Viaţa poate fi doar respirată

Mă-ntreb de viaţa e un laitmotiv
când mă trezesc zâmbind fără motiv
şi navighez în trecut fără respiraţie
lipsită fiind de inspiraţie.
Observ primele schimbări fără patimi,
doar uneori cu ochii brăzdaţi de lacrimi...
În faţa primelor transformări evidente,
ochii se predau privind noul portret
şi gândurile în labirituri se pierd.
Se scurg anii cu iuţeală,
aş vrea să-i opresc dar reflectez
şi până la urmă cedez.
Trec chiar şi zilele întunecate,
printre râuri limpezi şi zbuciumate
pecetea-nsângerată o lasă,
inima se reanimează, sufletul se clatină.
Câteodată viaţa-i ipocrită,
la masa verde joacă, nicicând adormită,
destinul pentru fiecare scrie,
ironică aşteaptă reacţiile nostre,
totul tarnsformă-n alegorie.
Viaţa nu-i rea ci îngăduitoare,
aşteaptă finalul urcuşului spre soare-răsare,
atentă observă şi nu judecă
urmele paşilor noştri adulmecă.
Ea nu poate fi atinsă ci doar respirată
căci viaţa este existenţa noastră abilitată.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa continuă

Pas după pas, zi după zi viaţa noastră construim...
Suntem veşnic flămânzi, hulpavi ne hrănim
cu momente de frenetică eternitate
când zilele în aşteptare se succed cu aprioritate,
precum mareea ce apa aduce tremurând
apoi o retrage râzând...
Sunt clipe ce nu cunosc deznădejde,
inegale şi lipsite de orice primejde.
Înainte de linia de sosire, în ultima zi,
adevărata victorie va înverzi
căci doar atunci se atinge miezul,
din greşeli şi învăţături desluşim crezul.
A ne întoarce în trecut nu are rost...
Nu e un simplu avanpost...
Viaţa continuă şi cu ea, existenţa noastră
ce deschide-n fiecare dimineaţă a luminii fereastră.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invizibil

viaţa invizibilă a mea, a ta,
nu ne-a făcut prea cunoscuţi.
în lumea aceasta invizibilă
suntem doar nişte păpuşi
ce joacă pe sârmă la concurs
fără să ne vedem sau auzi,
căci viaţa noastră este invizibilă,
faptele noastre bune sunt invizibile
faptele rele, dacă există cumva,
sunt foarte vizibile maleficilor
ce le arată cu degetul
şi strigă-n gura mare:
"uite, uite ce-au făcut!"
şi ei mereu văd gunoiul din ochiul altora
dar bârna din ochii lor nu o văd niciodată
ei o vor invizibilă, dar nu se poate,
este prea mare, prea dură, prea urâtă,
prea meschină, prea lacomă,
este o bârnă cu mulţi colţi,
mă mir că nu-i orbeşte
pe cei ce poartă doar ură şi laşitate
dar timpul nu-i trecut pentru ei
după faptă şi răsplată vor primi
faptele lor îi vor blestema
şi ei nu vor mai fi invizibili
faptele bune stau cuminţi şi aşteaptă
chiar de sunt invizibile
până în ziua în care primesc marea răsplată
în ziua de apoi, în ziua adormirii,
chiar de ei sunt invizibili azi,
aici pe pământul ce crede că-i educă.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trio (viaţa, omul, sufletul)

Vei fi cu mine,
chiar şi atunci când muzica
nu va intona melodia ta...
Vei fi cu mine,
şi atunci când întunericul unui cer fără stele
va face să tremure a ta respiraţie...
Vei fi cu mine,
chiar şi atunci când florile tale
capul vor înclina, secetei timpului...
Eu, sunt viaţa ta!

Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când pămantul pietrificat
nu-mi va permite a culege roadele...
Voi fi cu tine,
şi atunci când imensitatea mării
va înghiţi visele mele...
Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când copacul tău
nu-mi va dărui fructul...
Eu, sunt omul!

Voi fi cu tine,
char şi atunci când durerea
va atinge inima ta...
Voi fi cu tine,
şi atunci când, cu tine nu aş vrea să fiu...
Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când voi avea aripi
pentru a pleca în zborul fără de-ntoarcere...
Eu sunt sufletul!

"Iubeste-ţi aproapele ca pe tine însuţi..."
De nu ai iubire pentru tine,
cum vei avea pentru aproapele tău?

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este viaţa

Viaţa este o suflare,
sau poate ceva mai mult.
Este scurtă-îmbrăţişare
a timpului petrecut.

Viaţa e o alergare,
maraton fără sfârşit,
După fericirea care
ne-a vrăjit, ne-a amăgit.

Viaţa e o căutare
într-un timp nedefinit,
A miracolului care
doar în vis ne-a ispitit.

Viaţa este o fereastră
deschisă spre viitor,
Către care viaţa noastră
nu are aripi de zbor.

În zadar omul se zbate.
Idealul nu-l atinge.
Viaţa de trup se desparte,
Omul repede se stinge.

Vreme vine, vreme trece,
Fericirea-i doar un vis,
Rămânem statuie rece,
Cu ochii spre Paradis.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără

Fără noapte, stelele n-apar,
Fără vise, viaţa-i un calvar,
Fără vers, poetul e absent,
Fără mâine, tu rămâi prezent!

Fără Iad, nici Raiul n-are rost,
Făr' a fi, nu poţi zice c-ai fost,
Fără întuneric, nicio rază nu-i,
Fără moarte, viaţa ta-i hai-hui!

Fără păsări, noimă cuibul n-are,
Fără lacrimi, plânsul piere-n zare,
Fără de ispită, sânii nu-ţi tresar,
Fără dulce-n suflet, nu există-amar!

Fără absolut, nici relativ nu este,
Fără vis şi forţă, viaţa-ţi joacă feste,
Fără definibil, nu-i indefinibil,
Fără măreţie, nu e nici penibil!

Fără infinit, n-ai parte de finit,
Fără start, nu-i, Doamne, nici sfârşit,
Fără Diavol, nu-i nici Dumnezeu,
Fără Tine, Mamă, nu-s nici eu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

efemeride
viaţa în alb şi negru -
doar pentru o zi
urmele paşilor tăi
spirale pe zăpadă

tanka de Doina Maria Tudor
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

E doar un vis...

Uneori viaţa îţi joacă feste,
Că ai vrea să alergi afară,
Dar în suflet ai numai visări de poveste
Şi timpul e anevoios că încă nu e vară.
În minte îţi vin gânduri când scrii,
Mai mult în tăcerea nopţii,
Dar te visez şi când ai vrea să vii,
Ştii e un vis, totul e la mana sorţii.
Când mă trezesc din vis,
Mai am uneori un gând fugar,
Să las din nou sufletul deschis,
Cu îngerul de noapte hoinar.
Zilele nu seamănă între ele,
Iar eu sunt naivă acum ca o fată,
Şi-mi vine dor de gândurile mele
Că e nepăsare în lumea asta toată.

poezie de Eugenia Calancea (1 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu la pătrat

viaţa este zero, la puterea doi
şi rămâne zero, nuli suntem şi noi

viaţa-i primul număr, împărţit la doi
rămâne jumate, restul la gunoi

viaţa-i radicalul din divinitate
şi rămân doar sfinţii fără de păcate

viaţa este sfera, cercul şi pătratul
scotocind prin toate, aflăm rezultatul

viaţa e triunghiul, dreptele catete
şi rămâne unghiul fără epitete

viaţa e obtuză, până-n infinit
şi rămâne punctul, singur şi uimit

viaţa-i printre puncte, o mulţime vidă
şi rămâne moartea... singură, rigidă

viaţa este zero, zero absolut
la puterea doi, un necunoscut

viaţa e un calcul – simplu – cum sunt Eu
însă Eu² = Dumnezeu

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2007)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea

De la unde-ai fost odată
Pân' la unde vrei s-ajungi,
Dai din coate, ochii roată,
Depărtarea s-o alungi.

Te agiţi ca într-o mare
Ce te-ntâmpină c-un val,
Uneori, mai fără sare,
Alteori, catastrofal.

Şi nu vezi că-i doar o mare,
Nu vezi nici că-i doar un val,
Te forţezi să-ţi faci cărare
Către un... ceva final.

Când ajungi, priveşti în urmă,
Dar ţi-e foarte greu să vezi
Căci, în spate, anii, turmă,
Te aşteaptă să te-aşezi

Şi se ţin de tine... aţă,
Nu ai loc spre unde-ai fost,
Şi-ţi dai seama că o viaţă
Ai trăit-o... fără rost.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec, iubito

Ţi-am dăruit toată iubirea
Şi am sperat că tu,
Îmi vei aduce fericirea,
Dar mi-ai distrus sufletul.

