Țara mea
Țara mea e limba noastră,
Munții dacilor și Marea,
De la Dunărea albastră
Până unde-ncepe zarea.
Țara mea e limba-n care
Scriu și sufăr și vorbesc,
Niciodată de vânzare
Nu-i, când alții o tocmesc.
Țara mea nu-i doar scursura
Care-o-njură, sau cea care
Merită înjurătura,
Țara mea e mult mai mare.
Țara mea-s tata și mama
Și copiii. Vă implor,
Înjurați, dar țineți seama:
Nu mă înjurați de dor,
De morminte, de Luceafăr sau de Pasărea Măiastră;
Înjurați, vă rog, doar țara celor de-njurat și-a voastră!
poezie de Marius Robu din Degeaba (10 iulie 2011)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și următoarele:
- poezii despre țări
- poezii despre vorbire
- poezii despre tată
- poezii despre păsări
- poezii despre patrie
- poezii despre munți
- poezii despre mamă
- poezii despre limba maternă
- poezii despre dor
Citate similare
Țara e în noi
Țara este locul unde dorul devine cântec
și lacrima vers de poezie.
Țara e locul unde soarele e zâmbet
și râsetul divină armonie.
Țara e-n susur de izvoare,
și-n cumpăna de la fântână,
Țara e-n glas de privighetoare,
Țara e limba mea, limba româna.
Țara e-n brazii din munți,
Țara e-n falnicii stejari,
E-n sudoarea pe-obositele frunți
Țara e-n oamenii ei buni și mari.
Țara e-n fluier de cioban
și-n turmele de oi,
Țara e-n tine și-n mine,
Țara e săpată adânc în noi.
Țara e-n dealuri și văi,
e grădina cea mai minunată,
Țara e-n fete frumoase și-n flăcăi,
Țara e eternă, nu moare niciodată.
poezie de Marius Alexandru (1 ianuarie 2023)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre zâmbet
- poezii despre văi
- poezii despre versuri
- poezii despre superlative
- poezii despre stejari
- poezii despre râs
- poezii despre privighetori
Țara mea, dragă țara mea
Țara mea, dragă țara mea,
Iar te-a călcat molima,
Molima din partea "EST"
Molima din "VEST" da-best...
Țara mea, ca o minune,
Are munți, are coline,
Are ape curgătoare,
Are Dunăre și Mare.
Are graiul din latin,
Portul dac, din fir de in,
Are slovă, are cântec,
Are dragoste și suflet.
E bogată țara mea,
Să avem grijă de ea!
poezie de Bebică Ghiță din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre suflet, poezii despre porturi, poezii despre muzică, poezii despre latini, poezii despre iubire, poezii despre bogăție sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Țara mea!...
Țara mea de mine scrisă
Și de tine și de alții,
Nu a fost deloc omisă
Și în sila și cu-ovații;
Țara mea cu bune, rele,
Ea rămâne țara mea,
Cu cârmacii e mai "grele"
Și cu "boala" de manea!...
Țara mea este chiar miezul
Europei erudite,
Am lăsat în spate crezul
Manualelor prostite...
Țara mea este o artă
Iar eu, arta o iubesc,
Nu mă duc la alții-n poartă
Pentru-o pâine să cerșesc;
Țara mea e lăudată
Și în stânga și în dreapta,
Dar nu se mai vede-odată
Să dea mâna și cu fapta...
Toată lumea vrea schimbare
Să le fie bine iară,
Dar cine să o facă oare
Dacă nu uniți ca țară!...
Eu, de-acu vă las în pace,
Nu vreau să vă plictisesc,
Țara mea în mine zace
D'acia... eu o trăiesc!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (18 ianuarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre artă, poezii despre viață, poezii despre schimbare, poezii despre pâine, poezii despre pace, poezii despre mâini, poezii despre medicină sau poezii despre manele
Țara asta nu-i a voastră!
Țara asta nu-i a voastră,
Politruci de viță proastă,
... E a celor care luptă,
Sătui de burta lor suptă,
De foame, sete și câte...
Of, destine amărâte!
Țara asta nu-i a voastră,
Politruci de viță proastă,
... E a celor care n-au,
Șansă la viață, și stau,
Prin spitale, așteptând,
Moartea, însă până când?
Țara asta nu-i a voastră,
Politruci de viță proastă,
... E a celor care pleacă,
Și haină de rob îmbracă,
Căci aici n-au nici o pâine,
Și-i acră ziua de mâine.
Țara asta nu-i a voastră,
Politruci de viță proastă,
... E a pruncilor ce vin,
În urma noastră, și țin,
Mândri, steagul tricolor,
Vor viitor în țara lor!
Țara asta nu-i a voastră,
Politruci de viță proastă...
E a celor care luptă!
E a celor care n-au!
E a celor care pleacă!
E a pruncilor ce vin!
poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre vestimentație, poezii despre sclavie, poezii despre prostie, poezii despre mândrie sau poezii despre moarte
E țara mea!
În țara-n care codrii plâng ades
Și Dunărea îmbrățișează marea,
Se lasă munții către deal, la șes
Unde chindia-ți taie răsuflarea.
În țara-n care toate sunt pe dos,
De unde, nu mai pleacă sărăcia,
Vibrează-n suflet viersul cel duios
Și e prezentă încă, omenia.
E țara mea, cu bune și cu rele
E țara nimănui și-a tuturor,
Și a trecut prin cumpene prea grele
Purtate cu obidă, de popor.
O zi pe an îți suntem datori, țară,
O zi pe an măcar, să te cinstim,
Destul în rest, te facem de ocară
Când pentru alții, din nevoi, spetim.
Mi-e dragă țara asta necăjită
Ce speră că-ntr-o zi va prospera,
Vă jur, oricât aș fi de îndârjită
Am s-o iubesc mereu, e țara mea!
poezie de Adriana Papuc (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre păduri, poezii despre promisiuni, poezii despre plâns sau poezii despre Dunăre
Țara mea de cremene
Țara mea de cremene
Cine să îți semene?
Țara mea și-a stelelor,
Cuibul rândunelelor,
cu înalte ierbi,
și cu pas de cerbi,
Țara cu izvoare
licărind în soare,
vreau să cresc viteaz
precum vechii brazi,
și voinic m-aș vrea
ca și dumneata.
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre stele, poezii despre rândunele, poezii despre creștere, poezii despre brazi sau poezii despre Soare
Țara mea de cremene
Țara mea de cremene
Cine să îți semene?
Țara mea și-a stelelor,
Cuibul rândunelelor,
cu înalte ierbi,
și cu pas de cerbi,
Țara cu izvoare
licărind în soare,
vreau să cresc viteaz
precum vechii brazi,
și voinic m-aș vrea
ca și dumneata.
poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țara mea
Țara mea este acolo
unde mi-am rostit cuvântul.
Țara mea este acolo
unde-am sărutat pământul.
Țara mea este acolo
unde soarele răsare.
Țara mea este acolo
unde curg limpezi izvoare.
Țara mea este acolo
unde ciocârlia cântă.
Țara mea este acolo
unde libertatea-i sfântă.
Acolo este satul meu.
Acolo-îmi sunt părinții,
În locul dat de Dumnezeu,
de Maica Domnului și sfinții.
Acolo ne este moșia.
Acolo trăiesc români.
Acolo este România.
Acolo suntem noi stăpâni.
poezie de Dumitru Delcă (8 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre România, poezii despre sărut, poezii despre sfințenie, poezii despre sat sau poezii despre religie
Țară, mama nimănui
Fiecare om are țara lui
Și, cu toate că sunt mai multe țări
Decât oameni, una e a nimănui,
Ca o mamă dată unei lungi uitări.
