Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rodica Nicoleta Ion

Durerea ploii

Reumatice ramuri
Își tânguie durerea ploii
Căzută pe umeri de frunze – sentimente ascunse.
Pamblici de fulgere
Lovesc așternutul de umbre
Ireal foșnitor.
De tunete dor și gândurile
Și uitatele verbe
Căzute în lupte acerbe...
Cerul este o pătură gri.
La margini de zi
Corbi înfometați de lumină
Au prins rădăcină.
Ca un clopot de voci
Ramuri se lovesc între ele,
Duelându-și tăcerea.
Și plouă... și grindina bate în geam.
În furtuna de oameni,
Eu sunt singurul ram...

poezie de din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Nicoleta Ion

Ploaie de vară

Cerul e pătură de gri.
Doar fulgere lumină zarea...
Potecile sunt mai pustii...
Un fulger pare căi cărarea.

Se tânguie copaci... și plâng.
O simfonie-aud în noapte...
Mi-e chipul încă, un amurg
Târându-se tăcut spre moarte.

Gene de ploaie se unesc
Cu tunete și sentimente.
Vulcani, sub tălpi, își prelungesc
În vis, dorințele ardente.

Și iar mi-i fulgerul pământ
Și-n tunet caut resemnare...
De astăzi sunt doar un cuvânt
Și-un ultim semn de întrebare.

poezie de din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa ploilor de toamnă

De-azi noapte plouă liniștit...
Bate ploaie mocănească,
Frunze bat la geam șoptit,
Timpuri vechi m-așteaptă-acasă.
Râu de lacrimi șipotind,
Dans de ramuri, plâns și teamă
A gutuie mirosind...
Vii din nou, iubită toamnă!

De-azi noapte plouă liniștit...
Și-n noi lumina se ascunde...
Toamna-n tufișuri s-a pitit
Și bat la geamuri ramuri ude.
Altele-n viață scormonesc,
În a-ntunericului plasă.
Eu, ca un prunc mă rătăcesc
Și nu știu unde sunt acasă.

Bate ploaie mocănească,
Zboară-n vaiete de vânt
Frunza cu lucirea arsă,
Peste pietre de mormânt.
Cad grei stropi pe caldarâmul
Gri și-n nenutite ploi,
Plânge-n liniște românul...
Plânge lacrima din noi.

Frunze bat la geam șoptit
O aleasă sindrofie...
Ploi de versuri s-au ivit
Pe o coală de hârtie.
Dorm cuvinte-n palma mea –
Un surâs de trandafir,
Cad petale de peltea
Peste frunțile cu mir.

Timpuri vechi m-așteaptă-acasă,
Azi sunt tot mai obosit,
Amitirea, ca o mască,
Timpul vieții mi-a cernit.
Merg cuvintele în șiruri,
Cartea vieții s-a deschis,
Bate vântul frunza – triluri...
Viața este doar un vis.

Râu de lacrimi șipotind,
Râu de verbe și de temeri,
Ne trezim îmbătrânind,
Râu de plângeri printre semeni.
Bate inimă de clopot,
Toamna-n noi s-a deșteptat,
Trec secundele în ropot
Peste ceru-ndoliat.

Dans de ramuri, plâns și teamă,
Chipuri triste, umeri goi,
Doar o cruce de aramă
Și-o mulțime de nevoi.
Fruze,-n verbe clătinate,
Ploi de vis în călimară,
Toamnă dincolo de moarte,
Toamnă-n noi, toamnă-n afară.

A gutuie mirosind,
Toamna – o fecioară-n gri,
Se aude iar foșnind...
În papucii aurii,
Trece-n grabă pe cărări...
Stau bătrânii la fereastră,
Plâng, cu gândul, uneori,
La întoarcerea acasă.

Vi din nou iubită toamnă...
S-a răcit cafeaua-n ceașcă!
Pe sub muguri de aramă
Trece iute o caleașcă.
Fragezi pași troznesc pe stradă...
Picuri duși pe umeri dragi...
Se aude o baladă,
Plânge ramură de fagi.

Vi din nou iubită toamnă,
A gutuie mirosind,
Dans de ramuri, plâns și teamă,
Râu de lacrimi șipotind.
Timpuri vechi m-așteaptă-acasă,
Frunze bat la geam șoptit,
Bate ploaie mocănească...
De-azi noapte, plouă liniștit.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Tânguire

Se tânguie copacii... Un dans nebun, vulgar,
De ramuri dezgoliți... Cu frunzele de jar,
Alunecă spre mâine, în râuri de secunde
Cuvinte de lumină... Ce cioburi sângerânde!

Mai tremură-n oglinda tăcerilor de-o clipă
Și nori de praf! Și ploaia spre ceruri se ridică!
Cad plumburii poeme pe caldarâmul ud...
Adorm în simfonia acestui început.

Tăcerea doare, doare! Durerea se dezbină...
Sunt simfonia toamnei... O aripă virgină
Alunecă-n clepsidra secundelor murdare.
Se tânguie copacii... Tăcerea doare, doare...

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Toamna asta

Miroasea rod bogat și-a must de stele...
Dau iar în pârg aducerile-aminte...
Cad frunze peste gândurile mele,
Pe tălpi s-au prins speranțe nămolite...

S-a scris pe cer o nouă partitură...
Miroase a gutuie, în cuptor...
Ne-acoperă o pătură de brumă.
Copacii dezveliți de vis, ne dor.

Trăim în universuri paralele,
Într-un uitat și veșnic celibat,
Când între noi tăcerea se așterne...
Și plouă, plouă, plouă rod bogat.

Vezi?! Plouă-n noi atâta amintire...
La gura sobei, coapsele-și arată,
Oh altă toamnă... Toamă în iubire...
O toamnă parfumată și bogată...

poezie de din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Agonie de toamnă

Cerul și-a prelungit agonia...
Poemele izvorâte din frunze
Sunt în ediție limitată.
Arcușul e înnodat în trei,
Sau în patru, nu știu nici eu...
Ramuri distorsionate și reumatice
Stau hotar
Între cenușa durerii și cer.
Din pleoapele grele
Cad lacrimi de jar.
Haosul ne cuprinde trupurile,
Fuzionează cu ele...
M-ați izgonit către stele...
Mi-ați împletit gândurile!
Sufletul este vioara întâi...
Mi-e chipul aramiu, amărui...
Privesc autoportretul
Și acuz singurătatea ce i-a pictat
Trăsături reci, prăfuite,
Găsite la anticariat.
E toamnă... sunt obosită!
Poate mâine nu va mai fi la fel.
Adoarme condeiul pe buze de sânger,
Adoarme și umbra-n penel...

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

A înmugurit tăcerea

Parcă și tăcerea-n noi a-nmugurit...
Plouă peste oameni, plouă-n noapte peste
Ploaie de tăcere, ploaie de granit...
Plouă în neștire, frunze la ferestre.

Scârțâie fântâna imn de neputință
În tăcerea nopții șubredă și grea.
Cumpăna se-apleacă iar, întru căință
Și-ngenunche-n noapte, ca o boală grea.

Se cutremur ramuri... Plâng cu stele-n noapte,
Toamnă ni-i în suflet, frunze arămii...
Trec, sobor de clipe, zile lungi, deșarte,
Pe un cer de sticlă, pe alei pustii...

poezie de din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Petec de gri

Cerul este un petec de gri,
Cu atomi îngrămădiți unul într-altul,
Atât de îngrămădiți încât
S-au revărsat în sufletul meu,
Desenând nudul singurătății.
Și plouă în mine particule de lacrimă
Și în labirintul tăcerii sunt doar eu.
Ecoul singurătății doare,
Flutură ca un doliu de gri.
Nopțile sunt pustii...
Matelotul gândurilor
Aruncă visele peste bord...
Bate un clopot ritmul
În balansul valurilor –
Atac de cord.

poezie de din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Natura

Natura parcă plânge și în noapte
Se vaietă, cu ramuri aplecate-
-ndreptându-se spre pământescul trup...
Triste, se-ascund de noi ramuri pierdute
Și-n colțuri rătăcesc, de mucegai pătate,
Sau pe trotoare goale, sălbatice și ude
Măcar pentru o clipă, popasul își găsesc
E-n suflet încă toamnă, furtună e în inimi
Pe lespezi sângerânde, pătate de lumină
Se pierd speranțe, sentimente, umbre,
Pierind în ceața vremii, spre locul de odihnă

poezie de din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Zigzagurile repezi de lumni și umbre, ca niște zburătoare amețite de lumina din spatele întunericului, alergau fugărite de clipe, țesând din unghiuri de ramuri cuib de îngeri ce aleargă pe cer ca o jerbă de stele. Miriști țepoase de ramuri și frunze chihlimbării ascund în barba nerasă a pământului trecutul în care au germinat clipele veșniciei.

în Crina
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Iubire!

Iubire, ești un curcubeu de sentimente...
Plouă în mine cu soare,
E secetă de vrajă,
Dar plouă în mine lumină
Când sărutul tău îmi înlănțuie sufletul.
Sunt un caleidoscop de umbre,
Iar furtuna mă soarbe în adâncul meu
Când pleoapa ta se închide.
Lasă-mă să dorm în irisul tău,
Să poată ploua în mine
Cu sentimentele tale!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă nuanțelor de gri

E cerul gri și plouă-n noi,
Ascunse în tăceri sunt toate,
Copacii-s triști, copacii-s goi,
E poate cea mi lungă noapte.
Noaptea în suflete se lasă
Și sub copacii adormiți
Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă,
Mai tineri și mai fericiți.

E cerul gri și plouă-n noi
Sub pelerinele de negru.
Și plângsub pleoape, plâng și ploi
Din cerul de un gri integru.
Ne dor tăcerile... Deodat'
În noi o flacără se-nalță
Și visul iar s-a-mbujorat
Căci prinde iar speranța viață.

Ascunse în tăceri sunt toate
Și lumea parcă a adormit,
Dorm somn de veci sub ramuri moarte
Lumini ce-n noi au încolțit.
Pe cer, de-acum nu mai sunt stele
Și sub o pătură de nori,
Dorm toate visurile mele,
Dar știu că vor renaște-n zori.

Copacii-s triști, copacii-s goi
Și doliu peste tot se lasă.
Noi, în tăcere, numai noi,
Ne vom întoarce iar acasă.
Cobori pe treptele de gri
Quasar înveșmântat în ceață
Pe sub apusuri viorii
Să zbori, cu fluturii învață!

E poate cea mai lungă noapte –
Un șal pe umeri s-a lăsat,
Nu se-aud clopote, nici șoapte
Și-atunci mă-ntreb ce s-a-ntâmplat.
Și încolțesc tăceri în mine
Și sufletul îmi e rănit,
Tăcerile îmi sunt străine,
Trec aripi gri prin infinit.

Noaptea în suflete se lasă
Și trec pe ceruri păsări gri,
Voaluri gri mă poartă-acasă
Înspre nopțile târzii.
Plânge griul pe ogoare,
Grâul, gri în spicuri crește,
Apoi cade-n ploi, din soare
Și-n poeme încolțește.

Și sub copacii adormiți
Dorm frunze gri. Gutuie coaptă
Se-aprinde-n mine. Voi sluji
Această noapte-mparfumată.
Alai de gri... s-a înnoptat...
Un petec gri de cer, apune
Și plouă pe un gri asfalt
Cu gri stelar și-nchinăciune.

Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă,
Nor timpii în târziul ceas.
Îmi este viața mai frumoasă,
Feștila,-n gri muiată,-a ars.
Și griul iar se risipește
În pure primăveri de vis,
Caisul deoată înflorește
Și plouă floare de cais.

Mai tineri și mai fericiți,
Bătrâni se-mbracă-n haine grele,
Cu pașii mici și șerpuiți,
Coboară drumuri de mistere.
Se pierde griu-n rubiniu,
Speranța încolțește-n noi,
Copaci de gri s-au scuturat
Și nu mai sunt atât de goi.

Mai tineri și mai fericiți
Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă
Și sub copacii adormiți
Noaptea în suflete se lasă.
E poate cea mai lungă noapte,
Copacii-s triști, copacii-s goi,
Ascunse în tăceri sunt toate,
E cerul gri și plouă-n noi.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Povestea toamnei noastre

Cad ultimele frunze din ram,
Eu mă încăpățânez să te am,
Storul pleoapei m-ascunde în noapte,
Cu lacrimi și vise vrea să m-adape.
Se tânguie-n noapte copacii de sticlă,
Și dor... tăcerea și gândul –
Fiorduri la ceas de durere,
Clepsidră ascunsă în noapte, de neagră tăcere...
Mai ninge și lacomi, trec vulturi la margini de dor,
Lumină și tain㠖 cușete în tristul poem,
Mi-e frig și mi-e teamă și cel mai adesea mi-e somn,
Căci viața îmi este de-a pururi, jar și blestem.

poezie de din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Umbre de lumină

Vânt și ploaie rece, gânduri sprijinite
Pe a mâinii umbră, rece-acum și ea,
Ochi din care scapă goale, umilite,
Umbre de lumină peste o podea.

Lacrimile ploii se lungesc pe geamuri
Și se-ntind spre margini, parcă ireal,
Lasă loc privirii să se-aștearnă-n ramuri
Goale, reci și ude-n timpul agonal.

A-nghețat privirea și coboară-n iarba
Care-și culcă vârfuri galbene, sub vânt,
Spre piticii care își apleacă barba
C-o figură tristă, fără un cuvânt.

Printre norii negri, nu-i rost să pătrunză
Raze de lumină... soarele... un pic,
Pe o bancă veche s-a lipit o frunză,
Singură în moarte, așteaptând... nimic.

poezie de din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa începutului

Îmi bat în geam ramuri cu flori de măr...
Cu fericirea timpul mi-l măsor.
E pajiștea covor de verde crud...
Când ciripitul păsării ascult,
Izvorul se frământă-n așternut,
Strunind în vuiet albia de lut.
Și plouă, plouă, plouă! Flori de măr
S-au prins în gând, în suflete, în păr.

Îmi bat în geam ramuri de flori de măr...
Sunt astăzi ca o aripă în zbor.
Cu sufletul ating nemărginitul,
Sunt și apusul, sunt și răsăritul.
Înmuguriți în mine-s toți atomii
Și florile, și zările, și pomii.
Sunt însămi primăvară și lumină?!
Copacii-au prins în mine rădăcină.

Cu fericirea timpul mi-l măsor.
În lumi de vis mă-nalț și mă cobor...
E măru-n floare – mare de lumină...
Mi-au înflorit și caișii în grădină.
Mărgăritare-n salbe lucitoare
Grăbesc înspre căldură și culoare.
Ce simfonie sfântă, ce miracol!
Întregul univers e un oracol.

E pajiștea covor de verde crud...
Adorm și-n vis nuntirea i-o ascult.
O liră fermecată-i geana-n noapte,
Mă mângâie cu-ale tăcerii șoapte.
Sub ascuțișul lunii crește-n tihnă
Și se desface, mugur de lumină.
În evantai de stele se întoarce,
Descătușat de timpuri și de pace.

Când ciripitul păsării ascult,
Când dor de dor în vis și mă ascund,
Sunt un pian cu trup – claviatură
Și brațele-ncrustate în natură.
Am adormit – ecou sub flori de cais,
Spre a putea renaște-același vis.
De-aceea primăvară,-mi ninge-n păr,
În fiecare an, cu flori de măr.

Izvorul se frământă-n așternut,
E iureș oglindit în Duhul Sfânt,
Pământul tot e imn și catedrală,
Catapeteasma Mariei Fecioară.
Un înger și-a deschis spre începuturi
O aripă de stele și de fluturi.
Atâta pace se arată-n toate,
Că parcă-n lume nu mai este noapte.

Strunind în vuiet albia de lut,
Fulgerul clipei s-a topit de mult.
Răcoarea dimineților se-adapă...
Ni-i sufletul în limpeziri de apă,
Roză spălându-și tainica lumină,
Înmugurind de pace și de tihnă.
Coboară-ți fruntea! Primăvara lasă
Să fie-n tine ca la ea acasă.

Și plouă, plouă, plouă! Flori de măr
Mi-au nins în suflet și mi-au nins în păr.
De azi e iarăși liliacu-n floare –
O lume de parfum și de culoare.
Și ramurile s-au brodat cus stele...
Se-apleacă ramuri iar, cu giuvaere,
În lanțuri de liane se răsfață.
O lume, lumea mea, va prinde viață.

S-au prins în gând, în suflete, în păr,
Frânturi de stea. Și arde în pridvor,
În geamul spart, lucind ca o oglindă
O flacără, iar eu crestez în grindă,
În alte timpuri, altă primăvară,
Ce peste lume, ca un vis coboară.
Horă de flori, de cântec și lumină,
Pe câmp de verde crud de muselină.

S-au prins în gând, în suflete, în păr,
Și plouă, plouă, plouă, flori de măr.
Strunind în vuiet albia de lut,
Izvorul se frământă-n așternut.
Când ciripitul păsării ascult
E pajiștea covor de verde crud.
Cu fericirea timpul mi-l măsor
Și-mi bat în geam ramuri de flori de măr.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa iubirii revendicate

Mi-am revendicat iubirea...
s-a deschis spre mâine cerul.
Iar se naște fericirea.
Soarbe în adânc misterul...
Flori și pace și lumină,
Frunze, vise, păsări, stele...
Și un dulce dor de tihnă
Mă aduce printre ele.

Mi-am revendicat iubirea,
Sângeri mi-au crescut în plete.
Iarăși m-a pierdut cu firea.
Trec uitatele regrete
Și mărșăluiesc spre tâmple,
Se lovesc de stânci de lacrimi,
În unghere stau ascunse
Printre sutele de patimi.

S-a deschis spre mâine cerul...
O fisură de lumină...
Dintr-o dată piere gerul,
Sub o mantie divină,
Iar cresc muguri de mătasă,
Fluturii de catifele,
Iarăși zboară înspre casă
Pe un cer pavat cu stele.

Iar se naște fericirea...
În incubatorul lumii,
S-a născut din nou iubirea.
S-au ivit pajii furtunii...
Trec războinici, trec în cete,
Printre valuri de uitare,
Purtând vânturile-n plete,
Nourând întinsa zare.

Soarbe în adânc misterul
Flori și fluturi, zâmbet, soare.
În clepsidră, efemerul,
Cată timpul să-și măsoare.
Trec chihlimbării poeme
Pe sub fruntea azurie,
În secunde timpu-și cerne,
Azi, cuvinte, pe-o hârtie.

Flori și pace și lumină,
Ning la tâmple veșnic reci.
Tu le-acoperă-n surdină!
Și prin ploi de frunze treci.
Strângi în pumn eternitatea?!
Lacrimi curg la tâmpla ta.
De departea vezi cum noaptea
Plouă licăriri de stea.

Frunze, vise, păsări, stele,
Într-un zbor celest trec toate,
Vei rămâne fără ele
Într-o zi, poate-ntr-o noapte.
Lasă-ți sufletul ofrandă,
Celor care-ți sunt aproape,
Ca în lumea cealălaltă
Să unești munții cu ape.

Și un dulce dor de tihnă
Pieptul să ți-l împresoare!
Trăind veșnic în lumină,
Să fii răsărit de soare!
Îngenunche și te roagă,
Înger ce-n lumină-ai fost!
Dacă aripa-i beteagă,
Iartă! E al vieții rost...

Mă aduce printre ele,
Printre stele, printre muze,
Printre crucile pictate,
Doar sărutul de pe buze.
Tu ești diavol de lumină,
Prima carte de povești,
Tu răzbați din întuneric...
Numai tu mă mai iubești!

Mă aduce printre ele
Și un dulce dor de tihnă...
Frunze, vise, păsări, stele,
Flori și pace și lumină.
Soarbe în adânc misterul,
Iar se naște fericirea,
S-a dechis spre mâine cerul,
Mi-am revendicat iubirea...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Seară de vară

Se strâng rotocoale de nori peste cer
Și tună-n mânia-i, salbaticul jder...
Alunecă râuri de fulgere-n noapte...
Se-aud în tăcere doar ramuri de șoapte...

Și plouă... Și plouă... Se strâng la picioare
-În șuvoi de săruturi, amare izvoare...
Simțim fierbințeala în clopot de sânge
Și plouă întruna... Și plouă... Ajunge!...

Cad bulgări de sticlă sub clopote grave...
Se sfarmă pedeapsa naturii bolnave...
Noi plângem cu lacrimi de ploaie... Potopul
Ne-a luat prunci și case, speranța, norocul...

Sub grinzi sfărâmate de dalta pieirii,
Ne ducem pedeapsa, cerșind omenirii,
Fărâme de suflet... Pe cer, iese luna...
Se termină ziua, sfârșește furtuna...

Sub cerul speranței, altar vieții suntem...
Mai plouă cu vise... Adesea, mai plângem,
Dar veșnic credința ne e scut și faclă,
Cu Domnul vom trece prin foc și prin apă...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă nopților de toamnă

În catapetesme stranii se așterne iarăși vântul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră...
Ramuri frânte de durere au încoronat pământul,
Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă.
Nori, în treceri către mâine, se cunună în tăcere
Cu speranța reveriei. Plai lumesc se-mbujorează,
Parcă-a înviat deodată și grădina cu zorele...
"Toate-s vechi și noi sunt toate!". Toamna iar se instalează.

În catapetesme stranii se așterne iarăși vântul...
Parcă preoți de lumină, în veșminte ruginii
Vin și-n goana după timpuri, iar cutreieră pământul
Unde vara stă închisă sub poeme viorii.
Nouri negri de mătasă învelesc întreaga lume –
Dans de frunze și de ploaie pe aleile pustii
Se unesc și-și dau binețe, ca un clopot să răsune
Și vuiesc, se pierd în noapte, în tăcerile târzii.

Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
Plâng viorile de ramuri într-un vicios concert,
Pier sub umbre, pier deodată în a strigătelor plasă
Voci și taină, vis și umbre, numai eu, ades incert,
Caut încă strălucire printre nopțile de smoală
Suflet – cânt de neodihnă, un castan cu trup de zgură,
Cu speranța, haină lungă, trec prin frigul de afară,
Completând tabloul vieții și a nopții uvertură.

Ramuri frânte de durere au încoronat pământul
Și se-apleacă-n rugăciune și mătănii, rând pe rând...
Sfârtecați de frigul toamnei, își respectă jurământul,
Veșnici și blajini, copacii, visători la Duhul Sfânt.
Voal de toamnă și de negru, noapte și apus, tăcere,
Într-un mixt de sentimente se scufundă-n nemișcare,
Toamna asta-s ramuri ude, ca o pleoapă-n mângâiere.
Tristă și înlăcrămată, ne sortește la uitare.

Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă,
Candelă lângă altarul unui neuitat poem,
Aripă bătând spre ceruri, încolțind în noaptea castă,
Vis sub arșița durerii, obosită, te mai chem.
Taină și duplicitate... alte păsări trec spre mâine
Cu aripile rănite de apusuri sângerii.
Printre nouri strălucește, luna, ca un colț de pâine.
Vei pleca odată, toamnă! Alte toamne vor veni...

Nori, în treceri cătree mâine se cunună în tăcere...
Clopoot, vis și diademă din trecutele secunde,
Pe aleea presărată doar cu mierea de la frunze,
Stau cu capete plecate tufele de crizanteme.
Simt mireasmă de gutuie și dovleac, e iarăși toamnă,
Bruma,-n arcuri sidefate se așează-n straturi reci,
Bate-n inimă un clopot, este-un clopot de aramă,
Trecător prin timpul vieții, opritor de vieți p veci.

Cu speranța reveriei, plai lumesc se-mbujorează,
Născătoare altor toamne, cu tăceri se-mpodobesc,
Dans de fluturi de lumină, printre umbre reci valsează,
Tineri, în vâltori de stele, ca un vis călătoresc.
Ce mirifică tăcere se divide, strălucește,
Ca o flacără divină arde fiecare ceas.
Mor copaci de dor de frunze și copacul vieții crește
Dătător de fericire și speranțe celor dragi.

Parcă-a înviat deodată și grădina cu zorele,
Prinsă-n cioburi de clepsidră, în nisipul auriu.
Toamna s-a născut deodată și la gât și-a prins mărgele
Și veșmântu-i curge-n râuri – voal de vis chihlimbăriu.
Pe sub umedele pleoape cad dantele de lumină
Cărui timp, această toamnă s-o trăim, o datorăm?!
Ce frumoasă-i toamna asta! Ce mirifică, virgină!
Și atât de dragă-mi este! Căci e timpul să visăm...

"Toate-s vechi și noi sunt toate!". Toamna iar se instalează
Și smaraldice poeme trec pe-ntinderea albastră.
Printre vârstnic reumatici, tineri vise-și croșetează,
Amintiri și doruri, toate, astăzi se întorc acasă.
Plânge cumpăna fântânii și în sobă arde focul,
Frunzele în lacrimi grele cad și vântul suflă-a jale,
Se întor români în țară, munți își cântă nenorocul,
Fiindcă vânzători de țară i-au golit cândva de țoale.

"Toate-s vechi și noi sunt toate!". Toamna iar se instalează.
Parcă-a înviat deodată și grădina cu zorele.
Cu speranța reveriei, plai lumesc se-mbujorează,
Nori, în trecri către mâine se cunună în tăcere.
Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă,
Ramuri frânte de durere au încoronat pământul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
În catapetesme stranii se așterne iarăși vântul.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Ocean de frunze

Ocean de frunze... Un plămân bolnav
Pulsând în ritm c-o inimă bătrână...
Geamul planetei pământiu, concav,
Sub greutatea morții se sfărâmă.

Lacrimi cerești... Apus împodobind...
Atâtea amintiri ne stau în cale...
Însăilat cu ramuri, suferind,
Lăsând în urmă aminitiri solare,

Trotuaru-ndoliat de pași grăbiți,
Cast, asudând, un înger imprimat
Pe pleoapa gri închis a unei stânci,
Cu ramuri ude iar a desenat.

Se-nalță fum... Din arămiu covor
De pete sângerii, tușați cu taină
Se scurge-n noapte gândul meu de dor
Împodobit cu muguri de aramă.

Miroase iar parfumul de gutui
Și-o ceață deasă anii mi-i cuprinde
Se stinge-n suflet mustul amărui
Eu umplu coșul vieții cu merinde.

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru toamnă

Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
Sub catapetesme stranii se așterne iarăși vântul,
Printre vise de lumină la întoarcerea acasă.
Curge lacrimă de jale, sângerii apusuri urlă,
Bate vânt de întristare peste străvezii ogoare.
Rod și muguri, vise, îngeri, rătăcesc... se-aude-n turlă,
Veste peste lumea toată, cum că toamna iar apare.

Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul,
Lacrima izvor îmi pare. Albii-n frunze împletite,
Toamna-și pleacă iar copacii și amar i-e jurământul,
Trec în dansuri păsări negre... Trec aducerile-aminte...
Dulcele alai de toamnă, de gutui și mere coapte,
Bujorelnice fecioare, coliere de cuvinte,
Toamna trece pe cărare, trece în alai de șoapte,
Dulce ploaie mocănească, vis de doruri ne-mplinite.

Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereasă....
Bat în ritm ramuri și inimi într-o horă de cuvinte,
Stau privind prin ceața vremii, stau privind prin ceață deasă,
De nimic din timpul verii nu îmi mai aduc aminte.
Macii-au înflorit în palnul dintre pliurile serii,
Sub un evantai de pleoape gri, adesea-nlăcrimate,
Îngeri caută lumina și căldura dulce-a verii,
Și prin ploaia din privire, rătăcesc plângând în noapte.

Sub catapetesme stranii se așterne iarăși vântul,
Dans de stele, dans de frunze, dans de ramuri și de ceas,
Clopot frământând lumina, clopot frământând cuvântul,
Ce-n uitate călimare, în repaus a rămas.
Trec secundele și-n treceri, pașii risipiți în toamnă.
Ruginii, ca-ntr-un ospiciu, trecători îi strâng în pumn,
Curg pe chipuri, curg de-o vreme, lacrimi calde de aramă,
Cianotice poeme, pentru capătul de drum.


Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă,
Când din dealuri trec vierii cu poveri de struguri copți,
Curge mustu-n verbe simple. Peste luciul de la coasă,
Luna-și varsă dinți de sticlă, prinși în scrâșnetul de roți.
O povară-i peste lume bruma, frunzele ce pică...
Ca bătrânii, pustielnici, satu-i foc și fum deodată.
Luna, ca o amazoană, cu privirile de sticlă,
Peste focul de pe creste, printre lacrimi, se arată.

Curge lacrimă de jale, sângerii apusuri urlă,
Vuietul prelung în noapte, ca un clocot se aude,
Ca un plâns de anotimpuri, trece imnul de furtună,
Vine-n goană și-ntristează tainicul sobor de ciute.
Corbi cu trenă de cărbune stau la sfadă. Ce orori!
Vor veni mai albi în timpuri, sub priviri de catifea,
Drumuri albe de lumină, drumuri albe de ninsori,
Le vor crește în privire și pe-aripi îi vor păta.

Bate vânt de întristare peste străvezii ogoare,
Pâinea-n arămii poeme, frământându-se se-arată,
O sprânceană de lumină înălțându-se spre soare,
În amonte râu de lacrimi, în aval gutuie coaptă.
Prin zăbrelele de nouri, licăriri de stea fugare,
Apoi gerul ne cuprinde, clipele apasă trist,
Frunze peste umeri poartă voal de cânturi arzătare,
Cum își poartă biruința cel mai mare pugilist.

Rod și muguri, vise, îngeri rătăcesc... Se-aude-n turlă
Clopot ce-nfioară gândul și ne doare și ne cheamă.
Toamna, ca o gospodină, iute turmele-și adună,
Cum și-adună de la joacă, pruncii, cea mai bună mamă.
Cânt de frunze-ngălbenite, șopot, dansuri de izvoare,
Brumării cercei de struguri, zeci de păsări care pleacă,
Ca un gând uitat în timpuri, ca un vis, peste hotare,
Lebede de sticlă peste cerul tulburat de apă.

Veste peste lumea toată cum că toamna iar apare...
Sus, pe cer, opaițul vremii, noaptea-n ramuri se ascunde.
Adormim. E iarăși toamnă! Ca o dulce clătinare,
Risipiți ne-ntoarcem, clipe, în clepsidre, tremurânde...
Plâng pe brațe de aramă lujeri. Și la geam, gutui,
Ca o flacără veghează candela, precum un soare.
Sunt copii prinzând-o-n palme. Gustul dulce-amărui
E-al bunicii, e-al icoanei... poate că e resemnare.

Veste peste lumea toată cum că toamna iar apare,
Rod și muguri, vise, îngeri rărăcesc. Se-aude-n turlă...
Bate vânt de întristare peste străvezii ogoare,
Cade lacrimă de jale, sângerii apusuri urlă.
Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă,
Sub catapetesme stranii se așterne iarăși vântul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dincolo de ziduri

sunt inimi îndrăgostite
pun mâna pe baros și lovesc
lovesc cu teamă cărămida
tencuită cu sentimente calde
sparg cu delicatețea unui
cioplitor în marmură de unde
susură fericirea și așez pe jos
o coala albă pentru zidul
crăpat în toată splendoarea lui
știu că în partea cealaltă
e și inima ei și nu am stare
lovesc cu mâinile goale
cu picioarele de balerin
care dansează pe versuri
lovesc ca o pasăre-n zbor

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook