Mama, visul meu frumos

Se naşte-n suflet, fior nedefinit,
O bucurie ce din adâncuri vine,
Un gând îmi spune de cineva dorit,
Că va sosi cât de curând la mine.
Aud deodată un ciocănit sfios,
Deschid încet, cu inima-n derută,
Şi-n prag e mama, visul meu frumos
Ce mă priveşte duioasă şi tăcută.
O strâng în braţe lipindu-mă de ea
Şi faţa-i spăl cu lacrimile mele,
Sunt copleşită de neputinţa sa,
Ea, luna mea printre atâtea stele.
Uimită-i mângâi păru-ncărunţit
Şi trupul firav tot mai împuţinat,
Nu pot să cred, refuz al ei sfârşit,
Alung din gând al mamei scăpătat.
În ochii ei zăresc oceanul de iubire,
Dar şi regret, parcă dosit de mine,
Apoi un soi de frică şi de nefericire
Că steaua ei poate s-apună mâine.
O, măiculiţă, visul meu frumos,
Rămâi în veci sfântă icoana mea,
Mă voi ruga la înger luminos
Să fii mereu sub îndrumarea sa.

poezie de Rodica Constantinescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!