Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Prin noroi

Liniștea mi-am ales-o din noroi,
Era săraca de ea,
Doar nervi în frunzele grămadă
Și toate ude din certuri de fricoși.
Nici nu știu cum eram când le-am atins
Nu mă vroiau decât deschis
Cu mâini curate
privite cald de ochi frumoși.
Am apucat-o cu grija unui docher
Rănit de lanțuri prin vapoare
Dar azi atent la tot ce-i dai,
M-am așezat la mal de voci
Eram doar eu,
cu inima pierdută-n rai
Gândind la cum să mai trezesc
O liniște deja rănită de plebei
Ce te-au secat de calm
Si părăsită în mâl grotesc.

poezie de (2018)
Adăugat de Mili DumitruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Al meu străin

Când m-am născut am țipat dinăuntrul tău
Și mi-am auzit ecoul la mine în piept
Ciripind ca o pasăre ce-și lua pentru prima dată zborul,
Am tras aer în piept și ți-am simțit plămânii cum se dilată primindu-l,
Am clipit și tu mi-ai deschis ochii,
Mi-am deschis brațele și le-am simțit pe ale tale primindu-,
M-am înecat în irișii tăi privindu-i pe ai mei în oglindă,
Am tras aer în piept și te-am simțit.
Erai tu, eram eu, eram unul și același,
Două fețe ale aceleiași monede.
Mi-am atins chipul și parcă nu era al meu
Sau era al meu și al altcuiva,
Cuiva străin făcând parte din mine,
Cuiva căruia i-am purtat cămașa înainte ca prima țesătură să-mi atingă pielea,
Cuiva căruia i-am simțit gustul înainte simt viața,
Cuiva căruia i-am dus dorul înainte -l fi cunoscut,
Cuiva căruia i-am atins inima înainte să-i ating pielea,
Cuiva al meu, cuiva străin, cuiva al meu.

poezie de
Adăugat de Denisa-Maria IlieSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În haită

Când valurile mi-au lovit picioarele
Mi-am amintit de tine,
Doar tu aveai un dar să mă obții
Să-mi tragi spre ape tălpile,
Prin ploile furioase
Cu patimi strangulând torente
Doar tu în minte găseai
Cu florile din iriși
Ce-și arătau culori mai lente.
Dar m-am rănit când m-am întins
Prin trestia de lungi cuvinte,
Mi-ai amintit cum mă priveai
Rostind doar vorbe calde
De te fereai să-mi stai în minte.
Cu cine vreau să mă împac!?
În spate îi țin nisipul
E doar un coș cu lupi de mare
Flămânzi de apă mai fierbinte,
Și-i duc lupoaicei din oraș
imbrace-n sur
Și-n haită m-alinte.

Autor: MiliD.
copyright
poezieînrampă
#poezie #sacitim #carti

poezie de din Poezie în rampă, Poezieînrampă (2018)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumea ferestrelor

I
(Rătăcit)

M-am pierdut!
Hei... unde sunt?
Oare o-i fi murit,
Sau abia m-am nascut?

Ce ciudat simt,
E întuneric și totuși,
Nu văd stele....
E... probabil sunt ielele,
Acele ce,
Au întarziat cu surcelele.

Oare s-au terminat modelele
Și-au dispărut mărgelele?
Sau oare sunt primul ce,
S-a rătăcit în liniște?
Habar nu am,
Dar...
Nici nu mă grăbesc
Să revin pe lume,
Că...
Sunt sătul de necazuri,
De minciuni și de glume.
Sunt sătul trăiesc
Fără tot ce-mi doresc,
Fără pace și calm,
Fără tot ce iubesc.

Aici cel puțin
Nu tre` să mă hrănesc,
Cu iubire, mâncare
Și tot ce-i firesc.
Aici...
E totul calm
Și în perfectă liniște.
Nu e cine știe ce,
Dar mă mulțumește!

II
(Nemărginit)

În timp ce mă plimbam
Prin negrul spațiu,
Vast și calm,
Văd ceva departe.
Ce-o fi aia frate?

Fără să mă agit,
Mă-ndrept spre-acel ceva –
Oare n-o fi ea,
Sau mintea-mi joacă feste
Și-i doar imaginația?
Cu cât apropiam mai mult,
Pas cu pas și fără glas,
Cu-atât mai tare îmi batea
Inima ce-mi dispărea,
În zona cea de noapte.

