Străinul

Când avem timp, ne mai facem amândoi mici,
luăm cărţile cu Povestiri Istorice
din copilăria comună
şi ne explicăm cu cine am ţinut fiecare la Cruciade.

Dacă ţi-e frig,
imi povesteşti despre un tărâm fermecat-
La-noi,
şi mă tachinezi întrebându-mă când vine vara;
marea mea are gust mai sărat, îţi răspund trufaş,
de mare adevărată, are plaje cu scoici
şi miroase seara.

Ne îndârjim amândoi să ne aşezăm în centrul lumii
şi trasăm conturul lui acasă (ne)învăţat la şcoală-
Ţara,
teritoriul unde locuiesc anotimpul preferat
şi singura limbă în care credem că putem fi înţeleşi,
limba în care ne înţelege mama.

Iar limita aceasta care ne înfaşă
şi desparte între ai noştri şi altceva,
graniţa asta mi se pare că trece
printre ceaşca mea de cafea şi a ta.

poezie de Ioana Pascaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea e limba noastră,
Munţii dacilor şi Marea,
De la Dunărea albastră
Până unde-ncepe zarea.

Ţara mea e limba-n care
Scriu şi sufăr şi vorbesc,
Niciodată de vânzare
Nu-i, când alţii o tocmesc.

Ţara mea nu-i doar scursura
Care-o-njură, sau cea care
Merită înjurătura,
Ţara mea e mult mai mare.

Ţara mea-s tata şi mama
Şi copiii. Vă implor,
Înjuraţi, dar ţineţi seama:
Nu mă înjuraţi de dor,

De morminte, de Luceafăr sau de Pasărea Măiastră;
Înjuraţi, vă rog, doar ţara celor de-njurat şi-a voastră!

poezie de Marius Robu din Degeaba (10 iulie 2011)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi, te rog...

simt o tăcere albă şi-o dulce apăsare
mi-e sufletul ţăndări, in fâşii mă rup
e noaptea-n care plouă peste păsări
şi... peste libertatea mea de lup...
castanii plâng in sus, salcâmii dau în floare
e caldă ploaia... seara se preface!
fumez tăcut şi nu pot înţelege
de ce pedeapsa clipei nu mai tace...
şi nu mai ştiu ce e aevea... sau dacă mi se pare
spune-mi, te rog, tu!
cui să mai cer iertare...?
şi cine să mă lase
să mai fug din visul tău in care
împleteam amândoi un jug de mătase...
azi cântă un greier, bate clopotul rece
şi mă surp pe marginea iubirilor tale...
nu-ncape inima mea intr-a ta, atât e de mare...
şi-mi tac pedeapsa clipei care nu mai trece...

poezie de Daniela Pârvu Dorin
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ţara mea!

În ţara-n care codrii plâng ades
Şi Dunărea îmbrăţişează marea,
Se lasă munţii către deal, la şes
Unde chindia-ţi taie răsuflarea.

În ţara-n care toate sunt pe dos,
De unde, nu mai pleacă sărăcia,
Vibrează-n suflet viersul cel duios
Şi e prezentă încă, omenia.

E ţara mea, cu bune şi cu rele
E ţara nimănui şi-a tuturor,
Şi a trecut prin cumpene prea grele
Purtate cu obidă, de popor.

O zi pe an îţi suntem datori, ţară,
O zi pe an măcar, să te cinstim,
Destul în rest, te facem de ocară
Când pentru alţii, din nevoi, spetim.

Mi-e dragă ţara asta necăjită
Ce speră că-ntr-o zi va prospera,
Vă jur, oricât aş fi de îndârjită
Am s-o iubesc mereu, e ţara mea!

poezie de Adriana Papuc (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teritoriul unde se află România e cel unde s-a născut muzica, e teritoriul lui Orfeu. Avem aici o muzică populară - vorbesc de cea adevărată - care vine din negura timpurilor şi dintr-un ADN specific.

Christian Badea în interviu (30 decembrie 2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec despre Ioana B

Cât de puţin mă interesează lucrurile pe care nu le înţeleg,
cât de puţin m-a lovit în suflet curiozitatea, fiindcă suntem
frumoşi şi schimbători şi asemenea miracolelor
şi eu vă iubesc, şi nu ne trebuie arheologie şi psihanaliză,
dar voi nu mă iubiţi, fiindcă sunteţi ca şi mine,
fără interesul de a vă gândi la lucruri pe care nu le înţelegeţi,
da, e şi vina mea.

Odată treceam printr-un tunel lung cu trenul, era noapte
în lumea călătorilor şi Ioana B. printre ei,
schimbam macazul, venea soarele roşu ca sângele în zori,
dar fiecare zi e o capodoperă la finalul ei şi fiecare viaţă,
e la fel, obişnuiam să spun.
Fusese odată o luntre a lui Caron, eram sigură de asta,
eram sigură că existaseră Olimpul şi Pythia
şi mai apoi lada de zestre a bunicii şi cufărul cu vechituri,
şi toate frunzele care pier strivite şi ude pe asfalt.

Odată voi aluneca şi eu.
Am şi eu pădurea mea care nu a răsărit şi nu va răsări niciodată,
undeva între sectorul foioaselor mixte şi cel al fagilor solemni.
Da, după legea cauzală - cel dinainte îmi dă viaţă şi eu dau viaţă
în acelaşi timp şi lui. Până într-o zi.

Acum Ioana B. citeşte despre pălăria roşie dintr-o pictură de Vermeer,
eu îmi pun batic roşu fără să ştiu ce citeşte Ioana, pe care nu o cunosc,
fiindcă mi-e frig, şi atunci Ioana B. sare cu lectura până la fetiţa
cu basma roşie a lui Grigorescu.
E vina mea, nici eu nu mă gândesc la Lună sau la zborul avioanelor,
până când nu încep să înţeleg ceva,
poate înţeleg fiindcă locuiesc pe strada Aurel Vlaicu,
sau fiindcă tocmai îl citesc întâmplător pe Ion Marin Sadoveanu,
care a locuit pe strada Aurel Vlaicu. Întâmplător.

Şi Ioana este un om minunat ca şi mine, dar nu se gândeşte
la lucruri pe care nu le înţelege, cum aş fi eu, şi nici eu la ea.
O iubesc, chiar dacă nu mă gândesc la ea şi ea nici ea la mine.
Ea îi iubeşte numai pe cei la care se gândeşte.

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă se ştie că latinaesca e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba rumună este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers! Cu alte cuvinte, nu limba rumună este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă rumună. Aşadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale.

citat din Miceal Ledwith
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria trece între două jocuri copilăreşti...

Cântă cineva de zor, la fântână...
E glasul ei, îl cunosc dintre o mie.
Şi toate gândurile ei sunt o inimă mare
În care eu locuiesc cu tot cu poveştile spuse de ea.

Mă joc cu alţi copii la poalele unui stejar
care zgârie norii cu fruntea sa –
E tata.
Copilăria trece între două jocuri copilăreşti.

Ei sunt tineri printre jocurile copilăriei mele,
Şi vor fi fără sfârşit, lăcrimând apă vie
Deasupra mea.
Ceasurile îşi lăsară clipele la păstrare în ceruri.
În noaptea asta,
Luna se învârte în jurul pruncului luceafăr.

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii (9 mai 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

Inima îmi cântă o doină dulce
E doina satului, e dor de casa mea
Cântu-i ca o pasăre ce plânge
Şi zboară singură în noapte spre o stea.

Cântul îmi e casa părintească
Refrenul nesfârşit al sufletului meu
Astăzi, eu mă-ntorc cu drag acasă
La mama mea, la tatăl meu, la Dumnezeu.

REFREN

Acasă, mă-ntorc când dor de tata inima-mi apasă
Acasă, m-aşteaptă maica mea cea sfântă la fereastră
Acasă e cânt de leagăn, sunt copil de-a pururea
Acasă, acasă, îmi vindec dorul şi cu inima.

Casa noastră de odinioară
E-n sărbătoare mare, câte amintiri
Când ne adunăm cu toţi-n seară
La gura sobei, printre atâtea povestiri.

Azi, miroase-a mere coapte iară
Şi a gutui păstrate pe-un bătrân cuptor
Teiul din grădina de afară
Ne retrezeşte al copilăriei dor.

REFREN

Acasă, mă-ntorc când dor de tata inima-mi apasă
Acasă, m-aşteaptă maica mea cea sfântă la fereastră
Acasă e cânt de leagăn, sunt copil de-a pururea
Acasă, acasă, îmi vindec dorul şi cu inima.

Acasă, icoană-i sacră din copilăria noastră
Acasă, e Dumnezeu cu noi duminica la masă
Acasă, ni-i ruga pusă în genunchi, ne e altar
Acasă, acasă, e Raiul unde ne întoarcem iar.

E Raiul unde ne întoarcem iar,
E Raiul unde ne întoarcem iar.

cântec interpretat de Paul Surugiu - Fuego, muzica de Paul Surugiu - Fuego, versuri de Adrian Artene (6 decembrie 2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba mea macedoneană

Dintre mii de limbi din lume,
Limba noastră mi-e iubită.
Cu sonorităţi anume
O aud ades vorbită.

Limbă slavă armonioasă
Asta ne-au transmis străbunii,
Care o vorbeau acasă
Să nu-şi uite lesne bunii.

Cu alfabet chirilic scrisă,
Limba noastră e bogată.
Pare o lume necuprinsă,
Roditoare, minunată.

În familii se vorbeşte,
De macedoneni curaţi,
Limba slavă din poveste
Prea cântată de- împăraţi.

Este limba ce-o iubim,
Ce ne-a învăţat respectul
Pentru cei care mai vin
Şi vor să-i ştie alfabetul.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima temă

De unde să ştiu în cât timp îngheaţă toată marea?
Se dau următoarele premise:
^Ştiu că marea e într-o continuă mişcare, se învolbură şi se înspumează.
Cum schimbi filtru la un acvariu şi observi că, după o noapte,
Bulele mici, care tăceau la marginea sticlei,
Se întind pe toată gura acvariului şi devin mari, se înghit una pe alta,
Doar ca să explodeze. Şi se pierd, dar se pierd curat
Culoarea apei nu se schimbă, doar se intenifică.
Peştii se rotesc, se izbesc de laturi.
Şi cel mai frumos se vede cu lumina stinsă.
Îţi dai seama cum e marea, dacă-i faci aşa ceva?
Dar cine ar avea timp să construiască un filtru atât de mare?
De la Zidul chinezesc până în Taj Mahal
Din vârf de munte, până-n câmpie.
Ştiu că marea albeşte toate scoicile, săruturi de sare
Aşa încât, dacă nimeresc pe mal, aduse de valuri
Şi le ridică vreun copil în palma lui
Să nu le poată privi fără gust, fără gustul sărat.
Sarea mării spune totul. Doar să ai timp duci scoica la ureche şi să închizi ochii.
^Mai ştiu că marea are flux şi reflux, te duce şi te-ntoarce...
Dar în dansul ăsta al ei, o dată la ceva timp, te cuprinde şi nu e sigură dacă să te întoarcă.
Şi stă aşa pe loc şi se gândeşte, în timp ce tu te îneci puţin...
Guşti din sare ca să ai ce povesti
Dacă cineva te va pune la ureche... ştii.
Ochii, deşi îţi sunt închişi, simţi cum se aprind în culoare şi cum irisul se adânceşte
Ca să-ţi amintească de întunericul din vintrele mării.
Tu nu te zbaţi ca peştii, ştii că-ţi lipsesc branhiile...
Doar stai aşa, să ţi se lipească algele de piele, să le prinzi între buze.
Şi când crezi că a uitat de tine, privind spre soare,
Marea te salvează şi te aduce înapoi, cu o putere de tun.
Îţi scoate apa din plămâni şi te lasă să respiri un timp, doar ca să te culeagă de pe mal la apus.
De unde să ştiu în cât timp îngheaţă marea?
Asta nu e o întrebare bună, domnule, vezi tu... conţine o concluzie falsă.
Ştim amândoi că e aşa. Dar tu pui întrebări de felul ăsta doar ca să mă enervezi, să mă vezi cum mă agit.
Gheaţa asta i-ar pune timpului margini.
Dar timpul nu are margini cum are un acvariu,
Timpul e în mare.
Iar marea... marea...
Ce să mai vorbim...

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există multe răspunsuri mai bune decât a-l face pe copil să simtă că prin a pune întrebări profunde comite o gafă socială. Dacă avem o idee despre care ar fi răspunsul, putem încerca să îi explicăm. Chiar şi o încercare incompletă reprezintă o reasigurare şi o încurajare. Dacă nu avem nici o idee despre răspuns putem folosi enciclopedia. Dacă nu deţinem o enciclopedie, putem duce copilul la bibliotecă. Sau am putea spune: "Nu ştiu răspunsul. Poate că nimeni nu ştie. Poate când vei creşte mare, tu vei fi prima persoană care o să afle."

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ţări...

... sunt ţări incluse-n miliard de aur
a mea e-n tagma miliardului furat
mai sunt şi ţări în care limba e tezaur
în ţara mea nici limbă nu-i nici stat...

există ţări ce au economie
şi-n care toţi au pâine şi la pâine
în ţara mea o neagră sărăcie
ne-a coborât pe toţi la rang de câine

există ţări cu libertatea de-a alege
şi-n ţara mea aceiaşi libertate
am delegat-o hoţilor în lege
şi hoţii judecă şi fac dreptate...

există ţări în care parlamente
alese de popor chiar sunt pentru popor
în ţara mea un grup de (excre)elemente
exprimă numai interesul lor

există ţări cu presa necoruptă
cu opoziţie fără balast şi plaur
în ţara mea mereu se duce lupta
între extremele aceluiaşi balaur

sunt ţări incluse-n miliard de aur
din care vreau mereu să vin acasă
să fac din ţara asta un tezaur
şi colţ de rai
dar hoţii nu mă lasă...

poezie de Iurie Osoianu (7 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crima perfectă

Mi-am privit mâinile
Întrebându-mă
Dacă-au ucis
Vreodată

Întrebându-mă

Pe cine
Mâinile acelea

Când
Aceste mâini

Şi unde

Întrebându-mă
Dacă vreodată

Cinstit vorbind nu ştiu
Să răspund.

poezie clasică de Louis Aragon
Adăugat de S.Eul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până în măduva oaselor

stăm pe o terasă şi ne vorbim
amândoi într-un colţ
de parcă ar fi doar al nostru
ne ascundem de soare şi cum el nu se dă la o parte
încercăm să facem ceva
îţi mângâi pe sub masă genunchii
şi atunci se întâmplă să mă priveşti într-un anume fel
şi parcă vrei altceva
tot mai mult

şi
cât de greu îţi vine să spui
şi câte scoici ai strânge într-un pumn
dar câtă căldură umană
ai putea să-mi oferi

numai eu

dar vine unul şi spune
şi tu îl crezi
şi crezi că e bine

e vară mulţi merg la mare şi se coc pe nisip
mai ceva decât mititeii
puşi pe grătar
te doare sufletul
îţi arde inima
dar nu din cauza asta

e şi ăsta un punct de vedere
numai că vederea îţi poate juca uneori feste
dar să nu mai vorbim despre asta
mai bine să vorbim despre pietre
sau mai degrabă despre delfini
ei sunt cu mult mai deştepţi decât noi, ei
ştiu într-adevăr să iubească
pe când noi

şi o insectă ar şti ce să facă
dacă ar încerca cineva să o rănească
ar riposta
dar eu nu
căci nu-i aşa
după furtună doar pietrele mai rămân
şi sunt atât de tăcute

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumii toţi suntem datori. Dumnezeu ne-a adus pe lumea asta, ca să o facem mai bună, mai blândă, mai adevarată, mai, mai, mai, mai... Mai demnă de trăit. Iată deci că m-am înscris şi eu cu voia lui Dumnezeu în această galerie de oameni care au acest vis, acest ţel: cum să facem noi să le fie semenilor noştri mai bine. Şi, e adevărat, uneori se respinge această ofertă. Mi s-a întâmplat odată, demult, în timpul războiului, când am fost refugiaţi şi tata a venit pe bicicletă şi ne-a adus ciocolată. Gazda la care stăteam avea şi ea un rând de copii, iar unul dintre ei era aşa, mai de vârsta mea. Mama mi-a spus: ia şi dă-i şi lui ciocolată! El a luat ciocolata, a dat din cap, a muşcat şi a scuipat.

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea mea

Singurătatea mea, cât marea mare,
M-a prins în laţ de mâini şi de picioare;
Şi ca şi marea în tăcere-albastră
Sărut un ţărm din închisoarea noastră.

Ne luăm de mână, pipăind poeme,
Şi câte-un vers, de-atingere, mai geme;
Ca orbii intuim şi cer şi mare
Şi în genunchi ne construim altare.

Paradoxal, mi-e bine... şi-n cuvinte
Mă regăsesc închisă-n jurăminte;
S-a-mbolnăvit silaba ''ta'' de vină
Când şi-a pierdut perechea în ruină.

