Drujba se aude-n sat

O drujbă se aude
Ca sunetul unei goarne plângând.
Plângând durerea din sufletele muribunzilor,
Înfrăţiţi cu pământul.
E jalnic!
Nici lacrima cerului nu mai pică
Din ochiul de sticlă.
S-a înţepenit între viaţă şi moarte.
Zadarnic cu îndârjire o chem.
Ce blestem!
Asist cu gândul bolnav,
La înmormântarea trecutului.
Aş vrea să nu mai cadă nici un copac –
Racle plângându-şi propria moarte!
Aş vrea să nu mai moară nici un om
(Semenii mei dragi!)!
Iarna trebuie să fie albă
Şi zurgălăii cuvintelor să sune vesel în suflete.
În primăvară să înmugurim
Pâlpâire de zâmbete...
Să fim jumătate vară, jumătate iarnă...
Dar,
Sunt atât de departe!
Nu am dreptul să strig, nici să zbor.
Sunt copac în amurg...
Nu am dreptul să plâng!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde să vă plâng?!

Unde să vă plâng?! Morminte goale
Îşi aşteaptă dreptul la-ncarnare...
Cruci fără de nume se aşteaptă,
Prunci pe mame, fiicele pe tată...
În durere lumea se îmbracă,
Lacrima în lacrimi se îneacă,
Nu mai sunt nici litere, nici rugi,
Nu mai ai nici dreptul să mai plângi.
Nu mai ai nici timp şi nici icoane...
Clocoteşte sângele de mame.
Ochiul este un ocean de rugi...
Tu în rugă te întorci... şi plângi...
Bate-n suflet clopotul durerii.
Plâng părinţi şi prunci sub doliul serii.
Au plătit prea mult cu viaţa lor.
Suflet, lacrimi şi tăcere, dor.
Mai întoarce, Doamne, morţii-n viaţă
Şi să fim mai buni, de-acum, ne-nvaţă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdută mi-este pacea: n-am arme să mă bat

Pierdută mi-este pacea: n-am arme să mă bat,
Şi sper, şi ard, şi-s gheaţă, şi mă cuprinde frica,
Şi-n ceruri zbor şi-n ţărnă zac pururi nemişcat;
La piept strâng lumea-ntreagă şi n-am la piept nimica.

M-a prins într-o-nchisoare făr' de zăvor la poartă;
Nici liber nu mă lasă, nici nu mă-nchide-n ea.
Nu vrea să mă ucidă Amor, nici nu mă iartă,
Nici viu nu mă doreşte, nici chinul nu mi-l ia.

N-am ochi şi văd, şi, fără de limbă, strig la cer;
Vreau moartea să m-ajungă şi-ajutoare cer;
Şi mă urăsc pe mine pe cât mi-i Ea de dragă.

Îmi place că mă doare şi vesel sunt plângând;
De viaţă şi de moarte sunt dezgustat pe rând...
Din vina ta, Madonă, mă chinui viaţa-ntreagă!

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

CXXXIV

Nu am de ce să lupt şi nu am pace,
mă tem şi sper şi ard şi sunt de gheaţă,
fiinţa-mi zboară-n cer, în ţărnă zace,
îmbrăţişez, nimic nu am în braţă!

Stau pentru ea închis, ea însă tace,
nu-mi scoate lanţul, nici nu mi-l agaţă,
Amor încurcătura nu-mi desface:
nu mă vrea mort, nici nu mă vrea în viaţă.

N-am glas dar strig, n-am ochi dar am vedere,
urându-mă iubesc pe alta foarte,
cer moartea, cer şi ajutor, dau veste.

Şi râd plângând, iau hrana din durere,
sătul de viaţă şi sătul de moarte.
Şi de la voi vin, Doamnă, toate-aceste!

sonet de Petrarca, traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară neagră - I

S-a înnegrit firul de iarbă!
Plânge; nimic pe nimeni nu întreabă!
Atâta moarte e astăzi vai, în jur;
Se teme să trăiască atât de singur!...

Nimeni nu mai trece pea lei...
Nimeni nu-l mai mângâie parcă...
Plânge şi roua din ochii săi
O, viaţă, viaţă de acum şi niciodată!

Pământul e negru şi încruntat;
Nu vrea pe nimeni să mai vadă!
Atâta moarte la cam supărat;
Clopotul se aude în fiece ogradă?!

N-a fost zăpadă; n-au fost nici ploi
Şi bolile ne-au cuprins de peste tot;
Nici firul de iarbă nu vrea să-nţeleagă
De ce e primăvara asta neagră, tot mai neagră!

Destine tulburate de efemer şi de abis;
Firul de iarbă topindu-se întrânsul învins!
Mi-e dor de alb, de iubire, de curcubeu,
Mă iartă, viaţă; credinţă fie-n Dumnezeu!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescari de suflete

Inima doare...
Nimeni nu ştie cât!
Au venit pescari de suflete
Să prindă perlele existenţei..
Talpa frământă neputincioasă durerea.
O udă cu sânge...
Sufletul plânge!
Braţele se întind ca o caracatiţă
Pe catafalcul cunoaşterii.
Unde sunt oamenii?!
Un mediu acid care nu se mai poate numi Umanitate...
Toxic destin viitorul planetei
Va contopi.
Va răsări un deşert al tăcerii
Şi moarte...
Nu vor mai exista verbe,
Nici noapte, nici zi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibila vară...

Cerul şi ploaia s-au scurs pe pământ
Şi soarele nu mai sărută marea.
Tu eşti departe, eu tot departe sunt....
Peste anotimpuri s-a aşternut uitarea.

Când toamna plânge dorul tău,
Pe mine ninge iarna grea.
E drumul troenit şi tot mai greu
Şi niciun anotimp nu ne mai vrea.

Ţi-am căutat prin toamnă, primăvara
Dar am găsit doar vânt şi ploi....
Nici noaptea nu-mi mai spune bună seara,
Iar dimineaţa-ntreabă ades de noi.

E-atâta linişte peste-anotimpuri,
Nici iarnă nu-i, nici vară nu-i....
Suntem aici, dar suntem tot mai singuri,
Suntem ai tuturor şi-ai nimănui.

poezie de Maria Poienar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nevoie de martori

nu vreau să mă creadă nimeni
oricum sunt condamnat prin naştere la moarte
ce naiba ar putea fi mai rău de-atât
aşa că nu propovăduiesc adevăruri incontestabile
nu am nevoie de nimeni să-mi răstălmăcească visele
le visez singur şi le uit repede
cu cât mai repede cu atât mai bine
altfel poate le-aş povesti cuiva
de fapt nici nu ştiu ce e mai bine
dar sunt convins că nici dumnezeu nu are nevoie de martori
nici de antemergători nici de messia
sunt sigur că nici de biserici sau papi
nici de mausolee nici de cimitire
doar noi
amărâţii ăştia care suferim de moarte
ne visăm nemuritori ori statui
ca să nu ne moară egoul niciodată

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea departe pentru a mai plânge...

Departe, înt-un colţ de cimitir,
În somn de veci şi ăn singurătate,
Cu poezia vieţii unsă – mir,
Îmi duc durerea trecerii prin moarte.

Iubirea mea s-a prăbuşit... Curând,
Îmi amintesc doar de copilărie,
Sunt ploaie, veşnic adormit plângând,
Cu ploi de crini şi vers de poezie.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă sperie...

Mă sperie iubirea! De ea mă tem! Mă tem!
Să fie sentimentul un nerostit blestem?!
Cearşaful vârstei mele, cu sângeri de sărut,
Veghează fericirea... Eu unde să m-ascund?!

Mi-e teamă de cuvinte!-s rostite în zadar!
Musteşte neiertarea... Am inima de piatră
Şi sfărâmat mi-e gândul de-o inimă de jar...
În vămi sunt spulberată cu stelele deodată.

Furtuna-i nefirescul şi-n plan trancendental
Alerg spre nemurirea eternului din mine...
N-am dreptul să mai sufăr în viaţă iar şi iar!
Mă-ndrept cu paşi de umbre, mă-ndrept spre fericire!

Furtună-i nefirescul firescului din noi...
Harta iubirii noastre îmi e necunoscută!
De ce-am alege drumul, acelaşi, amândoi?!
De ce-am purta pe umeri, mereu, aceeaşi cruce?!

Răscumpărat de mare mi-e trupul stins în zori...
Transfigurate ţărmuri, speranţele se pierd...
Şi cine-s eu?! Te-ntreabă! Un înger uneori,
Ce-n negurile vieţii, timid, te mai aştept.

Nu sunt poem, nici muză, nici clar de lună plină!
Mă sperie iubirea! Făcută-i "a muri"...
E nu sunt nici mireasă, nici stea diamantină,
Nu-s nici sfârşit de clipă, nici început de zi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă sperie...

Mă sperie iubirea! De ea mă tem! Mă tem!
Să fie sentimentul un nerostit blestem?!
Cearşaful vârstei mele, cu sângeri de sărut,
Veghează fericirea... Eu unde să m-ascund?!

Mi-e teamă de cuvinte!-s rostite în zadar!
Musteşte neiertarea... Am inima de piatră
Şi sfărâmat mi-e gândul de-o inimă de jar...
În vămi sunt spulberată cu stelele deodată.

Furtuna-i nefirescul şi-n plan transcendental
Alerg spre nemurirea eternului din mine...
N-am dreptul să mai sufăr în viaţă iar şi iar!
Mă-ndrept cu paşi de umbre, mă-ndrept spre fericire!

Furtună-i nefirescul firescului din noi...
Harta iubirii noastre îmi e necunoscută!
De ce-am alege drumul, acelaşi, amândoi?!
De ce-am purta pe umeri, mereu, aceeaşi cruce?!

Răscumpărat de mare mi-e trupul stins în zori...
Transfigurate ţărmuri, speranţele se pierd...
Şi cine-s eu?! Te-ntreabă! Un înger uneori,
Ce-n negurile vieţii, timid, te mai aştept.

Nu sunt poem, nici muză, nici clar de lună plină!
Mă sperie iubirea! Făcută-i "a muri"...
E nu sunt nici mireasă, nici stea diamantină,
Nu-s nici sfârşit de clipă, nici început de zi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viziunea mea, cerul şi pământul se ascunseseră atât de departe că nu le mai puteam simţi nici căldura şi nici pulsul de suflete ce le popula într-un joc nesfârşit. Mi-aş fi dorit în clipa aceea să dilat strălucirea imaginii, apoi s-o pliez în evantaiul de gene şi s-o păstrez pentru eternitate.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negura realităţii

Se strâng în noi mormane de obuze
Şi cresc tăceri pe planu vertical...
Războaiele durerilor sunt duse
Mereu mai crud, mai dens, mai inuman.

E sufletul o groapă cu gunoaie
În care strângem goluri de granit.
Lacrima de s-ar transforma în ploaie,
Vulcanii indecenţei tot ne mint...

Osoarele din noi sunt tot mai pline
De praf de puşcă şi vulcani arzând.
Suntem de-o veşnicie doar ruine
Ce nici măcar nu se aud plângând.

Un cimitir de umbre contestate
Îşi plânge moartea-n noi ostentativ.
Ne îndreptăm, în goana către moarte,
Inadaptabil, dar repetitiv.

Galerele istoriei sunt pline!
A explodat şi ultimul ecou...
Să încercăm să ne venim în fire!
Şi mai cuminţi să rertrăim... Din nou,

Motoarele luminilor sunt stinse...
E întuneric totalitarist,
Suntem privaţi de viaţă şi de vise
Nu mai cunoaştem verbul "să exist".

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu m-aştepta!

Nu m-aştepta când nici în depărtări
Nu se mai vede pasul meu ca-n ceaţă!
În viaţă poţi ierta... dar uneori
Nici din iertări nimic nu se învaţă.

Nu-ţi risipi oceanul din priviri
În lacrimi fiind la unison cu valul,
Eu nu pot fi un buletin de ştiri
Repetitiv la anul... şi la anul.

În catedrala sufletului meu
M-aşteaptă iar altarul fiinţei tale...
Să îngenunchi la el?! Dar tare-i greu
Să mai ofer lumină şi iertare.

Întâmpinarea umbrei diavoleşti
Ce lăcrimează-n urma mea, e falsă.
Nu tu eşti cel ce-mi spui că mă iubeşti
Şi dintre toate eu sunt cea aleasă.

S-a stins lumina sufletului meu...
Nu m-aştepta, oh nu, sunt prea departe!
În depărtări voi pendula mereu
Şi între noi va exista o moarte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plâng...

Când plâng, o lacrimă de-a mea,
Îmi plânge-ntreaga lume.
Şi infinitul plânge-amar,
Cu ploi de stele, iar şi iar...
Nu mai cunosc nici zâmbetul nici visul.
Mâ-ntreb dacă există paradisul...
Dar cine să-mi răspundă la-ntrebare?!
Şi sufletul de suferinţă doare.
Oh, nici speranţa nu îmi mai rămâne,
Căci cine-s eu de-acum pe-această lume?!
Adorm - o stea la margine de zare.
Scheletul unei clipe trecătoare
Îmi dă o umbră - aripă târzie -
Un zbor plăpând de puf de păpădie.
M-acopăr cu veşminte de lumină,
Dar singură-s, durerea nu-mi alină
Nici valul cast, nici răsăritul, Doamne.
Cărări de pietre-n vreme de ninsoare...
Şi ochiul plânge albele zăpezi,
Când încă o iubire, iată, pierzi!
În curcubeu mă învelesc şi iar
Iluzii mă apasă vertical.
În înger, transcendent, mă definesc
Şi-aştept de-acum, aştept o mângâiere,
Din visul meu urât să mă trezesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a frânt sunetul tău

fulgerul aruncă-n noapte
rafale în suflete moarte
stropi de frânturi de clipe
cad plângând în rămăşiţe

strig cu derere spre soare
sunetul tău nu mai răsună, în vale
sa frânt în zborul păsări-n-puşcate
nu pot sâ cânt mai departe

pădurea te plânge cu jale
cortegiu ţi-s păsările zburătoare
sub frunze de toamnă ruginite
am îngropat o mie de sunete

a murit odată cu tine
vraja de sunet vrăjit din pădure

poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică domnului Vanghele

Dac-aş fi o primăvară
Liliac bătând în floare,
Ţi-aş cădea plângând în palmă,
De sărutu-ţi fiindu-mi foame.

În ocean de pasiune
Aş fi val de jad şi stele
Şi-n nisipuri m-aş ascunde
Printre degetele tele.

Peste stânci filigranate
Aş fi aurit mister,
Nu-s nici înger şi nici noapte...
Nu sunt nici pământ, nici cer.

Vezi?! Cântând sobor de îngeri,
Sub a sufletului harfă,
Eu voi fi izvor şi taină,
Gândurile-ţi să mă soarbă.

Cum, ţi-e teamă de o roză?!
Spinii mei doar te răsfaţă
C-o sălbatică privire...
Lumea ta va prinde viaţă!

Şi-n cearşafurile albe,
Parfumate, doi lunatici,
Îşi cern clipele frumoase,
Printre lujerii tomnatici.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, astăzi...

Iubito astăzi e târziu...
Se-ntunecase demult clipa,
Nu mai sunt eu, să pot să fiu
Mi-am rupt şi gândul şi aripa...

Mi-e teamă de un ultim zbor,
Te strig din alte emisfere,
M-ai învăţat că în amor,
Nu-i timp de visuri efemere...

Îţi mai zăresc încă privirea,
Rămasă ofrandă şi mir,
E iarnă-n mine şi iubirea
Nu e nici moarte nici delir...

Şi paşii tăi îi mai ascult,
Ca stropii ploii bat la geam,
E frig, e iarnă şi e mult...
De când în braţe te aveam...

poezie de Sergiu Boian
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piloni ai universului

Sorele şi timpul
nu se tem de moarte.
Sunt zeii, sunt Olimpul,
ce curge mai departe.
Nici ziua şi nici noaptea
de moarte nu au teamă.
Aşa cum scrie cartea,
nici nu o iau în seamă.
Piloni ai universului
ce viaţa o menţin,
Sunt călăuzele mersului,
spre al lumii destin.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tot o jumătate

Sunt jumătate om bun, jumătate un nebun.
Voi fi bufon!?
Sunt jumătate de-un fel, jumătate cam tembel.
Voi fi afon!?
Sunt jumătate mai brun, jumătate mă răzbun.
Voi fi tiran!?
Sunt jumătate un chel, jumătate mai rebel. Gărână!?
Sunt jumătate cam gol, jumătate doar alcool.
Voi fi pahar!?
Sunt jumătate făcut scrum, jumătate tutun.
Voi fi murdar!?
Sunt jumătate din stol, jumătate un dropgol.
Voi fi ecran!?
Sunt jumătate doar fum, jumătate la Neptun. Fântână!?
Sunt jumătate de dor, jumătate mă dor.
Voi fi înger!?
Sunt jumătate de ger, jumătate am cancer.
Voi fi Sânger!?
Sunt jumătate pe nor, jumătate te ador.
Voi fi zombi!?
Sunt jumătate ce cer, jumătate ce nu cer. Ţărână!?
Sunt jumătate de zor, jumătate parcă mor.
Voi fi demon!?
Sunt jumătate de stoc, jumătate de batoc.
Voi fi hormon!?
Sunt jumătate cum hor, jumătate din amor.
Voi fi ambii!?
Sunt jumătate pe foc, jumătate sub un toc, stăpână!

Sunt tot ceea ce nu eşti; Evă, când îmi lipseşti.
Îmi lipseşti?

poezie de Roberto Kuzmanovic din Cu tine capăt glas
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Nici roşu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,

Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,

Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,

Şi tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri şi ochi şi păsări
Se vor preface-n scrum.

poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!