Patria în care m-am născut să scriu,
Să iubesc, să sufăr, să muncesc visând
La ziua în care nu o să mai fiu
Rob decât la nume, nicidecum la gând,
La gândul că țara mea e și a mea,
Nu doar pe hârtie, dacă s-ar putea.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre naștere, poezii despre muncă sau poezii despre hârtie
În țara mea
În țara mea sunt văi și munți
Și flori și diamante,
Și sunt sticleți atât de mulți
În capete savante!...
Poeții ritmului sărac
Slăvesc albastrul zării,
Și crește-atât de mult spanac
Pe lanurile țării.
În țara mea sunt tei și plopi,
Și zarea-i diafană,
Și-n țara mea jandarmi și popi
Iau lefuri de pomană;
Și-n țara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de păstrat în spirt,
Expuse prin muzee.
Din larg de crânguri vin zefiri
Și tuturor dau veste
Că-n țara mea sunt trandafiri
Și fete ca-n poveste
Idile nasc și se desfac
Sub luminiș de lună,
În țara mea onoarea-i fleac
Și dragostea minciună.
Și-n țara mea sunt mulți părinți
Ce plâng morminte multe...
Și pribegesc scrâșnind din dinți...
Dar cine să le-asculte,
Când e minciuna pe amvon
Și nedreptatea-i lege,
Când guvernanții-s de carton
Și nepăsarea Rege?
poezie satirică de Ion Pribeagu din Vârfuri de spadă (1915)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre minciună, poezii despre trandafiri, poezii despre timp, poezii despre tei, poezii despre spanac sau poezii despre ritm
În țara mea
În țara mea sunt văi și munți și flori,
Și diamante,
Și sunt sticleți atât de mulți în capete savante!...
Poeții ritmului sărac slăvesc albastrul zării,
Și crește-atât de mult spanac pe lanurile țării.
În țara mea sunt tei și plopi,
Și zarea-i diafană,
Și-n țara mea jandarmi și popi iau lefuri de pomană;
Și-n țara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de păstrat în spirt, expuse prin muzee.
Din larg de crânguri vin zefiri și tuturor dau veste
Că-n țara mea sunt trandafiri și fete
Că-n poveste,
Idile nasc și se desfac subt luminiș de lună,
În țara mea onoarea-i fleac și dragostea
Minciună.
Și-n țara mea sunt mulți părinți ce plâng morminte
Multe...
Și pribegesc scrâșniri din dinți...
Dar cine să le-asculte,
Când e minciuna pe amvon și nedreptatea-i lege,
Când guvernanții-s de carton
Și nepăsarea Rege?
poezie celebră de Ion Pribeagu din Vârfuri de spadă (1915)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moldova, țara mea de dor
Moldova, țara mea de dor,
De cântec și baladă.
Ești ca o pasăre măiastră
Care cântă într-o livadă.
Cântă un cântec frumos
Despre un Voievod faimos.
Care a venit din țara de jos,
Ca să fie oamenilor de folos!
Care a fost un domn viteaz și mare,
El a apărat cu credință a tale hotare,
Ca tu Moldovă, să ajungi acum,
Să fii cea mai gingașă floare.
O floare atât de frumoasă,
Cântată, iubită mereu,
Ca o casă mare,
Ești țara poporului meu.
Moldovă, dor nemărginit,
Ești ca un strugure de poamă,
Plaiul meu prea mult iubit,
Unde m-a născut a mea mamă!
poezie de Vladimir Potlog (15 aprilie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe sau poezii despre struguri
Poezie patriotică
țara mea în țara ta
oameni tot mai puțini - restul lume unde
doar dinții contează
țărâna nu refuză niciun plug pe motive etnice
iar oglinda cerului
nu reflectă granițele
patria este o epidermă
măduva oaselor
sau mai degrabă un dor ipotecat
țara ta în țara mea
învață dinții să muște limba
maternă tradusă mutit
și la urma urmelor, acolo
sub insinuarea hotarelor
ajungi adevăratul Acasă
și ce îi rămâne Urmei
se încheagă
drept țară
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre graniță, poezii despre învățătură, poezii despre muște sau poezii despre dinți
Țara mea
Țara mea, Sfântă icoană,
Țara mea, meleag de dor,
Tu ești pentru mine ca o mamă,
Ca un vis nemuritor.
Eu o să mă întorc mereu la tine
Cum să întoarce o pasăre din al ei lung zbor,
Căci tu ești pentru mine
Acel cuib plin de tandrețe și amor.
Țara mea, ogor cu pâine,
Pâine coaptă în cuptor,
Tu veșnic vei rămâne,
Plaiul meu cel roditor.
Aici este țara mea
Cu graiul ei nepământesc,
O altă țară mai frumoasă
Niciunde eu nu găsesc.
poezie de Vladimir Potlog (27 mai 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre visare sau poezii despre icoane
Țara mea
Țara mea de cremene,
Cine să îți semene?
Țara mea și-a stelelor,
Cuibul rândunelelor,
Cu înalte ierbi,
Și cu pas de cerbi,
Țară cu izvoare
Licărind în soare,
Vreau să cresc viteaz
Precum vechii brazi,
Și voinic m-aș vrea
Ca și dumneata
poezie pentru copii de Gheorghe Tomozei (23 august 1987)
Adăugat de ciprian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe citate de Gheorghe Tomozei despre stele sau citate de Gheorghe Tomozei despre creștere
În Țara lui Invers
În țara mea e onorat
Acel ce țara a trădat
Și e privit ca om cinstit
Acel ce țara-a jefuit.
De ești cinstit, în țara mea,
Ești luat de prost și-n zeflemea.
Corupții doar sunt la putere,
Nepedepsiți ei fac avere.
Constat cu groază, mânios,
Că-n țară toate sunt pe dos.
pamflet de George Budoi din Pamflete și satire (21 august 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trădare, citate de George Budoi despre prostie, poezii despre groază, poezii despre corupție sau poezii despre avere
România este numele unei părți din Țara Mea. Țara Mea e numele sufletului meu întreg.
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre țări, aforisme despre suflet, aforisme despre patrie sau aforisme despre România
Dacă este țara mea...
Vasăzică, dumneata
Ai venit în țara mea;
Zor-nevoie plac-nu-plac,
Să mă-nveți tu ce să fac?
Zor - nevoie vreau - nu vreau,
Să mă-nveți pe un' s-o iau?
Ca să fac ce nu e bine,
Ca s-ajung slugă la tine?!
Apăi dacă este țara mea,
Ce te-amesteci tu în ea?!
Păi... nu-i așa?!
poezie celebră de Constantin Tănase
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cel mai duios ultimatum
În război cu Europa
în război cu țara mea
mi-am pierdut somnul ca popa
și nu mă mai pot scula
În răboi cu țara mea
unii spun că e Joiana
de-aia suntem boi sadea
nu i-ar mai răbda poiana
Țara mea cică-i Joiana
am pierdut totul ca popa
soarele-mi dictează rana
în război cu Europa
În război cu țara mea
mor să poată învia
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2 iulie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre război, poezii despre boi sau poezii despre Europa
Sunt țări...
... sunt țări incluse-n miliard de aur
a mea e-n tagma miliardului furat
mai sunt și țări în care limba e tezaur
în țara mea nici limbă nu-i nici stat...
există țări ce au economie
și-n care toți au pâine și la pâine
în țara mea o neagră sărăcie
ne-a coborât pe toți la rang de câine
există țări cu libertatea de-a alege
și-n țara mea aceiași libertate
am delegat-o hoților în lege
și hoții judecă și fac dreptate...
există țări în care parlamente
alese de popor chiar sunt pentru popor
în țara mea un grup de (excre)elemente
exprimă numai interesul lor
există țări cu presa necoruptă
cu opoziție fără balast și plaur
în țara mea mereu se duce lupta
între extremele aceluiași balaur
sunt țări incluse-n miliard de aur
din care vreau mereu să vin acasă
să fac din țara asta un tezaur
și colț de rai
dar hoții nu mă lasă...
poezie de Iurie Osoianu (7 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre libertate, poezii despre tezaur, poezii despre rai sau poezii despre parlament