Braţul de Lumină

Vor mai răzbi izvoare prin cojile de lut,
Copita căprioarei fura-va negrul scut
ţărânei, să-şi mângâie Lumina, încremenită
în ochiul plin de spaimă, fiindu-i ei menită...

Şi se va coace grâul de mână cu mohorul,
Iar spicul, plin de aur, va săruta ogorul,
Chiar de rânji-va coasa prin buza ascuţită,
Va-ngenunchea Luminii cu faţa mulţumită.

Şi frunza o va duce pe drumul ei de fum,
Cu aripi de cocor va bate acelaşi drum,
Căindu-şi neputerea, va naşte clipe scurte
Şi iernile bătrâne va trece-n flori, tăcute...

Mă va chema Acasă, de unde-am fost pornită,
Jelind doar clipa scurtă, ce mi-am dus irosită,
Voi dărui suflarea-mi, sporindu-i picătură
În tot ce-am semănat cu-a poeziei urmă...

Şi de-mi va fi norocul s-adorm la rădăcină
De cimbrişor sau mentă, a le-ocroti hodină,
Visa-voi, mântuită, să redevin, română, suflare de ţărână,
Cu Braţul de Lumină să mă atingă iarăşi Cerul pe retină...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfumul amintirilor

Nu ştiu cum faci,
că-mi alipeşti sufletul doar de oameni minunaţi,
iar din parfumul amintirilor
împleteşti un curcubeu,
să nu calc singură prin Lumina Poeziei.
Smerind uitarea,
mi-l colinzi harnic prin sânge,
alăptându-i pulsul cu plămăzile neuitării,
ca să-şi triumfe prin lacrima de bucurie,
zvârcolindu-se pe foi, potopite de vers,
lumina suptă din ochi radianţi,
fericindu-mi urcuşul spre rodnicie...

Tu, Doamne, ne dai cunoaşterea
şi recunoaşterea ne-o cântăreşti
cu a Luminii balanţă...
Pentru clipa desăvârşită, trecută prin sufletul,
îngenuncheat la Iubirea Ta, Supremă,
cuvântul meu ştie doar să-Ţi sărute şoaptele:
"... precum în Cer, aşa şi pre Pământ!",
ca să-şi ducă talpa fericită pe cărarea
ce nu uiţi a o împrospăta
cu explozia unui nou parfum de amintiri,
adunat din inimi împlinite cu Lumina iubirii Tale.

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea albă de Crăciun

... În seara sfântă de Ajun,
Ne aşezam, tăcuţi, la masă...
Era plăcut şi cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Şi mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coşul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam şi eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viaţă Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năştea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieşi din pribegie
Şi ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, aşezată
În case vechi, cu porţi de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Şi tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-aşez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coşul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus şi numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc să plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Şi când cocoşul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc şi flori de gheaţă,
Şi-am s-o aştept, ca-n dimineaţă,
Să-apară iar în viaţa mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Şi-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelaşi cer

şi voi scrie vers cu vers
culegând din univers
o paletă de culori
cu parfum de vis şi flori

voi răzbi şi voi lupta
nimeni clipa nu-mi va lua
sufletul mi-e plin cu soare
ochii au azur de mare

tu eşti tu şi eu sunt eu
sub acelaşi cer mereu
mâna dreaptă îţi întind
şi-mi răspunzi la fel zâmbind

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine spre abis

Mergeam cu tine spre abis,
Şi te ţineam de mână
Iar cerul era mult prea închis,
Şi nici urmă de lună.

Un câmp întins ne cuprindea,
Plin doar cu flori alese
Şi vântul din urmă venea,
Prin flori fără să-i pese.

Picioarele ne sângerau,
Dar nu simţeam durere
Puterile ni se sfârşeau,
Ne adăpam cu fiere.

Iar gustul ei ni se părea,
Mai dulce decât mierea
Abisul tot nu se-arăta,
Şi ne creştea temerea.

Pe cer toţi norii prevesteau,
Că va veni furtuna
Iar corbi de nicăieri veneau,
Ţipând la noi întruna.

De teamă îmbrăţişaţi stăteam,
Tot aşteptând să vină
Dar eu cu ea încet muream,
Cu ochii spre lumină.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţă (I Believe)

Eu cred că după fiecare picătură de ploaie
Creşte o floare,
Cred că şi-n cea mai întunecată noapte
Veghează o lumânare.
Eu cred că fiecare om care alege-un drum greşit
Va fi-ndrumat spre drumul bun de către cel care-a crezut,
Care doar prin credinţa sa s-a izbăvit,
Crede, crede mereu în rugăciunea ta şi nu ceda.

Cred că şi viscolele se pot opri
Daca te vei ruga în gând şi-ţi vei şopti
Că cineva te-aude în acest labirint,
În fiecare strigăt al naşterii, sfinţit,
Prin care alţi oameni vin spre noi şi ne-amintesc
Că plânsul lor e-atâta de firesc,
Strigătul lor începător, înăbuşit,
Sub soarele ce-abia a răsărit.

Dacă atingi o frunză acoperind lumine,
O să descoperi albăstrimi curgând spre tine
Şi te vei minuna privind spre cer, în sus,
Sub frunza ta de pleoapa din ochiul tău ascuns,
Dai frunza la o parte, deschizi pleoapa-n neştire
Şi te îmbeţi de-albastrul ce curge peste tine,
Albastrul plin de verde - ademenite file,
Ascunse sub coperta plăpândă din privire.

De fiecare dată când se naşte un suflet,
Tot cerul se desface ca o floare de nufăr
Şi-acoperit de frunza ce-o porţi ca pe un scut,
Ascunzi tainic albastrul în care ai crezut
Şi crezi sub soarele ce-abia a răsărit

cântec interpretat de Elvis Presley, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dragoste

ultima picătură de rouă
moare pe-o floare albastră ca cerul,
ziua se naşte din haosul nopţii, luptând cu lumina,
ochiul meu e o frântură de cer înlăcrimat
ce soarbe din soare viaţa,
e o adâncă fântână a cărei apă curge prin mine,
prin săngele meu, un izvor nesecat de dureri şi de bucurii.
căteodată aceste vederi se preling prin mine şi se topesc undeva,
într-un cer îngropat departe, pe-o aripă de cocor.

razele soarelui dansează himeric în acestă dimineaţă
prin ochii mei ca nişte lasere albastre
şi-mi ucid dorul şi vederea, cred că mai exist,
nu m-am topit în neant,
nu plânge, iubito, că tot voi ajunge la buzele tale,
voi prelungi cuvintele, vocalele, consoanele
şi voi face un pod plutitor, prin aer,
ca o pasăre, voi zbura, chiar fără aripi,
lipindu-mă de cerul inimii tale,
lasă soarele să treacă pe lângă norocul nostru,
căci el ne va da viaţă şi lumină şi dragoste
fă-i loc să alunece triumfător şi ridică-i,
precum egiptenii, alei de sfincşi, piramide şi obeliscuri,
stai dreaptă şi răstignită cu mâinile în sus
căci în capul tău vom construi Acheronul
cu cercuri şi tavane,
punându-ţi sufletul vertical ca o mare coloană dorică
pe care vom sprijini cerul cu toate bogăţiile lui.
vom face o lună galbenă din aur, vom face stele,
altare de dragoste în care vor cânta naiadele,
aezii şi preoţii sacerdoţi,
alunecăm şi noi prin timp ca nişte mimi
despărţind adevărul de minciună
printre pleoapele ochilor lui Dumnezeu.

ştiu, câteodată treci prin somn ca prin nişte inele
de logodnă aruncate de un bijutier nebun,
te visezi cu mine în doi, răcorindu-ne în zăpadă,
gonind pe drumul interjecţiilor cu jeepuri,
ai vrea să ne strângem în braţe,
ca frumoasele botticelliene, pline de graţie şi de poezie.
ţi-am promis că vom merge la Florenţa,
cu tot ce vreai tu, cu saloane, cu şerpi, cu gânduri,
vom ieşi din mit şi vom face o nuntă paradisiacă
la mormântul lui Dante.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

...E clipa urmă

Mai ieri? O, da, e clipa urmă,
cosiţa galbenă-o-mpleteşte...
pe care acum, o caldă brumă,
cu grijă, palma netezeşte.

Cu pas de ciută, răzvrătită,
cu aripi de înger zăpăcit,
ca o săgeată rău ochită,
un tunet, fulger mic zidit.

Cu talpa condamna ciulinii
la răstigniri prin sângerări,
dar cui păsa de aşa suplicii,
când râpele năşteau plăceri...

