Cum poate primarul să stea la masă cu familia lui când ştie că toţi tinerii din sat, din comună sunt duşi în lumea întreagă? Nu ai un tânăr care să-ţi facă o sobă, o poartă, un scaun românesc. Nu-l găseşti. Acesta este un duh de nestatornicie, exact ceea ce era în viaţa barbarilor de altadată care au venit peste noi şi s-au aşezat în Câmpia Panonică. Toate neamurile şi-au găsit adăpost la noi, cum au fost hunii, se gândesc acum să capteze, să ia când Ardealul, când Basarabia, când Dobrogea. Şi politica europeană este de-a valma, dusă după interesele câtorva. A mai venit şi moda asta a unicului guvern european, ceea ce mă duce cu gândul că s-a apropiat sfârşitul lumii.

citat din Justin Pârvu
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-l uitaţi

Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
Lăsaţi-i din când în când un loc liber la masă,
Ca şi cum ar fi viu între noi,
Ca şi cum s-ar fi întors acasă.
De fapt el s-a întors dintre noi întâiul,
Numai că s-a întors puţin mai ostenit
Şi pe un pat nevăzut şi-a aşezat căpătâiul
Lângă veniţii acasă din mit.
El şi-a făcut lucrul lui şi acum
Poate că îi e sete, o sete arzând
Ora până la noi, ca un fum.
Deci lăsaţi pentru el să cadă viu pe pământ.
Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
Strigaţi-l din când în când pe nume,
Ca şi cum ar fi viu printre noi
... Şi atunci el va surâde în lume."

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce depinde de timp, sau ia timp este Maya, iluzia. Dacă vine şi pleacă chiar un milion de ani de ar rămâne este iluzoriu. Iluzia este doar o vrajă care ţi se pare reală, dar nu e. Exact cum vezi un număr de iluzionism la circ, tot aşa fără realitate este această lume. Când priveşti un film şi te identifici cu acţiunea, personajele de pe ecran par reale, dar în fapt sunt doar imaginare. Exact cum spune IIsus când afirmă: "Umbră şi vis este lumea acesta, deşertăciune a tuturor deşertăciunilor!" Iar Buddha spune: "Absolut totul este iluzie!" Ceea ce nu are permanenţă, ceea ce se schimbă, se transformă, ceea ce ia timp aşa cum sunt toate practicile sau aşa-zisele căi spirituale, religii, absolut toate acestea sunt iluzorii, după cum întreaga manifestare este iluzie. Singurul care este Real fiind atemporal este Sinele, Este Dumnezeu, este Supremul. Fiind veşnic necreat nenăscut, mai înainte de toţi veci El este adevărata noastră fiinţă. Noi suntem Dumnezeu cel veşnic fără formă dar ne credem o formă muritoare şi de aici rezultă întreaga suferinţă umană. Nu vedem că tot ceea ce este născut este iluzie, este vis şi că noi în fapt nu am fost născuţi vreodată, ci doar mintea visează asta. Tot ceea ce este efemer chiar şi milioane de ani de ar rămâne este iluzie, după cum ceea ce este etern este fără formă şi este unicul Real!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proximitatea fizică prin situarea faţă către faţă nu este neapărat o întâlnire. Întâlnirea este mult mai mult; ea înseamnă găzduirea celuilalt în noi, ospătarea unuia din altul la agapa dăruirii de sine. Este purtarea celuilalt în noi, primirea lui în spaţiul intim al fiinţei noastre, e dansul a două eu-ri care se ating în ceea ce pare intangibil, care vorbesc fără a rosti cuvinte, care se aud chiar şi atunci cand tac, care sunt împreună chiar şi în distanţă. Ajung să mă întâlnesc cu cineva când pe umerii mei am aşezat pentru totdeauna povara lui, când rănile lui le poate unge până şi cel mai banal cuvânt al meu, când reuşesc cu îmbrăţăşarea mea să curm angoasele, căderile, neîmplinirile şi tristeţile lui şi când pentru toate acestea nu cer nimic în schimb. M-am întâlnit cu celălalt când şi el doreşte să-şi facă loc în mine şi când lumea lui începe să fie decorată de cromatica fiinţei mele.

