De ce oare...

Plină-i lumea... De ce oare?
De "stele rătăcitoare",
Pentru care-i pregătită,
De Cel făr' de-asemănare,
"Negura" cea mai cumplită
Şi grozav de usturătoare,
O durere infinită
Unde "viermele nu moare"...
De ce oare? De ce oare?!

Când din Slava Minunată,
Cel ce veşnic E lumină
Şi Viaţă adevărată,
Cu Dragostea Lui divină
La Golgota demonstrată,
A şters lumii orice vină
Şi-A deschis spre Tatăl poartă
Sufletului să devină
Viu în Slava-I Minunată!

De ce oare-s nori uscaţi
Ce nici umbră nu mai au,
De ce oare atâţia fraţi
Fără lucru-n "piaţă" stau,
De ce-s "dezrădăcinaţi"
Care nici un rod nu dau,
De ce-s toţi de "val" purtaţi
Şi de Duhul Sfânt nu vreau
Să se lase înduplecaţi...?!

De ce-s turme şi nu-i "Turmă"
Iubind glasul Domnului...?
O fi vremea cea din urmă
Şi sfârşitul Harului...?!

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Calin Iordache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mapamond

De unde atâtea temeri în lumea ce ne-i dată,
Făcută dintre noi şi pură, desfrânată?
Oare de ce-s pedepse, adesea atât de strâmbe?
Oare de ce-s o parte, Fortuna... şi alta, umbre?

Cât suntem de identici, cum oile într-o turmă
Şi ascundem muşcătură, omor ce viaţă curmă;
Nu dintre lupi, ori lei, rechini, ori crocodili...
Se devorează o lume, în vânători, umili!?!

Inexplicabil, straniu-i defect inteligenţa,
Ce mijoteşte rău, la seamăn ia potenţa;
N-ascultă penitenţa, spovediri, părtăşit
Şi vârf, cel mai ades, e ambiţios smintit!!!

Şi evoluţii unde-s, de-i încă sacrificiu
Asumat kamikaze, sau doar impus, supliciu?
Şi specii criminale, tot păr şi fără minţi,
Au reguli neschimbate, le respectând cuminţi!?

Şi om, suprem de creier, se auto-depăşeşte
Schimbându-şi norme zilnic, ce exclusivist prieşte
Şi uită că nici roata de el nu-i inventată;
Etern e hărăzită, să fie lumii... dată!

La sensul greşit, unic, să fie reparare
Şi n-ar fi prea târziu să reflectăm; de oare
Va fi cândva o zi, de judecăţi pe fond?!?...
Cum ne-am promis prin cărţi, tot noi... Un mapamond!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare sunt eu?

Oare sunt eu cea de atunci
Când ruşinată îmi plecam privirea
Oare sunt eu cea de acum
Când înflăcărată îţi caut iubirea
Oare sunt eu oare nu sunt
În mine sângele a prins sa fiarbă
Şi stau la pândă între da şi nu
Între cea de acum şi cea de atunci
Şi îmi ţes amintirile cu aţa durerii
Şi trag cu dinţii de un nou început
Mă-nfăşor în mantia uitării
Şi-mi pun ciucuri în diverse culori
Îmi aprind albastrul din suflet
Şi aştept...
Îmi împart zilele între cea de acum
Şi cea de ieri
Închid ochii şi vorbesc cu mine
Oare sunt eu cea de atunci
Oare sunt eu cea de acum
Oare sunt eu dintotdeauna
Iubindu-te pe tine...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cine oare...

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Ţi-ai lăsat Tu, slava, şi-ai venit în lume?
Pentru mine, Doamne, şi pentru oricine,
Pentru-oricine crede în slăvitu-Ţi Nume!
Însă şi credinţa vine de la Tine,
Prin Cuvântu-Ţi Sfânt şi un har anume,
Harul de-a pricepe Legile-Ţi divine.

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Te-ai jertfit pe cruce, Miel ispăşitor?
Pentru mine, Doamne, şi pentru oricine,
Pentru-oricine caută şi-azi un Salvator!
Dar lumina 'ceasta e tot de la Tine
Prin Cuvântu-Ţi plin de har mântuitor,
Un har sfânt ce umple tot golul din mine.

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Eşti Tu Mare Preot, în Locul Preasfânt?
Pentru mine, Doamne, şi pentru oricine,
Intră prin credinţă, în Noul Legământ!
Dar şi-aceasta-i Taină Sfântă, care vine
De la Tine, Doamne, prin Duhul Tău Sfânt
Care L-ai trimis, să domnească-n mine.

