Clepsidra veşniciei aparente

... sunt poeta lu' tata, ştiţi, nu?
aia ce-şi bagă picioarele
în resturile secundelor vieţii ei
apoi îşi mestecă aroma timpului împărţit în drumuri, foame, idei şi multe frici.
de fapt "eu nu sunt altceva decât o pată de sânge care..." s-a născut grăbită şi înfometată
mamă cât aş mai mânca!
... şi zilele ce mi-au scurs prin pumni, spaimele alunecate pe trupul lui Marius, gândurile rele din burta mamei mele nebune şi
şi piatră şi frunzele îngheţate de afară în iarna-toamnă de acum
zbatere în interiorul celulei confuze ce are chip cioplit pe margini în istoria neamului meu de Ursari Unici...
... sunt poeta lu' tata, voi ştiţi? Aia care va face cândva una cu groapa la cererea Dirijorului
după ce şi-a băgat picioarele şi în resturile secundelor vieţii ei

poezie de Erika Eugenia Keller
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre lirismul pântecelui

Ştiţi poezia aia
care se linişteşte
în pântecele inimii?
Aceia care ia
hrana din sângele-soarelui,
apoi doarme,
doarme,
şi nu mai vrea
să lase semne către muritori...

Travaliul minţii omului
de a fi om, înainte
de orice joc al versurilor?

Ştiţi ţara aia
în care îşi caută
ieslea versului?

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-acasă

Sunt acasă!
Graurii mi-au adus sperietori şi urme de cizme
în picioarele descălţaţilor.
Sunt acasă...
Pisica linge cactusul stropit cu apa
în care mama a spălat peştele.
Sunt acasă!
Cireşele dansează pe masă.
Tata şi-a făcut bagajul cu un an într-o secundă.
Mama şi-a pus pe geam
ochiul din care porumbeii nici nu mai vor să se-ascundă.
Sunt acasă!
Şi iarba mă aşteaptă îmbrăcată în coasă
şi în mireasă
să-i zic
şi să tac
Da!
Sunt acasă!
Să te tai sau până mai vin din casă-n-casă
că te văd să mă prefac?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gerilă, poetul

Nu ştiu dacă sunt bun povestitor,
Dar sunt un personaj dintr-o poveste;
După ce spun, o ştiţi voi care este:
- Mi-au îngheţat picioarele-n Cuptor!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ita Est...

Ştiţi voi ce sunt versurile mele?
Zboruri în "zigzag" de rândunele,
Zboruri fragmentate,
Rupte
Şi-nnodate
Ca să poată fi de toţi cântate,
Nu citite pe sub gene -
Pui golaşi de vrăbii fără pene...

Dar voi nu ştiţi nici măcar silabisa
Zborurile-acestea, smulse din inima mea!
Nu ştiţi că din zborul versurilor mele,
Se-ntregesc perechile rebele
Şi că-n ochii celor care mi le cântă,
Strălucesc scântei de aur, ce-nspăimântă
Pe cei care mi le-ascultă-ntâia oară,
Măcinându-se ca grâul sub piatra de moară!...

Versurile mele?...
Semne de-ntrebare
Pentru-abecedarul vieţii viitoare...
Versurile mele?
Stropi de apă vie
Şi ploaie de stele
Pentru veşnicie!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Versuri (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea poeziei

Să ştiţi voi de la mine...
dacă poeţii din zilele noastre
nu îşi mai adorm pe cuptor fereastra
aia mică cu vederi largi
se duce caimaicul de pe poezie.
Peste zece ani poezia o să fie o lampă de televizor
prin anticare
purtată de un difuzor
Îmi este ruşine să mai citesc poezii
cu tipar hollywoodian.
Unde e Akira Tarkovschi
sau David Jackson
spielberând
bicicliştii lipsiţi de pedale?
Să ştiţi voi
de la mine...
Trunchiul a început să se tărască spre aşchie!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt gândurile, emoţiile, percepţiile senzoriale şi experienţele mele. Eu nu sunt conţinutul vieţii mele. Eu sunt viaţa. Eu sunt spaţiul în care se întâmplă totul. Eu sunt conştiinţa. Eu sunt clipa Acum. Eu sunt.