Lumină sfântă de colindă,
pe unde, dulci, aţi mas visări,
mă-ntreabă vesela oglindă:
unde-i minunea cea de ieri?

... în verde ochiul mai musteşte,
scântei pe bolta-i rumenesc,
în pup leg buze... ştrengăreşte,
şi timpului trecut zâmbesc...

... azi sfârâie sub talpă clipa,
distinde nărăvaşă struna,
cu lanţ de vise-mi leg aripa,
chiar dacă suflă-n ceafă bruma...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar tu te treci

erau cuvinte fără de cerneală
în patria luminii de prin rugă;
tu-n talpa rece-mi compuneai o fugă
prin clipa ce-i cu morb de-ncetineală.

vlăstar ce-i ocrotit de buturugă
e-n dimineaţa vieţii prunc de fală
nevrând o piatră ce-i filozofală
când tânăr aur încă-i este slugă.

prin tot filonul de copilărie
argint de senectute urcă-n har
şi plumb e-a raţiunii zidărie.

mai vin nămeţi de soare-n linişti iar
şi-mbătrâneşti plivind gospodărie,
e plin de flori în tine, funerar.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Korfu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi voi urca într-un tren...

într-o zi voi urca într-un tren...
cu raniţa mea cea grea în spinare
plină cu tot ce-am adunat de pe drum...
şi-n liniştea vagonului voi deşerta
toate amintirile mele de-a valma

le voi lua pe rînd şi le voi şterge de praf
cum iconarul şi-aşază icoanele la margini de drum
şi ele vor lumina şi vibra la fel ca atunci
clipe oprite în chenare de lemn afumat...

va străluci în soarele unei amiezi de demult
cîmpul cu iarba înaltă şi florile multicolore
tata încordat şi gol pînă la brîu şi coasa
şuierînd ca un şarpe de casă prin iarbă...
bunicul ghemuit pe prispa joasă de lut
cu pipa alene fumegînd în colţul gurii
şi păunul cu trupul lui arcuit pe şura cea veche
cu ţipătul tragic ca o chemare de moarte...

îmi voi rezema capul greu în palmele umede
şi voi adormi în ţăcănitul ritmic al roţilor de tren
tot mai înfundat şi mai îndepărtat... şi în şuieratul
tot mai răguşit şi mai stins al locomotivei...
şi voi visa cîmpii elizee cu iarbă şi flori multicolore
şi pe tata zîmbind ca de-o mult aşteptată regăsire...

într-o zi voi urca într-un tren....

poezie de Grig Salvan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate-au fost şi fi-vor trecătoare

Afară-i toamnă, ploaia-mi bate-n geamuri
Fără răgaz, cu degetele-i ude.
Se zbenguie în joacă şi se-aude,
Doar vântul ce foşneşte printre ramuri.

Eu depăn amintiri din tinereţe
Şi viaţa toată-mi văd, ca-ntr-o oglindă.
Prin faţa ochilor mi se perindă,
Clipe de bucurie şi tristeţe.

Merg pe cărări, ţinându-se de mână,
Voioase clipe, clipe de-ntristare,
Mai afundate-n greaua lor ţărână,

Că toate-au fost şi fi-vor trecătoare.
Doar ploaia ce-a ţinut o săptămână
Le-a scos, tot scotocind prin vechi sertare.

sonet de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că... odată

când voi uita ce-i viaţa şi voi privi-n pământ
voi şti că-i timpul pentru despărţire
şi-o ultimă suflare mă va purta din gând în gând

privi-voi cerul ca pe-o mamă bună
ce m-o lua la pieptu-i să mă adoarmă
şi verdele ca pe o mantie-împărătească
în care mă voi regăsi an după an

voi săruta gura de aer ce-n cerul gurii mi s-o culcuşi
şi ultima mireasmă o voi lua la drum
să mă petreacă de voi trece pragul
şi să o las în loc de rămas bun

vă văd, v-aud, dar nu pot să v-ajut
eu timpul mi l-am tors cum am ştiut
mi-s urmele o ceaţă prefirată
şi cel ce-am fost se toarce ca un fum

odată. în trecut sau poate-n viitor
am fost sau voi fi parte din întreg
dar încă nu e prag născut să mă oprească
şi m-oi intoarce... umbră într-un colţ de cer

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lansează aripi dragostei

Iubind, iubire tu să dăruieşti,
Mângâie faţa apei cristaline,
Învaţă cum iubirile se cresc,
Iubeşte, dăruind raze din tine!

Pe cerul plin de stele-nmiresmat,
Pe ramuri de s-aştern tăcute brume,
Alină-le c-un zâmbet aromat,
Iubeşte-le, cum te-ai iubi pe tine!

Amurgul de coboară peste văi,
Când îţi atinge geana ta fierbinte,
Tu izvorăşte calde, dulci scântei,
Lumină tu, a ta iubire sfântă!

Petale dalbe de plutesc şuvoi
Ori stingheriţi fiori bat la fereastră,
Să te pătrunzi atunci şi tu prin ei,
Lansează aripi dragostei albastre!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai rămâi

ni-i viaţa noastră
o frunză-n vânt
rătăcită
între cer şi pământ,
nu ştiu vântul
încotr-o o poartă
şi nici dacă frunza
e vie sau moartă.

trecem adesea,
prin iernile grele,
cu doruri nebune,
cu gânduri rebele,
şi sufletul mângâie
crengile ninse,
prin stoluri de nori,
prin stelele stinse.

ne schimbă adesea
fericirea-n osândă,
căci peste tot
e moartea la pândă.

lasă-mi, iubito,
clipa ce vine,
să mai petrec
o noapte cu tine,
că ai fost
văpaie şi foc,
în acest şăgalnic
şi dulce noroc.

mai rămâi
o clipă acum,
până ce totul
nu este fum,
până ce totul
nu este rug,
până ţi-e glesna
un ghiocel
şi n-ai pe deget
nici un inel.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (27 decembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna sufletului

E toamnă... iar vântul îmi bate
prin sufletul plin de regrete...
Tiptil, cenuşiul îmi scoate
gustul migdal, în sonete
şi printre vântoase răzbate...

Treptat gândurile plouate
se-apropie de şemineu
şi stau zgribulite, mai toate.
Grilajul de fier cade greu...
E toamnă... iar vântul tot bate....

Afară-nfundat este drumul
Pierdut în perdeaua de ploaie...
Din coş se întoarce iar fumul
şi bântuie grav prin odaie...
Din vise rămâne doar scrumul...

E toamnă... iar vântul tot bate....

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul către nicăieri

Sunt drumul către nicăieri!
Un drum cu flori şi plin de rouă,
Te-ncânt cu-a mele dulci cărări
Şi îţi promit o lume nouă.

Vând doar iluzii pe nimic
Şi de mă ninge ori mă plouă,
Când visul lumii e prea mic
Eu îi ofer o haină nouă.

Sunt drumul către nicăieri,
Uşor de străbătut şi poate,
Ce ţie-ţi pare azi ca ieri
Eu văd lumina după noapte.

Sunt doar un drum ce n-a ştiut
Să se pietrifice cu moarte
Şi-arar pustiu, şi-ades tăcut.
A mers cu viaţa mai departe.

Din mii de drumuri numai eu
Mai ştiu ce-nseamnă şi odihna
Am timp să dorm, dar somnul meu
În veci n-o să-şi găsească tihna.

poezie de Luiza-Adriana Grama din Risipitor de albastru
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

Smerenia

SMERENIA

Mi-am trimis ades speranţă
după divină menire,
dar am primit ignoranţă
cu-a sorţii nefericire.

În genunchi mă plec pioasă
la altar de rugăciune,
când conştiinţa mi-apasă
pe suflet ca un tăciune.

La icoană stau smerită,
sperând că aripi vor creşte
pe umbra neprihănită,
ce spre Rai, drum îşi croieşte.

Pe gânduri îmi duc jertfire
printre Îngerii din Ceruri,
cu-a sortii nemărginire,
suflet traversând eteruri.

Sufletu-n genunchi aşteptă
la poarta Dumnezeirii,
pentru o răsplată dreaptă
în sentinţa împlinirii.

Pe Pământ mă voi întoarce
într-o sacră alianţă,
Îngerii de-mi vor preface
sufletul într-o speranţă.

12 Iulie 2014
© Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din LA POARTA DIVINITĂŢII -
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coechipieri

La revedere şi drum bun; de azi nu-mi vei mai fi coechipier,
Noi nu vom mai cutreiera mările sub acelaşi colţ de cer:
Nu-mi vei mai fi de-acum tovarăş pe vremea rea sau bună,
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună.