Plec, iubito, mă aşteaptă
Un drum lung şi pustiit,
Soarta nu e deloc dreaptă,
M-a ţinut doar chinuit.

Te-am iubit, dar în zadar,
Dragostea m-a umilit,
Am dăruit, iar eu în dar
Numai lacrimi am primit.

Ce rost are să mai sper
C-am să fiu iubit vreodată?
Sunt sătul mereu să cer
Dragoste adevărată.

Plec, iubito, n-am ce face
Totul e împotriva mea,
Nu am linişte, nici pace
Nicicând nu le voi avea.

Plec, iubito, tu mă uită
Şi fă-ţi viaţa cum vei vrea,
Mi-este soarta năruită
Şi viaţa asemenea.

Viaţa din mine dispare
Fără să-ţi mai pot grăi,
Dragostea, odată mare,
Fără ea nu pot trăi.

A fost de vânt risipită,
S-a pierdut iubirea noastră,
Nu mai am nici-o ispită,
Nici-un dor sub zarea albastră.

Nu mai pot vorbi de-acum,
Căci mi-e gura încleştată,
Mă evapor ca şi-un fum,
Eu şi dragostea mea toată.

poezie de Razvan Isac (11 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori am impresia că timpul e doar în închipuirea noastră, numărăm săptămânile şi anii crezând că astfel suntem stăpâni pe viaţa noastră. Dar dacă totul e doar o simplă iluzie, dacă zilele de ieri nu s-au încheiat de fapt, iar zilele noastre de mâine sunt deja de mult zilele de ieri ale altuia?

citat din Asko Sahlberg
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul din mine

Când viaţa mi se scurge-încet, încet
Eu mă îndrept spre sfântul Nazaret
Nu sunt de felul meu un păcătos
Am trupul plin de răni, fără folos...

La vârsta mea se-adună anii stând
Ca să-i alung eu nu mi-am pus în gând
Las scris posterităţii pe-un bilet
Că viaţa mea se scurge-încet, încet...

Nu pot ca s-o opresc în loc nicicum
Ar fi-n zadar, ştim totul este fum
Motive am pentru a fi discret
Eu mă îndrept spre sfântul Nazaret...

O glumă bună mi se pare-a fi
Ca să trăiesc ferice zi de zi
Am sufletul ca de un vierme ros
Nu sun de felul meu un păcătos...

Şi chiar de-ar fi, să mă exprim aşa
Cui foloseşte astăzi a visa
Sunt prea bătrân a fi invidios
Am trupul plin de răni, fără folos...

Am trupul plin de răni, fără folos
Nu sunt de felul meu un păcătos
Eu mă îndrept spre sfântul Nazaret
Când viaţa mea se scurge-încet, încet!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereche

Să observaţi un lucru: un ţăran
nu merge cu nevasta niciodată
alături, ea foşneşte ca un lan
în faţa lui ştiindu-se chemată.

Chiar dacă dânsa se zăreşte-n urmă
şi el 'nainte merge gânditor,
inima ei se-ntinde, ori se curmă
ca flacăra în ochii lui de dor.

În văzul lui femeia e pământul
de semănat şi sărutat mereu,
din care ies feciorii şi cuvântul
cel potrivit la bine şi la greu.

Ea-şi leagănă lumina ca o luntre
'naintea paşilor acestui om
purtându-i sufletul de piatră printre
râuri de păsări negre şi nesomn.

Mereu trec unul după altul, parcă
dânsul ar fi copilul ei curat -
poate ţăranca e străvechea arcă
trecând peste potop întregul sat.

Că şi-a purtat doar înăuntru viaţa
prin valuri de războaie şi schimbări;
bărbatul când îşi urcă dimineaţa
femeia-i vine strălucind din zări.

Şi ca să-şi vadă însăşi rădăcina
se dă în urma ei pios c-un pas:
de moare ea, se năruie lumina;
de cade el, lumina i-a rămas.

poezie de Dumitru Ţiganiuc din Nord (Antologia poeţilor botoşăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Respiră România, un iz de sărbatoare,
Ce-nvăluie-n speranţă, poporul ce-i tăcut.
Bat clopote-n vestire, pentru fiecare
Să nu uitam, nicicând, despre al ei trecut.

Ochii lumii fost-au şi lacomi, şi tirani,
S-au hrănit cu visul, de-a lua aur român.
Au vrut să ia cu ei, cu forţa, fără bani
Şi holdele bogate, dar, şi avut străbun.

Vânturi însângerate s-au abătut spre noi,
Scântei ucigătoare lăsau trup în noroi,
Istoria păstrează în carţi nenumarate
Nume de răsunet, ce nu vor fi uitate.

N-au cutezat o clipă-n distrugătorul joc,
Viaţa au riscat-o, sperând, doar, în noroc.
Azi, mărturie stau morminte de eroi,
Au apărat pământul cu viaţa, pentru noi.

Acum, să îi cinstim aşa, cum, se cuvine,
Că iarba ne e verde pe văi şi pe coline.
În caldele omagii, în zi de sărbătoare,
Preaslăvind iubirea, de tară, ce nu moare.

Să ştie lumea-ntreagă, c-avem o Românie,
Pe chipul, ei, mereu, va scrie cu mândrie:
Nu este de vânzare, cadou nu o vom face,
Mulţi ani! să ne trăiască, cu români în pace!

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi şi zile violente

nopţile mele sunt cu femei de ploaie
cu femei de vânt şi chiar cu fulgere
fără nimic normal
zilele la fel

nu mai recunosc timpul răzbunător
setos de distrugeri
s-a instalat în viaţa noastră pe nepregătite
şi nu pleacă cu una cu două
rupe cu violenţă
ucide fără să vrea oameni

lumea se teme
nici nu ştie ce să facă
aşteaptă şi chiar plânge
se crede nevinovată

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire, ce-aş fi fără tine?

Tăceti cuvinte,
e nevoie de linişte să-mi exprim
sentimentul cel mai puternic din viitor şi dinainte;
Iubirea din cer, din frunza de pin şi din ţintirim.
Când ochii mei îi întâlnesc pe-ai tăi,
toate gândurile se unesc într-unul singur;
"Te iubesc", răspândit în mări şi văi.
Atunci, temeri şi incertitudini devin uşoare
ca fulgii de zăpadă în dansul ca o boare.
Să te pierzi în acea celestă privire
e ca şi cum ai trăi un vis fără fine.
Iubire, ce-aş fi fără tine?
O frunză veştejită, lipsită de viaţă,
o picătură de ploaie printre alte miloane
aşteptând ca soarele să mă usuce,
sau... aş fi doar o femeie răstignită la Patru-Cantoane,
lipsită de cel mai de preţ sentiment îngheţat pe cruce...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar nebunii mai aleargă

Viaţa doamnă nu-i aşa cum vrei
Să mergi cu sacul la umplut
Un obuz ca un abuz
Va cădea mâine la trei
Şi-ai să vezi că din tot vraful
Se alege numai praful
Şi pe nimeni n-a durut
Şi-o s-o luăm de la început;
Viaţa doamnă e o luptă
Fără milă, fără legi
Şi nu ştii cu ce te alegi
Că e zilnic mai abruptă:
Fiecare pentru sine
Lasă în urma lui cadavre
Şi frumoasele palavre
Numai cât să-i fie bine;
Poţi să suferi, poţi să speri
Jinduind la primăveri

Doar nebunii fără scuturi
Mai aleargă după fluturi
Cât mai poate fiecare
Şi se îmbată de culoare!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte în jurul tău. Viaţa oamenilor e total otrăvită, otrăvită de cap. Ei nu mai simt, nu mai sunt sensibili, nimic nu-i mai emoţionează. Soarele răsare, dar în ei nu tresălta nimic; se uită la soare cu ochii pustii. Cerul se umple de stele, dar inima lor rămâne insensibilă la frumuseţea nemărginită presărată de stele, niciun cântec nu se înalţă din inima lor. Omul a uitat să cânte. Norii vin pe cer şi păunii dansează, dar omul nu ştie să danseze. A ajuns un infirm. Pomii dau în floare – dar omul gândeşte, niciodată nu simte, şi fără simţire înflorirea e cu neputinţă. Ieşi din starea asta! Lasă viaţa să aibă romantism, puţină aventură. Explorează! Milioane de frumuseţi şi de splendori te aşteaptă. Continui să te mişti în cerc, fără să intri în templul vieţii. Uşa templului este inima...

citat celebru din Osho
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa este-un parcurs în paralel;
De îmbătrânire fizică, fără planificare,
Sau câteodată un parcurs spre ţel...
Şi gând nemuritor într-o perpetuă exersare!

