Duşmanilor mei! (cu toată dragostea!)

Nu, nu mi-e frică să vă spun când sufăr
şi nici ruşine nu îmi e deloc!
E ca şi când m-aş ruşina de-o boală
ce a crescut din... lipsă de noroc.

Se bucură duşmanii? Foarte bine!
Cu ce se-aleg dacă mi-e mie rău?!
Ei sunt mai demni de milă decât mine!
Orice duşman de-ăst' fel e-un bălălău!

Pandora a fost foarte generoasă
şi-a-mprăştiat cadouri fel de fel,
pe care partea minţii,-ntunecoasă,
le-ndeasă, lacomă, în sufleţel.

Suflete mici şi reci, de rău curtate,
se-adapă din băltoace cu noroi,
şi mestecă gunoaie aruncate,
grohăie-n bărbi, de parcă sunt moroi.

Curând, din fericire-asta măruntă,
cad în nefericirea lor şi plâng,
că legea firii e astfel făcută:
"să nu râzi când durere alţii strâng"

Povara urii voastre vă îndoaie
şi-orice-aş păţi nu vă e de folos,
dar creierul mic şi sfrijit, de oaie,
nu îşi dă seama cât sunteţi de jos.

Citiţi, priviţi, bârfiţi şi, de vă place
să ţopăiţi trufaşi într-un picior,
aflaţi că mâine voi veţi sta pe ace,
voi, orbi duşmani ce râdeţi de cel chior!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-e bine, când mi-e rău...

când mi-e bine, când mi-e rău,
când mi-e dor de dorul tău,
când sunt eu, când nu sunt eu,
mi se-ntâmplă mai mereu

când e soare, când e nor,
când trăiesc şi când mă mor,
când mă-nalţ, când mă cobor,
ca un fulg purtat în zbor

când nu dorm, când mai adorm,
când mă-mbăt cu cloroform,
să te uit, nu-mi e uşor,
îmi apari, dispari în zori

când mai stau, nu pot să stau,
simt parfumul tău şi-l beau,
îţi aud paşii desculţi,
eşti în mine, nu mă cruţi

când mi-e bine, când mi-e rău,
mi-ai lăsat un of al tău,
îl alung, îl chem mereu,
îl tot car, e tot mai greu

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog cosmic

Nu-ţi dau adresa mea din univers.
Sunt pe net, printre încă cei vii,
care ştiu că nu ştiu.
Dacă însumez defectele mele, sunt om.
Nu mă întreb de ce trăiesc,
dar îmi place din când în când.
Am şi momente când sunt fericit,
dacă ştii ce-i fericirea!?
La voi cum este?
Am înţeles, eşti un fel de robot
fără iubire în programare
şi nu te enervează ţânţarii.
Nu am fost pe alte planete,
dar pot visa orice.
Nu ştii ce-i aia vis?
Mi-e milă de tine!
Nici milă nu ştii ce-nseamnă?
Deci, nu aveţi nici Dumnezeu?
Păcat! A, nici păcat
nu ştii ce înseamnă?
Totuşi, de ce exişti?

poezie de Alexandru Corneliu Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e foarte rău, deşi n-am nicio boală

Mărturisesc aici, ca pentru prima oară:
ursite prefăcute, parşive, în cosaşe
ce iarba gândului dintâi sublim doboară
îmi lasă câmpiile de doruri iar golaşe...

Mi-e foarte foame, deşi mâncat mai sunt
de ancestralii cari ce-mi rod din vise.
Cutremurele sorţii scot din mine unt
cum scot ocnaşii sarea - Când iarăşi mi se

îndoaie şira spitalele surâd, mă văd client,
aşa văd ele smerenia, omul răpus de om
ce-n mine încă leacul triumfă aparent,
de mila literei orfane şi-a unui crunt atom.

Mi-e foarte sete, deşi sunt înecat.
De păr mă ţine clipa cu capu-n jos sub ape
ce clocotesc în hohot de-o ciudă fără hat
cum crucea mea şi cerul dau siluit să-ngroape...

aceşti bicisnici demoni ce-n neiubire zac.
Mi-e foarte rău, deşi n-am nicio boală -
mi-e foarte vie moartea - ce vine oricui de hac
şi nimeni nu-i să-mi zică: hai, Lazăre, te scoală!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin bine înţeleg orice fel de bucurie;şi, mai mult, tot ce duce la bucurie;în primul rând, ceea ce satisface o nevoie, oricare ar fi ea. Prin rău înţeleg orice fel de tristeţe;şi în primul rând, ceea ce lasă nesatisfăcută o nevoie. De aceea, fiecare judecă şi apreciază, potrivit afectului său, ce este bun şi ce este rău, ce este mai bun şi ce este mai rău şi, în sfârşit, ce este foarte bun şi ce este foarte rău. Astfel, avarul crede că mulţimea banilor este ceva foarte bun şi că lipsa lor este ceva foarte rău. Ambiţiosul râvneşte mai mult decât orice gloria şi dimpotrivă, de nimic nu se teme mai mult decât de ruşine. Pentru invidios, nimic nu e mai plăcut decât nefericirea altuia şi nimic mai supărător decât fericirea altuia. Astfel, fiecare judecă, potrivit afectului său, ce lucru e bun sau rău, folositor sau nefolositor.

Baruch Spinoza în Etica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă plângeţi

Nu mă plângeţi voi pe mine,
Plângeţi-vă voi, pe voi!
Căci nu voi aveţi nevoie de mine,
Ci eu am nevoie de voi.

Nu râdeţi voi de mine,
Râdeţi–vă voi, de voi!
Câci nu sunt eu slab de înger,
Slabi de înger sunteţi voi.

Nu fiţi cu două feţe
Şi strigaţi că-l iubiţi pe Dumnezeu,
Dar îl huliţi când vreţi,
La bine şi la rău.

Căci este o vorbă,
Spusă de Domnul Sfânt,
Să-l iubim pe Tatăl lui cu adevărat
De când ne naştem şi pănă la mormânt.

poezie de Vladimir Potlog (18 noiembrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâieri de foc

Ce vremuri de criză! Ce de nenoroc!
Zadarnic picătura de voinţă...
Incinerând această lume...-n loc,
Ne vom zidi cenuşa-n suferinţă.

Se zbat în noi furtuni, vulcani, cenuşă.
N-avem cui plânge... Umeri nu mai sunt.
Doar către Cer ne-a mai rămas o uşă.
Ne sapă-n suflet fiecare vânt.

Avem o schijă-n inima ce plânge,
Pulsând speranţe, vise, adevăr...
Dar moartea parcă tot mai mult ne strânge,
Iar eu duc grija pentru-acest popor.

Aici, la noi, încă domneşte ura
Şi focul vieţii mi-a pârlit lumina.
Îţi simt pe suflet, iar, mângâietura.
Dar, vezi, cine să-mi ude rădăcina?!

Sunt urme de ruşine pe retină.
M-a scormonit un sentiment ciudat
În goana după fală şi lumină
Şi pe retina mea s-a-ntunecat.

E glaucomul dragostei de sine...
Nimic nu este azi ca la-nceput.
Mi-a mai rămas o pată de ruşine
Şi-n mine m-am închis şi plâng tăcut.

Mă tem că-mi este rău când îmi e bine.
Şi plec la îngeri să mă spovedesc,
Dar mint că e O. K. fără ruşine.
Că-mi este bine vreau să dovedesc.

Şi mulţumesc când plec... dar ce minciună!
Sunt iar murdar din cap până-n picioare
De boli, incest, durere, lacrimi, ură
Şi spini se-nfig în carnea tălpii goale.

Mi-e iar război şi diavolii din mine
Mi-alintă plânsu-n mângâieri de foc.
Şi când mi-e rău, atunci mi-e cel mai bine...
Voi nu vedeţi că nu mai am noroc?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt ce par a fi

Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât... Cel care sunt!...

Sunt cel din urmă strop de vin
Din rustica ulcică de pământ
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generaţii de olteni -
Cei mai de seamă podgoreni,
Dintre moşneni
Şi orăşeni -
Strămoşii mei, care-au murit cântând:
"Oltule... râu blestemat...
Ce vii aşa turburat"...
Dar Oltul i-a plătit la fel
Cum l-au cântat şi ei pe el...
Şi cum - mi-e martor Dumnezeu -
Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!...

