Dintr-o profundă nesimțire
printr-un impuls de iubire se nasc lumile
în toate dimeniunile asemenea
după fiecare rostire o nouă rostire
ca un perpetuum mobile pornit direct din haos
prin sine
prin șlefuiri succesive
fără niciun fel de frecare
ideale aș risca să spun
precum starea de dinaintea gândului
precum o anestezie din care se ridică mai întâi lumina
nesimțirea nu e stare de dinaintea simțirii
ci tocmai opusul acesteia
să-i spunem stare de poezie
atunci când fiecare cuvânt trece prin noi
ca o emisie de lumină urmată de o undă de șoc
și ne simtim istoviți
ca loviți de o fericire ciudată
cumva soră cu partea aceea de somn fără vise
într-un anume fel asemănătoare cu moartea
sau cu partea aceea de dinainte de embrion
starea de repaus a fiecărui univers
înainte de bing bang
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre visare
- poezii despre somn
- poezii despre poezie
- poezii despre naștere
- poezii despre moarte
- poezii despre iubire
- poezii despre idealuri
- poezii despre gânduri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Toată moartea izbăvitoare vine într-o singură priză
ca un fel de înainte de orice înainte
când încă nu știa nimeni să nu știe
durerea facerii și desfacerii
martorul trecerii prin fiecare dimensiune
este punctul
de dinaintea hidrogenului
chiar de dinaintea oricărui dinainte
arderea creatoare de lumină
izvorul din care se adapă timpul
precum un bidiviu nărăvaș
între două curse de galop cu sine însuși
..............................................
îmi doresc să vă povestesc
câtă tăcere este între două stele
dar nu am destule cuvinte
...............................................
din vis în vis
prin suprimarea realității
îmi doresc cerul acesta plin de stele vii
cu veșnicii și infinit cu tot
dar și fiecare apocalipsă
potopul dinaintea fiecărui potop
ca pe locul întâi la măsurat orizontul
asumat după fiecare miazănoapte
din toți mușchii crescuți pe carul mare
când încă avea rădăcini în pădurea raiului
înainte ca pământul să adăpostească iadul
la urma urmei
în golul dintre două cuvinte este atâta poezie
cât îți poți permite să accepți
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre religie, poezii despre tăcere, poezii despre timp, poezii despre stele, poezii despre realitate, poezii despre rai sau poezii despre păduri
Nesimțirea nu e starea de dinaintea simțirii!
aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Starea, ca un blestem
La început,
am fost în stare,
să articulăm primul cuvânt.
Apoi am fost în stare să muncim,
fără să ne văietăm.
Așa a apărut starea!
Mai târziu, fără să fim în stare să ne dumirim,
starea noastră a devenit natural,
starea altora.
Pentru că cei ce ne luaseră starea,
erau grijulii,
a venit și starea de necesitate.
Aveam și noi, și ei, stări și necesități,
starea era a lor,
necesitatea era a noastră.
La sfârșit,
am fost în stare de orice.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre început, poezii despre sfârșit, poezii despre muncă, poezii despre devenire sau poezii despre cuvinte
O fata morgana prin trupul meu
și-a găsit loc de peregrinaj
ca printr-un imens deșert din carne albă
născut cumva tot din nisipuri mișcătoare
plimbate între două furtuni
ca dintr-o oază-ntr-altă oază
prin lacrimi stoarse la nivel celular
dintr-un vulcan erupând invers
un fel de lavă precum un sânge închegat
dopuri dopuri se îndoapă
precum cele de șampanie
la ceas de împărțit anii
când în loc de fericire pe pâine
ascult stelele sfredelind întunericul
precum un nesfârșit șir de bormașini uriașe
cu amortizor
de parcă ar da găuri prin vaselină
sau prin inimii incapabile de revoltă
libertatea de a nu fi altceva decât o iluzie
o poartă tăcută prin mine
ca pe-o teoremă a neantului
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre șampanie, poezii despre vulcani, poezii despre telefonul mobil, poezii despre sânge sau poezii despre revoltă
Sunt egoist
ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
și se termină asemenea
nu e o pretenție absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ține minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărți de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deși se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deși este esența dumnezeirii
dar și a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârșit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deși toată lumea începe și se sfârșește odată cu ea
într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice
recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podișul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)
toate minunile
toate deșertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca și cum aș reuși să înghesui infinitul într-o clipă
deși nu mai am nevoie de ea
iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre sărut, poezii despre suflet, poezii despre promisiuni, poezii despre perfecțiune sau poezii despre paradox
Teorie cuantică
Particula nu-i reală
Are formă duală
Și stare virtuala
Oscilează se confundă
Din corpuscul în undă
De fiecare data
Tot mai ciudată
Apare dedublată
Când trec prin fantă
Devine arogantă
Persistă probabilistic
Există enigmistic
Din stare vibrantă
Se preface în cuantă
Rezidă sau transpare
După legi bizare
Ne bagă direct în stringuri
Și apoi ne lasă singuri.
poezie de David Boia (20 martie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre particule, poezii despre legi sau poezii despre existență
Nu mă căuta prea departe
nici prea adânc
nu am aripi albe
călăresc doar cai verzi
mâncători de cenușă
un fel de pegași absurzi
care prin deșertul roz
scurmă-n dune după atlantida
și găsesc doar oaze morgana
precum cactușii supuși înfloririi
inventează primăvara și în vara veșnică
pentru dospit de fluturi imenși
cât muzeul antipa
asemănători cu două pleoape amorțite de vise
parcă niciodată terminate
un fel de avortoni monstruoși
numai buni de pus în formol
dovezi peste vreme că există inefabil
precum îndrăznesc câteodată să presez sentimente
pe o filă de carte
nu mă căuta prea departe
nici eu nu mă găsesc întotdeauna
strig în mine cu disperarea înecatului
cuvinte ecou îmi răspund enervate
din visul meu prin visul tău
prin fiecare nouă viață
prin fiecare dulce moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre roz, poezii despre primăvară, poezii despre oaze sau poezii despre muzee
Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut
nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două nașteri
și o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
și paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-și aștepta spirala
apoi
ca și când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai știut nici măcar el
de unde începuse
și nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi și întrebarea
poate si filosofia
dar cum era așa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viața
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropați aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre păsări sau poezii despre zahăr
Poeții nu știu să moară
deși o fac prin fiecare cuvânt
sau prin fiecare tușă de infinit
trasă timid pe acestă imensă pânză cu stele
botezată cu emfază univers
apoi supun piatra
învață pădurea cu zborul
pictează pe cerul lor inimi pulsând vise
sau doar le amestecă cu nisipul
în castele fermecate
iar într-un târziu
pătrund cu labilitate în adn-ul fluturilor
și se împerechează cu florile
poeții nu știu să moară
dar nu știu nici să trăiască
poate de aceea nu le e bine nicicând
deși uneori măsoară eternul în clipe
ori urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu
îmbracă lumea în cămașă de in
și învață desculți spinii
de altfel poeții nu mor niciodată cu totul
și nici nu ar putea s-o facă
oricât de mult se străduiesc
prin fiecare poezie
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură sau poezii despre zbor
Lumea se micșorează cu fiecare zi
iar eu nu mai știu să aștept întâmplările fericite
nu mai pricep guduratul zorilor
latru acru la o lună din ce în ce mai albă
astup urechile să nu mai aud iarba cum se naște
ochii mi se închid cu părere de rău
înainte ca lumea să-mi încapă într-o ultimă suflare
mă tem că o să plec printr-un orificiu strâmt și rece
înapoi în negura de dinaintea primului scâncet
lumea asta se micșorează cu fiecare încercare de a o lărgi
și îmi era așa bine să o știu infinită
îmi era așa bine să fiu nemuritor
încât vă cer iertare tuturor
că m-am născut într-o zi de 13
poate că e din vina mea
nu ar fi trebuit să caut măsuri pentru nemăsurat
lumea se micșorează cu fiecare zi
niciodată nu va ma fi la fel de largă
precum atunci când am deschis ochii
atunci când totul era într-adevăr perfect
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre urechi, poezii despre ochi, poezii despre iertare, poezii despre frică sau poezii despre fericire
O ramură amputată de vânt învață
un alt fel de plutire
precum o mână care știe zborul din altă existență
despărțind cu grație aerul în poezii
un balet al simțurilor pe un lac fără lebăde
între două margini de nemărginire
prăpăstii ale trupului dintre lumile trăite și lumile visate
cărarea prin care luna coboară la fereastra inimii
iar în valuri un delfin susține toată feeria
deschid o fantă prin care mă inundă lumina
mă las sufocat cu realitatea pescărușului care-și caută oceanul
în orice baltă cu aceeași convingere
cu același țipăt de viață
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt sau poezii despre simțuri
Mă zbat precum un făt cu lumea de dincolo
lovesc cu un fel de disperare
fiecare centimetru pătrat de infinit
găsesc înainte de naștere
formule de împachetat neantul
dintr-o rădăcină în altă rădăcină
prin ascultarea firului de iarbă
apoi îmi văd de lichidul amniotic din inerție
de libertatea cordonului meu ombilical
din prea multă iubire
sau de cine mai știe ce altă legătură cu universul
din speranță
mai mult sau mai puțin închinată clipei
săvârșesc botezul cuvintelor în lacrimi de buburuză
îmi cresc visele din fiecare îmbinare cu realul
ca un fel de nituri rotunde și de netăgăduit
pe un pod aproape albastru și ușor absurd
ca mai toate încercările mele de a respira
înaintea de a articula primul țipăt
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poduri, poezii despre libertate, poezii despre infinit, poezii despre creștere sau poezii despre botez
Deși pot așeza universul în două cuvinte
mie îmi place să folosesc toată cleveteala lumii
de la bing bang până la te iubesc iubire
ca mai apoi prin fiecare vocală
să mă adresez absolutului
ca și când stelele ar privi spre mine
printr-un hublou de sticlă afumată
chiar de iubesc să înspumez cuvintele
apoi să le dichisesc cu dragoste
ca pe niște fluturi jucăuși
dintr-un curcubeu într-altul
prefer să reduc tăcerea la tăcere
prin axiome crude
de care să leg nemărginirea
ca pe un bidiviu nărăvaș
deși pot reduce viața
la ceva stupid și aproape inutil
din doar două cuvinte
prefer să tac
apoi să mor
fără să stric poezia
cu un adevăr
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce sau poezii despre fluturi
Înainte de a nu mai spera nimic
mi s-au amestecat platanii
cu urme de suflete eliberate
zâmbărețe precum un univers de emoticoane
într-un fel albastre
plecate cumva spre o țintă îndepărtată
mult mai departe decât poate mintea cuprinde
chiar și inima e fără azimut
ca și cum era mai bine să fie rondodendroni
sau mesteceni sau cine știe ce stejari uriași
ca să mai pot rămâne preț de o lacrimă
cât o iertare
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stejari, poezii despre inimă sau poezii despre albastru
Sunt un copac ciudat
fructele mele zboară precum îngerii
când frunzele-mi tânjesc la nemurire
în fiecare toamnă prin fiecare iarnă
rămân cu atâta gol încât fac loc fulgilor
să-mi doarmă a primăvară fluturi albi
.............................................
să nu mă întrebați de unde începe moartea
pentru că de fiecare dată uit asta la fiecare nouă încolțire
.............................................
sunt cel mai ciudat copac
îmi cresc păsări spre cer
din fiecare ghindă aruncată-n soare
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre toamnă, poezii despre superlative sau poezii despre iarnă
Ca într-un etern joc de-a prinselea
uliul clipei aleargă bezmetic
după un stol de vise
pintr-un labirint de evadări succesive
prezentul încremenește aproape instantaneu
în felii colorate de trecut
iar realitatea e precum o libelulă răstignită
sub un geam de insectar
întind mâna spre ceva veșnic de neatins
dar de fiecare dată la doar o atingere
ca după un fel de resort de tip balansoar
aproape invizibil
care mișcă secundele la un viitor absolut
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre ulii, poezii despre trecut, poezii despre secunde, poezii despre prezent sau poezii despre mâini
Fiecare zi e un scenariu de vise
De când te-am întâlnit femeie,
inima mea e ocuptă cu dragoste
și așteptările se înmulțesc mereu
ca ierburile primăvara.
Fiecare zi e un scenariu de vise
pe care le rup din gânduri și le contest
cu fiecare clipă care-mi încearcă instinctul
ori fug de culorile alb negru.
Ceva minunat mă ispitește prin trup
de pornesc să ajung la negrăitele cuvinte,
să-mi creeze starea de cântec și dans
în care formele-i desenează mișcarea.
Nu știu ce s-ar întâmpla fără tine iubito,
tu ești lumina prin care pășesc
spre orizontul care merge odată cu noi,
dar nu ne grăbim, vrem mai întâi să trăim
întreaga poveste.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru, poezii despre mișcare sau poezii despre instinct
Moartea nu are margini
Moartea nu are margini,
ci creația prin care am primit limite
de evoluție în timp,
cu posibilitatea transmiterii
vieții mai departe
într-o fructificare deplin.
Lumea se reînnoiește continuu,
caută-n sine să-și descopere
izvoarele latente de magmă,
ce țâșnesc din interior în afară,
dau alte dimensiuni cunoașterii
în care pătrundem în fiecare zi,
să cucerim partea de univers
și să urcăm spiral cu spiritul.
Lumina ne călăuzește într-un poem
ce intră-n suflet
și ne mângâie cu fiecare rază
într-o iubire nemărginită
din care ne naștem oameni.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre posibilitate sau poezii despre limite
Viața e doar o umbră de univers
lăsată cumva perpendicular
pe o inimă de poet
în momentul creației
poate de aceea viețuirea
este întotdeauna
dincolo
oricum nimic din ce trece prin noi
nu se lasă cu zidiri mai mari
decât piramidele
apoi ridic din umeri
fluier ca un pițigoi
și trimit zarzării
să te sărute
vezi
nimic nu este mai firesc
ca atunci când o floare se scutură
doar ca să ai tu de ce plânge
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zarzări, poezii despre plâns sau poezii despre flori
Fiecare dintre concepțiile noastre principale, fiecare ramură a cunoștințelor noastre trece în mod succesiv prin trei stări teoretice diferite: - starea teologică sau fictivă, starea metafizică sau abstractă și starea științifică sau pozitivă. Astfel, a spus într-o zi Auguste Compte și formula, rezistând victorioasă încercării faptelor, a rezumat pâna aici, în mod fidel, istoria intelectuală a omenirii. Suntem oare din întâmplare la o cotitură a acestei istorii? Căci iată un fenomen straniu, fără precedent în istoria gândirii. O știință ajunsă în starea pozitivă este în curs de a-și schimba drumul ca să revină la starea metafizică. Iar această știință este cea mai simplă, cea mai veche, cea mai perfectă dintre toate, anume matematica.
F. Gonseth în Fundamentele matematicii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele: