Viaţa continuă

Pas după pas, zi după zi viaţa noastră construim...
Suntem veşnic flămânzi, hulpavi ne hrănim
cu momente de frenetică eternitate
când zilele în aşteptare se succed cu aprioritate,
precum mareea ce apa aduce tremurând
apoi o retrage râzând...
Sunt clipe ce nu cunosc deznădejde,
inegale şi lipsite de orice primejde.
Înainte de linia de sosire, în ultima zi,
adevărata victorie va înverzi
căci doar atunci se atinge miezul,
din greşeli şi învăţături desluşim crezul.
A ne întoarce în trecut nu are rost...
Nu e un simplu avanpost...
Viaţa continuă şi cu ea, existenţa noastră
ce deschide-n fiecare dimineaţă a luminii fereastră.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa merge

înapoi înainte de-a se întoarce
trage un rânjet spre crenelul cetăţii
ce
tăţenii din mica vienă, nişte monştri,
mă fac să alerg într-o zare
pe
care nu o cunosc (?!) de
cât după hăhăiala feroce feroce
ca
re se aude că de
mâine va fi viaţa noastră

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa poate fi doar respirată

Mă-ntreb de viaţa e un laitmotiv
când mă trezesc zâmbind fără motiv
şi navighez în trecut fără respiraţie
lipsită fiind de inspiraţie.
Observ primele schimbări fără patimi,
doar uneori cu ochii brăzdaţi de lacrimi...
În faţa primelor transformări evidente,
ochii se predau privind noul portret
şi gândurile în labirituri se pierd.
Se scurg anii cu iuţeală,
aş vrea să-i opresc dar reflectez
şi până la urmă cedez.
Trec chiar şi zilele întunecate,
printre râuri limpezi şi zbuciumate
pecetea-nsângerată o lasă,
inima se reanimează, sufletul se clatină.
Câteodată viaţa-i ipocrită,
la masa verde joacă, nicicând adormită,
destinul pentru fiecare scrie,
ironică aşteaptă reacţiile nostre,
totul tarnsformă-n alegorie.
Viaţa nu-i rea ci îngăduitoare,
aşteaptă finalul urcuşului spre soare-răsare,
atentă observă şi nu judecă
urmele paşilor noştri adulmecă.
Ea nu poate fi atinsă ci doar respirată
căci viaţa este existenţa noastră abilitată.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Adrian Păunescu

Sunt zece ani, ca zece clipe
Ce-s duse în eternitate,
De când un înger cu aripe
Te-a smuls din lumea noastră, frate!

Şi spre o viaţă în lumină
Te-ai dus cu el uitând de noi,
De-atunci, tot aşteptăm să vină
O veste din lumea de-apoi,

Prin care să ne spui cum este
Pe-acolo să nu ne-ngrozim;
Să ştim că nu-i doar o poveste,
Ce foarte des o auzim...

Că prin celestele meleaguri
Nu-i nici suspin, nici întristare,
Că nu sunt de trecut nici praguri
Şi viaţa e o sărbătoare.

De-aici, din Cârna, vreau să ştii,
Că stăm mai mult ascunşi în casă
De teama unei pandemii...
Că viaţa nu mai e frumoasă!

Sunt zece ani, cât zece clipe
Trăite în eternitate,
De când un înger cu aripe
Te-a smuls din lumea noastră, frate!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este ca o bârnă, trebuie străbătută pas cu pas, căci de fiecare dată când te grăbeşti, cu siguranţă ai să cazi.

Lusiana Drăguşin (1 septembrie 2009)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare dintre noi va fi judecat cândva după standardele sale de viată, şi nu după cum a trăit; după ceea ce oferim şi nu după avuţia noastră; după simpla noastră bunătate şi nu după măreţia noastră aparentă.

citat din William Arthur Ward
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori am impresia că timpul e doar în închipuirea noastră, numărăm săptămânile şi anii crezând că astfel suntem stăpâni pe viaţa noastră. Dar dacă totul e doar o simplă iluzie, dacă zilele de ieri nu s-au încheiat de fapt, iar zilele noastre de mâine sunt deja de mult zilele de ieri ale altuia?

citat din Asko Sahlberg
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt aici!

Sunt aicea cu voi, dar cu-n pas înainte
Şi cu-n pas înapoi, să vă am lângă mine,
Să mai scriu un poem spre aducere-aminte,
Că mi-e timpul trecut şi cu clipe puţine.

Tot ce-am fost, tot ce-aţi fost, viaţa noastră modestă,
Ca o carte deschisă, la capitol final,
Cu iubirea la zi şi făţiş manifestă,
Ca o hartă străveche fără punct cardinal.

Sunt candori ce-au trecut munţii mei de uitare,
Cu popas la troiţe de speranţe ce-au fost,
Praful lumii îl car pe-ale mele picioare,
Ca pe-o treanţă prea veche, ca pe-un nimb fără rost.

Ochii mei obosiţi la opaiţul vremii
Şi-n eclipse cereşti şi în fulger de ploaie,
Sunt săraci ce imploră cristaline ca premii,
Bieţi bătâni invalizi prea sătui de războaie.

Sunt aicea cu voi, rană arsă de sare,
Să mă vindec de dor, să mă vindec de toate,
Să mă simt important, nu un ins oarecare,
Între cert şi incert doar iubirea răzbate.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpurile de azi

Vremelnice timpuri şi ani îndepărtaţi
Acum ne sunt furaţi şi puşi pe aţă
Strigăm că suntem puternici şi vom reuşi
Dar ne minţim cu fiecare şoaptă, căci viaţa ni-i furată
Minţim şi ne-amăgim adesea
Fără să vrem suntem haini
Şi apoi strigăm la cel din faţa noastră
El este vinovat de ce ni se întâmplă?
Dar nu facem decât să aprofundăm acele traumatice amintiri Din copilărie sau adolescenţa noastră
Acum doar un strop de iubire ne-mbie
Şi ne aduce calm în casă.
Visăm şi credem în iubire, dar stresul lasă loc nebuniei Manifestării acide a inimii noastre.
Ţi-am oferit totul şi tu n-ai apreciat
Mă voi închide ca o floare şi voi zâmbi din fereastră,
Sunt tot mai singură în casă
Sunt tot mai singură în doi.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de lumină

Din ochi de copil,
în palmele-mi mici
picături de lumina am adunat,
ca Universul să nu-mi mai pară ciobit
cu ochii-mi obosiţi le-am sorbit,
şi-n cele patru zări, atent şi agil,
cu imensă iubire le-am răspândit.
Sub ploaia picăturilor de lumină să stai,
primeşte-o ca binecuvântare
aici, pe Pământ dacă vrei fă un Rai
gândul bun îţi ofer şi-ţi iau orice frământare.
Sunt eu, un simplu om obosit ce iubeşte
şi-n spirala luminii dansez
căci viaţa pe toţi ne ostoieste
deşi ţesută e în ecosez.
Lasă în urmă dezamăgiri şi dureri
în spirala luminii intră şi tu
încearcă să nu mai faci aceleaşi greşeli
în mânecă ai mereu un atu!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După 2 ani de zile la Preşedinţia României, Klaus Iohannis continuă tot "pas cu pas" (pamflet)

România-i în impas,
Iar el merge tot la pas.
Strigă Domnul din înalturi:
Ia mai fă şi nişte salturi!

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (12 decembrie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când primul pas...

O noapte ce plângea pe-un ţărm de mare,
O mamă mai copil decât copiii,
Un univers sub semne de-ntrebare,
Abandonându-şi printre stele fiii.

Şi eu, abia gustând durerea lumii,
Când primul pas se-mpiedică de moarte,
Scormonitoare în esenţa humii
Cu-n scâncet curios de ''mai departe''.

Ploua albastru-n rogvaivul verii,
În ochii mei tot cerul răsărise,
Pe-obrajii mei se ruşinau toţi merii
Şi ai fi zis că tot norocul mi se

Adună-n braţele de ursitoare,
Ce-mi mângâiau secunda primei clipe.
Şi nu ştiam atunci că viaţa doare
Şi că iubirea ştie să şi ţipe.

