarii-şi cară lemne-n casă,
Doar lupii se aşază-n jurul focului.

*

Plânge şi muntele, plânge câmpia,
Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,

Plânge salcâmul şi ciocârlia,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

Plânge mioara, plânge şi lupul,
Apoi gura nopţii, hulpav, îi mănâncă,

Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filosofia

iubita mea mă plânge din dragoste
apoi mă plânge din dragoste
apoi mă plânge
apoi
iubita mea nu mai plânge
doar dă cu umerii fălcilor de pereţi
cum ar plânge pe gură ca proasta din prea
mută filosofie
apoi
se pierde ca idioata
în detaliii ciudate

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, mamă...

Nu plânge, mamă, pentru mine,
Nu plânge, zău nu are rost,
Sunt val ce strigă ziua lumii
Şi noaptea uitå de ninsori

Nu plânge, mamă, nu e bine,
O lacrimă de-a ta, e mult
Mai bine lasă-mă pe mine
Să-mi duc necazul început!

Nu plânge, mamă, trece toamna
Şi frunzele se pierd pe drum,
Simt rodul dragostei în mine
Ce-ascunde amintiri de mult!

Nu plânge, mamă, n-am så mor,
Când vântul bate dinspre nord
Şi sufletul mi-e îngheţat
De dorul mare ce îl am!

Nu plânge, mamă, lasă aşa...
Sau hai să plângem împreună,
Ne ştergem lacrimile-n zori
Şi până-n seară se usucă!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rutină de toamnă

Se tânguie cerul că nu voi ajunge
Odată cu lacrima care mă plânge,
Se tânguie noaptea, se tânguie cerul,
Iar lemnul de veghe-i mai tare ca fierul.

Săraca mea mamă, nu ştie că-i smulsă
Din tot ce e verde,-n răşină neunsă;
Săracul meu tată, veghează-nspre ea
Şi-o plânge, şi-o plânge, cu stea după stea.

Cupola de sticlă se sparge-n fractali,
Septembrie şade-n obrajii mei pali;
Ape sub ape, cu ape în ape –
Volburi din matcă dorind să mă scape.

Fulgeră! Tună! – Chipul meu pal
Lunecă veşted, pe val după val,
Plouă cu moarte şi plouă cu vânt,
Plouă cu tot ce-i mai trist pe pământ.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge toamna

Plânge toamna cu frunze ruginii,
Peste ochii tăi iubito şi peste câmpii.
Plânge toamna peste meleagul nostru sfânt,
Peste iarba care se ascunde în pământ.

Plânge cum plânge o mamă după copiii săi.
Toamna plânge peste copacii goi de pe alei.
Iubito dacă vrei pot să rog toamna,
Să numai plângă peste ochii tăi.

poezie de Vladimir Potlog (2 noiembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sirena

Noaptea îmi plânge la fereastră -
Noaptea e mută, plânge un copil,
Vântul, copil pierdut în noaptea-albastră -
Ce-l face oare să plângă aşa docil?
O, sărmană Sirenă!

Ca focul păru-n furtună se risipeşte,
Ca focul prin nori trece în şoapte -
Pentru tine sărmană roabă rosteşte
Inima-mi o rugă e de noapte!
O, sărmană Sirenă!

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge,copilă

Nu plânge, copilă!
Lacrima-i amară.
Căzută din pupilă
obrazul tău îl ară.
Brazdă adâncă lasă
pe rumenul obraz.
Deloc nu eşti frumoasă
când plângi la un necaz.
Când teama te-înfioară
şi-n suflet îţi pătrunde,
Roagă-te din inimioară
şi Dumnezeu te-aude.
Chiar dacă tu nu-l vezi,
El totuşi te ajută.
Continuă să crezi
şi lacrima-i pierdută.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul

În faţă e un perete Eu strig...
Perete! Perete!
Ecoul se întoarce...
Om! Om!
Eu strig...
Strig! Strig!
Ecoul se întoarce...
Tac! Tac!
Eu râd.
Ecoul plânge.
Apoi alerg pe coama lui şi culeg antene
Ecoul se aude în turla bisericii
cum sădeşte vibraţii în clopote
Eu strig...
Eu! Eu!
Ecoul se întoarce...
Tu!
Eu strig..
Tu! Tu!
Ecoul râde şi plânge
şi se întoarce
şi pleacă!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cornul mării, cornul serii

Valul bate-ncet în stâncă,
Spuma-i dulce o-nfăşoară
Într-o horbotă uşoară;
Umbra serii de vioară
Creşte-n liniştea adâncă.

Privesc cerul. Se adună
Zarea pură-a unui vis,
O lucoare de abis
Mă îmbracă. Cum răsună
Cornul mării, indecis.

