Prea departe pentru a mai plânge...

Departe, înt-un colţ de cimitir,
În somn de veci şi ăn singurătate,
Cu poezia vieţii unsă – mir,
Îmi duc durerea trecerii prin moarte.

Iubirea mea s-a prăbuşit... Curând,
Îmi amintesc doar de copilărie,
Sunt ploaie, veşnic adormit plângând,
Cu ploi de crini şi vers de poezie.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria vieţii

Fluturi, prin polen de stele,
Scormonesc după iubire.
Paznic sunt Căii Lactee,
Etalon de fericire...

Trec prin voi, copilărie,
Must de dulci speranţe, deci,
E atâta armonie!
Fericit ai fi pe veci!

Treci prin viaţă mai departe...
Fior adolescentin
Prins în leagănul de noapte
Şi de vis... Ce dulce chin!!

Ferm, mergi încă mai departe,
Treci străin prin viaţa grea...
Cu regret priveşti în urmă
Tot ce nu mai poţi avea.

Gârbovit, te-ntoarce vremea
Şi-ngenunchi, copilărie...
E târziu! În iarna vieţii
Nimeni n-o să te mai ştie!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc, bunico...

Îmi amintesc mereu, bunica mea,
Cum mă ţineai cândva în poala ta
Şi îmi spuneai poveşti cu zmei şi zâne...
Şi-acum le-aş asculta dacă le-ai spune...

Dar altă lume te-a furat, departe,
Tu dormi în ceruri şi te-ascunzi în noapte.
Îmi mângâi păru-n vis şi plângi. Ştiu bine,
Scumpă bunică, îţi e dor de mine.

Te-ntoci pe rumuri tainice, te pierzi,
La geamul meu, cuminte, te aşezi...
Priveşti cu ochii-n lacrimi lumea mea.
Bunico, te iubesc, oh, nu uita!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E facebook-ul un băgăreţ!
I s-a aprins un beculeţ...
Îmi aminteşte (C-aş uita),
Că în curând e ziua mea...

catren de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt dator

Îmi sunt şi soare, 'mi sunt şi stele
Şi mare-mi sunt şi sunt pământ
Iubirea dorurilor mele...
Să te iubesc dator îmi sunt!

Să-mi amintesc că sunt iertare
De-o veşnicie-mi sunt dator.
Sunt cântec de privighetoare
Şi adăpostul unui dor.

Îmi sunt dator să-ţi mângâi părul,
Când te aşezi la pieptul meu,
Căci numai eu îţi ştiu misterul
Prin care "tu" eşti veşnic "eu".

Îmi sunt blestemul dintr-un cântec
Şi armonia dintr-un vers.
Dator îţi sunt cu un descântec
Şi cu întregul Univers.

Îmi sunt dorinţa, ce te-aşteaptă
Să-mi vii din roza înflorită.
Dator îmi sunt să-ţi spun în şoaptă:
De mine eşti în veci iubită!

Să te-nsoţesc prin galaxie,
Să-ţi mângâi trupul mlădios.
Îmi sunt dator, îţi sunt şi ţie,
Iubirii noastre credincios!

Îmi sunt tăcere şi durere,
Lacrima propriului destin
Tribut pământul, când va cere,
Mă voi elibera de chin.

Daniel-Petrişor Dumitru

poezie de Daniel Petrişor Dumitru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil străin

Eram străin şi-am pribegit,
Tu, mamă, pruncul ţi-ai iubit,
Când zările erau pustii,
Mamă, doar tu puteai să ştii.

Şi fiinţa ta acoperea
În somn, întreaga fiinţă-a mea,
De-aceea mamă-ţi mulţumesc
Şi te iubesc!

..............................................
Eram străini şi pribegeam prin sat,
Nu aveam mamă, casă şi nici pat,
Tu m-ai crescut cu trudă şi amar,
Îmi amintesc măicuţă, iar şi iar.

Strigam la porţi de oameni ferecate,
În suflet, mamă, ne clădeam palate,
Aveam iubirea, rostul de a fi
- mpreună, mamă,-n fiecare zi.

Umblam pe drumuri lungi şi prăfuite...
Doar Dumnezeu şi noi mai ţinem minte.
De-aveai un colţ de pâine strâns în sân,
Tot mie mi-l dădeai, ca şi acum.

Când pentru viaţa noastră asudai
Muncind cu ziua pentru a trăi,
Tu îţi puneai o temelie-n rai
Şi-n suflet taina dragostei de fii.

Tu îmi vefgeai şi creşterea şi somnul
Şi braţul, pernă mamă ţi-l puneai,
Să doarmă lângă tine puişorul
Cel pentru care zi de zi trudeai.

Ne-acopeream cu cerul şi pământul
Ne era veşnic ţol şi aşternut,
Ne biciuia în nopţi de sticlă vântul...
Doar noi durerea vieţii am ştiut.

Nu m-ai lăsat să sufăr, oh, ştiu bine!
Dormeam în gări, pe bănci de lemn murdare,
De-aceea azi, măicuţă, pentru tine,
Ridic rugi simple întru înălţare.

M-ai dat la şcoală... Mândră erai mamă
Când mă vedeai că mă înalţ... Iar eu
Spuneam în sat, întregii lumi, cu fală,
Că m-ai crescut şi sunt feciorul tău.

Prin tine, mamă, prins-am rădăcină,
Doar ţie mamă scumpă-ţi mulţumesc...
Mă iartă mamă dacă am vreo vină!
O viaţă-ntreagă am să te iubesc!

Şi dincolo de moarte, în lumină,
Eu rugi fierbinţi spre cer voi înălţa,
Domnul, măicuţă, să te aibă-n pază
Căci am ajuns ce sunt, prin grija ta.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Tăcerea mă strânge
În braţe de fier.
Îmi sugrumă personalitatea
Şi visele...
Mă amăgeşte... şi mă arde
Pe catafalcul durerii.
Mă cheamă din lumea mea pură
Cu iz de albastră singurătate
Spre tăcerea din moarte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul îşi scutură secundele pe la uşa sufletului meu... Şi nu sunt singură... Sunt un punct mobil, licurind ca o stea, pe cerul lipsit de senin al vârstei a treia. Şi iată cum pereţii camerei mele îmi dau deodată strania senzaţie de sufocare, dar şi de siguranţă în acelaşi timp, de rece, dar şi de odihnă, de lumină, dar şi de tăcere... Mă plimb fără sens prin camera goală, vorbind cu mine însămi despre toţi, despre toate. Zâmbesc, îmi amintesc de bătrânii nevrotici şi îmi imaginez că nu sunt departe de povestea lor.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe altarul iubirii

Pe altarul iubirii am presărat liliac.
Voal de petale de crini îmi acoperă tâmplele...
Cercei de stele îşi unduiau trupurile
În dulcea aşteptare a mirelui.
Chiparoase îmi înveleau gleznele
Şi aripi de catifea îmi crescuseră,
Spre a mă înălţa
Şi spre a atinge cu buzele
Cereasca iubire.
Acum... sunt aici,
Dar mirele s-a stins în universal lăptos,
Lăsând în urmă durere şi lacrimă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

flori pe fereastră –
mireasmă dulce de crini
un somn liniştit

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru dragostea de-o fată

M-ating stelele pe frunte,
Când îmi port crucea pe munte,
Unde-a mea Golgotă-mi cere,
Să-mi crucific în tăcere

Verbul sfânt, născut odată
Pentru dragostea de-o fată,
Plămădită-n Cer de mine
Din petalele virgine,

Să rămână nepătată
Prin iubirea mea curată,
Veşnic şi-înc-o veşnicie
În smerita-mi Poezie,

Care-ncearcă azi a duce
Nemurirea-n vers pe Cruce,
Cu o dragoste de stele
Prin iubirea vieţii mele!

poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura amantă

Poezia - singura mea
Amantă fidelă...
Cochetăm în tăcere,
Dincolo de poemele despletite ale universului,
Pe coala apretată a gândului,
În care sculptăm
Catedrale de vise.
Râuri de cuvinte se rostogolesc
Prin mine, ca-ntr-o oglindă,
Ea să se vadă mireasă cu voal de stele,
Ea, poezia, amanta mea din tăcere.
Sunt un nimic fără ea,
Vântul mă spulberă
Ca pe o virgulă
În calea uitării...
Ea îmi deşteaptă singurătatea
Şi plimbă zorii
Pe malul cu val de argint,
Acolo unde au răsărit
Crinii recunoştiinţei
Şi sângerii unui alt apus.
Cu ea îmi beau cafeaua amară
Şi nu-mi reproşază
Că dincolo de ea
Am uitat să închid uşa trecutului
Şi mă risipesc în prezent,
Pe serpentinele vieţii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu Nana şi despre ea

poezie dedicată poetei Ileana Nana Filip

Tu ai muncit cu spor, iubită doamnă,
Haina de poliţist îţi face fală.
Poet, epigramist ori scriitor,
Vei izbândi mereu în viitor.
Nu-i drumul lin, sunt mărăcini şi jar,
Cuvinte-săbii, vânturi şi amar...
Tu, Nană, veşnic, cu armura ta,
Ca pe-un nimic de-acum le vei călca.
Te vor prăda dureri, dar nu vei plânge,
Cu adevăr, tu ura vei străpunge.
Iubirea ta-i un astru fără moarte,
Cu ea, prin ea vei merge mai departe.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă florilor de tei

Ploaie de mireasmă de miere şi tei,
Azi îmi plec privirea plânsă... Anii mei,
Betea aurie, miraj şi parfum,
Sunt un tei sălbatic şi singur, în drum.

Sprijinit mi-e trupul, ca un prunc nătâng
Şi-n sălbăticia altei lumi ajung...
Mă ascund în rana sufletului meu
Şi cu flori de tei, plâng spre Dumnezeu.

Bate vântul... Pace lumii mele! Iată!
Oglindită-n ceruri, inima aşteaptă
Îngeri să coboare... Scuture-mi coroana!
Flori de tei şi cale... Mă aşteaptă mama.

Dorm... De-acum, lumina, curge-n flori de tei...
Nimeni nu mai plânge astăzi anii mei,
Doar un tei mă cheamă, în singurătate,
Să-mpărţim durerea dincolo de moarte.

Şi în ceruri sfinte rădăcini de tei
Mi-au crescut deodată, sprijin pentru cei
Ce mă poartă-n gânduri ca pe-un talisman.
Ploi de tei şi îngeri... pământesc alean...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drujba se aude-n sat

O drujbă se aude
Ca sunetul unei goarne plângând.
Plângând durerea din sufletele muribunzilor,
Înfrăţiţi cu pământul.
E jalnic!
Nici lacrima cerului nu mai pică
Din ochiul de sticlă.
S-a înţepenit între viaţă şi moarte.
Zadarnic cu îndârjire o chem.
Ce blestem!
Asist cu gândul bolnav,
La înmormântarea trecutului.
Aş vrea să nu mai cadă nici un copac –
Racle plângându-şi propria moarte!
Aş vrea să nu mai moară nici un om
(Semenii mei dragi!)!
Iarna trebuie să fie albă
Şi zurgălăii cuvintelor să sune vesel în suflete.
În primăvară să înmugurim
Pâlpâire de zâmbete...
Să fim jumătate vară, jumătate iarnă...
Dar,
Sunt atât de departe!
Nu am dreptul să strig, nici să zbor.
Sunt copac în amurg...
Nu am dreptul să plâng!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De satul meu bătrân

De satul meu bătrân îmi este dor...
Îmi amintesc de când eram fecior,
De casa şi de cumpăna fântânii,
De cum trudeau spre a trăi, bătrânii.

De obiceiuri din străbuni purtate
De plânsul şi de jalea de la moarte,
De bucuria nunţilor spre care
Copil, eu alergam cu-nfrigurare.

Îmi amintesc, îmi amintesc de toate,
De salcii ori de goana de pe drum,
Când îmi vedeam bunicii de departe...
În fumul vieţii parcă-i văd şi-acum...

Văd ca prin vis şi naţia română
Şi tricolorul fluturând spre-nalt,
Văd limpezimea apei din fântână
Şi-n plâns de dor şi de durere cad.

Spre transcendent văd alergând străbunii
Şi pică-n mine lacrimă de dor,
Căci au plecat din ţară toţi românii
Ne-având aici, de mult, vreun viitor.

Privind în jos, din înălţimi cu soare,
Văd renăscând biserica din vale,
Mormintele-nvelindu-se-n lumină...
Şi Doamne, simt puterea Ta divină!

Mă văd la focuri, alergând prin sat...
Văd tinereţea plină de păcat...
Văd ca prin vis şi nucul cel bătrân
Şi dintr-o dată iar mă simt român.

Dar vezi, îmi este talpa sângerândă
Şi-s paşii grei şi mâna tremurândă.
Pământul sfânt mă cheamă înapoi.
Trăiesc regretul celor mulţi ca voi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, soarele...

Soarele s-a ascuns în spatele dealului,
Sub sprânceana căruia stă ascunsă casa bunicii.
Acolo îmi petrceam verile.
Sub nucul bătrân,
Scârciumul veghează amintiri
Cu aromă de copilărie.
Libelulele dansează pe cerul turcoaz,
Ori călugăriţe forfecheaz ă frunza porumbului.
Scârţâie cumpăna fântânii,
Măcinată de nelinişti şi singurătate.
Este singură pe drumul spre moarte...
Când dorul ămi ferecă paşii
Întorc privirea-napoi
Şi îi limpezesc taina ce s-a deschis ca o poartă,
Îmbogăţind universul.
Să-mi lăsaţi deschisă uşa
Spre poarta neuitatelor amintiri!
Nu vreau să le pierd!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia în icoane

Sunt bătrân, trecut prin viaţă,
Am purtat luna în coarne,
Am străbătut alunişuri
Între ceruri şi ponoare.

Îmi trec ochii în albastrul
Zilelor ce mi- au rămas,
Sunt scheletic, îmi duc viaţa
Cât se poate, pas cu pas...

Iezii mi- au plecat departe
Peste vad îmbelşugat,
Tu ai rămas căprioară
Să porţi dorurile-n salt...

Sunt bătrân, trecut prin viaţă,
Am purtat luna în coarne,
Vă las veşnic moştenire
Poezia în icoane!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu ce este-afară,
Nici câtă-ntunecare e-n suflete
Şi-n inimi...
Doar Dumnezeu răsare
Pe cerul vieţii mele –
O literă de stea
Ce este far şi taină
Pentru iubirea mea.
Nu ştiu, sunt îngeri care,
Prin suflete aleargă,
Nu ştiu, iubirea voastră,-ntregită-i,
Ori beteagă.
Ştiu doar că mă-ncunună
Cu mirt şi cu lumină,
Ca pe un vis de ceară, biserica divină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi aminteşti iubirea?

Ochii tăi aveau lumini necunoscute.
Îmi amintesc atât de bine!

Şi glasul tău îmi încălzea nisipoasele sloiuri.
Îmi amintesc atât de bine!

În braţele tale îmi odihneam neliniştile
şi mă pregăteam de un nou zbor.
Doar în braţele tale ştiam să visez,
doar acolo puteam să trăiesc.

Iubirea ta mi-o amintesc atât de bine!...

poezie de Elena Contoman din Când îngerii iubesc (decembrie 2009)
Adăugat de Elena Contoman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desculţi prin poezie

Tu umbli desculţ prin poezia mea
îi desenezi curcubeie pe toţi pereţii
şi mă astepţi la fiecare colţ
cu cel mai frumos zâmbet
îmi deschei inima

aşterni un pat de iarbă
în mijlocul ei
şi ne iubim
până se naşte o altă poezie

având gustul
sufletelor noastre...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!