Cioburi de sânge

Cioburi de sânge îngheţat şi uscat
Înfipte în buzele mele,
Pe marginea fiinţei

La capătul timpului meu răsărea tăcerea
Cu paşii mici, în fire mărunte
"Rase" toate la aceeaşi înalţime frenetică
Burta "cheală" a stomacului meu mesteca
În linişte
Resturile ultimei chemări
Mă îmbrăţişau pe jumătate
Vampirii cu dinţii strâmbi şi rupţi dintre buze
Copilele se ascundeau speriate sub propria mea fustă
Să trecem cu bine, pe alt mal, mai departe
În drumul prin şoapte

PS. Nu mai scriu dedicaţii, am să pun, când este cazul,
în ghilimele, cuvintele
... în rest, motoare de căutare grase şi frumoase!
Eu personal mulţumesc în numele fiecărui cuvânt "inspirant" rostit
Şi infiltrat în versuri. Care puteţi, luaţi acest mic artificiu,
Ca pe o mică şi neînsemnată ofrandă.

Nici n-am închis bine uşa
Peste cuvintele care ţipau prăvălindu-se
În calea ultimelor tăceri
Şi mă lătrai, muza mea, printre buze
N-am apucat să mint, să trăiesc în umbra mea,
Ucisă bestial ca un fluture pe una din feţele nenorocoase
Ale zarului
Copită
Nici n-am întins bine aripile
Că flăcări muşcau de tălpile mele arse deja,
Deghizate
Că s-au repezit să mă muşte amintiri de tăceri
De-abia gândite, străine de timpul meu, de mine
Urlând prin zăbrele de spaţii nevăzute
Zguduind temelii din rădăcini
Nici n-am apucat să visez în poala templului tău
Că m-am trezit împinsă de viperele deşertului
Rodindu-mi în creieri cercurile neputiinţei
Te îmbrăţişez acum toată
Muza mea pământie
Sunt una cu ţărâna pe care calci

Amintiri din grotă

N-am apucat să-mi întorc
Capul din gât
Îţi las ţie, precum morţii,
Plăcerea asta sadică
Muza mea dragă
Fă-mă una din nou
Culcată la picioarele tale cuminţi
Şi-ţi voi răsări flori
Pe mormântul meu sterp, pustiit.

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Sabyanna
Votează! | Copiază!