De Sărbători revin acasă

Ca nişte păsări călătoare
Se-ntorc românii iar acasă,
Departe, doru-i greu şi doare,
Iubirea de ai lor i-apasă.

Ce scurtă-i clipa revederii,
Cum bate inima de tare!...
Copii, bunici, surori şi verii
Ar sta mai mult cu fiecare.

Ce bine mai era odată
Aici, în glia lor frumoasă,
Ce-aşteaptă să se-ntoarcă-ndată,
Urare dând din casă-n casă!

În ţări străine se-ntorc iară
Românii cei plecaţi pe-afară
Iar doina de odinioară
Le-o plânge-n vers dorul de ţară.

Ca nişte păsări călătoare
Ne vin românii iar acasă
Departe doru-i greu şi doare
Iubirea de ai lor i-apasă...

poezie de Gabriela Genţiana Groza (1 ianuarie 2023)
Adăugat de GabrielaGenţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinătate

Omul, pasăre călătoare

Dincolo de mări albastre,
Sunt aşezate rând pe rând
Mii de păsări călătoare
Toate plâng!

Plâng de dorul casei lor,
De ogoare, de pământ,
De răsfăţul puilor,
Toate plâng!

Dragă pasăre măiastră,
Ai plecat din al tău cuib
Cu iubirea ta gingăşă,
Şi eu plâng!

Şi te-ai dus în ţări străine
Pentru hrană ai plecat
Ai uitat ce greu îmi vine
M-ai uitat!

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Cârniceni e astăzi sărbătoare

La Cârniceni e astăzi sărbătoare,
In horă intră fiii satului,
Ca intr-o casă primitoare,
Stiind că nicăieri ca acasă nu-i.

Se-ntorc ca nişte păsări călătoare,
De fiecare dată-n luna august,
Să vadă luna parcă mai strălucitoare
Si-apoi să-ncerce noul must.

poezie de Doru Dorică Lascarache (21 august 2010)
Adăugat de Doru Dorică Lascarache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiilor plecaţi definitiv din ţară

Fiilor din ţări străine,
Cred c-o duceţi mult mai bine,
Pentru-o mână de arginţi
Aţi scăpat şi de părinţi...

epigramă de Gabriela Genţiana Groza (noiembrie 2001)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum şerpuit

Nu am casă, nu am masă,
Departe am plecat...
Iar drumul şerpuit, să mă întorc
Nu mă mai lasă,
Nici să întorc capul... nici să vin acasă.
Şi hoinăresc prin lume neîncetat.

Picioarele-mi rănite...
Abia mi le mai port.
Iar soarele mă arde...
De nu îl mai suport.
Sudoarea de pe frunte...
Î-mi cade tot mai tare,
Iar drumul şerpuit...
Of doamne... sfârşit nu mai are.
Am inima... ce încă,
Nu mă lasă...
Mereu î-mi bate tare
Acum... la-n'tors acasă.
O ploaie cer plângând
Arşiţa ca să-mi treacă
Pe drum să merg cântând
Să uit că e săracă.

Săracă a mea ţară...
Săracă şi-n nevoi...
Că ne-au vândut acuma
Din nou domnii ciocoi.
Îl rog pe bunul Dumnezeu
Să-mi sfârşească drumul şerpuit.
Că numai pot de greu
Că ţara... tare mi-am dorit.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Se întorc românii! Frica i-a chemat
Vor să moară-n ţara lor, cum Domnul a lăsat...
Sunt străini de ţară, de neam şi pământ,
Au plecat străini în lume, ţara şi-au vândut.

Şi-au lăsat copiii, lacrimi şi suspine,
Au plecat românii noştri, oh, în ţări străine.
Au uitat biserici, ţarină şi casă,
Au crezut că-n depărtare viaţa e frumoasă.

Nu mai îngenunche, rugile-n zadar,
Le rostesc în gânduri. Pâine - gust amar,
Le-au murit părinţii, satul e pustiu,
Cerul ţării plin de lacrimi, trist şi cenuşiu...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare

Mă doare când nu pot comunica cu cei din jurul meu
Mă doare neînţelegerea lor, dar mult mai mult
Mă doare indiferenţa sufletelor lor de gheaţă.
Mă doare când în loc să manifestăm o iubire necondiţionată,
Alegem să arătăm dispreţ
Mă doare judecata lor nedreaptă,
Mă doare încât plec în lume,
Mă doare când păşesc printre inimile de gheaţă
Şi mă lovesc de ale lor veşminte aspre,
Mă doare nepăsarea şi lacrimile lor de crocodil,
Mă doare încrederea mea nejustificată în oameni,
Mă doare căci am risipit energia
Cu care aş fi putut ridica o casă sau un bloc
Energia ce mi-ar fi fost necesară zidirii
Unui munte de vise.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare pentru cei plecaţi

Aho, aho, surori şi fraţi
Ce zile grele număraţi
Trudind departe de părinţi,
Vă pun în calendar la sfinţi
Şi vă doresc de sărbători
Să fiţi la fel de muncitori!

Că ştie Domnul cât de greu
Aţi dus-o acolo, mai mereu,
Şi la străini v-aţi umilit,
Vă fie totul răsplătit!
Iar când vă-ntoarceţi, rând pe rând,
Vă fie doar lumină-n gând!

Aho, aho, măicuţe blânde,
Ce lacrimi nu puteţi ascunde,
Cu braţe dârze şi călite
În doruri grele învelite,
Să fiţi ca roua de pe flori,
Ca albul dulcilor ninsori!

Iar voi bărbaţi ce aţi lăsat
Părinţi sau fraţi la voi în sat
Şi mai veniţi o dată-n an,
Că puneţi banul peste ban,
Să faceţi la copiii o casă,
Vă fie clipa luminoasă!

Aho, aho, români pribegi,
Vă fie visurile-ntregi
Să reuşiţi prin truda voastră
Să ridicaţi şi ţara noastră,
C-aici păduri se prăpădesc,
Iar munţii goi atât' jelesc.

Aho, aho, sărmani creştini
Ce duceţi ruga prin străini
Şi obosiţi, şi nemâncaţi,
Cu gândul la surori şi fraţi,
Vă fie zilele senine,
De bucurie toate pline!

Spre voi urările se-ndreaptă
Şi toţi românii vă aşteaptă
Să fiţi acasă în Ajun,
Când Magii Stelelor o spun
Că blând Isus, prin legea firii
Ne cheamă-n hora nemuriri!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne suntem fraţi

Nu-i suntem mândrei noastre Românii
Ce-au fost, spre cinstea lor, înaintaşii ;
La pieptu-i ne lipim ca nişte fii
Dar laptele i-l sug numai pungaşii.

E poate vina lor sau poate nu
Că-i punem mai presus de noi s-ajungă
La sfârcul generos, iar eu şi tu
Privim nedumeriţi că-i gol în pungă

Şi, Doamne, cum să spui că nu-s eroi
Acei care adorm cu burta goală
Şi-n zori îşi fac iar lista de nevoi
Privind la ceasul rece care-i scoală?

Noi toţi ne suntem fraţi, aşa să ştii,
Mai mult decât atât nici nu se poate,
Iar trupul bunei mame Românii
Mai sângeră din pieptu-i zer, nu lapte.

Cu imnuri tricolore încotro
Ne ducem paşii fără de cadenţă?
Deşteapră-te române, mot-a-mot,
Căci somnul tău letargic e demenţă!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (21 ianuarie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne suntem fraţi

Nu-i suntem mândrei noastre Românii
Ce-au fost, spre cinstea lor, înaintaşii ;
La pieptu-i ne lipim ca nişte fii
Dar laptele i-l sug numai pungaşii.

E poate vina lor sau poate nu
Că-i punem mai presus de noi s-ajungă
La sfârcul generos, iar eu şi tu
Privim nedumeriţi că-i gol în pungă

Şi, Doamne, cum să spui că nu-s eroi
Acei care adorm cu burta goală
Şi-n zori îşi fac iar lista de nevoi
Privind la ceasul rece care-i scoală?

Noi toţi ne suntem fraţi, aşa să ştii,
Mai mult decât atât nici nu se poate,
Iar trupul bunei mame Românii
Mai sângeră din pieptu-i zer, nu lapte.

Cu imnuri tricolore încotro
Ne ducem paşii fără de cadenţă?
Deşteaptă-te, române, mot-a-mot,
Căci somnul tău letargic e demenţă!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românie, unde eşti?

Este sărăcie-n ţară.
Este greu să mai trăieşti.
Românii pleacă afară.
Românie, nu-i opreşti?

Românii plecaţi din tine,
Românie, i-ai pierdut.
Rămân pe plaiuri străine.
La occident i-ai vândut.

Nu mai eşti o bună mamă.
Fiii tăi nu-i mai iubeşti.
Trecutul nu-l iei în seamă.
La viitor nu gândeşti.

O durere sufletească
Îi roade-n fiece zi.
Oare glia românească,
Dacă mor, îi va primi?

O, voi munţi şi voi izvoare,
Şi voi plaiuri strămoşeşti
Cu câmpii scăldate-n soare!
Românie, unde eşti?

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub tricolor

Sub tricolor, a-nmugurit iubirea
De neam, de ţară, de pământ, de sat
Se-mbracă iar, ca în răstimpuri ia,
Se-ntorc români de unde au plecat.

Un zvon de primăvară şi de pace,
Aleargă liber pe câmpii de dor,
Modificăm prezentul... Nu încalce
Nici un străin iubirea de popor!

Biserica-şi deschide poarta iară,
Speranţa-n noi din nou a-nmugurit,
În cumpăna fântânii, mulţi aflară
O glăsuire fără de sfârşit

Ce le vorbeşte de strămoşi şi pâine,
De dor de ţară, de părinţi, de prunci...
Veţi fii şi voi copii, părinţi, ca mâine!
Aici străbunii au trudit pe brânci.

Aici izvorul adăpat cu sânge
Ascunde şi istorii şi străbuni,
Aici ne bate inima şi plânge
Lacrimi străbune - inimi de români.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când eram dusă, în alţi ani, prin aeroporturi, în căruţ, mă priveau toţi; iar pentru că eram aşezată, lumea părea că se uită la mine de sus. Era un cu totul alt plan existenţial, acela din căruţ; toţi oamenii privesc de sus, te simţi inferior oricui se uită la tine, iar toate lucrurile păreau mai mari, visurile mai înalte, mai departe, deci şi obiectivele erau mai greu de atins. Privirile aruncate în jos mi se pareau devastatoare. Era un fel de a spune "Prea le aveai pe toate, trebuia să ai şi tu măcar un necaz, ceva". Uneori, oamenii nici nu se uitau la mine, îşi fereau privirile "din bun-simţ" – aşa credeau ei. Dar nimic nu doare mai mult decât să fii ocolit cu privirea. Ca şi cum cei din faţa ta şi din jurul tău ar vrea să te vadă şi te caută, dar se uită în cu totul altă parte, numai în dreptul tău, nu. Eu nu eram undeva, în depărtare, să mă caute din ochi; eram chiar acolo, în proximitatea genunchilor lor. E ca şi cum mă căutau în viitor, iar eu eram chiar acolo, în prezentul lor. Era ca şi cum aş putea conta pentru ei, dar altă dată; cândva, poate, în viitor; şi nu acum, în clipa de faţă.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sărbători...

S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger...
Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer.
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri...

S-au dus şi sărbătorile... E iarnă
Şi au plecat colind... colindători
Şi au plecat românii iar din ţară
În zi de luni, la ora trei, în zori.
Şi-au plâns părinţi şi fraţi... şi-au plâns copii
Şi-au plâns soţii, prietene, amici.
Ei au plecat, oh, au plecat în lume,
Sperând să-nvingă greul de aici.

De-azi-noapte ninge şi e tare ger
Şi-n jur răzbate-atâta suferinţă!
Pe umeri cade lacrima din cer,
Cu mângâiere, pace şi credinţă
Porneşte timpul către înapoi,
Nici pruncii nu mai au copilărie,
Căci stau cu ei bunicii şi din doi
Părinţii-s doar într-o fotografie.

Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Departe-ntre străini muncind din greu,
O altă suferinţă îi adapă
Dar ei muncesc, muncesc, muncesc mereu.
Li-i ochiul încă lacrimă şi toamnă,
În sărăcie au trăit destul,
Vor să desfacă lanţul suferinţei
Şi să zâmbească celor dragi de-acum.

Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Căci n-au aici nici drepturi, nici dreptate
Şi pier tăcut, în altă lume pier
Atât de-nlăcrimaţi... şi ce departe!
Şi dacă ţara noastră va pieri
Prin oameni sărăcind, va fi o lege
Ce pe români din nou îi va uni
O lege ce-n curând îi va-nţelege.

Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine
Ne-ncrezători, flămânzi şi oropsiţi,
Sperând ca timpul, timpul cel de mâine
Poate-i va face-o clipă fericiţi.
Le trece viaţa-n muncă şi speranţă,
Sunt doar o biată lacrimă pe faţă,
Lumina fericirii e departe!
De cei din ţară-o viaţă ne desparte.

Oh, mulţi nu ştiu ce timpul le-o sorti,
Nu ştiu nici când în ţară vor veni
La-nmormântări, la nunţi ori parastase...
Ţara cu toate ale ei, frumoase,
Nu îi va mai cunoaşte... Sunt străini -
O floare ce-a crescut prin mărăcini.
De-atâta dor de toţi cei dragi, mereu,
Să fie-aproape, cât va fi de greu!

Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine...
Nu ştiu ce râuri lungi de suferinţi
Le vor uda uscatul colţ de pâine,
Le vor spăla uitate suferinţi.
O mare de români plecaţi din ţară,
O ţară care i-a uitat. Români,
Viaţa-ntre români nu e uşoară
Şi-n ţara noastră ne simţim străini.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Câţi dintre ei se vor întoarce-acasă
Sătui de chin, de gustu-amarei pâini,
Sătui de moarte şi sătui de viaţă.
Câţi vor putea pământul românesc
Şi grâul cu neghină să-l sărute,
Ca în opinci şi-n portul strămoşesc
Să joace pe câmpie, pe-ntrecute.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine.
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Pleacă copii în ţări străine, mamă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger,
S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânim

Se lasă toamna peste noi.
Anii au plecat – păsări călătoare
Ce nu vor mai veni-napoi,
La cuiburile lor rămase goale.

În urma lor doar amintiri,
Un şir întreg se leagă:
Părinţi, copii, prieteni şi iubiri
Ce viaţa ne-o făcu-se dragă.

La tâmple bruma s-a lăsat.
Căldura n-o îndepărtează;
Părul ni-la grizonat,
Iar timpul faţa ni-o brăzdează.

poezie de Adrian Timofte (decembrie 2019)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea de-acum

Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger –
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieţii noastre, norii.

Păduri şi ape şi câmpii... Şi munţi,
Gonind prin noi sălbatici şi desculţi.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata şi pe mama...

Văd cum se roagă pentru ţara lor
Şi ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uşi închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toţi românii.

Cu aur pâlpâind peste câmpie
E ţara noastră – Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.

În vocea ţării clopote răsună
Şi cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Şi-i smulg iubirea dintre rădăcini.

Din seva ei de stele şi candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port şi din credinţă înfruptaţi,
În ţara noastră ne-au făcut argaţi.

Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Şi de strămoşi, străini şi prea departe.
Ne ninge cerul sânge şi pedeapsă
Că n-am ştiut să ne păstrăm acasă.

Suntem săraci şi slabi... am constatat.
Din ţara noastră mulţi ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În ţara noastră este plâns şi noapte.

Şi plânge-n noi această ţărişoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Şi-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieţii, norii.

Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toţi românii iar în ţară
Şi dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.

Uniţi în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Şi toţi românii se adună-n cerc
Şi libertatea iarăşi o petrec.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea de-acum

Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger –
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieţii noastre, norii.

Păduri şi ape şi câmpii... Şi munţi,
Gonind prin noi sălbatici şi desculţi.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata şi pe mama...

Văd cum se roagă pentru ţara lor
Şi ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uşi închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toţi românii.

Cu aur pâlpâind peste câmpie
E ţara noastră – Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.

În vocea ţării clopote răsună
Şi cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Şi-i smulg iubirea dintre rădăcini.

Din seva ei de stele şi candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port şi din credinţă înfruptaţi,
În ţara noastră ne-au făcut argaţi.

Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Şi de strămoşi, străini şi prea departe.
Ne ninge cerul sânge şi pedeapsă
Că n-am ştiut să ne păstrăm acasă.

Suntem săraci şi slabi... am constatat.
Din ţara noastră mulţi ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În ţara noastră este plâns şi noapte.

Şi plânge-n noi această ţărişoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Şi-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieţii, norii.

Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toţi românii iar în ţară
Şi dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.

Uniţi în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Şi toţi românii se adună-n cerc
Şi libertatea iarăşi o petrec.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În hrana amară de sclavă...

Mi-e silă şi scârbă şi groază
Când munţii de ură se-aşează
Pe inima mea ostenită,
Şi-n grave sudalme rănită.

Aş vrea să mai văd câte-o oază,
Dar şerpii durerii veghează,
Şi simt zi de zi doar otravă
În hrana amară de sclavă.

Tăişul cuvintelor grele
M-apasă, mă face surcele,
Deşi tot repet că nu-mi pasă
Îmi vine să scuip pe-a lor masă.

Si-apoi te-ntreb Românie;
Te doare de-a noastră mânie?
Iar voi ce tronaţi în guverne
Uitaţi că nu-s toate eterne?

Românii se duc de acasă
Dar vouă nici că vă pasă,
Iar ei ca să aibă un mâine
Acceptă postura de câine.

De câine ce urlă pe stradă
Când nimeni nu poate să-l
vadă,
Şi turbă de-atâta durere
Muşcând vehement din tăcere.

Iar voi fără pic de ruşine,
Mai spuneţi că-n ţară e bine.
V-aş spune ceva, cum v-aş spune,
Dar o să vomit, fără nume...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, românii!

Noi, românii, am avut vecine
Nişte hoarde mari de... derbedei,
Cu noi vecinii au dus-o bine,
Numa' noi am dus-o rău... cu ei.

epigramă de Vasile Iuşan (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţialul

Să nu cădem în amănunte
şi să uităm esenţialul,
din râu în râu,
din munte-n munte,
cum valul
face trup cu malul,
în Ziua Sfântă,
Ziua – Punte,
acasă s-a întors Ardealul.
A fost atunci o ţară-ntreagă
a fost o ţară ca o roată,
Românii şi acum se roagă
s-o vadă aşa
încă o dată,
şi plâng în harta lor beteagă
copiii mei,
băiat şi fată,
şi jurăminte noi se leagă.
Luăm de la Râmeţi putere
şi ultima cuminecare
fiinţei noastre spre a-i cere
să ştie bine ce o doare,
ca să venim la Înviere,
să fie gata fiecare,
cu buze-amare să mai spere
Trăiască România Mare!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Dor de dor... Ce doruri sfinte
De aducerile-aminte!
Dor de dor şi dor de casă,
Dor de viaţa mea frumoasă!

Dor de vis, copilărie,
Dor de grâul de pe glie,
Dor de pita coaptă-n vatră,
De câmpia noastră toată!

Dor de florile de sânger,
De biserică, de înger!
Dor de brazii de smarald
Şi de stelele ce ard,

Lumânări cu chip de ceară
De un dor străvechi de ţară.
Dor de cânt şi de izvoare,
Dor de lacrimă ce doare...

Dor de tălpi ce-n scormonire
Cată-n versuri anonime
Ca un clopot... Azi răsună,
Dor de tată, dor de mumă.

Dor de roua de pe iarbă
Şi de port... de-a mândrei salbă!
Dor de cumpăna fântânii
Fiindcă dor... de dor, românii.

Dor de frageda-mi pruncie,
Dor de dor, copilărie,
Jad în lanuri de lucernă,
Dor de pământească pernă.

Dor de salcie, de tei,
Dor de ieri, de anii mei,
Dor de sărbători la sate,
Dor de uliţele toate,

De colindători, de casă,
De icoană - Maica Noastră,
Stând de veghe-ntru sfinţire
Spre-o eternă pomenire.

Dor de tricolor, de neam!
Chiar dacă săraci eram,
N-am vândut, spre a trăi,
Carnea Sfintei Românii.

Ne-au condus, întru slăvire,
Oameni simpli, cu iubire...
Au udat cu sânge glia
Apărându-şi România.

Osemintele străbune,
Sentimente, jale, nume,
Vulturi, păsări cântătoare,
Toate ţară-s ale tale!

De picior pâgân călcate,
Până la hotar sunt toate...
Dor de dor de sfântă ţară,
Cu toţi azi te plângem iară.

Dor de lumea mea de-acasă,
Dor de mămăliga-ntoarsă
Pe masa cu trei picioare...
Dor de dorul care doare!

Dor de dor de-atâta vreme...
Ce ne este scris în stele?!
Aţi plecat români prin lume,
Dorul nu aveţi cui spune!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!