Depărtări

Înspre câmpul cel cu grâne,
Spic de foc pe lan întins,
Mai arunc câte-o privire
Căutându-le 'nadins,

Zile păsări călătoare,
Petrecându-le în larg,
Au răpit în ciocuri pânza
Scorojitului catarg.

Ştiu le caut înzădarnic,
Înapoi nu vor veni,
Se vor duce deodată
An cu an şi zi cu zi...

Şi privind aţepenirea,
Amintirile-mi rămân,
Tânăr sunt la-nfăţişare,
Dar cu sufletul bătrân.

Parc-un glas încet te cheamă,
Spre hotarul celor zări,
Iar în suflet se revarsă
Valul apelor de mări...

Bate vântul la fereastră,
Printre gene suflă rar,
Împlântaţi în coloritmul
Stinsului crepuscular,

Ochii stau robiţi de vraja,
Aţintiţi spre-acelaşi loc,
Căutând să dea de urma,
Rătăcitului noroc.

Pe când cerul cel albastru,
S-a desprins de ei demult,
Mă mai uit în depărtare,
Căutându-le mai mult,

Păsări dând din aripi, zarea
Umple-ar, câte-s depărtări,
Purtând ciocuri fericirea
Şi de binele păreri!

Rezemînd de palmă barba
Mai îngân cu doru-mi plin,
La deschisa mea fereastră,
Zile trec, păsări nu vin...

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet în zbor de albatros

Pe cerul înserării se adună,
În străluciri de aripi sidefate,
Mirabilele păsări de furtună,
În zbor tăcut, din zări îndepărtate.

E seara lor, atât de aşteptată,
În care vor uita şi depărtări,
Şi vântul, frigul, chinul de-altădată
Când între ei erau atâtea mări.

Vor transforma fiorii în extaze
Sub cerul ce-i îmbie cu frumos
În seara-n care ultimele raze
Alungă-n depărtări un albatros.

În zborul singur înspre veşnicie,
E împăcat cu ce va fi să fie.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul privirilor

O, au rupt în aripi pânza de paing
tulburând aeve liniştea cu stele
ce se-aprind o clipă şi apoi se sting
printre-atâtea păsări, fâlfâind rebele
O, au rupt în aripi pânza de paing
ce-o uitaseră seara, prinsă între gene,
prinsă între gene

Neştiute păsări au plecat spre Sud
răzimând vazduhul, cu aripa-ntinsă
Zborul lor de frunză lin de-abia l-aud
tot mai des cum ninge pe câmpia ninsă
Neştiute păsări au plecat spre Sud
şi-au lăsat în suflet cuiburile goale,
cuiburile goale

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La hotarul timpului

- Adu-mi cerul mai aproape
Noaptea asta şi rămâi
Să călătorim pe ape,
Cel din urmă, cel dintâi

Vis al meu, ignoră-mi vina
De-a mă fi pierdut în larg,
Însă fără de lumina
Ce-ai legat-o de catarg

N-aş putea străbate gândul.
Vino, să întindem iar
Pânzele, când trece vântul
Spre al timpului hotar!

- Cerul meu la tine-n palmă,
Un ocean fără sfârşit,
Marea niciodată calmă
Şi un ciob de infinit

Le-om străbate cu privirea
Navigând spre zări, apoi,
Vom afla alcătuirea
Timpului ce după noi

O s-alerge, dar departe
Ne vom pierde. Vino-n larg,
Pe o pagină de carte,
Să-ţi leg stele de catarg!

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări călătoare

Spre ţări străine păsări călătoare
la început de toamnă trec în zbor,
le însoţesc până departe-n zare
cu ochii-ntinşi pe-o aripă de dor.

De cum dispar, în suflet se arată
păreri de rău venite din trecut
pe-o margine de umbră întârziată
cu amintiri de care m-am temut.

Mă reîntorc cu gândurile toate
prin anii duşi cu tinereţea mea
ca să-mi adun regretele lăsate
pe cioburile sparte dintr-o stea.

Şi te revăd privind îngândurată,
cu lacrimile-n ochi ca un izvor,
dar te ridici spre ceruri deodată
regină-n stolul care trece-n zbor.

Dispari din amintirea mea târzie
cu stolul care tocmai a trecut,
dar te întorci pe dorul renăscut
în cântecul vrăjit de ciocârlie.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizont

Nimeni nu mai cheamă zeii să culeagă vântul din stepe
La noapte voi bea cu steaua polară
Voi spune cobzarului să aştepte
Şi îmi voi împărţi inima cu altă vioară
Nu mai veni!
Cerul şi fluturii sunt plumburii
Merele s-au cosit, iarba-i albastră
Tu nu ai de unde să ştii
Nici vântul nu te aşteaptă
Nici imaginea ploii solare
Solstiţiul a coborât în toamnă, lumina la val
Albastru e negru, cuvintele sunt sparte
Aripi de păsări aleargă întoarse spre moarte
Moarte şoptită din inima mea
Mă atinge vântul atunci şi acum nu mai veni!