Viaţa-i o mască adesea obligat s-o porţi
Ca să dea bine, sau e-un fel de-a fi
Ce ţi-l impui tu singur; un căutat de porţi
La care baţi c-un nume fără importanţă... Ştii!...

... Că e şi nudul, viaţa şi pe-afară şi-n înăuntru,
Ce nici n-arăţi cu adevărat decât oglinzii
Şi ascunzi perindele ce fug; le ştie gându'
Ce-l nu vei spune-n veci nici funiei, nici grinzii!

Viaţa-i un trepăduş, ce-l ştii, crezi că-i al tău
Şi nu-i; tu-i eşti al ei, la libera discreţie,
Chiar de te-ncumeţi să faci numai bine, nu şi rău...
Rămâne ea, cuiva! Tu!... O zi, cadavrul de pe masa de disecţie!

Viaţa-i frumoasă cum buchetul ce-i în vază,
Ce te încântă în culori şi dulci parfumuri;
Dar tija s-a tăiat cu ţipătul de-o primă zi, la prima rază
Şi tot mai veştedă-i, de-un car de-atât de multe drumuri!...

Viaţa-i doar gust endorfic de plăcere
Găsită apoi în reflecţii din trecute
Atât de rele, când au fost... sau bune efemere!...
Doar gând şi mintea le pictând, pe dispărute...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita - în straie albastre

Iubito, chiar de tu nu eşti cu mine,
Eu sunt şi-n vis şi-n lumea ta - cu tine.
Acolo unde, tu, îţi îndrepţi pasul,
Eu te urmez cu inima, cu glasul.

De eşti acasă, sunt cu tine acasă
Şi aş vrea să plec, dar ochii-ţi nu mă lasă –
Căci ochii tăi îmi ţintuiesc privirea,
Atât de-aprins, încât, mă pierd cu firea.

Când eşti plecată, dusă, prea departe,
Mi-e inima-ngheţată, ca de moarte.
În noapte, te visez în straie-albastre
Cum zbori, cu mine-alături, printre astre.

Cătând, de zor, în galaxia vastă,
Să-aflăm pe unde-aşteaptă steaua noastră
Să adăstăm pe ea în veşnicie –
Doar noi s-o locuim, stând în pustie

Pe-un câmp albastru – precum îţi e straiul
Căci, pentru noi, acolo ar fi raiul.
Deasupra, alte stele, să păzească,
Iubirea noastră – să nu lâncezească.

... Când mă trezesc, căzând, parcă-n abisuri
Şi ştiu că eşti şi-n lumea mea şi-n visuri
Mă sfâşie, aşa, un dulce bine
De parcă-ai fi în mine – eu în tine.

Şi, beat de tine, ţintuiesc tavanul
Şi nu-mi mai pasă cum va trece anul
Căci tu îmi umpli zilele şi ceasul –
Şi plin de bucurie-mi cântă glasul

Un cântec, ce n-a fost compus, vreodată,
De nimeni – doar de inima-nfocată,
Ce bate, vajnic, pieptul să mi-l spargă -
Să fugă-n pieptul tău, în lumea largă

Acolo unde, tu, stând la fereastră,
Visezi, înveşmântată-n haină-albastră.
Privind copacii, încărcaţi de floare,
Cum râd la tine – şi cum râd la soare.

Când un suspin, uşor, din piept îţi scapă –
Din ochii tăi – ochii-mi se adapă.
Dar setea lor de tine-n loc să treacă,
Mai aprig îi aprinde şi îi seacă.

Iar gurii mele de nu-i stingi pojarul
O seacă repede şi-adânc amarul.
Iubita mea-mbrăcată-n strai albastru –
Tu eşti pe cerul vieţii mele – astru.

Hai, lasă-ţi gândurile ca să zboare
Spre mine – şi-amândoi, privind la soare
Să fim o pură, limpede privire,
Fără apus şi fără amintire.

Şi-n vis, să fim nişte păsări măiastre
Zburând prin galaxie, printre astre...
Că-n lumea asta nu ne aflăm rostul –
Aşa că, hai, cu mine-n raiul nostru...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!