Lumea-i largă – şi nu poţi şti când va fi cer senin şi când furtună,
Şi nici în ce ţări sau porturi vom fi peste o lună;
Vom colinda pământul, marea – pe soare ziua, noaptea pe lună,
Înainte de-a ne revedea şi de a fi iarăşi împreună.

La revedere şi drum bun, şi poate-n această lume,
Într-un oraş străin, te voi vedea şi te voi chema pe nume;
Şi-atunci, împinşi de valuri, de vânturi, mai mereu la antipod –
Noi, doi prieteni, vom fi ajuns cu nave diferite în acelaşi port!

Voi veni acolo dinspre vest, iar tu de unde soarele răsare
Şi dintre bucuriile pe care le-am avut aceasta va fi cea mai mare;
Uitând de vijelii acolo-n portul plin de culoare din lagună,
Noi doi, hoinari pe-atâtea mări, vom fi iarăşi împreună!

La revedere şi drum bun, să ai parte de tot ce-i mai bun în calea ta
Oriunde-n lumea asta norocul tău de marinar te va purta
Pe mare, la nord şi la sud de ecuator, pe cer senin sau pe furtună –
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună!

poezie de Cicely Fox Smith din Cântece marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă ninge cerul cu a sa lumină

Mă ninge cerul cu a sa lumină,
Mă-nvăluie parfumul de glicine
Dar din senin, ceva gându-mi fulmină,
În menghină respiraţia-mi ţine.

Mă-nvăluie parfumul de glicine
Clipa de aur mă face ferice,
În menghină respiraţia-mi ţine,
Veşnicia-i pitită după cruce.

Clipa de aur mă face ferice,
Universul mi-a pus pe frunte laur,
Veşnicia-i pitită după cruce,
Păzită de-ntunericul balaur.

Universul mi-a pus pe frunte laur,
Pe buze-mi cresc flori albe de sulfină,
Păzită de-ntunericul balaur,
Noaptea veşnică am pus în morfină.

Pe buze-mi cresc flori albe de sulfină,
În mână păstrez clipa rădăcină...
Noaptea veşnică am pus în morfină,
Mă ninge cerul cu a sa lumină.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă ninge cerul cu a sa lumină

Mă ninge cerul cu a sa lumină,

Mă-nvăluie parfumul de glicine

Dar din senin, ceva gându-mi fulmină,

În menghină respiraţia-mi ţine.

Mă-nvăluie parfumul de glicine

Clipa de aur mă face ferice,

În menghină respiraţia-mi ţine,

Veşnicia-i pitită după cruce.

Clipa de aur mă face ferice,

Universul mi-a pus pe frunte laur,

Veşnicia-i pitită după cruce,

Păzită de-ntunericul balaur.

Universul mi-a pus pe frunte laur,

Pe buze-mi cresc flori albe de sulfină,

Păzită de-ntunericul balaur,

Noaptea veşnică am pus în morfină.

Pe buze-mi cresc flori albe de sulfină,

În mână păstrez clipa rădăcină...

Noaptea veşnică am pus în morfină,

Mă ninge cerul cu a sa lumină.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină deasupra mării

Motto
"Din când în când toţi ne pierdem câte un pic.
Prietenii sunt singurul drum pe care ne întoarcem acasă".

A fost o vreme când, pierdut şi lipsit de apărare,
Viaţa mi se scurgea de-a dreptul la-întâmplare;
Neştiind încotro mă-îndrept în noaptea mare,
Eram cu totul la cheremul sorţii.

De nicăieri, o rază de lumină, -n faţa mea,
A spintecat noaptea fără lună, fără-o stea –
Iar eu am putut, extrem de clar, vedea
Drumul spre liman, spre izbăvire.

Am întors nava cap compas spre coastă
Şi, căutând scăpare de pe marea vastă,
Am urmărit, în clipa din toate cea mai fastă,
Mâna luminoasă care-mi arăta printre valuri calea.

Ajuns la mal, în miezul nopţii de coşmar,
Drept în faţa mea, sus, de pe coama unui deal,
Îmi făcea cu ochiul, zâmbind, lumina unui far...
Apoi, prietenii m-au dus acasă.

poezie de Robert S. Bise, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!