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile se duc

Zile se duc si vin, pe drumul lor,
Prind aripi de vis, aripi de dor,
Zile se duc si vin, dar nu mai eşti,
De ce ai rămas sa ratacesti?

Floarea zâmbetului pierdută ieri,
Tu, suflete, iar şi iar mi-o ceri,
Floarea zâmbetului azi s-a uscat,
Roua pe gene mi-a picurat.

Cerul prea senin s-a înnegurat,
Ca printr-un vis trist, tu ai plecat,
Văzduhul a plâns în a ta urmă
Prin doi ochi înceţoşaţi de brumă.

Zile se duc şi vin ca vis antic,
Astăzi nu a mai rămas nimic,
Zile se duc şi vin, fericirea
Lăsând-o din nou în urma mea.

Azi, iubite, ia şi veşnicia,
Prinde în buchet bucuria,
Lasă-mi numai tăcerea şi atât...
O voi păstra în timp, văd eu cât.

Lasă-mi în urmă un gând pierdut,
Spre un ţărm depărtat, neştiut,
Un gând frumos, bun, fraged, curat,
Pentru un înger care m-a uitat.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Păsăret"

Când nu mai arde mândrul soare
Şi toamna vine-ncet, încet,
Ne despărţim cu mult regret,
De păsările călătoare
Pe plaiuri s-a lăsat răcoare,
Să faci azi plajă-i indecent
Ne pregătim prin ţel recent,
De a răcelilor rigoare
Iar păsări ca la o paradă,
Întregul orizont ocupă
Migrând spre zări cu mare sfadă
Şi-au mai lăsat din a lor trupă,
Doar câte-o pasăre de pradă,
Ascunsă după minijupă.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul pierdut

visele-mi sunt catarge sfâşiate într-o zare
şi timpul e oceanul ce sfârşeşte între stânci
păsări albastre-ncep războiul aprig de pe mare
corăbii scufundate văd în ochii tăi adânci

nu te mai pot vedea de pe un ţărm pierdut în noapte
furtunile te-au rătăcit demult pe alte mări
doar cu ocheanul te mai pot zări când se desparte
valul de ţărm şi soarele apune-n depărtări

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul meu de pădure

De-aş fi o pădure lâng-o margine de lac,
Lin mi-ar bate vântul în fiecare copac
Şi aş zâmbi în fiecare primăvară,
Când florile-n poiană mie-o să-mi apară.

Şi oi fi ca o regină-a florilor mărunte,
Iar semeţii copaci de mine-o să asculte
Plângand aşa de tare, eu m-oi înveseli,
Când păsări călătoare la mine or veni.

Şi-oi răsuna de-atâtea cântece voioase,
De simfonii plăcute-a mierlelor duioase,
Iar cerul s-a deschide şi norii i-a-nghiţi
Când măiastra pitulice lin va ciripi.

Cânta-va-n plop o gingaşă privighetoare,
Cu glasul ei divin venit din depărtare;
Iar sufletul mi-a plânge când ea a tot cânta
Şi-atunci o ploaie dulce pe mine va cădea.

Şi s-a stinge soarele ca o lumânare,
Eu voi rămâne singură în lunga zare,
Iar visu-mi de pădure încet s-a spulbera
Şi nimeni niciodată nu mă va ajuta.

Greu e să fi pădure într-o lume de vis
Când nici măcar un luceafăr nu este aprins,
Tot e stins acum în visul meu de pădure
N-aud păsări, nu e vântul şi nici mure.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ZÂNA APELOR

De ce mi-e zâna apelor aproape,
Acum când anii vin ca norii-n turmă
Şi vor lumina vieţii s-o îngroape
Şi să îmi lase anii fără urmă?

Refuz clepsidra care-n Cer grăbeşte,
În timpul meu nu-i loc de asfinţire,
Mai sunt copacul care înfrunzeşte,
Mai sunt ecoul florii în rodire;

Cu păru-i blond, o zână-n cer de ape
Îmi udă versul scris cu-o amintire,
De-aceea zorii vor să-mi fie-aproape
Când înflori-va noua mea iubire;

De ce mi-e zâna apelor în minte,
Când nu mai pot un înger să mă ştiu?
S-a dus demult copilul cel cuminte
Iar eu cu noua zână-aş vrea să fiu...

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marină estivală

În port, niciun vapor,
Şi-n larg,
Nici fum, nici pânză, nici catarg!...

Din Orientul plin de soare,
De flori, de fructe aromate
Şi de poveşti neterminate,
Din Orientul plin de soare
Şi maladii molipsitoare
N-a mai sosit în port, de-azi-noapte,
Nimic —
Nici flori, nici fructe coapte,
Nici opium, nici tutun de pipă...
Nici aspirină pentru gripă...

În port e linişte,
Şi-n zare —
Tot linişte (dar mult mai mare).
În larg sirena nu mai ţipă
Şi macaralele-au tăcut,
Iar sus, pe dig, hamalii dorm,
Duhnind a spirt şi-a iodoform...
Şi portul parcă-a dispărut...
Doar farurile — lumânări marine —
Mai stau de veghe, nu ştiu pentru cine
Şi grave, ca nişte Sibile
Ce rătăcesc pe Euxin,
Şoptesc:
"Trec zile după zile
Şi-Argonauţii nu mai vin!..."

poezie celebră de Ion Minulescu din Propilee literare, III, nr. 8 (1 iulie 1928)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuib de cuvinte

Cuvintele aveau ochi ce scrutau
în mod deosebit
lumea.
Ochii aveau lacrimi prelinse
ca nişte miruri
pe fruntea sufletului.
Lacrimile aveau o greutate
egală cu transparenţa culorilor
arcuite de la un capăt la celălalt
peste timp.
Culorile aveau glas ascuţit
cu două tăişuri:
un tăiş cresta fericirea
până la sânge,
altul secţiona zborul în aripi.
Aripile fâlfâiau
spaţiile de lumină supuse cerului.
Cerul avea o sete necontenită
de păsări călătoare.
Iar păsările,
păsările îmi ciuguleau din palme
cu ciocuri de piatră vineţie,
cuvânt după cuvânt
până ce
mi-au cuibărit inima toată
în poezie.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Ea ştie – în noiembrie ochii mei
vor căpăta un pic mai multă profunzime.
Ea atunci vine să mă vadă.

An de an, când soseşte noiembrie, devine îngândurată.
Ea ştie că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.

În noiembrie cerul este aproape gol, puţine păsări deasupra capului.
Ştiu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar şi ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ţine faţa în mâinile ei.
"Ah..."
E ca şi cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.

" Este chiar o pasăre?"
N-aş putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfund.

Ea mă priveşte-întotdeauna liniştită.
Ea vede, neîndoielnic, foarte bine.
Cu fiecare an îmi este din ce în ce mai frig...

poezie de Meng Ye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul cel bătrân

Din freamătul de frunze
Desprind iar un suspin,
Pe care îl îngână
Copacul cel bătrân,

Cât vânturile nopţii
Îl clatină încet,
Din frunza-i se desprinde
Cuvântul de profet.

Şi-n linişte adâncă
De veghe mai rămân,
S-ascult cum plânge frunza
Copacului bătrân...

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Novembre

Ea ştie – în noiembrie ochii mei
vor căpăta un pic mai multă profunzime.
Ea atunci vine să mă vadă.

An de an, când soseşte noiembrie, devine îngândurată.
Ea ştie că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.

În noiembrie cerul este aproape gol, puţine păsări deasupra capului.
Ştiu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar şi ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ţine faţa în mâinile ei.
"Ah..."
E ca şi cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.

"Este chiar o pasăre?"
N-aş putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfund.

Ea mă priveşte-întotdeauna liniştită.
Ea vede, neîndoielnic, foarte bine.
Cu fiecare an îmi este din ce în ce mai frig...

poezie de Meng Ye
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Sărbători revin acasă

Ca nişte păsări călătoare
Se-ntorc românii iar acasă,
Departe, doru-i greu şi doare,
Iubirea de ai lor i-apasă.

Ce scurtă-i clipa revederii,
Cum bate inima de tare!...
Copii, bunici, surori şi verii
Ar sta mai mult cu fiecare.

Ce bine mai era odată
Aici, în glia lor frumoasă,
Ce-aşteaptă să se-ntoarcă-ndată,
Urare dând din casă-n casă!

În ţări străine se-ntorc iară
Românii cei plecaţi pe-afară
Iar doina de odinioară
Le-o plânge-n vers dorul de ţară.

Ca nişte păsări călătoare
Ne vin românii iar acasă
Departe doru-i greu şi doare
Iubirea de ai lor i-apasă...

poezie de Gabriela Genţiana Groza (1 ianuarie 2023)
Adăugat de GabrielaGenţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile şi zile

Am zile bune şi am zile rele,
Zile când te gândesc, şi-n care nu,
E viaţa mea un fel de paspartu,
Ştiind deschide uşile rebele.

N-am vrut să-mi las sărutul în zăpadă,
Şi astfel, n-am păşit către liman,
Şperaclul meu e doar un talisman,
Departe de-aţi produce vreo corvoadă.

Pe cerul alb trec păsări într-aiurea,
Chemându-se pe nume disperat,
Cerul de lapte a agonizat
Şi de sub mierle a fugit pădurea.

