Petec de gri

Cerul este un petec de gri,
Cu atomi îngrămădiţi unul într-altul,
Atât de îngrămădiţi încât
S-au revărsat în sufletul meu,
Desenând nudul singurătăţii.
Şi plouă în mine particule de lacrimă
Şi în labirintul tăcerii sunt doar eu.
Ecoul singurătăţii doare,
Flutură ca un doliu de gri.
Nopţile sunt pustii...
Matelotul gândurilor
Aruncă visele peste bord...
Bate un clopot ritmul
În balansul valurilor –
Atac de cord.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta toamnă!

Atâta toamnă se-ascunde în mine,
Că sufletul a devenit ca o cumpănă –
Prolog al lacrimii pe altarul de suflete.
Atâta vânt mi-a cutreierat în inimă,
Că roşul carmin al inimii
S-a risipit pe cerul
Cu miros de nucă şi scorţişoară.
Sunt o cumpănă de fântână, da,
Părăsită de ceasuri şi stele,
Singură, plângând, desenând
Imensitatea de smoală
Sub dunga gri a tăcerii,
La frontiera unde
Necunoscutul din mine
Evadează pentru a fi om.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă nuanţelor de gri

E cerul gri şi plouă-n noi,
Ascunse în tăceri sunt toate,
Copacii-s trişti, copacii-s goi,
E poate cea mi lungă noapte.
Noaptea în suflete se lasă
Şi sub copacii adormiţi
Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă,
Mai tineri şi mai fericiţi.

E cerul gri şi plouă-n noi
Sub pelerinele de negru.
Şi plângsub pleoape, plâng şi ploi
Din cerul de un gri integru.
Ne dor tăcerile... Deodat'
În noi o flacără se-nalţă
Şi visul iar s-a-mbujorat
Căci prinde iar speranţa viaţă.

Ascunse în tăceri sunt toate
Şi lumea parcă a adormit,
Dorm somn de veci sub ramuri moarte
Lumini ce-n noi au încolţit.
Pe cer, de-acum nu mai sunt stele
Şi sub o pătură de nori,
Dorm toate visurile mele,
Dar ştiu că vor renaşte-n zori.

Copacii-s trişti, copacii-s goi
Şi doliu peste tot se lasă.
Noi, în tăcere, numai noi,
Ne vom întoarce iar acasă.
Cobori pe treptele de gri
Quasar înveşmântat în ceaţă
Pe sub apusuri viorii
Să zbori, cu fluturii învaţă!

E poate cea mai lungă noapte –
Un şal pe umeri s-a lăsat,
Nu se-aud clopote, nici şoapte
Şi-atunci mă-ntreb ce s-a-ntâmplat.
Şi încolţesc tăceri în mine
Şi sufletul îmi e rănit,
Tăcerile îmi sunt străine,
Trec aripi gri prin infinit.

Noaptea în suflete se lasă
Şi trec pe ceruri păsări gri,
Voaluri gri mă poartă-acasă
Înspre nopţile târzii.
Plânge griul pe ogoare,
Grâul, gri în spicuri creşte,
Apoi cade-n ploi, din soare
Şi-n poeme încolţeşte.

Şi sub copacii adormiţi
Dorm frunze gri. Gutuie coaptă
Se-aprinde-n mine. Voi sluji
Această noapte-mparfumată.
Alai de gri... s-a înnoptat...
Un petec gri de cer, apune
Şi plouă pe un gri asfalt
Cu gri stelar şi-nchinăciune.

Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă,
Nor timpii în târziul ceas.
Îmi este viaţa mai frumoasă,
Feştila,-n gri muiată,-a ars.
Şi griul iar se risipeşte
În pure primăveri de vis,
Caisul deoată înfloreşte
Şi plouă floare de cais.

Mai tineri şi mai fericiţi,
Bătrâni se-mbracă-n haine grele,
Cu paşii mici şi şerpuiţi,
Coboară drumuri de mistere.
Se pierde griu-n rubiniu,
Speranţa încolţeşte-n noi,
Copaci de gri s-au scuturat
Şi nu mai sunt atât de goi.

Mai tineri şi mai fericiţi
Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă
Şi sub copacii adormiţi
Noaptea în suflete se lasă.
E poate cea mai lungă noapte,
Copacii-s trişti, copacii-s goi,
Ascunse în tăceri sunt toate,
E cerul gri şi plouă-n noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea ploii

Reumatice ramuri
Îşi tânguie durerea ploii
Căzută pe umeri de frunze – sentimente ascunse.
Pamblici de fulgere
Lovesc aşternutul de umbre
Ireal foşnitor.
De tunete dor şi gândurile
Şi uitatele verbe
Căzute în lupte acerbe...
Cerul este o pătură gri.
La margini de zi
Corbi înfometaţi de lumină
Au prins rădăcină.
Ca un clopot de voci
Ramuri se lovesc între ele,
Duelându-şi tăcerea.
Şi plouă... şi grindina bate în geam.
În furtuna de oameni,
Eu sunt singurul ram...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea din jurul meu

Lumea din jurul meu este gri,
porumbeii sunt gri, zorii sunt gri, furtuna este gri.