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Mi-oi trăi eu viaţa în această lume?
Pentru Tine, Doamne, nu pentru oricine!
Biruind ispita şi-n Sfântul Tău Nume
Voi trudi la plugul Slăvilor divine,
Prin Măreţul Har, acordat anume,
Celor ce iau jugul cel bun, de la Tine!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din Comorile de har (7 ianuarie 2018)
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare!?

Oare sinceritatea şi demnitatea, ucid?
Oare gândurile bune şi loialitatea, ucid?
Oare lupta pentru binele omenirii, ucide?
Oare puterea Luminii şi a dreptăţii, ucide?
Oare dorinţa de a trăi toată lumea bine, ucide?
Oare dorinţa de libertate, ucide?
Oare credinţa pentru cei pe care-i iubesti, ucide?
Oare inteligenţa folosită în scopuri bune, ucide?
Oare puterea de a spune lucrurilor pe nume, ucide?
Oare sinceritatea şi bunul simţ, ucide?

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sortit

Naşterea, e o-ntămplare
Şi sexul este-un accident.
Copilul, e-un impediment...
Totul, trăim într-o suflare.

Avem norocul existenţei
Din mii d-avorturi practicate...
Suntem mânjiţi de nedreptate
Şi facem, obiect petenţei!

Oare, destin, este trăitul?
Şi oare cine, îl decide?
Un singur ou... cine-l divide?
De ce-s alesul, fericitul?

Mă-nchin evlavios genezei
Să îmi dezvăluie mister;
De ce-s sortitul caracter...
Şi-s axioma ipotezei?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde s-a-mpărţit

Unde s-a-mpărţit iubirea?
Care-i, oare, adevărul?
Mi-am tot alungit privirea
Să cuprind nemărginirea -
Mângâia pământul cerul.

Nici un semn de adunare,
Nici o urmă de săruturi...
N-am văzut, din întâmplare
Până-n depărtata zare
Decât zbor tăcut de fluturi.

De-mpărţeala cea nedreaptă
Cum, cu zâmbet să te bucuri?
Care minte înţeleaptă
Fericire mai aşteaptă?
Soare blând în ram cu muguri...

Mă striveşte-n umeri cerul,
Mii de gânduri mă destramă...
Care-i, oare, adevărul?
Ai muşcat, Adame, mărul -
Nu ţi-a fost o clipă teamă?

S-a-mpărţit la toţi iubire,
Nu e loc de vreo tăgadă ;
Poate-acum să mă mai mire
Că mi-e dorul pătimire?
Cântă cucul în livadă...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (2 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-mi aparţine?

Şi pană la urmă.. ce-mi aparţine?!
Oare trecut, prezent sau viitor?!
Sau oare e al meu măcar?!
Nu ştiu.. dar nu-mi aparţin mie.
Să fie oare răsăritul? Dar..
Apusul nu mă ştie,
Nici clar de lună nu cunosc.
Dar oare.. ce-mi aparţine?
Iubirile, succesul?
Dar unde-mi sunt?
Căci nu le am.
Nici zâmbetul cel mai sfânt,
Nu-i al meu şi nu-l cunosc.
Dar al meu??? Al meu ce este?
E doar momentul?
Sau nu... e clipa.
E clipa să-mi trăiesc prezentul.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (28 octombrie 2022)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte când iubirea...

Într-o noapte când iubirea era stea îndepărtată
Şi lumina ei în suflet, o himeră nesperată,
Iată, din văzduh răsună cânt de-o Veste Minunată
Şi-o Stea nouă înghite noaptea, când pe boltă se arată.

Iosif şi Maria bat, ca străini, din poartă-n poartă
Însă rece-i orice casă şi-omenia-i îngheţată;
Bunătatea-i vestejită, mila-i parcă sufocată,
Îndurare nu-i nici unde şi iubirea parcă-i moartă.

Dar Lumina Se coboară în sublimele-i cântări
Care umplu tot văzduhul din Înalt şi până-n zări
Şi păstorii vin la Taina Minunate-i îndurări
Care vine de Tatăl cu-ale Lui binecuvântări.

Vin şi Magii, de departe, plini de daruri, să se închine
Celui care-A fost şi Este; A venit şi iarăşi vine...
Proorociţa Îl preamăreşte glăsuind Taine divine...
Simeon, mânat de Duhul, Pruncul Sfânt în braţe-L ţine

Şi slăvind pe Domnul zice: "Slobozeşte, acum, Sfânt Tată,
În pace pe robul Tău, că-au ajuns ochii-mi să vadă
Slava şi Lumina lumii, Mântuirea Ta întrupată,
Taina din vechimi promisă şi Izbăvirea aşteptată... "

Au trecut anii şi parcă noaptea-i mai întunecată
Căci de Steaua lui Mesia, lumea nu-i preocupată!
Însă este-o sărbătoare şi mulţimi care tot caută
Forme noi de bucurie într-o fire neîmpăcată...

Timp în care Vestea Bună bate la porţi ferecate
Care-şi trag mereu oblonul şi zăvorul de păcate...
Toate Tainele divine par himere îndepărtate...
De aceea vin într-una numai zări neaşteptate!

Se apleacă frunţi semeţe sub domnia nedreptăţii
Nu-s genunchi să se aplece-n Faţa "Soarelui dreptăţii"
Nici priviri să se închine doar în cinstea Maiestăţii...
Fiecare-şi caută steaua şi-un drum al prosperităţii...

Toţi, cu frică, poartă grija măreţiei proprii – eu! –
Prea puţini mai vin cu frică la Măreţul Dumnezeu!
El e bun dar omu-i rău, asta-i cauza care-i face omului să-i fie greu
Şi necazurile, iată, i se înmulţesc mereu!

Nu se mai grăbesc păstorii, la Hristos, să se închine
Sunt prea obosiţi că-aleargă zilnic după propriul bine,
Nu mai caută nimeni Calea; Nu mai vin nici magi cu daruri,
Căci şi ei urmează steaua unor vechi şi proprii raiuri...

Doar Irozi nimicitori caută Pruncul pe pământ,
Cu gândul să nimicească tot ce-i bun, şi tot ce-i Sfânt!
Capetele de balaur ce-s descrise în Cuvânt,
Urmăresc cu spor să înghită, întreg Noul Legământ!

O, mai arată-Ţi Doamne Slava, pe cerul "lumii moderne",
Mai descoperă-ne Calea către Zările Eterne,
Mai coboară întra-le noastre, strâmte sălaşurile interne,
Care nu Ţi-au văzut Slava, şi-un loc pentru Ea aşterne!

Într-o noapte când iubirea pare stea îndepărtată
Şi lumina ei în suflet, o himeră nesperată,
Mai fă să răsune în lume "O, ce Veste Minunată!",
Să răsară-n orice suflet, O LUMINĂ ADEVĂRATĂ!

Şi, când trâmbiţa Ta sună, în acea clipă preamărită
Să vedem cu ochii noştri slava Ta nemărginită
De pe "Norul" "Judecăţii" şi-a "Răsplătirii" Cereşti
Unde-Ai hotărât Mireasa să-Ţi chemi so desăvârşeşti.

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de Sanda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde începe dansul, unde se termină?

Nu mai numi această lume adorabilă, pentru că nu este.
Îi place să flirteze, e mai teatrală decât adierile vântului.
Geana fulgerului nu este nici bună, nici rea.
Copacul trăsnit arde ca o coloană de aur.
Ploile albastre se scurg direct lângă picioarele
albe-ale arborilor care-şi deschid gurile însetate.
Oare nu vântul, răsucindu-se-n cercuri, a inventat dansul?
Oare florile n-au venit, cătinel, traversând Asia, apoi Europa,
pentru ca, în sfârşit, să strălucească acum
în grădina noastră?
Nu-i căuta acestei lumi o explicaţie, nici felul în care-a fost educată.
Când dervişul rotitor îşi începea piruetele, privea el în afara lui,
spre munţii de granit cu capul în nori,
sau privea spre centrul a toate:
sămânţa, oul, ideea,
care era şi ea acolo,
minunată asemeni degetului mare
curbat şi-atingând, cu gingăşe, alt deget,
micuţul inel de logodnă –
şi-asta în vreme cel el se rotea,
un ulcior cu suflare
în praful grădinii!

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu Dumnezeu este de vină

Nu Dumnezeu este de vină
de toţi aceia care mor
ci aceia ce-s aleşi să ţină
frâiele lumii, în mâna lor!

Nu Dumnezeu este de vină
că vom sfârşi în sărăcie!
Aşa vor cei aleşi să ţină
frâiele lumii, ca să fie!

Nu Dumnezeu este de vină
de răul ce-o să viină în viitor!
Ci aceia ce-s aleşi să ţină
frâiele lumii! E voia lor!

Nu Dumnezeu este de vină
că de Înviere stăm acasă!
Ci aceia ce-s aleşi să ţină
frâiele lumii! Ei nu ne lasă!

Nu Dumnezeu este de vină
că ne simţim ca blestemaţi!
Ci noi, care am ales să ţină
frâiele lumii nişte psihopaţi!

poezie de Ioan Sperling (10 aprilie 2020)
Adăugat de Ioan Sperling
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine nu există, deci, "cea mai minunată" în sensul de 90-60-90, nici în cel de blondă, brună sau roşcată, înaltă sau minionă, vânzătoare sau poetă. Cea mai minunată este cea cu care am putut avea un copil virtual numit "cuplul nostru", "dragostea noastră".

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare

Când eu nu v-oi mai fi,
Cineva lipsa îmi va simţi?
Şi de acolo de unde oi fi
Oare peste cei dragi aş putea privi?

Fără trup oare tot eu aş fi?
Aş avea aceleaşi amintiri?
Mi-ar mai păsa de cineva?
Oare toate astea ar mai conta?

Stau nopţile şi mă întreb
Destinul meu e împlinit?
Rostul meu este aici?
Oare viaţa asta e doar un test?

Când firul vieţii brusc s-a rupt,
Luminile uşor sau întunecat
Şi toate becurile sau stins,
Oare stinse au rămas?

Tot ce am fost,
Tot ce în viată am făcut
În afară de cei cunoscuţi,
Oare pentru altcineva ar mai conta?

poezie de Ciprian Ionuţ Chiricea (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare, de ce?

în fiecare zi există o altă zi
şi-n fiecare din noi
există o zi
în care se moare
nimeni şi nimic
nu o poate ocoli
nici oamenii fără gânduri
nici însuşi Dumnezeu

e un spaţiu rezervat şi nu insist

traversez singurătăţi şi învăţ
cum se moare
în înţelesul meu
un răsărit fără margini
şi fără intersecţii

oare de ce se moare fără ca timpul
să-ţi îngăduie
să te cunoşti pe tine însuţi?

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măi, voi tineri şi voi fraţi

Măi, voi tineri şi voi fraţi,
Până când o să mai staţi?
Luaţi arma şi porniţi
Să scăpăm bieţii părinţi,
Pe părinţi, pe-ai noştri fraţi,
De duşmanii de antarţi.
"Fă-te grec!", ei ne grăiesc,
Mie-mi vine să pleznesc.
Mai bine toţi să murim,
Decât greci să devenim!
Unde oare s-a văzut
Să-ţi laşi limba din trecut,
Limba noastră minunată,
Dată de mamă şi tată?
Tot români, tot avdeleaţi,
Nu se vor nici greci, nici alţi!

folclor aromân
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini şi umbre

"Lumini şi umbre" ar putea să pară
descrierea lui Rumi a iubirii
cuprinsă-n astrolab, dar legea firii
e însăşi existenţa ei. Stelară?

Au, oare, toate stelele lumină?
Le paşte, oare,-o soartă-atât de sumbră
pe cele care s-au născut în umbră
să-şi plângă neiubirea în surdină?

E greu de descifrat cum de apare,
se naşte, creşte peste timp sau moare,
apare-n altă parte şi mai mare,

valsează între umbră şi lumină,
vioaie, fragedă şi libertină.
O fi trecut şi pe la mine, oare?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-apasă greu urâtul

Te-apasă greu urâtul... Şi n-ai cu-i să-ntinzi mâna
Când sufletul vuieşte de furtuni.
Dorinţe?... Nu-i zadarnic să tot doreşti într-una?
Şi anii trec, toţi anii cei mai buni!

Să iubeşti?... Dar pe cine?... Vremelnic, n-are rost,
Iar veşnic, greu e să găseşti iubire.
Te uiţi în suflet: nu e nici o urmă din ce-a fost
Şi totu-i mic, necaz şi fericire.

