Rugă de copil

Sunt o fetiţă veselă, frumoasă
Ai mei părinţi sunt medici renumiţi
Într-un spital, însă, când vin acasă,
Mă iau în braţe foarte fericiţi.
Deşi sunt obosiţi, că nu-i o joacă
Să vezi ce boală are fiecare,
Îs fermă-n ce vă spun şi o să-mi placă
Să fiu tot doctor, când voi fi mai mare.

De ce-am decis să fiu tot doctoriţă?
‒ dorinţa asta-n timp se înfiripă! ‒
Am printre jucării o veveriţă,
Pe care-am vindecat-o de o gripă.
Părinţii mei îmi povestesc mai multe,
- eu sunt din ce în ce mai curioasă! -
Că trebuie să scrie, să consulte...
Iar boala-i, uneori, contagioasă.

La început nu am ştiut ce-nseamnă,
Însă de-o vreme vin mai rar acasă,
Vorbim la telefon, iar ei mă-ndeamnă,
Să-ascult de buni şi să stau la masă!
Am înţeles şi-am fost mereu cuminte,
Iar mami s-a întors şi stă cu mine,
Dar o-ntrebare mă frământă-n minte:
Pe tati la serviciu ce-l reţine?

Eu cred că tati are mult de furcă,
La ştiri vorbesc mereu de-o pandemie...
E complicat şi joaca mi-o încurcă,
Dar înţeleg şi asta... Să se ştie!
Mi-e foarte dor şi-l port cu mine-n gânduri,
Mă rog la Domnul şi-o să fie bine,
Iar dacă voi citiţi aceste rânduri,
Rugaţi-vă cu toţii lângă mine!

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezist!

Se plimbă ciuma nouă peste ţară
noi, toţi, în lupta asta, împreună,
avem umor şi viaţa ni-i sprinţară,
ne întărim, văzând şi-o parte bună.
Mărturisind, prin lacrimi de speranţă,
c-o să uităm curând de izolare,
nu pot să nu afirm, cu siguranţă,
că are-o parte bună, prin urmare...

Tot timpul petrecut, de-o vreme-n casă,
mi-a dat răgaz să-mi văd iubitul drag,
în fiecare zi, la prânz, la masă,
e punctual şi nu-l aştept în prag!
Îţi mulţumim, trăim o viaţă nouă,
surprinzătoare chiar şi pentru el,
fi'ndcă-a aflat...,, că-n suflet nu-mi mai plouă",
atunci când mă jigneşte în vreun fel.

Ne-ai învăţat ce-nseamnă fericirea,
uitasem, mai demult, s-o mai simţim,
aveam depresii, consumând iubirea,
mi-nchipuiam că nu ne potrivim!
Din cauze ‒ total necunoscute! ‒
noi am ajuns cândva la psiholog,
că-n cuplu, el se încurca... la tute,
iar eu... îl altoiam după-un prolog.

Ne-ai învăţat ce-nseamnă toleranţa,
că soacrei, în căminul conjugal,
de-o vreme-i,, toacă şi mai tare clanţa",
însă,, Rezist!", că-i jale în spital!
Mă tot feresc să intru în dispute
şi cred că-ncet, încet, am progresat,
chiar ieri i-am spus... şi vrute, şi nevrute,
dar am dormit azi noapte... pe sub pat!

M-ai învăţat să fac şi pâine-n casă,
- nu am avut curajul să mai ies! -
am stat cuminte, cum au spus ‒... acasă!‒
şi frământatul m-a scăpat de stres.
Mănânc mai sănătos, de când se ştie
că tu tot bântui lumea şi ucizi,
mă rog şi mă feresc de pandemie,
când văd decizii luate de... candizi.

M-ai învăţat ce-nseamnă prietenia,
că nu mă sună nimeneni, niciodată,
chiar dacă-n casă răsuna chindia,
când eu eram o tipă căutată.
Mai sun doar eu, pe câte-o cunoştinţă,
sfioasă, ca să nu o deranjez
şi-n viitor voi şti şi am ştiinţă
pe cine, totuşi, pot să mai contez.

La ce se-ntâmplă peste tot în lume,
am marea mea dorinţă arzătoare:
(iar vorbele acestea nu sunt glume!)
Să piei, Satană, fără de picioare!
Cât bine ai făcut, se vede dară,
însă românul nostru-i optimist,
în gând mă culc cu ştirile din ţară,
iar, dimineaţa, când mă scol, REZIST!

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu nefiind

Tot copil sunt, tot un pui
Într-o inimă şi-o minte;
Ce le am la fel, pe-un cui,
M-aşteptând să mor cuminte.

La-nceput visam să fiu
Altfel decât ce eram;
Curios ce-o să deviu...
N-aveam timp, nu-l suportam!

Într-un timp, am fost ce-am vrut,
Sau s-a vrut ce-a fost să fie;
Ce părea neîntrerupt...
Doar etern, filozofie.

Şi-ncet nu mai vreau să fiu
El, în care stau schimbat;
Mă revăd ades iar fiu,
Cu părinţi, amorezat!

Tot mai des îs de unul singur,
Ca un figurant de-al meu
Şi din vise mă prefigur;
Cel ştiut, de derbedeu...

... Un ştrengar, jucând cu viaţa
Făr-a şti că-i alta-ntr-una
Şi-ntr-o zi din ani, fac piaţa
Cu ce-am zilele, cu luna...

Sunt o notă-n "eu", pe struna...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surda n-aude, dar le potriveşte

‒ Bună ziua, babă Leană!
‒ Ia, mănânc un pic de slană.
‒ Mătuşico, bre, eşti surdă?
‒ Nu doar slană, ci şi urdă.

‒ Câţi ani ai, cât ai etatea?
‒ O duc greu cu sănătatea.
‒ Ai trecut de nouăzeci?
‒ Mi-am făcut şi loc de veci.

‒ Te-ai grijit, te-ai spovedit?
‒ Mă dor şalele cumplit.
‒ Mergi la doctor, iei pastile?
‒ Cât vrea Domnul să-mi dea zile.

‒ Mai ai vin în damigeană?
‒ Îi fac moşului pomană.
‒ Babă Leano,-ţi place ţuica?
‒ Să trăieşti, mânca-te-ar muica!

‒ Păsări ai, niscai găini?
‒ Am vecinii buni, blajini.
‒ Te-ntreb iar, mata eşti surdă?
‒ Am şi-o ciorbă de leurdă.

‒ Ţii mâncarea-n frigider?
‒ Cu oţet şi cu piper.
‒ Babo, îţi baţi joc de mine?
‒ De, nepoate, cât o ţine!...

poezie de George Budoi din Poezii umoristice (27 iunie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Iunie (poezie pentru oameni mari)

Câţi dintre voi nu aţi dori, la vârsta mea, tânăr bunic,
Să fiţi din nou şi azi copii, să nu vă pese de nimic?
Să miorlăiţi când vreţi ceva, pe jos chiar să vă tăvăliţi,
Şi cât ar fi viaţa de grea, pe tavă toate să primiţi:

De la păpică, jucării, iar când apar acei sticleţi,
La ţoale şic de la butic, nu mai vorbesc de marafeţi,
Şi-apoi scandal că nu aveţi Merţan bonbon, decapotat,
Să-ţi vezi părinţii pe pereţi (!) de gustul vostru rafinat!...

Numai că eu aş vrea să fiu copil din nou pe-al vieţii drum
Fără nimica fistichiu, să am doar mintea de acum,
Prin greutăţi câte-am trecut, având copii, sunt profesór...
Părinţii mei n-ar fi ştiut că aş fi fost în casa lor ;

Din faşă, n-aş fi bâzâit, în nopţi, din seară până-n zori,
Iar tatăl meu ar fi dormit, de n-aveam azi patru surori,
Şi-apoi lu' mama, măricel, nu i-aş fi zis că eu nu pap
Orice mi-ar pune-n castronel, ca să-şi dea ochii peste cap ;

La şcoală, ar fi fără rost să-mi cert părinţii, fericit,
Că mi-au făcut lecţia prost şi profa iar s-a sictirit,
Ca prin liceu, de-aş lua un 3, la vreo lucrare ce n-o ştiu,
Mai tolerant aş fi cu ei, să nu-i albesc de timpuriu ;

Şi-aş fi cuminte şi corect, nu vicios, iar de fumat
Nici pomeneală! Din respect, n-aş încerca măcar o dat'
Să-i necăjesc pe-ai mei părinţi, să-mi pomenească ei, mereu,
Cum i-am tot scos, mă rog, din minţi, de Paşte şi de Dumnezeu.

Doar că pe tata, cordial, ca şi pe mama, că nu-i bai,
L-aş respecta-n mod special! Nu c-ar fi vorba de mălai,
Ci pentru cât de mândru-l ştiu, exagerând, chiar întreit,
Când vine vorba de-al său fiu care îi seamănă leit ;

Şi-ades m-aş duce pe la ei. Chiar azi pe tata l-am văzut
(Ai mei copii, de obicei, se-arată doar când să-i ajut)
Şi-atât de mult s-a bucurat, cum nimenea mai mult ca el,
Simţindu-se din nou bărbat, cu mine la un păhărel...

Aşa că eu, de-aş fi copil din nou cu mintea de acum,
Cu-ai mei părinţi aş fi docil... însă aş vrea să mă rezum
La faptul că m-am tot gândit, ce fericiţi ar fi fost ei...
Tot astfel cum mi-aş fi dorit să fie şi copiii mei.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa unei mame...

Plouă afară şi-n gândurile mele,
E o ploaie măruntă şi deasă
Mi-e dor şi vă caut mereu printre stele...
Şi aştept să vă-ntorceti cu toţii acasă.

Să vă am lângă mine, atât îmi doresc,
La aceeaşi masă, cu tot cei mai bun
La piept să vă strâng, căci mult vă iubesc
Iar dorul mă arde şi nu am cui să-l spun.

poezie de Elena Bulancea (2 februarie 2018)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Bănuiesc că au fost multe cele ce s-au îndrăgostit de tine.
Lucian: Dacă au fost sau nu... Nu ştiu; poate... Printre ele s-a numărat şi blondina noastră micuţă, Maria. Ceea ce ştiu însă foarte sigur, e că eu nu m-am îndrăgostit de nici una, decât de ea, de la început, de cum am văzut-o, iar asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Dacă n-ar fi fost ea, poate că ai fi fost tu; ai fi avut şanse, eşti drăguţă... Tu, Maria sau alta. Dar aşa...
Sonya: Aşa nu poate fi decât ea.
Lucian: Întocmai. Ea-mi domină gândurile, iar eu nu pot schimba nimic în acest sens. Am încercat de multe ori, dar... La naiba! Nu ştiu de ce, însă... Mi-e imposibil!
Sonya: Ba da, poţi schimba ceva.
Lucian: Nu înţeleg...
Sonya: Dacă tot o iubeşti atât de mult, atunci de ce suferi din cauza ei, când totul ar putea fi atât de simplu? Mai ales că şi ea te iubeşte pe tine, asta e clar.
Lucian: Nu ştiu; eu nu sunt atât de sigur.
Sonya: Ar trebui să fii. Pentru că te iubeşte. Scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei, se gândeşte mereu la tine, atât de mult, încât vorbeşte şi noaptea cu tine, în somn. De ce crezi că ar proceda astfel? Simplu: Pentru că te iubeşte, e singura explicaţie.
Lucian: Posibil... N-aş putea să te contrazic, dar nici să te aprob. Nu sunt sigur că ai dreptate.
Sonya: De ce nu încerci să te convingi singur?
Lucian: Ce vrei să spui?
Sonya: Încearcă să afli adevărul, să fii sigur, să ştii dacă te iubeşte sau nu.
Lucian: Cum să fac asta?
Sonya: Încearcă să-i găseşti jurnalul, să vezi dacă scrie sau nu des-pre tine în paginile lui, iar dacă scrie, să afli ce anume scrie despre tine. Presupun însă că ar trebui să-l cauţi în timp ce ea nu este în cameră; îl ţine întotdeauna bine ascuns, uneori, din când în când, schimbând locul respectiv, în care-l pune. Nici Ly, colega ei de cameră, nu ştie de existenţa jurnalului; când scrie, are grijă ca Ly să nu fie acolo, să fie doar ea, singură.
Lucian: Îmi sugerezi cumva s-o spionez? Asta mă sfătuieşti?
Sonya: Da. De ce nu? Pare a fi singura soluţie pentru a afla ceea ce te frământă atât de mult, pentru a te linişti, însă pentru asta e nevoie să te întorci printre colegii tăi, să fii iarăşi împreună cu ei; aţi stat destul separat, nu crezi?
Lucian: Poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moşul şi copilul

-Bună dimineaţa, nene! Să ai o zi frumoasă!
-Mulţumesc copile, de n-o fi vreo vântoasă
Că de-o bucat de vreme, şi clima s-a schimbat
Prea des acum pământu-i inundat.
După cum se pare, vin zilele ploioase
Şi eu cu reumatismul, o simt până la oase
Tu-mi pari astăzi cam trist, ceva s-a-ntâmplat.....
-Ce înţelept eşti, nene, ce spui e-adevărat!
Ieri am terminat şcoala şi-un pic îs supărat
Eu n-am avut părinţii, când premiul mi l-au dat.
Am fost doar cu bunica, ce-mi poartă acum de grijă
Ea merge-ncet de-o vreme, are noroc de cârjă
-Vai, mama ta-i plecată şi-ţi este de ea dor....
-Nene, eu cred că e normal, sunt un copil minor...
Tot ceea ce-mi doresc e să revină-n ţară
Şi-o să-i propun eu asta când va veni în vară
Va sta atunci cu mine, o săptămână poate
Urmând să plece iar la muncă-n străinătate
-Te simţi, cumva copile, de mamă neglijat?
-Nu pot să spun eu asta, ar fi mare păcat
Îmi trimite haine, dulciuri, multe jucării
Cred că am mai multe decât au ceilalţi copii
Mi-a luat şi-o bicicletă, anul trecut în vară
Iar acum vreo lună mi-a luat chitară
Dar simt că uneori tânjesc după alint
Aş vrea la ea în braţe, nu voi ca să te mint
De melancolie şi ochii îmi dau în lacrimi
De ce-mi dă mie Domnul toate aceste patimi?
-Te compătimesc copile, dar am şi o dilemă
N-ai spus nimic de tată, sau este vreo problemă?
-De al meu tată nu prea mai ştiu nimic
Ne-a izgonit de-acasă, când eu eram prea mic
De mă gândesc la dânsul, mi-amintesc cu groază
Cum o bătea pe mama şi eu fugeam de-acasă.
-Copile bun, sincer îţi spun că mă uimeşti,
Cât de frumos şi de matur gândeşti,
Aş vrea să te ajut mai mult, dar nu prea pot
Aşa bătrân cum sunt, cresc şi un nepot
Tu reţine-un lucru, eşti un norocos
Vei fi bărbat ca mâine, nu fi plângăcios
De-o ai pe bunica, e un lucru mare,
Şi ai şi-o mămică foarte iubitoare
Ce spui tu atuncea, de nepotul meu:
Părinţii i-au murit, îl ajut doar eu
Şi nimeni nu-i aduce dulciuri, jucării
Aşa cum primeşti tu şi ceilalţi copii
Eu nu mai pot munci că-s bolnav acum
Iar pensia e mică, nu mă descurc nicicum
-Nene, să ştii că ai dreptate, chiar că-s norocos
De mă plâng în jur, par cam plicticos

poezie de Ionel Popa (1 iulie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stau cu voi la masă

Când stau cu voi la masă
Şi închin un pahar cu vin.
Viaţa îmi pare mai frumoasă,
Îmi pare un vis sublim!

Vă ascult cum vorbiţi,
Despre nişte lucruri atât de banale,
Dar sunt mulţumit că soarta
V-a scos în a mea cale.

Eu nu sunt ca voi
Şi voi nu sunteţi ca mine,
Dar când suntem împreună
Zilele îmi par mai calde, mai senine.

Hai să fim uniţi,
Hai să fim oameni de omenie,
Căci viaţa e scurtă şi trebuie trăită
în pace şi veselie,

Când stau cu voi la masă
Şi mâncăm din aceeaşi pâine,
Atunci ştiu că Dumnezeu e cu noi,
Atunci înţeleg că Dumnezeu e cu mine.

poezie de Vladimir Potlog (2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om mai mândru decât tine

Dacă-ţi închipui că cei din anturajul tău sunt mai buni decât mine,
Dacă ţinteşti, ca port sau vorbă, prieteni de-o mai nobilă origine,
Dacă eşti mândru de-averea ta şi crezi că totul ţi se cuvine,
Nu voi fi a doua ta vioară: Eu sunt mai mândru decât tine!

Dacă-ţi închipui că profesiunea ta-i mai presus de toate
Şi când suntem împreună afişezi-o superioară amabilitate,
Dacă remarci c-am haine ponosite, iar ale tale-s noi şi fine –
Mai trebuie atâta să notezi: Eu sunt mai mândru decât tine!

Dacă tu, alături de-o persoană importantă, mă întâlneşti pe drum
Şi consideri că nu merit să-i fiu văzut de-acela nicidecum,
Aşa că, trecând prin preajma-mi, te faci că nu mă vezi, îţi ruşine –
Fii pentru mine fii orb întotdeauna: Eu sunt mai mândru decât tine!

Dacă ai caracterul perfect şi trecutul, necunoscut, fără vinovăţie,
În vreme ce trecutul meu, cunoscut, nu-i ce-ar fi trebuit să fie,
Nu risca o contaminare, salvează-ţi numele cum ştii mai bine –
Într-un stol e-acelaşi soi păsări: Eu sunt mai mândru decât tine!

Păstrează-ţi tutela pentru alţii! Aurul şi rangul, cu toată linguşeala,
Nu pot cumpăra prietenia, care-i mai mare decât fala!
Prietenia se-oferă unui egal – dacă simt asta, te rog reţine,
Zidul mândriei se va prăbuşi: Eu-s mai puţin mândru decât tine!

poezie de Henry Lawson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt anormal

Cred că am făcut pojar s-au vre-o boală grea am luat,
Tot aştept dar în zadar, prietenii m-au cam uitat,
Nu mai vin deloc la mine, ba... unii mă ocolesc,
Nu mă-ntreabă de sunt bine, am murit ori mai trăiesc.

M-au băgat la izolare, ei cred că am înnebunit,
Când mă văd pozând o floare... după fluturi de-am fugit,
-Nu-i normal...
- E dus săracu...
- Scrie versuri,...
- E nebun!
- Cred că e bolnav cu capul, aveţi grijă eu vă spun...

Am ajuns un paria-n sat, toţi mă ocolesc de-o vreme,
Sunt ceva de speriat, de mine lumea se teme...
De nu stau şi eu la bar... ca să beau cu ei o bere,
Tot ce fac este-n zadar,... nu fac bine,... nu se cere.

Ba mai mult, nu-ncap de mine pe izlaz când poze fac,
Spun că mi-ar şedea mai bine să-mi scot "fluturii" din cap,
Că-ajuns satul de râs cu-aşa oameni ca şi mine...
Să mă las acum de scris, de pozat... şi totu-i bine...

poezie de Vasile Lihăt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camera mea e un aerodrom

pe comodă, la loc de cinste, este o fotografie format a4
chiar dacă nu îi sărut în fiecare zi, ei sunt acolo, mereu frumoşi, mereu ai mei
şi din fotografie îmi zâmbesc de fiecare dată când simt că depărtarea mă apasă
şi-aş vrea să fiu acasă, să stăm cu toţi la masă

în fiecare zi idei-vise aterizează sau decolează din camera mea
eu sunt un biet controlor de zbor care de multe ori uit să deschid fereastra
şi multe idei rămân afară, cad la pământ şi-n uitare
şi nici nu ştiu dacă e bine. dacă mă doare

sunt zile când iau fotografia-n braţe şi vorbesc cu ei
dar depărtarea nu ţine de cald şi-atunci parcă ceva mă-înţeapă-n ochi
şi ies din casă. dar afară plouă cu lacrimi şi ninge cu oftaturi
iar cerul cenuşiu se şterge cu un nor

astăzi visele mele au intrat în grevă şi-aerodromul pare-abandonat
mi-e poza foaie albă şi greul de sub pat m-aşteaptă să-înnoptez
vorbele curg în şoaptă, mi-e rece şi mi-e greu
adorm cu ei în gând, mă răsucesc, mă regăsesc, mă pierd...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci anotimpuri

Uneori sunt ca toamna.
Aştept să-mi cadă frunzele
Şi să uit tot ce-am pierdut,
Să uit şi toate luptele,
Să uit tot ce-am făcut.
Şi aştept să-mi iau zborul,
Să zbor în altă ţară
Până când m-apucă dorul
De-o viaţă-aşa amară.

Alteori sunt ca iarna.
Încetez să mai iubesc
Şi-ncep să văd în ceaţă,
Şi fac tot ce nu-mi doresc
Cu-o inimă de gheaţă.
Iar când regret şi mă opresc,
C-am făcut tot ce mă doare,
Acopăr tot ca să-ncălzesc
Cu-o pătură albă, mare.

Câteodată sunt ca primăvara.
Ascult cântecul unei păsări
Şi încerc să îi şoptesc
Să anunţe lumea-ntreagă
Că încep să înfloresc.
Şi încerc să dovedesc
Că am inima-n culori,
Mereu bună şi deschisă
Ca un câmp, plin de flori.

Apoi sunt ca vara.
Stau, mă uit şi mă-ntristez,
Şi-mi tot spun că îmi va trece,
Apoi mă-ntreb, oare visez?
Dacă-i cald de ce mi-e rece?
Şi stau singur într-un loc,
Având în suflet numai patimi,
N-având vise, chiar deloc,
Plângând mereu, dar fără lacrimi.

Acum sunt ca mine.
Visez, ascult, sunt iubitor,
Răspund mereu la ajutor,
Nu mai plâng, mereu zambesc,
Căci am tot ce îmi doresc.
Având în suflet doar iubire
De cum am fost, e-o deosebire.
Asta-i viaţa ce-o trăiesc,
Asta-i viaţa ce-o iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liber, foarte liber

Sunt om liber, foarte liber, pot trăi sau pot muri,
pot iubi în miezul zilei sau sfârşi în zori de zi,
sunt o simplă întrebare, cu un complicat răspuns,
pot urca pînă la stele, fără-a şti că e de-ajuns.

Sunt ca cerul nopţii, liber, când mai jos şi când mai sus,
nimeni nu mă mai întreabă ce-am făcut şi ce am spus,
sunt o simplă licărire ce, mai toţi, cred că o văd
doar când viaţa-i o dilemă şi le pare-a fi prăpăd.

Sunt om liber, foarte liber, n-am ce da, n-am ce să cer,
ştiu ce-i viaţa, ştiu ce moartea, am curaj să cred, să sper,
vin din marginile lumii, însă eu n-o mărginesc,
în deplina-mi libertate, n-am de ce să mă feresc.

Sunt ca fluturele care simte ploaia după vânt,
simte vântul după forma umbrelor de pe pământ,
caut boabele de rouă ce, mereu, în zori de zi,
udă firul crud al ierbii ce-şi doreşte a trăi.

Sunt om liber, foarte liber, paşii singur mi-i măsor,
şi tot singur pot decide dacă vreau sau nu să mor,
dacă merg spre mai departe, dacă vreau să stau pe loc,
dacă vreau să fiu ca focul, sau să ard cu totu-n foc.

Sunt aşa cum este firea celor ce-şi doresc trăi
fără teama că li-i dată datoria de-a muri,
sunt mai liber decât clipa care ştie că a fost
şi-a dat timpului măsură, şi a dat faptelor rost.

Sunt om liber, foarte liber, sunt precum mi-e dat să fiu,
ştiu ce-nseamnă libertatea, tot ce-nvăţ, învăţ să ştiu...

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (9 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii mei

Vă tot aştept, din nou, să stăm sfătoşi de vorbă
Despre cum este în rai; de ai totul, ce vrei,
De sunteţi împreună şi mama face ciorbă...
Şi dacă vă iubiţi, la fel, părinţii mei?!

S-a scurs atâta timp, fără să vă revăd
Şi n-aş vrea să vă uit; din minte-mi pun condei
Să vă refacă chipuri... La voi nu e prăpăd?
Sau de-i, nu-i bai?... La braţ sunteţi, părinţii mei!?

Pe-acolo ce se spune, cum timp vi-l petreceţi
Şi cine vă ascultă poveţele-n crâmpei
De moarte pentru viaţă, ce-n şoapte le-ntorceţi...
Vă şuşotiţi şi-acum, cu drag, părinţii mei?!

Vă pun o întrebare, aşa copilărească,
Că încă-mi sunt copil; pe-acolo-s porumbei
Să-mi puneţi un mesaj, sau îngeri să renască
Suflet... Suflet ce-l am din voi, părinţii mei!?

... Şi-acolo, e vacanţă sau tot munciţi într-una
Şi cui mai daţi bomboane, cui întrebaţi; "Mai vrei?"...
Vă mai mândriţi cu mine? Cine mai sună acuma
De peste mări şi ţări?... Vă e dor, părinţii mei?

Şi dacă aţi plecat, n-aţi luat bilet retur
Să vă întoarceţi, iar, la ce vi-i drag, ca zei?!...
Chiar laici de-aţi fi fost, sau sfinţi, să daţi un tur;
O mângâiere doar, s-o simt, părinţii mei!

Că ştiu, voi n-aţi avut atâta timp de voi,
Poate-o să-mi spuneţi mie şi eu la alor mei
Cum pot doar în voiaj să scap de rău, nevoi
Şi să ne întoarcem toţi, c-am timp, părinţii mei?!

Voiam să ştiu şi dacă singuri sunteţi pe-acolo,
Sau vă aveţi cu toţii -fraţi, veri, toţi îngerei-
Ca să le spuneţi voi -că am vocea în tremolo-
Că un dor nebun mă ia, să vin, părinţii mei!

Să-mi spuneţi voi, curat, de viaţa chiar există
Şi trup de e-o himeră, ce mi-o ador?!... Şi ce-i
Mai important să fac, cât încă pot; o listă,
Să vă aduc de-aici, din iad, părinţii mei?

Să ştiţi c-am învăţat cum pot să fac, să zbor,
Căci pot pe nori să sui, chiar dacă norii-s grei
Şi pot să iau, datornic, o scară să cobor
Plin braţe tot, de daruri; voi doi, părinţii mei!

Mă uit pe cer; oh, plouă cu lacrimi, dragii mei!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a împotrivitul şi dezbrăcatul (satiră de dragoste)

Mă simt atât de goală lângă tine...
Am obosit să tot port haine geloase!
Să te surprinzi, privindu-te în mine,
Şi în canicular... şi pe geroase!

Mă simt ca un obiect ce-l vrei statuie,
Mă tot ridici şi iar mă tot cobori...
Iar voi ofta, când prind fluturii-n cuie,
Că nu eşti pregătit să te însori!

Mă simt ca o regină-ntru-un borcan,
Mă vrei să-ţi fiu numai pentru tine...
Nu-i firea mea s-aştept an după an,
Până te-nveţi şi tu să ai patine!

Măi, tipule! Tu mă cunoşti şi da şi nu... Cum pică!
Când ţi-aminteşti, dai peste mine cu fanfara...
Când vina una nouă, îţi par mică...
Şi parcă îmi arăţi unde e gara.

Şi tot la mine te întorci mereu...
Sunt drogul tău... cu siguranţă, cel mai dulce!
Dar eu cu tine, uit să mai fiu eu...
Însă, de la o virgulă... o să m-apuce!

Ori mă iubeşti aşa cum vreau,
Ori... lasă-mi mai departe jocul...!
Eu pe tine, cu haine nu te iau,
Pentru că sincer... nu le-aş simte rostul!

Şi hai, aruncă cu sinceritate!
E piatra cea mai grea din câte-ai dat...
Pentru că ştiu că am întâietate,
Şi mă adori... Şi este garantat!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Totuşi, mă ierţi, cu adevărat?
Lucian: Sigur! N-ai înţeles încă? Te-am iertat deci, deşi ceea ce ai spus rămâne, nimic nu poate schimba acest lucru şi sper să înţelegi că m-a durut foarte mult. Încă mă doare, dar nu contează. Nu vreau să mă mai gândesc. Ce-a fost, a fost, trebuie să uităm. Timpul merge înainte, nu se opreşte-n loc, iar înapoi nu se întoarce. Trebuie să privim spre ce va fi de acum încolo.
Lia: Şi ce va fi? Vei reveni acum printre noi?
Lucian: Aşa, brusc?! Uff... Nu se poate. Mi-e greu, dar am să în-cerc. Cred că da, voi reveni în cele din urmă. De ajuns cu separările inutile! După şase luni, m-am săturat de singurătate!
Lia: Deci, chiar nu eşti supărat, deloc?
Lucian: Nu! Şi te rog să nu mai vorbim despre asta. Eu sunt dispus să uit totul. De fapt, am şi uitat deja. Putem pretinde că nu s-a întâmplat nimic, niciodată. Te-aş ruga să gândeşti şi tu la fel. Să ştergem totul cu buretele. S-o luăm de la început.
Lia: Am să încerc, dar nu-i aşa uşor. Rămân cele şase luni, care nu pot fi şterse cu buretele; e jumătate din perioada care a fost stabilită pentru această misiune pe planeta Proxima... În orice caz, îţi mulţumesc. Acum pot fi liniştită, dacă ştiu de la tine că m-ai iertat. Înseamnă foarte mult pentru mine. Dar eşti sigur că...
Lucian: Da, sunt foarte sigur. Te rog încă o dată, nu vreau să vorbim despre asta! Dacă tot ai venit până aici, să vorbim despre altceva, orice altceva. Ar fi mult mai plăcut.
Lia: Bine. Doream doar să mă asigur...
Lucian: Poţi fi foarte sigură! Te rog...
Lia: Da, bine. Am înţeles. Nu mai vorbim despre asta, pentru că nu-ţi face plăcere. Nici mie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce greu îmi e fără voi...

Cândva... demult, am trăit drama,
Când i-am pierdut pe-ai mei, pe rând.
Au decedat tata şi mama...
E greu fără ei, pe pământ.

Când a murit, n-a ştiut tata
Să spună că el va pleca.
Într-un minut el a fost gata
Şi am rămas numai cu mama.

De rude, timpul ne desparte.
Eu, astăzi, sunt la casa mea.
De necazuri avem parte
Ne înnoptează liniştea.

Era-ntr-o vineri, dimineaţa,
Când soţul meu a deceat.
Eu am rămas doar cu speranţa,
Iar el va fi de neuitat!

Am mai trăit încă o dramă,
Când am pierdut pe biata mamă.
Vreau să vorbesc cu ei, pe rând,
Dar, le şoptesc numele-n gând...

Mi-e dor de cei răpiţi de moarte,
Şi-n rugăciuni, eu îi cuvânt.
Deşi ştiu că-s plecaţi departe,
Oricând eu am să-i port în gând.

Aş vrea să ştiu de le e bine...
Ce n-aş da, de-ar fi cu mine!
În vis, eu, lor mă adresez?
Sunt cu ei, măcar, când îi visez!

Spun rugăciuni la întâmplare,
Şi-ntreb pe Dumnezeu de ei,
Dar îmi răspunde:,, Cel ce moare,
Nu se întoarce înapoi!"

Îmi este tare dor de tata!
Cât mi-aş dori să-şi vadă fata,
Că-n viaţă, ea s-a descurcat,
Să ştie că nu l-a uitat!

Vă plâng de când m-aţi părăsit,
Şi v-am iubit atât de mult!
Mereu aduc flori la mormânt
Şi nicicând nu am să vă uit!

Ştiu că ne-om întâlni o dată
Şi-atuncea fericiţi vom fi!
Astăzi rostesc cu-ai mei copii:
"Doamne, te rog, pe ei îi iartă!"

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (2 noiembrie 2003)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie pentru părinţi

Unde sunteţi voi, părinţii mei?
Ce n-aş da să vă mai văd o dată!
Aţi murit de tot, sau sunteţi zei
Rătăcind pe bolta înstelată?

Astăzi sunt celebru şi bogat
N-am de ce mă plânge, am de toate
Fie Domnul veşnic lăudat
De mi-ar da şi-un strop de sănătate.

Ce folos că scriu şi câştig bani?
La ce bun politica înaltă?
Eram fericit în primii ani
Când am fost, cu toţii, laolaltă.

Casa era plină de copii
Nu ştiam ce-nseamnă supărarea
N-aveam noi prea multe jucării
Nu ştiam ce-i muntele, sau marea.

Însă gustul vieţii era bun
Râdea-n soare iarba după ploaie
Jubilam de Paşte şi Crăciun
Puneam cele mai curate straie.

Plutea, ca un duh, în mahala
Farmecul discret al sărăciei
Îngerul cu spadă ne veghea
N-am fost sclavi păcatului trufiei.

Voi ne-aţi îndrumat să ne rugăm
În genunchi, aşa cum se cuvine
Lui Iisus credinţă să-I jurăm
El să ne înveţe ce-i mai bine.

Lui să-I mulţumim înlăcrimaţi
Că nu ducem lipsă de nimica.
Două surioare şi trei fraţi
Inimi mari, ce n-au ştiut ce-i frica.

Azi dau filmul vieţii înapoi
Să pricep secretul casei noastre:
Se rugau părinţii pentru noi
Domnul să ne scape de dezastre.

Nu există scut mai minunat
Decât rugăciunea cea smerită
Şi o viaţă fără de păcat -
Iar răsplata fi-va înzecită.

Le spun tuturor să fie drepţi
Din puţinul lor să facă daruri
Toţi ateii cred că sunt deştepţi
Însă dracul i-a jucat la zaruri.

Îmi e dor de cei neprihăniţi
De la ei îmi iau şi azi putere...
Unde sunteţi voi, părinţi iubiţi?
Mă primiţi la masa de-nviere?

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (3 martie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-e bine, când mi-e rău...

când mi-e bine, când mi-e rău,
când mi-e dor de dorul tău,
când sunt eu, când nu sunt eu,
mi se-ntâmplă mai mereu

când e soare, când e nor,
când trăiesc şi când mă mor,
când mă-nalţ, când mă cobor,
ca un fulg purtat în zbor

când nu dorm, când mai adorm,
când mă-mbăt cu cloroform,
să te uit, nu-mi e uşor,
îmi apari, dispari în zori

când mai stau, nu pot să stau,
simt parfumul tău şi-l beau,
îţi aud paşii desculţi,
eşti în mine, nu mă cruţi

când mi-e bine, când mi-e rău,
mi-ai lăsat un of al tău,
îl alung, îl chem mereu,
îl tot car, e tot mai greu

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!