Numele cu care-i chem sunt frumoase–
iar eu mă întreb unde se tot duc.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnal de bord

Am scris jurnalul de bord al destinului...
Pe aripi de fluturi plutea iubirea.
O ambarcaţiune arborase steagul de doliu –
Buciumul valurilor era un vals al durerii.
Tristeţea era ca o pleoapă –
Un delfin ce pierduse direcţia
Şi rămăsese învelit în alge,
Cu un mărgean de scoici
Prins la suflet, acolo unde
Bariera dintre viaţă şi moarte
Devine un punct.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina

Taina! Nimeni nu-i în mine,
Frunzele foşnesc, mi-e teamă,
Căci aleargă toamna... Cine
Te-a chemat?! De-acum, ia seamă!

Îmi cresc muguri de aramă
Peste tâmplele-nsorite...
Am pe braţe, scumpă doamnă
Toate-aducerile-aminte...

Îmi sunt braţele-mpietrite...
Plâng potecile pustii,
Goale-s visele şi gândul...
Trecător, nici tu nu vii!

Strigă clopot de aramă,
Eu mă tânguiesc de dor...
Ai venit la mine, toamnă!
Trist şi singur sunt... mi-e dor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

o farfurie
pluteşte pe cerul gri –
lumină albă

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

Cerul e pătură de gri.
Doar fulgere lumină zarea...
Potecile sunt mai pustii...
Un fulger pare căi cărarea.

Se tânguie copaci... şi plâng.
O simfonie-aud în noapte...
Mi-e chipul încă, un amurg
Târându-se tăcut spre moarte.

Gene de ploaie se unesc
Cu tunete şi sentimente.
Vulcani, sub tălpi, îşi prelungesc
În vis, dorinţele ardente.

Şi iar mi-i fulgerul pământ
Şi-n tunet caut resemnare...
De astăzi sunt doar un cuvânt
Şi-un ultim semn de întrebare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai zis

Mi-ai zis cândva...
(Şi vorbele tale dor)
Să nu-mi doresc
Răzbunarea ta, Abel,
Să nu strig după ajutor,
Apoi să aud ecoul singurătăţii,
Căci doare al naibiii de tare...
Doare şi lacrima care se prelinge din ochii mei!
Cerceide chihlimbar în balans,
Sub privirile etern răstignite.
Cu toate astea te iubesc! Ţine minte!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cer de smoală

Un picur pe braţ, încă unul pe nas
Şi cerul sărac cu doi stropi a rămas.
Vuiesc în furtună cuvinte şi rugi,
Oh, vară de miere, degrabă te duci!

Se-alungă lumina. În petece gri,
Ades te-nfăşori, prin oraşe pustii
Şi voaluri de frunze de miere foşnesc,
Eu, lacrimă toamnă, prin tine grăbesc.

M-ascund în tăcere, în noapte de smoală...
Ce ramuri mă-ngână! Ce frig e afară!
De-atâta tăcere, mă uit şi mă chem.
Simt vara cum curge în rugi şi-n blestem.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descriere

Pleoapa cerului este un gri tulbure...
Privirea-mi aleargă prin vânturi - un fluture,
M-ascund în tăcere - vulcan. Şi-n adânc
Sunt frunză bătută de vânturi... Şi plâng...

Mi-e ochiul câmpie de grâne... Amnar,
Tăciunele vieţii, sub vânturi de jar,
Arzând spre-n apusuri, mai mult mă apasă...
Devin rătăcire în drumul spre casă.

Şi-n râuri de lacrimi, sub sălcii, îmi cresc
Coăiii - paharnici de Mire Ceresc...
Sunt verdele frunzei-smarald. Ametist
Pictează-ntristarea goblenului-vis.

Mi-e sângele taina rubinului... Geană
Zbătându-se-n mine e mama mereu...
Sunt clopot ce bate în faptul de seară,
Sunt tot mai aproape de Dumnezeu!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire!

Iubire, eşti un curcubeu de sentimente...
Plouă în mine cu soare,
E secetă de vrajă,
Dar plouă în mine lumină
Când sărutul tău îmi înlănţuie sufletul.
Sunt un caleidoscop de umbre,
Iar furtuna mă soarbe în adâncul meu
Când pleoapa ta se închide.
Lasă-mă să dorm în irisul tău,
Să poată ploua în mine
Cu sentimentele tale!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petec de lumină

Cerul – petec de lumină,
Viaţa – petec de durere...
Val de taină, val de tihnă
Şi râvnită mângâiere.

Vântul – bici de necuvinte,
Şficuind eternitatea,
Transformând în daruri sfinte
Viaţa, naşterea şi moartea.

Visul – fragedă lumină
Împărţind tăceri şi umbre,
O biserică divină
Baldachin de pietre scumpe.

Clopot, fulger şi iubire,
Un însemn sau o poveste
Primăvară, zână bună,
Iar te revedem pe creste.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem

Privindu-te, mă tem
Că lacrimi vor curge în cascadă
Şi se vor risipi în neant.
Vor alerga după lacrima-mamă,
Ascunzându-se de viforul arzător al durerii.
Chihlimbare vor dansa în irisul lepădat de satană,
Căci curcubeul de dincolo de cerul meu gri,
Caută să umbrească deşertul.
Nu pot plânge!
Nu am voie să evadez
Din sufletul meu...
Lumina îmi aparţine!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om cu clopot

Malul acesta foarte abrupt
din care cerul luna şi-a rupt
este hamacul în care m-aşez
ca să-mi mai iasă floarea din miez,
astfel aicea stau şi aştept
clopotul lumii să-mi treacă în piept
să nu-l mai simt cum îmi fierbe în nervi,...

Clopotul mare-mi fierbe în os,
tidva e tot ce-am putut şi am scos
din acest clopot rău şi diform
pe-a cărui limbă astăzi adorm.

Clopot de negru, clopot de gri,
bate ce bate şi nu te opri.
sfărmă oasele mele cu sârg,
du-te apoi şi mă vinde la târg,
m-am săturat să te duc şi suport,
parcă mi-aş duce propriul meu, mort,
tu înăuntru mă baţi şi m-apeşi
dangăte roşii-mi ies prin cămăşi,
lumea apasă de-afară şi ea
doamne, turtită e azi viaţa mea.
Sunt vietate fără noroc
Care purtând acest clopot prin foc
Şi l-a-nghiţit şi-l poartă acum
Oriunde-n lume, pe orice drum.
Şi am să rămân doar atât, doar atât:
Omul de sunet c-un clopot la gât!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?!

Cine sunt eu?!
Sunt omul ce simţindu-se necesar
Uită de sine.
Iubirea de semeni
E cumpăna ce mă leagă
De Dumnezeu.
Braţul meu întins
În rugi spiralate spre transcendent
E poruncă divină.
Sfidez iadul
Spovedindu-mă dumnezeirii,
Suportându-mi povara...
Duhovnicească lumină
Din calendarul destinului
Se coboară peste pleoapa ochiului gri
În care a încolţit lutul.
Aripi de miere
Mă unesc cu infinitul solar...
Cine sunt eu?!
Nimicul călător spre mirare,
Privire de jar, destrămare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Un sat pustiu... Doar un bătrân pribeag
Rugându-se, plângâmd sfârşit pe prag...
"De ce-am rămas eu ultimul oştean?!
Ce rost în astă lume să mai am?!"

I-am îngropat pe toţi ai mei.... sunt scrum.
Doamne, e timpul meu să mor acum!
Biserica-i pustie, satul gol...
Sunt lut din lutul vieţii trecător...

Cad casele ca nişte draperii,
Uliţele sunt triste şi pustii...
E-un cânt de doliu, Doamne,-ntreaga lume!
Doar moartea rătăceşte prin albume...

Luna-i o sfântă candelă şi jale
Văd parcă risipindu-se în zare...
E rândul meu să mor! Mi-a mai rămas
Un an, o lună,-o zi, poate un ceas...

Şi lumea toată e un clopot viu...
Trec rânduri, rânduri, oameni prin pustiu...
Sunt ultimul oştean, rămas tăcut
Să lupte cu-al tăcerilor tumult.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă gri

Îşi plânge toamna frunzele uscate,
pe umeri poartă norii fumurii,
şi-un gri intens pluteşte peste toate
iar dintre toate gându-i cel mai gri.

Îşi plânge toamna zilele scurtate,
lumina risipită-n crizanteme
şi plouă trist şi plouă peste toate,
inima ei doar de îngheţ se teme!

Îşi plânge toamna noii trandafiri,
şi-n parc, fanfara îi ţine isonul.
În serile-i reci te mai aştept să vii,
iubirii să-i dăm încă odată tonul...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă în sufletul meu

Plouă în sufletul meu...
Eutanasiaţi-mă!
Doar astfel nu mai pot simţi durerea...
Se propagă reţ de câteva secunde
O altă durere,
Apoi se pierde-n neant...
Incineraţi-mi trupul osândit
De griji şi de boală!
Nu vreau să fiu o povară.
Apoi azvârliţi-mi cenuşa în vânt!
Mă voi împărţi fiecărui muritor, pe pământ.
Nu mă puteţi închide-n mormânt!
Mă strânge tăcerea din jur
În lanţurile nepieritorului timp.
Sunt un suflet liber!
Amazoana ce dă sărmanilor
Bucata de fericire
Pe care alţii au uitat s-o ofere...
Este singura mea vrere

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catifeaua valurilor

Râu prăvălindu-se,
Dantelând printre stânci;
Rupând înălţimile în segmente de vis,
Deschid calea gândurilor albastre
Contopindu-se cu cerul,
Şi pe nori străvezii pornesc
În lunga călătorie, către Soare
Martor acestei măreţii, mă închin
şi sărut cu privirea
Catifeaua valurilor reci,
alunecând melodios până la poale.
" Leagăn de mătase-ţi stau în cale,
Să putem pluti spre adevăr...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!