Într-o secundă, două, trei,
Ajung destul de-aproape,
Încât vad și cine-i, ce-i,
Ca o reflexie a apei.

Era un șir nemărginit
Și plin doar cu ferestre,
Ce luminau independent
Și-aveau câte-o poveste.
Aveau și dimensiuni enorme,
Cu multe-aspecte, multe forme,
Ba vechi, ba noi, ba incolore,
Ce doar vroiau să le adore,
Persoana din poveste.

Multe poteci și luminișuri
Aveau o parte dintre ele,
Încât credeam că-i paradisul
Cu mii de sori și mii de stele.
Dar multe mai erau
Și pline doar cu rele,
Cu amăgiri, minciuni și foc,
Ce provocau durere.

III
(Spre...?)
La un moment dat
Observ într-una din ferestre
aflam și eu.
Oare ce Dumnezeu
Mă regăsesc în ele?
Căci nu îmi amintesc
Nimic din toate cele,
Ce-mi arătau ferestrele.

Oare de ce sunt îmbrăcat în negru;
Și-acolo de ce-s vesel?
Ce-s cu femeile-alea toate,
De ce îmi sunt mirese?

Cred că ceva din spațiu,
O forță foarte mare,
Vrea să-mi arate tot
Ce pot găsi în cale
Și dac-o să mă-ntorc
Prin una din ferestrele,
Ce le privesc în zare.

Doamne, zi...
Ce aș putea fac,
îndrept spre o fereastră
Unde e totul ciudat,
Sau spre una în care
Totu-i calm și curat.

IV
(Sihastră)

Cum stăteam eu pe gânduri
Ca ciobanii pe crânguri,
Am văzut o fereastră
Destul de sihastră.
Și mi-am zis:
I-a vad ce poa` să-mi arate,
Ce persoane ciudate,
Cu imense palate,
Cu comori și de toate,
Pot văd eu prin geam?
Însă cum mă apropiam,
Tot mai mult o pierdeam
Din rază...
Cu calm.
Ca printr-o minune,
M-am revăzut în spate.
Eram o fereastră,
Eram tot și toate.

poezie de (14 ianuarie 2011)
Adăugat de Dan DumitrașcSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe când eram dusă, în alți ani, prin aeroporturi, în căruț, priveau toți; iar pentru că eram așezată, lumea părea că se uită la mine de sus. Era un cu totul alt plan existențial, acela din căruț; toți oamenii privesc de sus, te simți inferior oricui se uită la tine, iar toate lucrurile păreau mai mari, visurile mai înalte, mai departe, deci și obiectivele erau mai greu de atins. Privirile aruncate în jos mi se pareau devastatoare. Era un fel de a spune "Prea le aveai pe toate, trebuia ai și tu măcar un necaz, ceva". Uneori, oamenii nici nu se uitau la mine, își fereau privirile "din bun-simț" – așa credeau ei. Dar nimic nu doare mai mult decât să fii ocolit cu privirea. Ca și cum cei din fața ta și din jurul tău ar vrea să te vadă și te caută, dar se uită în cu totul altă parte, numai în dreptul tău, nu. Eu nu eram undeva, în depărtare, să mă caute din ochi; eram chiar acolo, în proximitatea genunchilor lor. E ca și cum mă căutau în viitor, iar eu eram chiar acolo, în prezentul lor. Era ca și cum aș putea conta pentru ei, dar altă dată; cândva, poate, în viitor; și nu acum, în clipa de față.

în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina PostolachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Ambroise" de Doina Postolachi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.00- 26.60 lei.

Era vis, era iubire

Singură, pe malul mării,
La iubire eu visam.
Mă pierdeam în largul zării,
Ba eram, ba nu eram.

La marginea depărtării
O nălucă vedeam.
Sau eram sirena mării
Și iubitul așteptam.

Ruptă de realitate
Alergam ca o nebună.
Când, pe neașteptate
M-am simțit prinsă de mână.

M-am lăsat ușor pe spate,
Tu m-ai cuprins de mijloc,
Intram în realitate,
Doi într-unul, la un loc.

Iubirea era cu noi,
Dragostea ne-învăluia,
Stele se uitau la noi,
De sus luna ne privea.

Era vis, era iubire,
Era tot ce mi-am dorit.
Nu era doar amăgire.
Era visul împlinit.

poezie de (august 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Din cauza ta

Vocea ta m-a ars,
Și mă gândesc ce mi se întămpla
Dacă vorbeai cu gura la urechea mea,
Și mă sărutai,
Probabil urechile dispăreau
Să-ți facă loc prin tot corpul,
Nici gâtul meu nu mai avea rost
Dispărea cu totul,
Un cap vrăjit nu-l mai suporta
Nici mâini, nici picioare
Ce-a mai rămas?
Talpa!?
Dispărea și ea la tonul vocii tale.
Eram dat dispărut
Ziarele urlau că nu mai are cine țină capul,
Eram în plin scandal
Din cauza vocii tale.

poezie de din Poezie în rampă (8 aprilie 2018)
Adăugat de Mili DumitruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Eu nu știu

Eu nu știu cum să mă numesc,
Nici nu știu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viața ce o trăiesc.

Eu nu știu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreține.

Eu nu știu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu știu cine cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniștea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu știu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a știut.

Eu nu știu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârșit.
Nu știu unde am greșit, dacă am greșit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu știu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu existam când te-ai născut

Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Regreți că m-am născut târziu,
Regret ca te-ai născut devreme.
Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Mi-am dorit fi fost născuți în aceeași zi,
Ne-am fi petrecut toată viața împreună.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Eram atât de departe de tine,
Era atâta distanță între noi.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Aș fi devenit o floare îmbrățișându-și fluturele,
Adormind în iarba înmiresmată noapte de noapte.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.

Adevărul despre scosul la tablă

când m-am trezit cu o grămadă de furnici scobindu-mi palmele
nu am presupus că am murit
mi-am zis că am fost uitat undeva prin univers
și ajuns din urmă

mi-am scuturat puternic tot corpul
ajutat de un păpușar
și furnicile au dispărut
puf! puf!

hai
ridică-te și ieși
este extraordinar de frumos afară! mi-am zis ascuns printre amintirile
așezate în cutiile pentru mutat

m-am trezit la tablă
cu învățătoarea din clasele I-IV că-mi spune
cum o să faci sex cu iubita ta?
am început îi spun definiția substantivului
derutat fiind de situație
dar ea mi-a repetat întrebarea

dar ea mi-a repetat întrebarea

dar ea mi-a repetat întrebarea

de frică sau de rușine
am început cresc și să mă micșorez
până am rămas la o statură imensă

eram deasupra lumii și îmi era frig

cu cele două bucăți de cremene păstrate în buzunar
încă din tabăra aceea
am început aprind o grămadă de vreascuri
dar am făcut doar să îi umplu pe cei de jos cu praf
și îi sperii cu fulgerele mele idioate

m-am oprit când prima furnică a ieșit de sub mânecă
a înaintat pe perfuzie
repede
cu viteza unui spermatozoid
și s-a oprit uitându-se înmărmurită
la doamna învățătoare

poezie de
Adăugat de Ștefan CiobanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pisica. Inceput de igrasie" de Ștefan Ciobanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 12.99 lei.

Să simt că sunt, să simt că este

În ziua în care m-a albit lumina
Ploua și toți aveau umbrele din cuvinte
Doar eu mi-am dezgropat rădăcina
Stabilind cu soarele adânci legăminte.
Din visele înalte și multe
Mi-am desenat o umbră pe podea
Să aud cum clipa se ascute
și timpul plânge, cu versuri, pe inima mea.
M-am așezat pe marginea sufletului, la mal
Să simt că sunt, simt că este
Să ascult cum bate inima cu fiecare val
Cum soarele adoarme cu capul pe a mea poveste.

poezie de
Adăugat de Iustinian Gr. ZegreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

SUNT DOAR UN ZVON DE ÎNGER

Eram un zvon de înger, care-n zbor,
Prin Rai plutea, pe fulgii mari de nor,
Deși din lut eram, de Cer făcut
Și nu din Duh, ca înger blând născut.

Și azi sunt zvon de înger mult visat
De-un glod banal, deci om banal creat,
Dar fără zbor, cu zborul însă-n gând,
Când chiar din Cer m-am tot văzut căzând.

Sunt doar un zvon de înger, încă-n vers,
Ce-ncearcă-a trece-al lui hotar advers,
De dincolo de el și de pământ,
Spre-a deveni ce nu a fost: un sfânt.

Nicicând în viață, sigur n-o să fiu,
Mai mult decât un zvon de înger viu,
Care-a primit, în dar, poemul scris,
Ca aripă de zbor spre Paradis!

poezie de din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Se răsuceau în vârtejuri clipe eterne

nu știam cum să-i spun,
cum s-o alint, cum să-i zic
nu știam dacă mi-o doream lângă mine,
știam doar că, ceea ce simțeam,
era luminos și eram îndrăgostit și uituc
și nu mai urla ca odinioară
haita de lupi din artere
doar de foamea de trup,
ci de arșița dragostei, o iubeam
eram îndrăgostit cum nu fusesem niciodată
îndrăgostit de vreo femeie din viața mea,
eram sincer și bine întenționat.
supuneam ei, eram beat
de-atâta pulbere și stele,
se răsuceau în vîrtejuri clipe eterne.

poezie de
Adăugat de Mariana DiduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Locul meu

Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Și tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Și, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până și în adâncul pământului,
Dar, deja, obișnuisem
nu fie acolo unde îl caut
Și, așteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Și, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram și eu.

poezie de din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian MoroșanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Balada renunțării

Lăsatu-m-am de stăpâni
Și de flori și de ciulini
Și am trecut între bătrâni –
Ca tai frunză la câini.

M-am lăsat de iarba verde
M-am lăsat de ce n-ai crede
Și am stins în ochi lumini –
Ca tai frunză la câini.

Am lăsat speranțe vagi,
Am urât pe toți cei dragi
Și m-am ascuns de vecini –
Ca tai frunză la câini.

M-am lăsat de mine-n mine
Am uitat ce-i rău, ce-i bine
Și mi-am pus lanțuri la mâini –
Ca tai frunză la câini.

M-am lăsat de ce-i plăcere –
Chiar de of și de durere
Și tot număr săptămâni
De când tai frunză la câini.

M-am lăsat de calea bună
Și-am trăit mult în minciună
Și-mi socot anii străini –
C-am tăiat frunză la câini.

M-am lăsat de noaptea grea
Și de deal și de vâlcea
Și-am plecat printre străini –
Ca tai frunză la câini.

De din zori și până-n noapte
M-am lăsat de-ascultat șoapte
Și m-am smuls din rădăcini –
Ca tai frunză la câini.

Lăsatu-m-am de iubit
De frumos și de urât
De dureri și-amărăciuni –
Ca tai frunză la câini.

Ce am sperat și ce-am voit
Ce-am dorit și-am plănuit
Am lăsat de azi pe mâni –
Ca tai frunză la câini.

Am trecut între bătrâni
Și am stins în ochi lumini
Și m-am ascuns de vecini
Și mi-am pus lanțuri la mâini
Și m-am smuls din rădăcini
Am plecat printre străini
Ca număr săptămâni
De când tai frunză la câini.

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ție

eram și cântec, și cuvânt
eram și aer, eram ape
dar nu știam că sunt aproape
trimis de Tine pe pământ

eram, scânteie, eram gând
și degete eram pe clape
dar nu știam prin ce supape
vei turna în om de rând

azi sunt și zâmbet, și alint
și lacrimă pe sub pleoape
dar tot nu știu de ești aproape
ori mai departe ca oricând...

poezie de (24 iunie 2017)
Adăugat de moldoveanul ipocriticSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eram fluturi din tablă ruginită

Eram fluturi din tablă ruginită,
Se loveau aripile cu sunet de tinichea agonizând,
Piatra era copită, ziua era nicovală,
Tu spuneai, relațiile s-au perimat, cred
Că deveniseși idol peste noapte,
Doar eram iubiți, brusc o palmă,
Abur eram, lipit de Copacul Vieții,
Eram vers, eram râu în curgere lentă,
Te-am uitat, mergi liniștită, nebunul Falstaff
Este fals și mai cum? Doar eram iubiți.
Ce zeu nebun și fricos te-a făcut atât de mișelnică?
Strălucești ca o bilă, bilă adevărată, fără fisuri,
Nenorocito, tu ignori, eu te ignor,
Jumătăți de cocori.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

La ce bun o floare

Am vrut -ți aduc o floare din parc
Dar când am văzut că și ea
Era îndrăgostită de o altă floare mai albastră
Am renunțat,
și m-am dus la o florărie
Care vindea numai ghivece
Am luat un ghiveci cu câteva flori în el.
Emoționat de pământul pe care și-l împărțeau
În aceeași formă de viață,
Am renunțat, și
Am fugit spre un cimitir
Măcar acolo florile nu contează,
Erau munți de flori
Și un nume celebru înscris pe o piatră.
Am luat o floare din miile de cozi verzi
Dar roua ce cădea pe ea
Venea de pe frunzele ce îmi arătau
O altă floare pe care o ținea un tânăr în brațe,
Pe-o piatră era un nume de ea.
scuzi iubito, că am venit la tine fără nici o floare,
La cum miroși, la ce bun o altă plantă
cu parfum de lăcrămioare?

Autor: Mili Dumitru
copyright
#poezieînrampă

poezie de din Poezie în rampă (2019)
Adăugat de Mili DumitruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Su Shi

Nu existam când te-ai născut

Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Regreți că m-am născut târziu,
Regret ca te-ai născut devreme.
Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Mi-am dorit fi fost născuți în aceeași zi,
Ne-am fi petrecut toată viața împreună.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Eram atât de departe de tine,
Era atâta distanță între noi.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Aș fi devenit o floare îmbrățișându-și fluturele,
Adormind în iarba înmiresmată noapte de noapte.

Poezia a fost scrisă in jurul anului 1075, când poetul Su Shi își visa soția moartă. S-a căsătorit cu ea in 1054, cand ea avea cinsprezece ani. Din nefericire, a murit 11 ani mai târziu. Anul următor, a reînmormântat-o în cimitirul familiei din ținutul Sichuan și a plantat câțiva pini in jurul criptei.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George G. Asztalos

Poem în care și lemnele gem

hei am fost și eu pe-aici era așa un du-te-vino
interminabil
între casa de cultură
casa de toleranță
și aia de nebuni

încât persista în aer
un geamăt
ca de lemne îndoite

din când in când
moartea era o treabă chiar obligatorie
mergeai undeva spășit
de unul singur
ca tragi apa
sau te scăpai pe tine
dar neapărat la modul drăgăstos
și cu toată energia
de care dispui

când eram prea obosit
de lume
ca la spart pietrii
și toate rahaturile
orice mișcare
în orice directie
mi se părea
gestul unui nebun
lihnit de foame și prostie

odihna era mama
lui Dumnezeu
pogorâtă printre pălmașii lui pește prăjit

iubeam viața cu rateuri
ne înșelam cu o tembel de bună știintă
ca în
căsătoriile din interes

toți până la unul investeam entuziaști
într-o promițătoare pierzanie
care și ea săraca
habar nu avea
ce-i cu ea pe lumea asta

ei bine nu mai reușește nici ea
să tot respire din cer
nu te mai vindecă
nici de bani nici de milă
așa că te duci grămadă

nici tu cultură
nicio toleranță
nici măcar nebuni

e așa de poetic de se îndoaie și gem
chiar și lemnele
uitate grămadă

în ploaie

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "!nfraRouge" de George G. Asztalos este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 7.99 lei.

Pe 10 mai 1996, eram în "Zona morții", pe Muntele Everest și îmi aduc aminte că muream. Frigul anesteziase și simțeam cum îmi pierd cunoștința. A doua zi, când a răsărit soarele, m-am întors din morți și am deschis ochii. Acesta este un mister pe care nu-l voi înțelege niciodată. Aveam mâinile înghețate, nu puteam deschid ochii, eram aproape orb, picioarele nu mi le mai simțeam și nu mai mâncasem de trei zile și nici apă nu mai aveam de două zile. Mă rugam se întâmple ceva, voiam un semn divin, dar încet, încet, mi-am dat seama că nu voi scăpa cu viață din asta. În timp ce se apropia seara, resemnasem, și tot ce mai puteam fac era îngenunchez și aștept mor.

în Ziua în care am murit
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Left for Dead: My Journey Home from Everest" de Beck Weathers este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -46.00- 23.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook