Oare de ce...?

Oare de ce din înaltul sublim
Din lumile-ascunse de ochiul meu mic,
Acel ce-a creat şi ochiul şi lumea
S-a coborât într-un staul, smerit?

Oare de ce, Acel ce puterea o are pe toată
Şi face ce vrea,
În noaptea aceea luminată de îngeri
A renunţat pe de-antregul la ea?

Oare de ce în imensa clepsidră
În care cu toţii suntem boabe ce curg
Eternul Cuvânt ce-a rostit începutul
A venit printre noi să-şi găsească amurg?

De ce?
Oare de ce mă întreb eu acuma
Şi caut în traistă răspuns potrivit
Orice-ntrebare îşi poartă însemnul
Oare de ce? De ce a venit?

Cu mâna întinsă într-un gest drăgălaş...
- Îmi răsare acum imagine-n minte –
Acel ce se cheamă pe drept minunat
Cel Mare ce-acuma era COPILAŞ
A stârnit gelozia şi-a înfuriat
Oştenii, şi regii, şi-a lor oseminte.

Un han i-a fost locul din care respins
Sub abur de boi, prin muget şi paie
Din primele clipe El viaţa şi-a’ntins
Făclie în grotă închisă şi-adâncă,
Lumină pentru’ntreaga odae.

De sus plecat, parc’a lăsat un gol
Ca golul nost’ pustiu să-l umple
Oare de ce...
Din lumile-ascunse de ochiul meu mic
De sus din înaltul sublim
Golindu-se’adânc şi deplin
În staulul meu îl invit
La fel ca păstorii las turme şi oi
Şi vin să-L găsesc
Şi vin să mă-nchin,
Umil, şi smerit şi deplin!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Votează! | Copiază!