Străluceşte în orgia
Viorie de pe mare
Luna palidă, în zare,
Luna din Infern, soţia
Sufletelor în pierzare.

Ţipă-n volburi largi lăstunii,
Umbra creşte ca o floare,
Ca o floare-ameţitoare,
Apa,-n gemetele lunii,
Jos pe stâncă, albă, moare.

De departe sună cornul,
Cornul serii, cornul mării,
Cornul surd al întristării,
Cornul mării, cornul serii,
Cornul jelei şi-al pierzării!

poezie clasică de Dan Botta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i aşa

nu-i aşa că e doar o vedenie
o crudă întâmplare
că rasuflarea ta mi s-a smuls din carne
din os
şi mă doare

nu-i aşa că nu există verde
că iubirea e aroganţă
că gândurile noastre împreunate
sunt doar o aşchie
de speranţă

apropierea ta agăţată de piele
adâncă mi-e tot mai adâncă
iubito nu-i aşa că
aerul dintre noi uneori
se transformă în stâncă

nu-i aşa că ţi-am dorit doar umbra
încolăcită de mine
că marginea cuvintelor
e doar sângele pulsând
în mişcări rectiline

nu-i asa că n-ai plecat niciodată
iar eu n-am rămas
două poveşti oarecare
despărţite de timp despărţite
de un singur pas

poezie de Florin Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul unui mort. Odă luminii

Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Şi caldă era,
mai caldă decât noi,
şi pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.

Şi caldă erai, mai caldă decât noi...
Lumină topită în noroi!

Din braţele tale am căzut
în vâltorile unui vis
rece,
şi timpul a trecut mai lent
aşa cum totul trece
prin noi,
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.

Din braţele tale am căzut
în vâltorile unui vis...
Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Şi caldă era,
mai caldă decât noi,
şi pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.

Te aud, te ascult, te inspir...
Te surprind în nemurirea celor fără de cuvinte.
Şi te-am strigat cândva şi te-am avut,
când clipa
a izbucnit în noi ca o dorinţă.

Te-am avut, te-am pierdut
şi-n ceruri răsare o umbră –
e noaptea noastră,
a celor pustiiţi.

Te aud, te ascult, te inspir...
Te surprind în nemurirea celor fără de cuvinte.
Şi te-am strigat cândva şi te-am avut,
când clipa
a izbucnit în noi ca o dorinţă.

Sus... departe încă...
Mâna ta se stinge în picături de ceară
şi-mi străpunge grumazul
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.

Şi din căderi învaţă apa
să urce până la nori
în noaptea nopţilor, adâncă.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata durere

Când e singură nu plânge Gelia pe al ei tată;
Dar cum se iveşte unul, lacrimi îi ţâşnesc deodată.
Nu e sincer cel ce plânge ca să fie consolat,
Cel ce plânge fără martori, plânge cu adevărat.

epigramă de Marţial din Epigrame (1961), traducere de Tudor Măinescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea privighetoare, ce-n noaptea liniştită

Acea privighetoare, ce-n noaptea liniştită
Îşi plânge puii, poate, sau de dragul de ei tovarăş,
Văzduhul şi câmpia le umple iar şi iarăş
Cu melodia-i tristă şi-atât de iscusită.

Şi parcă noaptea-ntreagă cu mine-odată plânge:
De soarta mea amară mereu mi-aduce-aminte.
Şi doar de mine însumi mă plâng. Căci slaba-mi minte
Crezu că Ea e zână şi Moartea n-o înfrânge.

Ah, uşor se-nşeală un om încrezător!
Puteam gândi că, iată, limina ochilor
În ţărnă se preface, deşi dumnezeiască?

Azi ştiu: această soartă sălbatecă mă-nvaţă
Că nu-i pe lume - pradă jelaniei în viaţă -
Vreo desfătare dragă pe veci să dăruiască.

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declin opalin

Mă-ntrebi deseori cine sunt,
Te-ntreb deseori cine eşti...
Mai spune-mi, te rog, un cuvânt,
Atunci când privirea fereşti.

Prin tine, o urmă-i lăsată
De paşii de prunc, alergând
Pe-o plajă pustie, curată,
Nisipul din noi adunând.

Şi luna mi-e soră de sânge,
Şi vântul mi-e frate de ploi,
Iar ochiul meu râde sau plânge,
Găsind drumul drept înspre noi.

Şi pactul cu noaptea l-aş face,
Să ştiu că-mi vei fi numai zi,
Dar noaptea pe tine te place
Şi rodul din noi va plesni.

Doar pentru că vara e vară,
Când este în mine şi-n noi
Şi noaptea mi-e soră de seară,
Şi vântul mi-e frate de ploi.

Par toate că ne separă,
Dar toate ne-aduc înapoi.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel autumnal

Plânge toamna în grădini,
Varsă lacrimi pe cărări;
Norii grei şi opalini
Împresoară patru zări.

Nu mai e miros de crini
Şi în crâng nu sunt cântări;
Plânge toamna în grădini,
Varsă lacrimi pe cărări.

Trista roză fără spini
Umedă de lăcrimări
Tremură din rădăcini,
Dată veşnicei uitări...

Plânge toamna în grădini.

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o stâncă

O zi de iarnă
Într-o lună adâncă şi întunecată
de decembrie;
Singur,
Privind în jos de la fereastră mea pe stradă,
Unde-a căzut un şal tăcut şi proaspăt de zăpadă.
Sunt o stâncă,
Sunt o insulă.
Am înălţat ziduri,
O fortăreaţă tainică şi tare,
În care nimeni nu poate pătrunde.
Nu caut prieteni, prietenia poate-aluneca-n durere,
Iar râsul sau dragostea n-au ce să-mi ofere.
Sunt o stâncă,
Sunt o insulă.
Nu-mi vorbiţi despre iubire,
Am mai auzit cândva aceste cuvinte,
Ele-acum dorm în memoria mea.
Nu vreau să trezesc din somn sentimente de-altădată.
Dacă n-aş fi iubit, n-aş fi plâns vreodată.
Sunt o stâncă,
Sunt o insulă.
Am cărţile mele
Şi poeziile care mă protejeză,
Sunt de neatins în armura-n care stau,
Retras în camera mea. În placenta mea nu ninge.
Nu ating pe nimeni şi nimeni nu m-atinge.
Sunt o stâncă,
Sunt o insulă –
O stâncă nu simte durerea,
Iar o insulă nu plânge.

NB.
Pentru audiţie: I'm a rock ( Paul Simon) - www. youtube. com/watch? v=R6iFNk60xP0

poezie de Paul Simon, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este ochiul care plânge. Ea este umărul care plânge, ochiul umărului care plânge. Ea este mâna care plânge, ochiul mâinii care plânge. Ea este talpa care plânge, ochiul călcâiului care plânge.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Diana Niculae(Peachy)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi-a pierdut compasul

Plânge ziua, plânge ceasul
Şi-n secunda tremurată,
Pe cadrane sfărâmată,
Timpul şi-a pierdut compasul.

Plânge ora, plânge clipa
Pe-amintirea-ncremenită,
Când nădejdea ofilită,
De neant şi-a frânt aripa.

Plânge ziua, plânge ceasul
Sus, în turla veşniciei,
Ori pe pragul agoniei,
Timpul şi-a pierdut compasul.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea ce plânge

Şi piatra...
tulburată de urletul brazilor
în timp ce stâncile oarbe
opresc valurile norilor
în murmurul zorilor
unde străpunge polul
vârfurile gheţarilor
orizontul alb...
ce văd e numai veşnicia
ce respiră
şi plânge... plânge.... plânge tăcerea....

poezie de Corina Gherman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două ore

Pân-la patru, două
Noaptea e adâncă
Oasele, de rouă
Se frăgezesc încă

Pură ca o boare
Te visez iubito
Ca pe-o carte care
Încă n-am citit-o

Muza mea, fragila
De care mă tem
Lacrimă pupila
Jocul în tandem

E un joc aparte
Cine să-l dezlege:
Cu viaţă şi moarte
Enigmă de rege!

Două ore-n care
Ca un ageamiu,
Plânge Ursa mare
Sufletu-mi pustiu

Vino şi te-ntoarce
Locul tău e gol
Un blestem de parce
Îmi tot dă ocol

Zbate-mi-se trupul
Ca-ntr-o cuşcă zborul
Cum visează lupul
Sânge, vânătorul

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul ramurilor de alun

O plângi pe mama-n seara de Ajun,
Vei plânge şi în ziua de Crăciun,
Vei plânge poate fraţii, poate taţii,
Aşa, neputincios, precum damnaţii.

Şi totuşi o lumină nefirească
Pe fruntea rece să se prăbuşească,
Nu este nici din cer, nici din pământ,
Ci este din al lor ultim cuvânt.

Auzi colindătorii la fereşti,
Sub fulgii care ning ca în poveşti,
Auzi cum vocile în tine cad
Spre seară, când te-aşezi pe lângă brad.

Şi rupi din pâinea caldă din cuptor,
Apoi zâmbeşti ca un umil actor,
Gândind că fulgii care cad pe drum
Sunt mult mai calzi decât eşti tu acum.

Să laşi lumina asta nefirească
Pe fruntea rece să se prăbuşească,
Prieten drag, sub ramuri de alun,
Nu este nimeni singur de Crăciun...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!