Aveam doar mamă şi o mare-albastră
Când m-a orbit lumina-n toiul nopţii;
O stea plângea încet deasupra noastră
Şi eu priveam, râzând, lacrima sorţii.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ca un puf de păpădie...

Ne naştem dintr-o rană şi-un oftat,
Lumina ne orbeşte la născare,
Purtăm pe frunte ancestral păcat
Şi viaţa ne încântă şi ne doare...

Păstrăm în suflet vina de a fi
Plămadă de-ntrebări nebănuite,
Cu visul de-a rămâne doar copii
În clipe fără griji închipuite...

Pornim viteji spre destinaţii, când
Ne cresc aripi pe umerii flămânzi
De zborul păsărilor înspre cer, urcând
Fără să ştim că vom plăti dobânzi...

Vom întâlni răscruci la orice pas,
Vom aştepta indicii iluzorii
Şi în destine vom face popas,
Privind cum trec pe lângă noi cocorii...

N-avem înţelepciunea de-a gusta
Secundele pe rând, sfidând prezentul
Naivitate-n strai de catifea,
Crezând că suntem veşnici... dar, momentul

Se pierde-n ceaţa vremii, ca un fum
Şi nu se mai întoarce niciodată,
Căci fiecare-avem acelaşi drum
Şi viaţa, de un fir, e suspendată...

E trecerea prin timp o poezie,
Sau, doar un puf risipitor de păpădie?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpurile de azi

Vremelnice timpuri şi ani îndepărtaţi
Acum ne sunt furaţi şi puşi pe aţă,
Strigăm că suntem puternici şi vom reuşi,
Dar ne minţim cu fiecare şoaptă când viaţa ni-i furată,
Minţim şi ne-amăgim adesea,
Fără să vrem suntem haini
Şi apoi strigăm la cel din faţa noastră,
El este vinovat de ce ni se întâmplă?
Dar nu facem decât să aprofundăm acele traumatice amintiri
Din copilărie sau adolescenţa noastră
Acum doar un strop de iubire ne-mbie
Şi ne aduce calm în casă.
Visăm şi credem în iubire, dar stresul lasă loc nebuniei
Manifestării acide a inimii noastre.
Ţi-am oferit totul şi tu n-ai apreciat
Mă voi închide ca o floare şi voi zâmbi din fereastră,
Sunt tot mai singură în casă,
Sunt tot mai singură în doi.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai învăţat de mic să te LAŞI manipulat(ă). Părinţii te-au manipulat şi ţi-au impus ce să faci şi cum să gândeşti. Ei ştiau cum e mai bine să îţi trăieşti viaţa şi ce decizii să iei. Aşa că, pas cu pas, zi după zi, ai învăţat că aşa e viaţa – o continuă manipulare. Dar controlul acesta ţi-a distrus puterea şi personalitatea. Dacă personalitatea ta nu ar permite să fie dominat(ă), atunci nimeni nu ar putea să te manipuleze. Aşa că modificările trebuie să fie făcute în interiorul tău.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ompfalos

scris când viaţa la Delphi era
doar un abur celest

noaptea rupe malul luminii dar lumina
e cea care se revarsă
ca o binefăcătoare abluţiune

1

omphalos
semn al aprapelui
semn al biruinţei
(cine pe cine biruie iată-ne pândindu-ne
la marginea cărnii)

piatra arzând mocnit (pieliţa ei de tărie
n-o poate apăra de flacără
dar o altă flacără decât cea
din pieptul tău domolit de uitare
o flacără din care izbucnesc isvoare
dar altfel de isvoare pe care ochiul
nu le poate seca buzele
nu le pot atinge o
singură dată numai
te laşi cuprins de cuprinderea limpede
şi adevărul se mută în tine)
suntem fraţi şi semn al frăţiei e
carnea noastră cea de toate zilele
de toate nopţile piatră
din piatra unui adevăr
eu mor de boala ta de cer
tu mori de boala mea de pământ

2

- spun vechile cărţi
că noaptea e sângele pietrei
un sânge în care ne îmbăiem trupurile şi
din care trupurile noastre ies curate
încât rămânem de fiecare dată
buimăciţi de atâta strălucire

- spun vechile cărţi că
noapte de noapte piatra moare
pentru suprema nostră strălucire
că strălucirea noastră e vinovăţia ei
mărturisită

- zic
sora noastră piatra
şi fratele nostru soarele
dragostea noastră marea
şi carnea noastră pământul
durerea noastră pasărea
şi sângele nostru cuvântul
judecăm o noapte şi
judecăm o ploaie şi suntem
la rândul nostru judecaţi
pentru cuvinte şi pentru foc
şi pentru dragoste şi pentru
sărăcie oh
suntem atât de vinovaţi încât
aceasta e adevărata noastră
biruinţă

dăm mărturie pentru vinovăţia
unei clipe sau a unei flori
dă piatra mărturie pentru
vinovăţia noastră cea de toate zilele
dar pentru piatră cine dă mărturie
la vinovăţia pietrei cine e martor

poezie de Dumitru Necşanu din Omphalos (2007)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutăm fericirea peste tot, dar suntem precum cerşetorul din povestea lui Tolstoi, care şi-a petrecut viaţa cerând trecătorilor câţiva bănuţi, fără să ştie că stătuse tot timpul deasupra unei comori. Comoara noastră – perfecţiunea noastră – există deja în noi. Dar pentru a o atinge, trebuie să lăsăm deoparte agitaţia continuă a minţii, să renunţăm la dorinţele egoului. Şi să intrăm în tăcerea inimilor noastre.

Elizabeth Gilbert în Mănâncă, roagă-te, iubeşte (2006)
Adăugat de Cezara
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fericire

Sunt clipe când toate le am...
Tăcute, duioase psihoze -
Frumoase poveşti ca visuri de roze...
Momente când toate le am.

Iată, sunt clipe când toate le am...
Viaţa se duce-n şir de cuvinte -
Un cântec de mult... înainte...
Momente când toate le am...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valoare şi evidenţă

Cu puţină măiestrie
Omul pune-n evidenţă,
Încă din copilărie
Valoare şi existenţă.
Iară, în adolescenţă,
Când viaţa are fregvenţă,
Urcă anii tinereţii
Şi atinge vârful vieţii.
Apoi e convins că poate
Trăi şi-n maturitate.
O maturitate lungă,
Ce-l pregăteşte s-ajungă
Şi în pragul bătrâneţii,
Perioada grea a vieţii.
Când a trecut viaţa toată
Existenţa e stopată.
Odată cu existenţa
Valoarea-şi pierde evidenţa.
Nu mai e copilărie,
Nu mai e adolescenţă,
Tinereţea nu te-îmbie,
Nimic nu are fregvenţă.
Iar după maturitate
Bătrâneţea îţi dă moarte.
Toate rămân în trecut,
Valoarea ţi-a dispărut.

poezie de Dumitru Delcă (10 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este viaţa

Viaţa este o suflare,
sau poate ceva mai mult.
Este scurtă-îmbrăţişare
a timpului petrecut.

Viaţa e o alergare,
maraton fără sfârşit,
După fericirea care
ne-a vrăjit, ne-a amăgit.

Viaţa e o căutare
într-un timp nedefinit,
A miracolului care
doar în vis ne-a ispitit.

Viaţa este o fereastră
deschisă spre viitor,
Către care viaţa noastră
nu are aripi de zbor.

În zadar omul se zbate.
Idealul nu-l atinge.
Viaţa de trup se desparte,
Omul repede se stinge.

Vreme vine, vreme trece,
Fericirea-i doar un vis,
Rămânem statuie rece,
Cu ochii spre Paradis.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este minunată, ne dăm seama însă de asta doar cand ea se retrage în vârful picioarelor, dar viaţa se gustă după pofta din fiecare zi.

Marc Levy în Şi dacă e adevărat...
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!