citat din Viorel I. Coman (mai 2009)
Adăugat de mihai tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când inima nu poate,
O ascund, o îngrămădesc
De teamă bate-n spate

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când fizica nu ştie
De ce legile pământeşti
Spun că inima nu-i vie

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când muzica nu poate
Să transmită ce gândesc
Şi inima dă din coate

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când plouă şi e noapte
Şi ploile nu se sfârşesc
Şi inima e în toate

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când sufăr în surdină,
Şi plâng şi nu gândesc
Că inima mea-i de vină.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este constituit din două părţi: esenţă şi personalitate. Esenţa omului este ceea ce este el. Per­sonalitatea omului este "ceea ce nu este el". "Ceea ce nu este el" înseamnă: ceea ce este venit din afară, ceea ce a învăţat, sau ceea ce reflectă toate urmele impresiilor exterioare lăsate în memorie şi în senzaţii, toate cuvin­tele şi toate mişcările care i-au fost inoculate, toate aceste sentimente create prin imitaţie, toate acestea "care nu sunt el", toate alcătuiesc personalitatea.

P.D. Ouspensky în Fragment dintr-o învăţătură necunoscută
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea albă de Crăciun

... În seara sfântă de Ajun,
Ne aşezam, tăcuţi, la masă...
Era plăcut şi cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Şi mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coşul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam şi eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viaţă Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năştea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieşi din pribegie
Şi ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, aşezată
În case vechi, cu porţi de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Şi tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-aşez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coşul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus şi numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc să plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Şi când cocoşul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc şi flori de gheaţă,
Şi-am s-o aştept, ca-n dimineaţă,
Să-apară iar în viaţa mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Şi-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trăit exclusiv pentru tine, de când te ştiu. Am venit după tine mereu, am ieşit cu toţi prietenii tăi mereu, am fost acolo, lângă tine, de câte ori am simţit că ai reală nevoie. Am fost femeia ta cum nu ştiu câte femei au fost ale altui bărbat, refuzând şi simplul gând de a fi cu altcineva. Am făcut lucruri pentru noi, am înfruntat oameni pentru noi, am plecat de-atâtea ori din lumea mea şi... m-am trezit singură, nu numai după visul de azi noapte, ci aşa, dintr-odată. E atât de aiurea să nu-l mai poţi crede pe iubitul tău, să nu mai ştii când îţi spune adevărul şi când te înşală, să nu poţi avea măsura iubirii lui decât când îi eşti în braţe.

Mihaela Rădulescu în Întreabă-mă orice (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sau poate că ceea ce mintea numeşte fals drept "apariţia aşa-zişilor cunoscători" este doar propria înţelepciune perenă a inimii? Pentru că doar ea este singura care nu apare şi nu dispare fiind aşa cum bine zici "ceea ce este". Altfel ar fi o contradicţie duală pentru că noi nu suntem eticheta minţii de/ca "fiinţe umane", nu apărem, nu dispărem, nu ne naştem, nu murim. Toate aceste dualităţi nu aparţin de "ceea ce este", ci doar de efemeritatea visului numit corp-minte. Doar mintea crede că "aşa-zişii cunoscători" mai exact înţelepţii sunt despărţiţi de propria noastră inimă, când în fapt ei sunt unica noastră inimă non-duală. În afara falsei idei a "ego"-ului că "eu sunt forma" unde altundeva mai există despărţire, separare? Mintea creează iluzia formei şi induce falsul sentiment al separării ce nici măcar dragostea nu-l mai poate aboli,. dar imediat ce am depăşit limitarea numită "mintea mea" noi vedem că aşa cum aerul uneşte toate formele între ele. Spiritul unic din care ele se nasc şi dispar îl suntem noi toţi.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare cadou pe care l-am primit în viaţa asta a fost să fiu încurajat când nici eu nu mai credeam în mine, să fiu iubit când inima mea era goală, să fiu iertat când am făcut greşeli de neiertat, să fiu îmbrăţişat când am fost cel mai vulnerabil, să fiu acceptat când eram respingător, să fiu ajutat când nu puteam să apreciez ajutorul primit. De oameni capabili să facă aceste gesturi e nevoie mai mult ca oricând şi pentru că sunt puţini, e nevoie ca fiecare dintre noi să îşi asume măcar o părticică din acestă misiune. Să fim alături de cel de lângă noi nu atunci când ne este nouă cel mai uşor, ci atunci când îi este lui cel mai greu. Fă asta, şi te vei putea numi un om superior.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin urmare, cred că energia e pe fond genetic. Şi ca să nu mai spun că energia mea provine din muncă: îmi place ce fac, iubesc ce fac - cum să nu mă umplu de energie şi de bună dispoziţie? Nu pot spune că mai lucrez pentru bani... Poate când eram mai tânără, mă interesa şi aspectul acesta. Acum, tot ceea ce mă intereseaza este să vadă generaţia asta că noi toţi n-am fost nişte proşti, că am fost buni, am muncit serios şi poate că asta o să ajute cu ceva...

citat din Stela Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnitorul Vlad

* DOMNITORUL VLAD *

Vuiet mare se aude şi se-ntunecă pământul, tună, fulgeră şi ploaia în rafale-o duce vântul.
Iar în noapte se aude cum se-apropie un cal,
Pe cărarea unui munte, dintr-un sat transilvănean.
Un coif roşu pe cap poartă, pe frunte-i sclipeşte-o stea, într-o mână foc şi spadă, armăsarul necheza,
În priviri are fior, ochii verzi ca de mărgean, pe-al său chip se citea dor când se apropie de Bran.
Şi mergând la pas de cal, să nu fie observat, se-ntâlni cu o bătrână şi-o întrebă:
– Sunteţi din sat?
– Din sat, mamă, da' ce straie ai pe tine? Mândru eşti!
Semeni cu un fel de crai, apărut de prin poveşti!
– M-am întors din alte timpuri, după sutele de ani, după multe anotimpuri, m-am întors printre ţărani.
*
Auzind una ca asta, bătrânica, de drumeţ, se cutremură la gândul că străinul nu-i glumeţ.
*
– Vino, tinere, în casă... Îţi pun masa să mănânci.
Şi-l întreabă pe sub gene:
-- Unde vrei ca să te duci?
– Nu pot să răspund la asta!
– Atunci, ai vreo supărare?
- Am, măicuţă. Ţara asta nu este ceea ce pare....
Iar pădurile-s tăiate cu un nou tip de topoare.
– Aaa, ai vrut să zici de drujbe, alea taie azi copacii. Când creştinii merg la slujbe, în păduri se fură fagii.
– Cum? Deci, ţara noastră moare, nu mai e dram de credinţă? Nu e frică, sărbătoare, nici un pic de pocăinţă?
...............................................
Şi a stat cu bătrânica, două zile au vorbit...
..............................................
După care spuse:
- Mamă, uite de ce am venit:
Vreau să-mi iau de la fântâni cănile ce le-am lăsat!
*
Auzind una ca asta, baba s-a cutremurat.
* sculptură – Vasile Tudorache
– Doamne, nu cred ce-mi văd ochii! Tu eşti, Vlad? Eşti Domnitorul?
Nu mai este demult cinste, ne-au furat şi viitorul.
Iar căniţele de aur, la fântâni odinioară, nu mai sunt nici în tezaur, au ieşit demult din ţară.
Auzind-o şi pe asta, că nu e ruşine, frică, de pe scaun Domnitorul supărat trupu-şi ridică.
Şi nervos, mergând prin casă, cum îi era al lui fel...
O întreabă pe bătrână:
– Ce mai ştii de-al meu castel?
Spune, mamă, ce mai ştii de Castelul meu din Bran?
– Ce să ştiu, Mărite Doamne? L- au vândut acum un an.
Spun că sunt sătui de bir, ca să facă doar curat şi din Domnitor (vampir), josnic nume ei ţi-au dat.
– Cum? După ce am scăpat ţara de toţi care au furat şi în cinste-am dus domnia, ei vampir m-au botezat?
Eu am construit biserici, hainele-mi miros a mir, ascultam la slujbe predici... Aş putea să fiu vampir?
..................................................................................
Tulburat de supărare, de la tot ce-a auzit,
Iese trist din casa babei şi sfios i-a mulţumit:
– Aş vrea, mamă, să mai stau, dar ruşinea nu mă lasă.
Mulţumesc, bătrână dragă, că m-ai aşezat la masă!
O să plec în timpul meu, mă întorc în cimitir, spune, maică, mâine lumii, că Vlad nu este vampir!
.............................................................................
Murmurând blesteme-n şoaptă, îi sărută babei mâna, scufundându-se în noapte, după el veni furtuna.
Şi trosneau copacii-n codru, apele s-au tulburat, după cel ce-a stins hoţia, după Domnitorul Vlad.

poezie de Vasile Tudorache din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când încercăm să îi schimbăm pe alţii şi să le spunem sfaturile noastre, poate că ar trebui să tăcem din gură şi să ne dăm seama dacă noi înşine suntem un exemplu şi facem ceea ce cerem altora să facă. Apoi, dacă chiar vrem să fim de folos, ar fi bine să tăcem, să ascultăm şi să înţelegem ce vrea celălalt. Dacă oamenii nu cer să fie ajutaţi, LASĂ-I ÎN PACE. Viziunea fiecăruia dintre noi despre lume este atât de limitată şi îngustă încât e o dovadă de aroganţă maximă să crezi că ştii ce e mai bine pentru altul când nici tu nu ai rezolvat multe dintre problemele de bază ale vieţii. Ne credem superiori altora, însă la o simplă privire ne dăm seama cu smerenie că nu avem nici un drept să intrăm cu bocancii în viaţa altora şi, mai mult, vom plăti un preţ uriaş pentru asta. Ştiu că poate nu este ce vrei să auzi acum, însă mesajul acesta va face diferenţa în lumea în care trăim. Să lucrăm cu noi prima oară şi să nu ne mai batem capul cu ce fac alţii până când noi nu suntem întruchiparea a ceea ce vrem să transmitem lumii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncul minunat

Vremea e în fapt de seară
Totul este liniştit,
Doar păstorii cu mioare
Stau şi totu-i neclintit.

Jos, în staul, lângă vite
Maria e frământată,
Iosif cu blânde cuvinte
Aşteaptă să nască odată.

Singuri sunt, vin de departe
Şi abia s-au aşezat.
Au cătat la multe case
Pentru noapte un loc de stat.

L-au găsit cu greutate
Fiindcă toţi i-au refuzat
Dar, afară nu se poate
Să rămână de-nnoptat.

Maria este trudită
A făcut un drum prea greu
Iar vremea e împlinită
Pentru Copilaşul său.

Liniştea şi pacea adâncă
E-ntreruptă... Vin din cer
Îngeri care slavă-I cântă
Pruncului plin de mister.

S-a născut Cel aşteptat
Fiul Tatălui Ceresc,
Pământul s-a luminat
Toate despre El vorbesc.

Îngerii, roată au făcut
Şi-n onoarea Lui cântau
Întreg Cerul a văzut
Osanale se auzeau.

Păstorii când au aflat
Grăbiţi au venit să-L vadă
Pe Pruncul cel minunat
Căci, nu le venea să creadă

Că atâta de aproape
S-a născut un Prinţ Ceresc
Într-un loc umil, în noapte.
Acum să-L vadă doresc.

Ei tare s-au minunat
De Pruncul cel luminos
Mieluşei în dar I-au dat
Celui Sfânt, Isus Hristos.

Pretutindeni au vestit
De minunea cea văzută
Despre Prunc toti au vorbit
Şi de îngerii ce-I cântă.

Magii de la răsărit
Conduşi de o stea veneau
Şi cu toţi când L-au văzut
În faşa Lui se-nchinau.

Daruri multe I-au adus
Pruncului din cer venit,
Lui Irod nu i-au mai spus
Despre Prunc, că L-au găsit.

Pe altă cale s-au întors
Pe Irod l-au păcălit,
Să nu-i spună de Hristos
Locul, unde L-au găsit.

Peste tot e bucurie
Scriptura s-a împlinit
Din a Lui Împărăţie
Pruncul cel Sfânt a venit.

Cântă Cerul şi Pământul
Pentru Pruncul minunat
Iar vestea zboară ca gândul
Şi de ea, toţi au aflat.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (13 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noua pensie aprobată de guvern

Cum vorbesc astăzi prin sat babele clevetitoare,
În sfârşit, s-a aprobat "pensia de fată mare"
De al nostru parlament ce se zbate an de an,
Să ne-aducă, evident, la nivel european;

Şi, cum sunt pensionaţi, bâlbâiţi, cu capul tare,
Chiar peltici, ori... deocheaţi, nu îmi este de mirare
Să aud, creştin sadea, făr' să am o altă vină,
Că şi-o babă poa' să ia pensie c-ar fi virgină!

Nu îi trebuie decât, de la popă o hârtie,
În care să scrie-atât, că pe barba lui o ştie,
Şi nu-ncape îndoiala că ar fi făcut păcat
În figuri, sau mântuială, de când e, cu vr'un bărbat...

Chiar... de ar avea copii, cin' să o mai ia la rost,
Când ştim de la liturghii de un caz ce a mai fost!
Plus, c-un "docoment" semnat, de "Prea Sfântul", fiecare
Ia-n mod cert şi garantat "pensie de fată mare"!

Dar... cu noi e mai nasol, nu ne dă popa hârtie,
Cum el, fără Interpol, de la cârciumă ne ştie,
Unde, parcă-am fi ursiţi, când ne apucăm şi bem...
Nu o mai lungesc, că ştiţi, ce lăudăroşi suntem!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ignoranţa, scepticismul, aroganţa şi inconştienţa fac parte din lumea noastră interioară, iar dacă acum viaţa nu este aşa cum ne dorim este tot din cauza a ceea ce se află în interiorul nostru. Cum am putea fi fericiţi şi să avem viaţa pe care o visăm când niciodată, ceea ce avem acum nu este suficient de bun? Recunoştinţa, iubirea, acceptarea şi curajul sunt armele noastre, care vin tot din interior şi ne pot face fericiţi. Când ai vreo pretenţie, vreo supărare de genul celor pe care le ai zilnic, adu-ţi aminte că eşti viu, respiri, exişti şi poate se nimereşte ca afară să fie şi o zi cu soare. Dacă nu ai avea aer şi te-ai sufoca, ai da toate posesiunile, toate privilegiile sociale, toate pretenţiile doar pentru acest dar minunat: cel al vieţii şi al aerului din plămânii tăi. Dacă ai avea puterea să fii recunoscător pentru tot ce ai acum în viaţa ta în plus, nu doar pentru aerul din plămâni, cât de bogat ai fi?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doza de realism. Orice comportament uman are în spate o motivaţie egoistă. Oamenii nu îţi sunt loiali ţie, ci te vor în viaţa lor pentru ceea ce le oferi, pentru cum se simt când sunt cu tine. De fapt, dorinţa lor ca tu să faci parte din viaţa lor este o reflecţie a intereselor lor egoiste. Când nu mai au nevoie de tine, când relaţia nu le mai este de folos, se vor îndepărta de tine. Acceptă asta pentru că şi tu faci la fel. Aşa suntem noi oamenii construiţi şi cumva este normal ca fiecare să îşi urmească interesul propriu. Nu are niciun sens să suferi când se încheie un capitol, ci bucură-te de tot ceea ce ai trăit şi învăţat de la oamenii care au fost în viaţa ta. Cu bune, cu lecţii, viaţa merge înainte!

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este o contradicţie în termeni să vorbeşti despre noi principii fundamentale. E ca şi cum cineva ar pretinde că a confecţionat antichităţi noi. Asta ar crea suspiciune, nu-i aşa? Nu, principiile fundamentale sunt vechi de când lumea. Au fost aceleaşi din timpurile biblice şi vor continua să rămână la fel până la sfârşitul lumii.

Jim Rohn în 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respectarea obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti este un ajutor, nu un obstacol. Sunt rădăcini care leagă copiii de strămoşii lor. Sunt ca dulceaţa fructelor coapte, ca pâinea şi sarea în bucate oferite oaspeţilor de la nord la est, de la sud la vest. A fost o vreme când omul de la sat lua din rodul Pământului ceea ce era necesar şi nimic mai mult, acolo fiecare avea locul şi scopul său. Obiceiurile şi lucrurile făcute de părinţii, bunicii şi străbunicii săi au fost transmise din generaţie în generaţie, iar onoarea şi demnitatea caracteristice cu care s-a născut omul satului românesc au fost păstrate până la sfârşitul vieţii sale, lăsându-le moştenire pentru generaţiile următoare. Pe lângă admiraţia personală a acestui univers, mi s-a părut important să ne amintim de frumuseţile cu care a fost înzestrat cel mai frumos sat din România; Al tău.
Pentru că cel mai frumos sat din România este în primul rând Satul tău.

Camelia Opriţa în Odă satului românesc (septembrie 2016)
Adăugat de Ioan Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu realizăm că atunci când spunem "eu gândesc" de fapt tot ceea ce spunem este "eu sunt separat de tine şi mai ales de Dumnezeu!" Dar când dai divorţ de gând, când te desparţi de el şi laşi mintea în plata Domnului, tu rămâi iubirea însăşi sau Dumnezeu! Prima şi cea mai înaltă iubire este cea de "A-Fi" sau "Eu-Sunt", după cum ultima care pleacă din această lume reîntorcându-se Acasă este tot ea. Dumnezeu este iubire, faptul nostru de "A-Fi" şi Dumnezeu sunt una. Dumnezeu, Iubirea sau faptul de A-Fi din mine e unul şi acelaşi cu cel din tine sau cu cel dintr-o floare! Mai întâi de toate Dumnezeu este Iubire, Fiinţare neasociată gândirii, exact cum e într-un prunc. Iată de ce Isus spune: "Până nu vă veţi reîntoarce şi vei fi aidoma pruncilor nu o să intraţi în împărăţia cerurilor."

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există scuză-n lume...

Frumuseţea n-are margini când în suflet soare este,
Când, expus absurdităţii, printre semeni, nu pici teste
Şi, în loc să adânceşti golu'-n tine şi în lume,
Tu, din viaţă, prin iubire, reuşeşti să-ţi faci un nume.

Ăsta-i drumul care duce spre lumina dezrobirii,
Singurul care te-ntoarce de pe calea rătăcirii:
Bunătatea, simplitatea, dragostea, credinţa, zelul
De-a te rupe din mulţime, nemuririi-ai urma ţelul.

Restul sunt doar aparenţe, amăgiri alambicate
Şi făcute să îi pună sufletului beţe-n roate.
Nu-i nici pe departe viaţa cum o vede omul care,
S-a lăsat pradă ispitei de-a trăi în hibernare.

Nimic nu-i ceea ce pare, din câte vânează gloata.
Răul e hrănit de om, nu este de vină soarta.
Nu există scuză-n lume pentru ce e rău sau bine.
De noi toţi depind acestea. Şi de mine, şi de tine.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!