Pe mine, însă -
Ce păcat
Că vinul vechi, de Drăgăşani,
M-a întinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De câte ori le-am sărutat,
M-au blestemat
Să-mi pierd cu minţile
Şi datina,
Să nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevărat,
Şi ca să fiu pe placul lor,
Să le sărut doar la... culesul viilor,
În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
Pe care Oltul, când le prinde -
Oricât ar fi de turbure -
Se limpezeşte
Şi se-ntinde
Cu ele până-n Dunăre!...

La fel şi eu, ca orice bun creştin,
Pe malul Oltului, cândva,
Mă voi întinde tot aşa,
Când cel din urmă strop de vin
Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
Nu din paharul de argint, al altuia -
Pahar străin!...
Şi-abia atunci voi fi cu-adevărat
Cel care-am fost -
Un nou crucificat -
În vecii vecilor... Amin!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş lepăda de tot

Tu mi-ai robit şi inima şi visul;
Nu-naintez, iar să mă-ntor nu pot,
Mă-nchid şi tac... prieten mi-e doar plânsul,
Am obosit... m-aş lepăda de tot!

De tot, de toate, dar nu şi de tine,
Căci tu rămâi, în mine, doar al meu,
Chiar dac-aşa mi-e rău şi când mi-e bine,
Te voi iubi, până la Dumnezeu!

Am să te-aştept, ştiu c-ai să vii la mine,
Lumină ai să faci la tine-n gând,
Numai tu te pricepi atât de bine
Să-mi ştergi o lacrimă, din când în când!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă de copil

Sunt o fetiţă veselă, frumoasă
Ai mei părinţi sunt medici renumiţi
Într-un spital, însă, când vin acasă,
Mă iau în braţe foarte fericiţi.
Deşi sunt obosiţi, că nu-i o joacă
Să vezi ce boală are fiecare,
Îs fermă-n ce vă spun şi o să-mi placă
Să fiu tot doctor, când voi fi mai mare.

De ce-am decis să fiu tot doctoriţă?
‒ dorinţa asta-n timp se înfiripă! ‒
Am printre jucării o veveriţă,
Pe care-am vindecat-o de o gripă.
Părinţii mei îmi povestesc mai multe,
- eu sunt din ce în ce mai curioasă! -
Că trebuie să scrie, să consulte...
Iar boala-i, uneori, contagioasă.

La început nu am ştiut ce-nseamnă,
Însă de-o vreme vin mai rar acasă,
Vorbim la telefon, iar ei mă-ndeamnă,
Să-ascult de buni şi să stau la masă!
Am înţeles şi-am fost mereu cuminte,
Iar mami s-a întors şi stă cu mine,
Dar o-ntrebare mă frământă-n minte:
Pe tati la serviciu ce-l reţine?

Eu cred că tati are mult de furcă,
La ştiri vorbesc mereu de-o pandemie...
E complicat şi joaca mi-o încurcă,
Dar înţeleg şi asta... Să se ştie!
Mi-e foarte dor şi-l port cu mine-n gânduri,
Mă rog la Domnul şi-o să fie bine,
Iar dacă voi citiţi aceste rânduri,
Rugaţi-vă cu toţii lângă mine!

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt palma vieţii cum m-atinge

şi azi mi-e rău şi parcă nu mi-e bine,
nici ieri nu ştiu cum de mi-a fost
un zâmbet smuls printre suspine
l-aş da şi azi, dar cu ce rost?

pătrund departe, ceru-i ceaţă
sau văz doar neguri împrejur
mai târai doar un pas prin viaţă
un an sau doi, sau trei să-i fur.

hodină caut, greu mi-e trupul
şi visele povară-mi sunt.
pe-un drum străin îmi pierd şi gândul
nici linişte n-aud s-ascult.

pe-un mal de apa tac pietroaie
răsuflu greu privind blajin
c-o lacrimă ce îmi şiroaie
pe-obrazul şters de trai pelin.

simt palma vieţii cum m-atinge
pe-o tâmplă-mi pune flori de-argint
şi iar povara ei mă stinge
nu-i mângâiere, nu-i alint.

cu capul aplecat în poale
şi ochii oglindiţi n-adânc
mă văd străină-n apa moale
un chip de om, răpus, visând.

mă doare azi, la fel şi mâine
cuvântul ce-a lovit din jur
sunt doar străinul hăituit, un câine
bolnav de viaţa dimprejur.

voi merge poate în genunchi
şi nimeni nu mă va cunoaşte,
străbat pământuri şi-un mănunchi
de vorbe las de m-oi întoarce.

am presărat iubire-n urme
că poate îşi vor aminti
de-mbratisari, acum,-străine
şi le-or simţi când nu voi fi.

eu, drumul caut şi mă doare
de l-aş găsi şi l-aş vedea
dar ochi-s orbi şi-n căutare
străin rămân în urma mea.

mi-e rău şi azi şi nu mi-e bine
o rană curge-n piept mereu
aş smulge tot ce doare-n mine
să mai raman un an... şi greu.

aş mai striga dar cin s-audă
nici glasul nu mi-i cunoscut
rămân străin în huma udă
cu trupul îmbrăcat în lut.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ace

Simt capul greu,

o minge de bowling

într-un impact continuu,

apoi

strâng schijele de pe podea,

din pereţi,

din

sângele tău,

le adun, le lipesc

şi mă prefac că sunt toate din nou la locul lor,

că totul e real, real, real,

la fel de real

ca scheletul ăsta pe care-l car după mine şi pe care nimeni altcineva nu-l vede,

ca

soarele de smoală de pe retină, dimineaţa,

pe stomacul gol,

când totul e atât de străin

şi de ce nu ar fi,

simt capul greu,

ace, ace, ace

sunt

o păpuşică vodoo

în mâinile

cuiva

care mă urăşte rău,

iartă-mă,

iartă-mă,

şi

apoi

mai du-te

naibii.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ziua Schimbării la Faţă

Doamne!...
Lasă-mă să stau de vorbă cu Tine,
Nu fi Tată vitreg cu copilul Tău,
Care n-a făcut în viaţă decât bine
Şi n-a fost plătit în schimb decât cu rău...

Lasă-mă să-Ţi spun că nu se poate
Să rămâi mereu aşa cum eşti,
Când puterea Ta se-ntinde peste toate
Şi când toate sunt aşa precum voieşti...

Lasă-mă să-Ţi spun c-alcătuirea
Celor ce le crezi fără prihană
A-nceput să răzvrătească omenirea,
Dornică de-o viaţă mai umană...

Fă să fie-aşa precum se spune
C-ai fi vrut să fii cu lumea toată -
Rău cu cele rele,
Bun cu cele bune -
Fii măcar acum ce n-ai fost niciodată...

Fă să fie bine pentru bine
Şi, la fel, frumos pentru frumos
Şi să fim şi noi la fel cu Tine -
Cel de Sus la fel cu cei de jos.

rugăciune de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 9 (septembrie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce faci, scumpul meu copil?

Ce faci, scumpul meu copil?
Eşti sănătos, îţi este bine?
Sunt tot aici, într-un azil,
Sper că n-ai uitat de mine...

N-ai mai trecut de-o veşnicie,
Şi aşteptându-te am albit,
Din ochi mi-au curs lacrimi o mie,
Dar tu, copile... n-ai venit.

De la voi n-am nicio veste,
Ce fac dragii mei nepoţi?
Ce le-aş citi câte-o poveste,
Mi-e dor de ei, mi-e dor de toţi.

Moartea parcă-mi dă ocol,
Zi de zi îmi sapă groapa,
Din patul meu, cu greu mă scol,
Mă tem că voi închide pleoapa,

Şi nu veţi fi în jurul meu,
Chiar de ne desparte-un pas,
Trist, voi pleca la Dumnezeu,
Fără să-mi iau bun-rămas.

Nu vreau bani, nu vreau nici pâine,
Vreau doar să te strâng la piept...
Poate n-o să mai fiu mâine,
Pe banca asta, să te-aştept...

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Voi sunteţi din cele de jos; Eu sunt din cele de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta. V-am spus deci vouă că veţi muri în păcatele voastre. Căci dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.

replică din Sfânta Evanghelie după Ioan, Femeia păcătoasă. Iisus este Lumina lumii. Cuvânt împotriva necredinţei iudeilor. - 8:23-24, după Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt Mihai Vodă

Sunt Mihai Vodă-n Alba sfântă,
Semeţ prin vremuri am rămas,
Mi-e ţara-n suflet şi cuvântă
Durerile... fără de glas.

Mi-e calul... gata de plecare
Şi buzduganul mi-e de foc,
Sunt fraţii mei la disperare,
Uitaţi de vise şi noroc.

E ţara scoasă la vânzare,
Peceţi domneşti s-au risipit
Si-n astă lume-atât de mare
Românii mei... au sărăcit.

Au fost trădaţi la fel ca mine
De pripăşiţi... aduşi de vânt,
Ce nu au mamă, nici ruşine,
Nici rădăcini pe-acest pământ.

Veniţi la Alba... neamul piere,
Ne plâng hrisoave şi fântâni,
Pentru-a renaşte din durere
Sămânţa noastră... de români.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziceţi că eu n-am prieteni? Am prieteni şi societatea lor mi-e foarte plăcută. Prieteni din toate ţările şi toate timpurile. Ei întotdeauna sunt lângă mine. Când îi chem, vin, când îi întreb îmi răspund. Unii din ei îmi povestesc despre cele ce s-au întâmplat în timpurile trecute; alţii îmi spun ce se întâmplă în timpurile de faţă. Unii mă învaţă să trăiesc bine; alţii să mor bine. Ceilalţi prin veselia lor îmi risipesc grijile şi necazurile, unii îmi oţelesc inima în suferinţă; alţii mă învaţă să dispreţuiesc poftele inimii. Unii mă poartă de mână pe drumul cunoştinţelor; alţii mă îndreaptă pe cărarea virtuţilor. Vreo răsplată pentru atâtea binefaceri nu cer; nu cer nimic decât adăpostul unei încăperi modeste unde să fie scutiţi de pulbere. Când ies din casă îi iau cu mine pe cărările pe unde merg. Le plac mai mult decât zgomotele oraşelor, liniştea câmpurilor şi umbra arborilor. Şi ştiţi voi cine-mi sunt aceşti buni şi nedespărţiţi şi atât de puţin pretenţioşi prieteni? Prietenii mei, cărţile!

citat celebru din Petrarca
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng la fel ca voi...

mă împrăştii în cuvinte
şi m-adun şi iar m-adun,
multe nu le ţin nici minte,
se ard seci şi fără scrum,
dar m-apucă câte-o dată,
să le chem să-mi fac*- un vers
şi atunci aşa pe-o pată
câte-o poezie ţes...
nu-i minunea de pe lume,
e cum e, e nu ştiu cum,
e ceva ce n-are nume,
e din mine, e de-acum

mă împrăştii câte-o dată
şi chem luna şi-i şoptesc,
ea mă ştie ca o roată,
când cuvinte învârtesc
şi mă ştie singuratic,
doar cu ea eu mai vorbesc,
câte-o dată sunt apatic,
ea zâmbeşte, eu mocnesc
şi mă ştie din iubire
şi mă ştie din nevoi,
cu ea cad în amintire
şi-atunci plâng la fel ca voi..

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e atât de frică

De-a oamenilor vorbă mi-e atât de frică.
Ei totul spun atât de evident:
Asta e casă, ăsta-i câine violent,
aici este-nceputul şi-acolo sfârşitul se ridică.

Mi-e frică şi de gândul lor şi de badjocură mereu
ei ştiu tot ce va fi şi tot ce-a fost;
şi orice munte lor le pare fără rost;
grădina binelui şi-al răului vecină e cu Dumnezeu.

Vreau să mă lupt, vreu să le spun: lăsaţi-le ştiute.
Îmi place să aud cum lucrurile cântă.
Voi le atingeţi: ele sunt nemişcate şi mute.
Voi omorâţi întreaga vrajă sfântă.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poemele timpurii (Rugăciunea Mariei faţă de Maria), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul prezent

Mi-e dor de tine foarte rău,
Mi-e dor de tine foarte bine,
Mă simt uitat în gândul tău
Ca sub o viţă, un ciorchine.

Şi ceru-i tot mai jos, mai gri,
Văzduhul parcă stă să ningă,
Mă-ntreb cine-a putut opri
Culegătorii să m-atingă...

Dar nu răspund, căci a-nceput
Mărunt să cearnă peste mine;
Sunt o-ntrebare la trecut
Şi un răspuns la Cel ce vine.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (5 decembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!