Nici ''ma'' nu-i de găsit, iar pruncul plânge
Că neperechea-i dă să sugă sânge;
Singurătăţi în cochilii de spaimă
O rugă de ascet, în gând, îngaimă.

Singurătatea mea, cu gust de sare,
De ce ţi-e lacrima atât de mare?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin-când vine toamna

Nu-mi ajungi şi n-avem timp
În fiecare scurtă zi,
Aşteptăm nopţi mai lungi
Să ne putem şi noi iubi.

Mi-a căzut pe gură frunza
Unui ultim arbor frânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ

Ia-ţi pe umăr haină groasă,
Ia-ţi flanelul tău răsfrânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – şi-nviem uneori.

Mi-a căzut în noapte mâna
Când am vrut să te descânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Unde e căldura verii,
Paşii noştri unde sunt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – şi-nviem uneori.

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde locuiesc sfinţii

Unde locuiesc
iluminatele creaturi nocturne, care s-au prădat şi de
ultimul pătrar de lună din colţul lor de cer, să poată face toiage de lumină
pentru cei care şchiopătau în întuneric
unde locuiesc
frumoasele vieţuitoare acvatice, care au coborât din Arca lui Noe
pentru a face loc şi celor fără adăpost
unde locuiesc
aceşti oameni-fluviu care, cu limbă de moarte, au lăsat apă vie
pentru cei însetaţi de Cuvânt
unde
locuiesc aceste fiinţe înaripate şi cum de şi-au făcut
cuiburile acestea mari
în inimile acestea mici
ale noastre?

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taverna

Toata ziua mă gândesc la asta, apoi, noaptea o spun.
De unde vin?
Şi ce trebuie să fac?
N-am idee. Sufletul meu este de altundeva, sunt sigur.
Şi intenţionez să o sfârşesc acolo sus.

Aceasta beţie a început în altă tavernă.
Când o să revin în acel loc,
Voi fi complet treaz. Ȋntre timp,
Sunt ca o pasăre de pe alt continent, locuind această coştereaţă.
Vine ziua când îmi voi lua zborul –
Dar cine e acum în urechea mea şi-mi ascultă vocea?
Cine rosteşte cuvinte cu vocea mea?

Cine mă priveşte în ochi? Ce este sufletul?
Nu mă pot abţine să tot întreb.
Dacă aş gusta o înghiţitură de răspuns,
M-aş putea elibera din această închisoare a băuturii.
Nu mi s-a cerut acordul pentru a veni aici – şi nu pot să plec pe aceaşi uşă.
Oricine m-a adus aici, va trebui să mă ia din nou acasă.

Aceste versuri... Niciodată nu ştiu ce o să spun.
Nu planific asta.
Când sunt dincolo de a le spune, devin foarte tăcut şi rareori rostesc ceva.

Avem un butoi enorm de bere, dar nu sunt halbe.
Pentru noi este în regulă. Ȋn fiecare dimineaţă
Suntem îmbujoraţi, iar seara suntem îmbujoraţi din nou.

Ei spun că noi nu avem nici un viitor.
Au dreptate – Iar asta pentru noi este perfect.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Debra Barone: Când m-am măritat, nu m-am ales numai cu un soţ, m-am ales cu un circ întreg de ciudaţi care şi-au instalat cortul chiar peste drum. Şi asta nu ar fi o problemă dacă ar sta acolo; dar în fiecare zi, în fiecare zi mi-aruncă în poală un camion cu ciudăţeniile familiei lor de nebuni. Tu cum te-ai simţi să stai între doi oameni de 60 de ani care se ceartă pe cine a inventat peluza... peluza! Şi apoi mai e şi fratele, "Stau într-un apartament, nu am şi eu o viaţă, Raymond are o viaţă." Dar nu poţi să-l condamni când vezi cine e mama, are un fel de influenţă bolnavă asupra amândurora. Şi apoi tatăl care e probabil cea mai dezgustătoare fiinţă lăsată de Dumnezeu pe toată planeta. Aşa că nu-i de mirare că fiul scrie povestiri, eu ar trebui să scriu povestiri, viaţa mea este un roman gotic şi până nu ai trăit în casa aia cu ei toţi acolo, zi după zi, săptămână după săptămână, an după alt nenorocit de an... nu ai niciun drept să mă judeci.

replică din filmul serial Dragul de Raymond
Adăugat de Nicoleta Stroie
Comentează! | Votează! | Copiază!