Ca într-un etern joc de-a prinselea

uliul clipei aleargă bezmetic
după un stol de vise
pintr-un labirint de evadări succesive
prezentul încremeneşte aproape instantaneu
în felii colorate de trecut
iar realitatea e precum o libelulă răstignită
sub un geam de insectar
întind mâna spre ceva veşnic de neatins
dar de fiecare dată la doar o atingere
ca după un fel de resort de tip balansoar
aproape invizibil
care mişcă secundele la un viitor absolut

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu suntem liberi decât pentru un ţipăt

apoi începem sclavia interesului
prin egocentrism şi dorinţa de a avea
de fiecare dată mai mult
de fiecare dată altceva
şi aproape niciodată doar ceva necesar
ca într-o reclamă la ciocolată

poate doar suferinţa din care se naşte arta
ar putea aduce un strop de libertate
cât o ardere de meteor
preţ de un zâmbet
dar
cu certitudinea dată de atracţia universală
doar libertatea de ţipa după o viaţă intrauterină
e unica libertate înaintea sclaviei maxima
numită viaţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu avem decât libertatea primului ţipăt

apoi începem sclavia interesului
prin egocentrism şi dorinţa de a avea
de fiecare dată mai mult
de fiecare dată altceva
şi aproape niciodată doar ceva necesar
ca într-o reclamă la ciocolată

poate doar suferinţa din care se naşte arta
ar putea aduce un strop de libertate
cât o ardere de meteor
preţ de un zâmbet
dar
cu certitudinea dată de atracţia universală
doar libertatea de a ţipa după o viaţă intrauterină
e unica libertate înaintea sclaviei maxima
numită viaţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serverele gâfâie precum mocăniţele

şi e doar o banală eroare de sistem
iar viaţa pare un labirint ciudat
în care smecheria rupe orice logică
iar demenţele desfinţează ieşirile
de intrări nu mai vorbeşte nimeni la prezent
totul este ori la trecut
ori într-un mare
MARE viitor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă o să întorc şi obrazul celălalt

cum nu ştiu de ce
în toată iubirea aceasta de aproape
este atâta ură
dar continui să cred
că între două maluri imposibile
pot găsi măcar o scobită faleză
de unde se aruncă împăcate cu dezastrul
mulţimi idioate de sinucigaşi anonimi
în căutarea plutirii universale
sau doar în numele unei lumi mai bune
...........................................
între timp lipesc cu picătura
idealuri rupte din idealuri rupte
din când în când şi o floare de colţ
mâncată pe jumătate de o capră neagră
din nevoie
de foame
din acel ceva care mişcă lumea spre înainte
aproape cu desăvârşire
cu un rost determinat
şi fără nicio părere de rău
.............................................
deşi ar fi mai simplu să mă întorc din moarte
după fiecare nouă răstignire
decât să vă aduc acest fel de a iubi
egal
cumva cooperatist
ca o îmbrăţişare de mamă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să vă iubesc

doar îmi sunteţi aproapele
pe fiecare în parte
pe toţi laolaltă
în aşa fel încât să nu mai plângă nimeni
în aşa fel încât să nu mai pot răsufla
decât prin plămânii voştri

nu ştiu dacă o să întorc şi obrazul celălalt
cum nu ştiu de ce în toată iubirea aceasta de aproape
este atâta ură

ar fi mai simplu să mă întorc din moarte
după fiecare răstignire
decât să vă aduc acest fel de a iubi
dincolo de orice convingere idioată
dincolo de orice pretenţie absurdă
asupra adevărului absolut

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica vine în întâmpinarea dansului

precum o pereche ideală într-un plan
iar din a treia dimensiune cade cuvântul
ca un fulger într-o noapte
doar păsările colibri dansează cu petalele
precum baletează păpădiile cu cerul
într-o libertate aproape de nebunie

dintr-o scoică ascultă marea ritmul
pe când o rază jucăuşă desparte perfecţiunea
în perechi veşnic inegale

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc de mă dor norii

dar şi toate pădurile înmugurite
te iubesc de fiecare dată altfel
şi mă tot nasc
după fiecare îngheţ drastic
precum ghioceii
.......................
în groapa marianelor
dacă oceanul ar disprea brusc
ar fi cel mai înalt munte de pe terra
.......................
fericirea
nu este niciodată atunci
când este
doar lipsa ei
se simte ca un dezastru

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă poate opri nimeni să împart nimicul în părţi egale, aproape de absolut.

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifestul călcătorului pe nori nu are nevoie de semnături

nici de autoritate nici de publicitate
de pe această platformă pot să-mi strig durerea
cu desăvârşire fără strop de îndoială
ca pe o imensă bucurie nimănui
ecoul ecoului va răsuci fiecare geamăt
ca pe o renunţare la moarte prin acceptarea ei
apoi îmi voi desena iubirea dintr-un curcubeu
iar tu nu poţi să-mi iei viaţa
pentru că eu nu am aşa ceva la purtător
sunt un suflet nemărginit dar schilodit de trup
mult prea liber ca să mă supun unui ritm
mult prea sălbatic ca să fie călărit
aproape alb aproape volatil aproape mut
la graniţa dintre două imensităţi
momentul embrionului

în lipsa dorinţei niciun univers nu s-ar naşte
sau ar fi la fel de schilod precum această poezie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o profundă nesimţire

printr-un impuls de iubire se nasc lumile
în toate dimeniunile asemenea
după fiecare rostire o nouă rostire
ca un perpetuum mobile pornit direct din haos
prin sine
prin şlefuiri succesive
fără niciun fel de frecare
ideale aş risca să spun
precum starea de dinaintea gândului
precum o anestezie din care se ridică mai întâi lumina

nesimţirea nu e stare de dinaintea simţirii
ci tocmai opusul acesteia
să-i spunem stare de poezie
atunci când fiecare cuvânt trece prin noi
ca o emisie de lumină urmată de o undă de şoc
şi ne simtim istoviţi
ca loviţi de o fericire ciudată
cumva soră cu partea aceea de somn fără vise
într-un anume fel asemănătoare cu moartea
sau cu partea aceea de dinainte de embrion

starea de repaus a fiecărui univers
înainte de bing bang

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înghit şi acum oase de cireşe

altfel cireşele îmi par un aliment oarecare
iar teama că îmi vor creşte cireşii prin burtă
aproape că am învins-o după ce bunicul râzând olteneşte
nu ştia cum să mă mai convingă că a glumit doar
asta pe când mă şi vedeam răstignit
între pământ şi cer
de cireşi viguroşi şi iuţi
precum vrejul de fasole
din poveste

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprente

Când îţi laşi amprenta pe ceva,
Nimeni nu mai poate contesta.
Că nu tu ai fost acela,
Cel care a reuşit să facă ceva.

Îţi spun serios, chiar dacă-ţi zâmbesc,
Amprente de tot felul se găsesc.
Se găsesc amprente pe orice ai pus mâna,
Amprente se găsesc oriunde ţi-ai lăsat urma.

Amprentele îmi sunt deopotrivă, trecut şi viitor,
Nu va dispărea totul, după ce eu am să mor.
Trecutul înseamnă, prin ce am trecut şi am facut,
Iar viitorul este ceea ce am crescut.

Amprente precum iubirea, adevărul şi dreptatea,
Dau roade dacă coincid cu realitatea.
Şi când pomul vieţii va înflorii,
Fiecare petală, amprenta ea va fi.

poezie de Ovidiu Kerekes (10 martie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu glasul stins, măicuţă (aproape parodie după poezia "O,mamă" de Mihai Eminescu)

Cu glasul stins, măicuţă, din mult trecute vremi,
De sub pământul rece, să trec vama mă chemi.
Către tine întind mâna, dar nu voi ca să ajung,
Fiindcă viaţa e doar una, după ea nu vreau să plâng.
Mai lasă-mă, bună mamă, în viaţa care o am,
Şi-ţi promit, de bună seamă, c-am să vin peste un an.
Vom fi iarăşi împreună, tu la piept să mă-încălzeşti.
Voi lăsa şi eu în urmă, multele plăceri lumeşti.
Cerul ne va fi lăcaşul, în care vom veşnici,
Pământul va fi oraşul, după care vom tânji.
Un timp, stele luminoase. După ce vom străluci,
Precum Hristos înviase, viaţă iar vom dobândi.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu bateţi cuie în geam niciodată

mai bine jucaţi-vă de-a baba oarba
de-a muma pădurii printre cioate
de-a uliul şi porumbeii nu
e la fel de aiurea ca şi ziditul monastirilor
dinspre turlă spre veşnica temelie

chiar aşa tovarăşi de iluzii
vă rog să nu faceţi cuib alături de pasărea aceasta
nici prea verde nici prea albastră
ouăle ei sunt prea căutate ca să rămână întregi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă căuta prea departe

nici prea adânc
nu am aripi albe
călăresc doar cai verzi
mâncători de cenuşă
un fel de pegaşi absurzi
care prin deşertul roz
scurmă-n dune după atlantida
şi găsesc doar oaze morgana
precum cactuşii supuşi înfloririi
inventează primăvara şi în vara veşnică
pentru dospit de fluturi imenşi
cât muzeul antipa
asemănători cu două pleoape amorţite de vise
parcă niciodată terminate
un fel de avortoni monstruoşi
numai buni de pus în formol
dovezi peste vreme că există inefabil
precum îndrăznesc câteodată să presez sentimente
pe o filă de carte

nu mă căuta prea departe
nici eu nu mă găsesc întotdeauna
strig în mine cu disperarea înecatului
cuvinte ecou îmi răspund enervate
din visul meu prin visul tău
prin fiecare nouă viaţă

prin fiecare dulce moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După bogăţie aleargă aproape toată lumea, puţini reuşesc să o prindă. Cei care nu aleargă după ea au mult mai multe alte bogăţii, în sufletul lor!

Viorel Muha (aprilie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă zbat precum un făt cu lumea de dincolo

lovesc cu un fel de disperare
fiecare centimetru pătrat de infinit
găsesc înainte de naştere
formule de împachetat neantul
dintr-o rădăcină în altă rădăcină
prin ascultarea firului de iarbă
apoi îmi văd de lichidul amniotic din inerţie
de libertatea cordonului meu ombilical
din prea multă iubire
sau de cine mai ştie ce altă legătură cu universul
din speranţă
mai mult sau mai puţin închinată clipei

săvârşesc botezul cuvintelor în lacrimi de buburuză
îmi cresc visele din fiecare îmbinare cu realul
ca un fel de nituri rotunde şi de netăgăduit
pe un pod aproape albastru şi uşor absurd
ca mai toate încercările mele de a respira
înaintea de a articula primul ţipăt

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele sunt totuşi - vise

În visele-mi nocturne adesea ori apari,
Te chem să vii aproape dar repede dispari,
Când mă trezesc din somnul, ce n-a fost liniştit,
Văd luna cum dispare, plecând spre infinit,

După perdeaua neagră a norilor mai reci
Şi umbra ta dispare, „Tu” razele-i petreci.
Încerc să-mi întind mâna dar nu pot să te prind,
Căci braţele-mi sunt scurte şi nu pot să le-ntind.

Apari în altă noapte, dar... altfel precum eşti
Şi-mi răscoleşti în suflet cu totul alte veşti,
Ştiute sau uitate în anii ce-au venit,
Căci eu cu ei alături, am mai îmbătrânit.

Apari ca o « Nălucă », te joci ca un „Nătâng”
Şi dispărând în noapte eu mă trezesc şi plâng.
Spre un destin mai „nobil” am porţile închise,
Căci zilele sunt „fapte” iar visele sunt... - „vise”

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşesc pe o rază de fum

spre o sferă luminată ca un brad de crăciun
de unde pot descânta linii paralele
ca pe un colind absolut al florilor dalbe
precum un suflet care se întoarce acasă
dintr-o viaţă veşnic scurtă
consumată deplin

între două respiraţii de gâze albastre
şi-un parfum de câmpii
mă ridic să ating cerul
cu un deget de copil
convins că pot spijini stelele
ca pe nişte corcoduşe aurii

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunia e singura cale spre libertatea socială

aşa că tu te prefaci că mă înţelegi
şi te urci pe mine
ca pe un scrânciob agăţat de lună
deşi am învăţat
că nimic nu e mai şocant ca realitatea
mă ciupesc de tine să nu fie iar vis
pe când tu ai nevoie de cuvinte
sa-ti creasca macii prin carnea albă
iar eu mă lupt să-ţi găsesc rezervorul cu lacrimi
în timp ce o linişte ciudată ne cuprinde
ca atunci când după ce urcăm intens spre vârf
ne întindem pe o poiană să respirăm cerul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!