Echart Tolle în Linistea vorbeşte, traducere de Ovidiu George Vitan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce mergea nu a mai fost atent la nimic

aşa e viaţa asta, te fură cu totul, ca un anafor blestemat
care macină fără întrerupere, luând bucăţi de cer, mestecându-le între valuri
şi scuipând resturile în afund, în mâlul cald unde culcuşesc nuferii

de-a stânga şi de-a dreapta, zilele cu bune şi cu rele, cu lumini şi umbre
dar atentă fiind la prima naştere nu mai băgat de seamă grozăviile vieţii din jur
şi a trecut porţile spaimei una după alta, bravă şi lipsită de vlagă

nici el nu a fost mai norocos, privind în jur cu nesaţ, s-a pierdut pe sine
şi a ajuns la liman, ostenit, pustiit şi osândit la aducere aminte
dar nimeni nu a avut atâţia bani ca să se răscumpere. în vecii vecilor

dincolo de mine sau de tine sunt doar paşii
un picior înaintea celuilalt, un pas după altul, mersul continuu
dintre o naştere şi o moarte. acesta e sensul de mers...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lodebar

ascunsă în placentă,
văd cum oamenii îmbătrânesc
pentru că se depărtează de mamele lor,
uitând gustul laptelui, iar laptele devine
albastru-deschis, apoi albastru-închis.
închis în sânii femeilor adormite;

mama mea doarme aşa de frumos,
că eu mă ridic să îi dezvelesc ochii şi coapsele,
să îi mângâi surâsul şi drumurile picioarelor;
cândva, ea va trebui să mă nască şi să mă uite.
va deveni şi ea o femeie adormită
cu lapte albastru-închis.

ascunsă
în femeia ce în curând îşi va da seama
că-mi este mamă, încerc să uit că exist,
ca să nu mai simt ascuţit singurătatea vieţii
dinăuntrul ei. deschid ochiul să-mi caut fraţii.
nu sunt; ei vor veni mai târziu; vor veni
astfel ca mama să mă lepede prea
curând de la sân. îi aştept de pe acum în tăcere-
în tăcerea unei fiinţe încă nenăscute pentru
pământul de sub picioarele mamei.

vine o noapte cu sabia scoasă din teacă.
nu mă mai tem: cea care mă poartă
în sine devine chilie cu pereţi proaspăt văruiţi;
şoldurile şi picioarele ei, unelte de luptă. după
biruinţă, ea le transformă în jucării pentru
copiii care-o vor locui cândva
e o noapte cu pereţi albi în care încep să bat
cuie în loc de stele. ca întâia născută, îmi voi
alege drept jucărie tăcerea, pentru ca cei ce
vor veni să mă poată uita în chiar pântecul
mamei
e o noapte în care uitarea şi-a rotit ochii peste
lume şi a transformat-o într-o casă a ei
lodebar o numesc
lo-debar.

poezie de Daniela Varvara
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce sunt aşa pornit contra tatălui meu? Nu ştiţi? Credeam că toată lumea e la curent. Tata ne-a abandonat pe mine, pe fratele meu şi pe mama în august 1914, pe un peron din gara Berlinului. Apoi a venit războiul.

Eduard Einstein în Cazul Eduard Einstein (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne pe suflet

de mâine dimineaţă voi începe săpăturile
o să mă opresc la doi metri
în pământ
îmi depun amintirile
una într-alta
ca un semn în anotimp ploios
păsări cu strigăt de moarte
vor coborî în linişti
cu ghiarele înfipte în lut
desenând peste mine linii
şi în cele din urmă
din plânsul meu
vor înflori noi primăveri
sau poate cândva mai încolo cineva
mă va privi dintr-un rest de umbră

eu sunt unul şi acelaşi cu tata
între noi sunt doar câteva iluzi şi
un somn care înspăimântă

restul nu mai contează...

şi dacă nu ar fi fost tata
şi dacă nu aş fi fost eu
şi dacă nu am fi murit
în fiecare primăvară
fiecare plecare ar fi fost
o zbatere de fluture devorat
de dangătul straniu al unui clopot

şi dacă...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia naşterii

Născut pentru a fi regele Câmpiei
în zodia singurătăţii în cer atunci
era un singur peşte într-un singur ocean
ori poate fi o tăcere mai mare?
Şi turme de fecioare mărşăluiau
prin ierburi spre apus şi turme
de case mărşăluiau pe drumuri spre apus.
Jale mai mare nu e, naştere mai ciudată
nu. Se mai văd şi acum
în locul unde m-am născut colinele
lungi care nu sunt decât picioarele mamei
înlemnite ca în ceasul naşterii mele
hăţişul de ierburi dintre ele de unde
am ieşit de-a buşilea ţipând,
ţâţele enorme rămase de atunci
ca nişte movile şi cărarea bătută
în tălpile mele spre durerosul amurg.
Prin pântecul mamei ţiuie cuvântul
pe mare se-ndulceşte harul până-n ţărmuri
unde eu de la începutul Câmpiei
mele stau tolănit cântând.

poezie de George Alboiu din Câmpia eternă (1984)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de sânge

Cioburi de sânge îngheţat şi uscat
Înfipte în buzele mele,
Pe marginea fiinţei

La capătul timpului meu răsărea tăcerea
Cu paşii mici, în fire mărunte
"Rase" toate la aceeaşi înalţime frenetică
Burta "cheală" a stomacului meu mesteca
În linişte
Resturile ultimei chemări
Mă îmbrăţişau pe jumătate
Vampirii cu dinţii strâmbi şi rupţi dintre buze
Copilele se ascundeau speriate sub propria mea fustă
Să trecem cu bine, pe alt mal, mai departe
În drumul prin şoapte

PS. Nu mai scriu dedicaţii, am să pun, când este cazul,
în ghilimele, cuvintele
... în rest, motoare de căutare grase şi frumoase!
Eu personal mulţumesc în numele fiecărui cuvânt "inspirant" rostit
Şi infiltrat în versuri. Care puteţi, luaţi acest mic artificiu,
Ca pe o mică şi neînsemnată ofrandă.

Nici n-am închis bine uşa
Peste cuvintele care ţipau prăvălindu-se
În calea ultimelor tăceri
Şi mă lătrai, muza mea, printre buze
N-am apucat să mint, să trăiesc în umbra mea,
Ucisă bestial ca un fluture pe una din feţele nenorocoase
Ale zarului
Copită
Nici n-am întins bine aripile
Că flăcări muşcau de tălpile mele arse deja,
Deghizate
Că s-au repezit să mă muşte amintiri de tăceri
De-abia gândite, străine de timpul meu, de mine
Urlând prin zăbrele de spaţii nevăzute
Zguduind temelii din rădăcini
Nici n-am apucat să visez în poala templului tău
Că m-am trezit împinsă de viperele deşertului
Rodindu-mi în creieri cercurile neputiinţei
Te îmbrăţişez acum toată
Muza mea pământie
Sunt una cu ţărâna pe care calci

Amintiri din grotă

N-am apucat să-mi întorc
Capul din gât
Îţi las ţie, precum morţii,
Plăcerea asta sadică
Muza mea dragă
Fă-mă una din nou
Culcată la picioarele tale cuminţi
Şi-ţi voi răsări flori
Pe mormântul meu sterp, pustiit.

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genealogie

La început a fost ţipătul
Care a născut Sângele
Care a născut Ochiul
Care a născut Teama
Care a născut Aripa
Care a născut Osul
Care a născut Granitul
Care a născut Violetul
Care a născut Ghitara
Care a născut Sudoarea
Care a născut pe Adam
Care a născut pe Maria
Care a născut pe Dumnezeu
Care a născut Nimicul
Care a născut pe Niciodată
Niciodată Niciodată Niciodată

Care a născut Cioara

Ţipând după Sânge
Coji resturi
După orice

Agitându-şi nervoasă picioarele negre în cuibul ei mizer.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt către voi

onorat de cuvintele d-tră, o adiere duioasă şi lină
cât timp voi crede în umilinţă, adevăr, speranţă şi iubire
voi scrie, voi scrie în neştire
am aşezat sufletul meu pe o tipsie
îl dărui vouă când vă este foame de puritatea luminii
stropii de sânge sunt visele mele...
să beţi cînd vă este sete de adevăr
mă dărui vouă zi de zi cu speranţa că vor înflori mărgaritare în lume
am smuls gândurile şi lacrimile din sufletul meu
din ele s-au născut poezii
au zburat către voi
le-aţi primit cu sufletul deschis
m-am dezbrăcat de cuvinte, le-am dăruit vouă
m-aţi învelit apoi cu sufletul vostru
m-aţi mângâiat cu duioase cuvinte
atunci am înţeles că am găsit calea
sunt fericit, gândurile, cuvintele mele trăiesc
sunt purtate de voi mai departe
vă mulţumesc oameni frumoşi
ce vă doresc....
o cupă imensă, eternă, plină de iubire
vă mulţumesc că sunteţi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din burta mamei

Stăteam în burta mamei, solo,
Chircit, ca într-un sac...
Venea şi tata pe acolo,
Să vadă ce mai fac,

Dat tatii nu-i eram prea drag,
Căci mă-nghiontea, grăbit,
Şi, mă-mproşca, dintr-un ciomag,
Cu lapte covăsit...

Veni, apoi, un val tsunami,
Cu ape-nvolburate,
Şi, am ieşit din burta mamii,
Într-o maternitate...

Şi, cum eram zbârcit şi mic,
Cu toţii-au aruncat,
Priviri piezişe (spre buric?)
Şi-au zis că sunt băiat...

Apoi, hălăduind prin lume,
Trecut-au ani şi ani...
Am încercat să-mi fac un nume,
Dar, mi-am făcut duşmani...

De-atunci, cu o comandă scurtă,
Adesea sunt poftit,
Să intru iar la mama-n burtă,
Pe unde am ieşit...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persoana care continui să fiu în manifestarea acestei lumi nu şi-a schimbat prea mult atitudinea sau comportamentul obişnuit. Diferenţa e că acum ştiu că nu sunt acea persoană care credeam că sunt. Acum ştiu că sunt non-forma infinită, care nu s-a născut şi nu moare niciodată, sunt conştiinţa veşnic nemanifestată. Iar în mine continuă să îşi joace rolul persoanei de mai înainte. Evident că suferinţele, dramele, dorinţele acelei persoane aproape s-au evaporat odată cu recunoaşterea adevăratei mele identităţi.

citat din Marius Creţu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt către voi

onorat de cuvintele d-tră, o adiere duioasă şi pură
cât timp voi crede în umilinţă, adevăr, speranţă şi iubire
voi scrie
am aşezat sufletul meu pe o tipsie
îl dărui vouă să-l mâncaţi când vă este foame de puritatea luminii
stropii de sânge sunt visele mele... să beţi cînd vă este sete de adevăr
mă dărui vouă zi de zi cu speranţa că vor înflori mărgaritare în sufletele voastre
am smuls gândurile şi lacrimile din sufletul meu
din ele s-au născut poezii
au zburat către voi
le-aţi primit cu sufletul deschis
m-am dezbrăcat de cuvinte, le-am dăruit vouă
m-aţi învelit apoi cu sufletul vostru
m-aţi mângâiat cu duioase cuvinte
atunci am înţeles că am găsit calea
sunt fericit, gândurile, cuvintele mele trăiesc
sunt purtate de voi mai departe
vă mulţumesc oameni frumoşi
ce vă doresc.... o cupă imensă, eternă, plină de iubire
vă mulţumesc că sunteţi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măgăriţa bătrână

E bătrână – măgăriţa care ne-a arat ogorul atâţia ani.
Am înţeles asta-n ziua când s-a poticnit în genunchi pe picioarele din faţă,
iar cotiga a fost împinsă la deal de Tata,
folosindu-se de toată puterea lui.

În seara aceea, Tata i-a îmbrăţişat picioarele subţiri,
ca un om care îşi trece braţul peste umerii unui vechi prieten.
A spus: "Suntem bătrâni, şi tu, şi eu."

De-acum, măgăriţa-şi dea seama că nu ne mai era de nici un folos
şi şi-a pierdut interesul pentru apă şi fân.
Blana, numai zdrenţe, pe care o purtase toată viaţa
avea o cicatrice, de pe care căzuse părul, de mărimea unei palme.

I-am cerut tatei să o ducă la iarmaroc,
dar, înspre seară, s-au întors împreună,
asemeni unei tinere perechi, forţate de părinţi să divorţeze,
părăsind casa în zori şi revenind, timizi, în amurg.

În ziua următoare, am ieşit afară
şi am văzut măgăriţa cu bărbia sprijinită de gard;
m-a chemat cu o voce tremurată, atât de îndepărtată şi de tristă –
dar Tata a spus că el ştie ce-a intenţionat să spună.

poezie de Niu Qingguo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu

Când voi pleca în călătoria
din care n-am să
mai mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume (17 aprilie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu

Când voi pleca în călătoria
din care n-am să
mai mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!