Ce-s patimile? Boala lor minunată trece
Căci mintea nu le dă prea mult răgaz;
Şi când te uiţi ce-i viaţa, cercetător şi rece,
Vezi că-i o glumă fără nici un haz.

poezie celebră de Mihail Lermontov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regenerarea prin scris

oare despărţirile
proiectează sfârşitul lumii
înlăuntrul nostru?

oare între reprimarea sentimentelor
şi o sinucidere pe hârtie
există vreo diferenţă?

oare cuvintele dintr-o poezie
îşi părăsesc vreodată muza?

oare povestea noastră continuă
şi după ultimul punct
pe care-l voi scrie?

oare sufletul meu
se regenerează
prin scris?

poezie de Gabriel Petru Băeţan din Rugăciunea nefericiţilor (1 septembrie 2013)
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de poezie

Picături de poezie

Dacă ai pune frunza
să facă poezie,
atunci frunza
cu ce oare ar scrie?
Nu ştie nici ramul,
nici codrul nu ştie
în freamăt şi-n valmă,
cu ce oare frunza ar scrie
când iată, aproape-i de toamnă.

Dacă ai pune iarba
să facă poezie,
atunci iarba
cu ce oare ar scrie?
Nu spune cuvinte,
creşte, se ofileşte,
se frânge-n două,
cu ce oare iarba ar scrie
când uite, vara trece
şi nu mai plouă.

Dacă ai pune steaua
să facă poezie,
atunci steaua
cu ce oare ar scrie
de acolo, din nemurirea ei?
Numai Dumnezeu ştie
care-a facut-o ca pe noi din iubire
şi din dor de poezie.

Dacă ai pune Fiul Lui
să facă poezie,
atunci Fiul de pe cruce
cum şi-ar scrie poezia?
Nu ştie nici Maica Preacurată Maria,
nu ştie nici Pilat
cel pe mâini spălat,
nici Baraba cel vorbăreţ,
nu ştiu nici oştenii romani
care fac de pază
şi se-ncălzesc la foc.
Ştiu însă totul
cele doua cuie
bătute în palme,
dar ele nu pot scrie
din care şi ani mai cad
picături de poezie.

Inviato dall'app Tiscali Mail.

poezie de Iurie Bojoncă (2021)
Adăugat de Iurie Bojoncă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare de ce...?

Oare de ce din înaltul sublim
Din lumile-ascunse de ochiul meu mic,
Acel ce-a creat şi ochiul şi lumea
S-a coborât într-un staul, smerit?

Oare de ce, Acel ce puterea o are pe toată
Şi face ce vrea,
În noaptea aceea luminată de îngeri
A renunţat pe de-antregul la ea?

Oare de ce în imensa clepsidră
În care cu toţii suntem boabe ce curg
Eternul Cuvânt ce-a rostit începutul
A venit printre noi să-şi găsească amurg?

De ce?
Oare de ce mă întreb eu acuma
Şi caut în traistă răspuns potrivit
Orice-ntrebare îşi poartă însemnul
Oare de ce? De ce a venit?

Cu mâna întinsă într-un gest drăgălaş...
- Îmi răsare acum imagine-n minte –
Acel ce se cheamă pe drept minunat
Cel Mare ce-acuma era COPILAŞ
A stârnit gelozia şi-a înfuriat
Oştenii, şi regii, şi-a lor oseminte.

Un han i-a fost locul din care respins
Sub abur de boi, prin muget şi paie
Din primele clipe El viaţa şi-a’ntins
Făclie în grotă închisă şi-adâncă,
Lumină pentru’ntreaga odae.

De sus plecat, parc’a lăsat un gol
Ca golul nost’ pustiu să-l umple
Oare de ce...
Din lumile-ascunse de ochiul meu mic
De sus din înaltul sublim
Golindu-se’adânc şi deplin
În staulul meu îl invit
La fel ca păstorii las turme şi oi
Şi vin să-L găsesc
Şi vin să mă-nchin,
Umil, şi smerit şi deplin!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri antice

Sintetizând gândirile celebre,
Din toate timpurile ce-au trecut,
Cu tradiţii în descrieri superbe,
Când totul era la început.

Te mişcă teama pentru zei,
A cântăreţului elen Homer,
La Sofocle destinul unei femei,
E naivitate, dar eu o prefer.

La toţi anticii eu am găsit,
În orice vers sau frază, originalitate,
Oare ce facultate au absolvit,
Atunci departe în antichitate?

Nu exista Oxfordul, nici Sorbona,
Nici diplome bune de înrămat,
Atunci de unde a scos pe Antigona,
Sofocle? Unde oare a-nvăţat?

Ce studii literare stau la baza,
Acelei Poetica a lui Aristotel?
Şi unde a-i putea identifica,
Laboratorul lui Arhimede şi Demosten?

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!