Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în calea-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Neîndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaet,
Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca sa pot muri linistit, pe mine
Mie redă-mă!

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Nendurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1884)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am ştiut

Iubito, jur că, până-a te cunoaşte
Eu n-am ştiut că-mi poate fi şi frig,
Că liliacul va-nflori de Paşte,
Iar de nu vii, prin pieţe-am să te strig;

Eu n-am ştiut că ziua e lumină,
Iar cerul nu e de închiriat,
Până-am simţit privirea ta senină
Cum, cu lumină, m-a înfăşurat;

Eu n-am ştiut că sfera e rotundă,
Şi nu credeam că pot să fiu păgân,
Că veşnicia-ncape-ntr-o secundă,
Cât ai privi, în decolteu, un sân.

Eu n-am ştiut, iubito, că răcoarea
Din vinul ăsta ce-mi părea vetust,
În gură îşi va înmii savoarea,
Alăturea cu tine când îl gust;

Eu n-am ştiut că-n coapsa ta se-ascunde
Imboldul care mă transformă-n plug,
Ogorul ce mă-ndeamnă a-l pătrunde
Pentru-a mă arde de trei ori pe rug.

Eu n-am ştiut că-n tine-i o scânteie
Ce mă transformă-n flăcări ca-ntr-un mit,
Acuma ştiu şi-s de acord, femeie,
Să fiu de focul sacru mistuit!

poezie de Marius Coge din Vis şi armonie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mică lacrimă

Eu am o lacrimă în ochii mei,
Cu mâna vreau să o pot şterge,
Că vreau să te păstrez în ei
Şi dorul meu de tine ar plânge.

Cu tine-n ochi şi chear în suflet
Iubirea ta n-o pot atinge,
Iar ochii mei vor fi mai trişti
Şi-n veci nu vor mai plânge.

O lacrimă de-a ta de-ar fi,
Acolo gândul meu l-aş ţine
Şi-un gând în inimă ar înflori
Ca atunci când eram cu tine.

Ţi-aş da căldură, dacă vrei,
Că am sufletul fierbinte
Şi dor cu linişte în ochii tăi
Aşa ca tu să mă ţii minte.

poezie de Eugenia Calancea (24 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să pot

Să pot atinge cerul
Cu gândurile mele,
Să pot culege vise
Într-un buchet de stele,
Să pot privi lumina
Când ochii-mi sunt închişi,
Să pot culege flori
Când pomii-s încă ninşi,
Să pot cuprinde lumea
Cu braţele închise,
Să pot ploua deşertul
Şi să răsară vise,
Să pot muri o clipă
Şi-apoi să reînvii,
Să mă transform în noapte
Când peste tot e zi,
Să fac să ardă focul
Când flacăra e stinsă,
Să pot găsi speranţă
În tot ce nu există
Şi oare atunci iubirea-mi
Va fi la fel de tristă?

poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune în vânt

mă transfigurează voluptatea suferinţei
dar am îngerii mei care mă consolează
iubirea de lumina din adâncul fiinţei
atrage şi noaptea străluciri de rază.

sufletul meu trece prin proces revolut
aşteaptă în tăcere iertarea lui Hristos
sunt o scânteie ruptă din focul absolut
ard gânduri care nu -mi sunt de folos.

mă mângâie lumini când sunt slabă şi tristă
stresul şi oboseala le alung cu versuri
şi atunci când lacrimi umplu o batistă
din adâncul meu izvorăsc înţelesuri.

Doamne Ţie îţi încredinţez sufletul meu
fă din mine o stea să dăinuiesc mereu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robert Langdon: Istoria arată că Iisus a fost un om extraordinar, o sursă de inspiraţie pentru oameni. Atâta tot! Acestea sunt toate dovezile necesare. Dar... când eram copil... când eram în acel puţ despre care ţi-a povestit Teabing, credeam că voi muri, Sophie! Ceea ce am făcut, a fost să mă rog. M-am rugat la Iisus să mă ţină în viaţă ca să îmi pot vedea părinţii iar, să pot merge iar la şcoală, să mă pot juca iar cu câinele meu. Câteodată mă întreb dacă eram singur acolo jos. De ce Iisus nu putea fi tată, dar să şi facă toate acele miracole?

replică din filmul artistic Codul lui Da Vinci, după Dan Brown
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu pot să uit şi nu pot să iert

Oripilat de tot ce s-a întâmplat,
Scormonesc cu îndârjire
În munţii de cenuşă
Poate găsi-voi un ochi încă viu,
Un creier încă meditând,
o inimă încă bătând.
Caut cu disperare ultimele silabe rostite de bunicul
înainte ca flăcările să-l fi mistuit
Scormonesc cu degetele sângerânde, căutând
Un semn de viaţă din multele care au trecut pe aici.
Răscolesc firele de cenuşă
În speranţa de a găsi o amintire
care să mă relege de cei iubiţi
Inutil!
Totul e cenuşă, mormane de pulbere
Rău-mirositoare. Moartă
Ca morţii arşi fără vină.
Renunţ să mai caut dovezi
Ele se află în viscerele mele, săpate în inima
Şi-n sufletul meu, martore ale celor ştiute
de atunci, de când eu însumi eram la un pas de moarte.

Mulţi au uitat genocidul.
Li se pare o fantasmă, un coşmar infernal
Şi nu vor să-l retrăiască iar şi iar
Eu încă vieţuiesc acolo,
Dumnezeu ştie cum
Văd cu ochii minţii faţa lividă
A fratelui meu inert.
Eu nu pot să uit şi nu pot să iert.

poezie de Harry Ross din Auschwitz, ţara morţii: eu nu pot să uit şi nu pot să iert (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altaïr

Peste oraşe, flăcări vibrânde. Nimb de forţă,
lumina recompune statui, pe bulevarde.
O omenească torţă conture vii împarte,
iar eu – sunt cel ce arde,
sunt însăşi noua torţă.

Cotidiene fulgere din stâlp în stâlp le-alung,
aprind în aer nevăzute ruguri,
când firele-mi se leagănă-n văzduhuri,
continuându-mi degetele mâinii –
şi în cuptoare roşii-apoi ajung,
stârnind pe lespezi dansul, cu talpa goală, -al pâinii...

Sunt sângele mişcării. Focul tânăr
cu ochii arşi de fum, de flăcări nins;
dar uneori, mi-apasă greu, pe umăr
arcade de scântei şi îngenunchi
şi pentru-o clipă numai, pare-nvins,
electricul meu trunchi...

Cândva, am să asfint de tot. Ştiu clipa.
Dar pot s-o întârzii, s-o-ndepărtez,
din trup smulgându-mi, în amurg, cântând,
pumnalele de wolfram, sângerând.

Pot să mă sting purtând în trup, ascunsă,
a dăruirii linişte
străină de adevărata moarte.

... Iar de mai pot s-aprind măcar o frunză
devin, în spaţii, steaua Altaïr
şi-ard mai departe, mai departe, mai departe!...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcări scrise

Când îmi îndrept gândul spre tine
din negură zăresc senin
şi se trezesc minuni în mine
şi sunt din nou al meu stăpân
şi îmi cresc aripi de petale
să pot să zbor, să pot să vin
să stau în faţa lumii tale
şi tot ce simt să îţi închin

Îmi eşti o coastă, cea mai dragă,
din trunchiul meu îmbătrânit,
şi cuget nopţile de ambră
în şoapte scrise râd cu rând
şi poate le auzi cuprinse
în lutul tău cel mai sfinţit
trăind din nou în necuprinse
visări din cerul înflorit

Comunicăm doar sufleteşte
oriunde eşti, oriunde sunt
şi ne dorim dumnezeieşte
spunându-ne mereu în gând
şi ochii mei vor să-ţi mângâie
lumina ochilor spre Sfinţi
şi paşii mei să te urmeze
până-n pământ împătimiţi
şi să răsar tot lângă tine
într-un arbuşti de liliac,
să te îmbăt mereu de mine
şi-al meu parfum să-ţi fie drag

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă voi risipi pe marginile singurătăţii...

Pot să iau urma pumei,
Pot să iau urma ursului,
Pot să-ţi iau şi ţie urma, iubito,
Îngerul morţii este cel mai frumos...
Moartea nu cunoaşte dragostea...
Deci, există suferinţă!
Ce putem face cu durerea?
Lecţia sunt ochii tăi, iubito,
I-am vânat din pădurea de ochi...
Mă voi aşeza pe aripile răsăritului
Şi mă voi risipi pe marginile singurătăţii...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

... azi renasc cu tine, azi pornesc la drum
drumul meu de câine, drumul meu de fum
şi drept călăuză am o stea polară
tristă şi confuză, limpede şi clară

ştiu că pot ajunge dincolo de toate
spaţii pot străpunge, vremuri revărsate
şi mai ştiu- ca tine n-am să pot străbate
drumul meu de câine şi pumnal în spate...

poezie de Iurie Osoianu (2 ianuarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În gondolă

La San Marco în piaţă,
Dulce curge-n carnaval,
Ca un vis, a noastră viaţă
Lin şopteşte-al mării val.

— Vino, vino, gondoliere,
Ia-ne, du-ne-ncet-încet,
Sub a lunii scâteiere...
Cântă, scumpul meu poet!

Doarme-albastr-Adriatică;
Dorul tău îmi vei cânta...
Nu te teme de nimică...
Eşti al meu şi sunt a ta!

Doarme-acum şi crudu-mi gâde
În palatu-i aurit;
De gelosul meu poţi râde,
De demult l-am adormit,

— Pentr-un zâmbet, o privire
De la tine, scump odor,
Partea-mi dau de nemurire,
Dau chiar patrie, onor!

Vezi tu luna de pe ceruri
Cum străluce mângâios,
Învelind tot în misteruri?
Pentru mine-i de prisos.

Tu eşti singura-mi lumină,
Luna mea d-acum tu eşti.
Dogaresa mea divină!
Spune-mi, spune: mă iubeşti?

— Te iubesc ca o nebună;
Fă cu mine orice vrei;
Dacă-s pentru tine lună,
Tu eşti soare-n ochii mei!

Dă-mi căldura ta suavă,
De-al ei foc să mă topesc...
Sunt a ta fidelă sclavă;
Te iubesc! da, te iubesc!

Înainte, gondoliere
Du-ne, du-ne-ncet-încet!
Sub a lunii scânteiere,
Cântă, scumpul meu poet!

— În Veneţia duioasă,
Dulce-i viaţa-n carnaval!
Pentr-o inim-amoroasă,
Cântă, râde-al mării val!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia din deşert

Simt în mine pustiu şi îmi ard amintiri
Printre resturi de gând ce îşi caută rost
Pe sub ziduri ce-au ars în mai vechi biciuiri
Cu năprasnicul ger de prin timpuri ce-au fost.

Sub cenuşi, mai mocnesc dezbrăcate de lut,
Doar cuvinte de dor în strânsoare de jar
Ce-nconjoară scântei şi le stinge tăcut
În credinţa-n târziu şi speranţă-n zadar.

Şi mai sunt urme vechi de căldură din veri
Cu un Soare torid şi priviri de senin,
Câte-un vis de demult, când erau primăveri
Iar în verdele meu se-alina un suspin.

Îmi tresare în piept o frântură de cer
De-un albastru intens, ce m-anunţă că-s viu
Şi că pot să mă iert, şi mai pot să mai sper
La o ploaie-n deşertul din visul târziu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plăcerea de a muri

Să mori din dragoste

A visa, a dormi, a iubi, a muri

Te simt în suflul meu, abia am curaj să te respir
Simt că mă frânge aburul tău, nu pot să-mi revin
De când trăieşti în amintiri mi-e noaptea amară
Strig agonia mea şi mă-nec în fumul de ţigară.

A fi sau a nu fi, a muri, a dormi

Sunt mort de frica nopţii şi a morţii, a chinului
Cuvintele lovesc în pleoapa deschisă a destinului
Aştept pe-o margine de timp în umbra scăzută
A formei tale tulburi, tristă şi obosită

Strigătul meu spre viaţă şi strigătul spre moarte
Se zbate-ntre pereţi de singurătate
Se zbate-n contratimpi în nopţile grele
Bătute-n cuie ascunzând zilele mele rele

Te simt în lacrima picurând peste scrum
În fumul de ţigară încă te mai respir
Şi ştiu că n-ai să vii şi ştiu că n-ai să ştii
Şi ştiu că n-ai să afli, nici dacă n-aş mai fi.

cântec interpretat de Michael Sardou, muzica de Michael Sardou, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama, visul meu frumos

Se naşte-n suflet, fior nedefinit,
O bucurie ce din adâncuri vine,
Un gând îmi spune de cineva dorit,
Că va sosi cât de curând la mine.
Aud deodată un ciocănit sfios,
Deschid încet, cu inima-n derută,
Şi-n prag e mama, visul meu frumos
Ce mă priveşte duioasă şi tăcută.
O strâng în braţe lipindu-mă de ea
Şi faţa-i spăl cu lacrimile mele,
Sunt copleşită de neputinţa sa,
Ea, luna mea printre atâtea stele.
Uimită-i mângâi păru-ncărunţit
Şi trupul firav tot mai împuţinat,
Nu pot să cred, refuz al ei sfârşit,
Alung din gând al mamei scăpătat.
În ochii ei zăresc oceanul de iubire,
Dar şi regret, parcă dosit de mine,
Apoi un soi de frică şi de nefericire
Că steaua ei poate s-apună mâine.
O, măiculiţă, visul meu frumos,
Rămâi în veci sfântă icoana mea,
Mă voi ruga la înger luminos
Să fii mereu sub îndrumarea sa.

poezie de Rodica Constantinescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Tată, o, Tatăl meu din Ceruri,
Îmi plec azi inima în Faţa Ta
Şi sufletu-mi smerit Te roagă
Ai milă de fiinţa mea!

Isuse, Tu, Cel ce
Pentru mine Te-ai jertfit
Ai milă de-ale mele lacrimi
Şi de-al meu suflet greu lovit!

Dă-mi, Domane, azi răbdarea
Ce Tu-ai avut odat
Când ai murit pe cruce
Şi ai tăcut, deşi nevinovat!

Dă-mi, Doamne, azi credinţa
Prin care Te-ai jertfit
Şi-ntreaga omenire
Prin ea ai mântuit!

Dă-mi, Doamne, azi iertarea
Ce spală orice păcat
Şi nu privi, Isuse,
La al meu cuget necurat!

Dar mai presus de toate,
Dă-mi, Doamne, azi iubirea
Să pot iubi ca Tine
Pe toţi din jurul meu!

Să pot să rabd ca Tine,
Când drumul e prea greu!
Să pot să iert ca Tine
Pe cel ce-mi face rău!

Să am credinţă vie
În Tine, Domnul meu!

poezie de Daniela Loga
Adăugat de Daniela Loga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot muri singur ori alături de voi, putem muri brusc prin voinţa nebună a vreunui puternic al zilei, mai de aproape, mai de departe. Dar destule canalii se bat eroic în numele meu, se luptă pentru binele nostru, câştigând un profit mai gras ştiindu-ne încă vii şi visând la ziua de mâine.

aforism de Mircea Oprea din Mirarea de mine (2010)
Adăugat de Mircea Oprea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patimă nescrisă

Uneori aş vrea să te cunosc
Sau poate e mai bine să rămâi necunoscut,
Căci doar aşa pot eu să te iubesc
Fără să ştiu de-al tău prezent şi nici trecut,

Uneori aş vrea să-mi cânţi doar mie
Şi ochii tăi căprui să-i tot privesc,
Iar dragostea ce-o simt acum în mine
C-o bucurie nelumească s-o trăiesc,

Uneori aş vrea să nu te fi-ntâlnit
Să pot să-mi văd de vieţile trăite,
Cu zile scurte şi mai lungi
Cu nopţile senine mai dormite,

Uneori aş vrea să nu mă întristez,
Când ştiu că al tău trudit suflet
Pe mine nu m-a regăsit,
Iar visul meu s-a velnicit în plânset.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpul meu cu flori

Iubitule, eşti câmpul meu cu flori,
Ai buzele ca macii, tremurânde, moi
Si ochii ţi-s ca florile de Soare-n nori.
Când mă priveşti, dispare totul, numai noi

Ramânem. Singuri, pe Pământul tot
Şi toată frumuseţea lumii e a noastră.
Dă-mi mâna să mă ţin de tine, nu mai pot,
Picioarele mă lasă, inima e albastră.

Inchide ochii că mă ard şi doare,
Cu palma ta cuprinde-mi sânii, gura.
Opreşte-mi inima, că vrea să zboare,
Să-mi lase pieptul gol. Iubesc natura

Şi campul meu cu flori creat de ea, al meu,
Doar pentru mine, asta mi-e averea.
Iubitule, atat de bun e Dumnezeu,
Că mi te-a dat să îmi alini durerea.

Şi ce miros indrepţi spre mine,
De trandafiri când râzi şi de bujori,
De liliac când mă săruţi şi ţi-e ruşine.
Iubitule, eşti câmpul meu cu flori.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori cerul e prea luminos

Uneori cerul e prea luminos
Sau are prea mulţi nori sau păsări,
Iar în depărtare-i un soare prea strălucitor
Care te face să te gândeşti la el.
De ce-i mâna mea prea tocită
Pentru a tăia propriile-mi imagini,
Mie însumi oribile,
Cu zâmbetele lor prea rodnice,
Aş vrea să cunosc
Imponderabila atingere-a buzelor
Pe care nu le pot ridica, dar pot;
Creatura cu chip de înger
Care-mi spune că doare
Şi care vede cum trupul meu
Se pierde-n nemernicie?
Nu există nicio pauză. Pune surâsul
Acolo unde s-au uscat lacrimile.
A rămas durerea îngerului;
Cuvintele lui ard.

Uneori inima unei femei este sărată
Sau are prea mult sânge;
Îi sfâşii sânul –
Şi văd că-i sângele meu,
Curgând din ea, dar al meu,
Şi-atunci mă gândesc
Că poate cerul e prea luminos;
Şi-mi privesc mâna,
Dar n-o urmez,
Şi-i simt suferinţa,
Dar nu mă doare.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!