Dar, când mă strigi de dincolo de nori,
Am zile bune ca un pom cu flori.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albăstrele

Sinilii, pe şesuri, ce de albăstrele!
Şi privirea dragei - tot o albăstrea.
Râu-n zări desface sinilii cordele,
trec peste răzoare, eu şi draga mea.

Anii se vor duce, vor zbura ca norii,
oameni vor culege flori, ca şi acu.
Numai noi lipsi-vom, dar în lumea florii
albăstrele, poate, fi-vom eu şi tu.

Un flăcău va duce fata pe cărare,
despre fericire păsări vor zvoni,
cu-ale noastre sfinte albăstrele-n floare,
ochii dragei sale va asemui.

poezie celebră de Vladimir Sosiura din Din poezia de dragoste a lumii (1965), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceasul uitării

E toamnă târzie - aud la fereastră
doar ploaia venită pe aripi de vânt,
garoafele puse de ieri într-o glastră
desfac din corole un vechi jurământ.
La ceasul uitării, ieşind din petale,
cuvintele scrise cândva în trecut
aud la fereastra cu geamuri ovale
rafale desprinse din vântul pierdut.

Sosite acum din fiorduri stâncoase,
cu vechiul vapor andocat lângă port,
ajung la fereastră spre seară să lase
un alt jurământ pe un mitic suport –
o floare de gheaţă, demult rătăcită,
purtând în petale înscrisul cel nou
cu versuri rescrise de-o mână rănită
la masa tăcerii de lângă hublou.

Citeşte, iubito, cuvintele toate,
topite din floarea de gheaţă, pe loc,
ascultă şi vântul ce încă mai bate
cu vorbele mele scăpate din toc.
Desigur aşa vei afla, fără grabă,
că timpul se scurge acum înapoi,
iar orele-ntoarse întruna întreabă
de ce în pădure sunt pomii mai goi.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii revendicate

Mi-am revendicat iubirea...
s-a deschis spre mâine cerul.
Iar se naşte fericirea.
Soarbe în adânc misterul...
Flori şi pace şi lumină,
Frunze, vise, păsări, stele...
Şi un dulce dor de tihnă
Mă aduce printre ele.

Mi-am revendicat iubirea,
Sângeri mi-au crescut în plete.
Iarăşi m-a pierdut cu firea.
Trec uitatele regrete
Şi mărşăluiesc spre tâmple,
Se lovesc de stânci de lacrimi,
În unghere stau ascunse
Printre sutele de patimi.

S-a deschis spre mâine cerul...
O fisură de lumină...
Dintr-o dată piere gerul,
Sub o mantie divină,
Iar cresc muguri de mătasă,
Fluturii de catifele,
Iarăşi zboară înspre casă
Pe un cer pavat cu stele.

Iar se naşte fericirea...
În incubatorul lumii,
S-a născut din nou iubirea.
S-au ivit pajii furtunii...
Trec războinici, trec în cete,
Printre valuri de uitare,
Purtând vânturile-n plete,
Nourând întinsa zare.

Soarbe în adânc misterul
Flori şi fluturi, zâmbet, soare.
În clepsidră, efemerul,
Cată timpul să-şi măsoare.
Trec chihlimbării poeme
Pe sub fruntea azurie,
În secunde timpu-şi cerne,
Azi, cuvinte, pe-o hârtie.

Flori şi pace şi lumină,
Ning la tâmple veşnic reci.
Tu le-acoperă-n surdină!
Şi prin ploi de frunze treci.
Strângi în pumn eternitatea?!
Lacrimi curg la tâmpla ta.
De departea vezi cum noaptea
Plouă licăriri de stea.

Frunze, vise, păsări, stele,
Într-un zbor celest trec toate,
Vei rămâne fără ele
Într-o zi, poate-ntr-o noapte.
Lasă-ţi sufletul ofrandă,
Celor care-ţi sunt aproape,
Ca în lumea cealălaltă
Să uneşti munţii cu ape.

Şi un dulce dor de tihnă
Pieptul să ţi-l împresoare!
Trăind veşnic în lumină,
Să fii răsărit de soare!
Îngenunche şi te roagă,
Înger ce-n lumină-ai fost!
Dacă aripa-i beteagă,
Iartă! E al vieţii rost...

Mă aduce printre ele,
Printre stele, printre muze,
Printre crucile pictate,
Doar sărutul de pe buze.
Tu eşti diavol de lumină,
Prima carte de poveşti,
Tu răzbaţi din întuneric...
Numai tu mă mai iubeşti!

Mă aduce printre ele
Şi un dulce dor de tihnă...
Frunze, vise, păsări, stele,
Flori şi pace şi lumină.
Soarbe în adânc misterul,
Iar se naşte fericirea,
S-a dechis spre mâine cerul,
Mi-am revendicat iubirea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!