Preventiv

femeilor din neamul meu
le-a fost inoculat un ser
cules din raza lunii
pentru minunea ce va fi
când pot să nască
aşa de neagră şi adâncă
povestea lumii
undeva
cu mult mai presus
de cuminţenia trainică
a pietrelor neamului meu
preventiv se aude ecoul
acelora ce nasc sau vor naşte cândva
copaci scorţoşi
neînşeuaţi de raza ce curge umilă
în viitor
peste chipul atâtor femei din neamul meu
primejdia paşte nestingherită
ele poartă la sân şi hrănesc preventiv
o lumea aproape hilară
între atâtea miracole

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva

destinul bate la uşă
din pietrele negre

sunt prinsă-n coarda viţei-de-vie
ce înfloreşte a sărbătoare

nu pot să-i deschid lui

încerc să-ndrept raza luminii
pe strâmba cale a legii
venită din genuni
pentru povestea lumii

destinul bate insistent
ca iarba-n unduiri de vis
la uşa mea

când vânturile tac ponosite
la poarta dintre rai şi iad

să îi deschid sau nu?

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neamul este mama mea, tatăl meu, fratele meu, sora mea, vecinul meu, satul meu, comuna mea şi judeţul meu şi tot cel ce vorbeşte aceeaşi limbă, are aceeaşi credinţă şi aceleaşi idealuri. Acesta este neamul, nu e nicio noţiune aşa de periculoasă.

Justin Pârvu în Neamul românesc
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei

Sunt ecoul ideii emise cândva...
În armonie precede cuvântul creaţiei,
Taina ei învinge orice formă de înţelegere a mea.
Din ţărână fost-am crescut, modelat
Pe calapodul ideii divine - sunt cântec unic!
Azi încă simt urmele degetelor pe trup,
Simt mâna arhitectului cum a modelat lutul
În care a fost însămânţat sufletul meu;
Şi cât de frumoasă a fost melodia naşterii mele!
Încă se aude ecoul ei...

Azi am simţit uitarea.
Uitarea mă împinge mereu înainte...
Chiar ea să fie marea trădare din mine?
Acum am înţeles, e mult mai clar:
Uităm că suntem muritori şi pierdem prezentul.
Şi iară simt acea mână peste trupul meu mereu grăbit
În traversarea-i către ceva necunoscut.
Dar dacă azi mâna a venit să culeagă recolta?
Vai ce păcat că învăţ să cânt ca o lebădă,
Tocmai acum când văd curcubeul peste lacul plin de nuferi!

Şi încă simt degetele pe trupul meu cum cântă,
Cântă melodia vieţii mele-n spre amurg.
Şi se aude ecoul ideii emise cândva,
Cum se pierde-n uitare,
Cu o mână întinsă spre scara timpului...
Scară prinsă la capete în vârtejuri halucinante:
Primul o consumă, celălt o naşte din nou,
Alergându-se în neştire prin spaţiu.
În timp ce lutul meu se preface-n ţărână,
Încerc să mă agăţ de scară, dar nu e palpabilă.

Fost-am oare o idee, sau am fost cândva?

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sticla

din nopţi fără de lună
pescarul veni obosit
abia trăgând harponul
barca, sufletul trist
ce încerca a dezghioca
aparenţele sub urzeala clară
a lunii, în zori simţi
raza răsfrântă a lui
în bobul tăvălit de ape
şi se iţi o lumină
pescarul meu orb văzu
înfloritele drumuri

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crisalida

cât de adâncă
şi plină de molii
e noaptea
când eu îmbrăţişez
un arbore
gândind că-mi iau seva
din rădăcinile lui
între noi latră
câinii zăpezii
şi muşcă profund
din prima sclipire a lunii
peste un timp îngheţat
eu mă leg de acelaşi copac
şi visez cu mult mai departe
tu dormi cu ochii deschişi
într-un alt cer
sicriu-crisalidă
nepăsător
la toate durerile lumii

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

e ultima zi
când soarele doarme
în raza ucigaşă a Lunii
e ultima seară
când se deşteaptă lumina
şi toate mările cerului
nasc prunci

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul care curge

Brazii îşi arată măreţia, râul defilează printre ei,
Aburii descoperă magia pietrelor statornice-n temei.
De mult timp aici vin martor cheie, un tărâm străbunii-au făurit,
Mult răgaz şi linişte să-mi deie Creatorul Lumii, iscusit.

Timpul trece şi umple de viaţă un ţinut clădit cu dibăcie,
Plin de soare, muncă şi verdeaţă: un popor născut din hărnicie.
Se prăvale dinspre munte boarea peste deal şi rodnice vâlcele,
Unde neamul meu găsi candoarea şi-unde curge râul vieţii mele.

Prin prundiş sau grohotiş trăiră, frunţile le-au fost mereu cărunte,
Cei viteji aici se prăpădiră... iar din oase-am ridicat un munte.
Sfinţit meleag dorit de Dumnezeu... pe frunte i-am simţit vâltoarea,
Căci râul care curge sunt chiar eu, tumultuos i-am dat răcoarea.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

sub raza lunii
marea pare anostă
iar lumea un port devastat

râsul şi plânsul sau vântul

mari cristale de sare surâd
în Ochiul Lui Dumnezeu

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina

Se aude, se aude, se aude
Din adânc, din veci, din mereu
Murmurul, sângele, gândul
Poporului meu.
Şi dau mărturii poemele
Oprite pe margini de hău
Că dac-am lovit vreodată
A fost doar în numele tău.
În numele tău cuvântăm
La judecata popoarelor
Şi n-am asfinţit niciodată
De-o fi după voia izvoarelor.
Peste semeţele piscuri,
Peste câmpiile mute,
Gândul poporului meu,
Se aude, se aude, se aude.

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hrana rece

nu ne vom îngrăşa doar
ciugulind coronamentul copacilor de carton
asfaltat trebuie
să descindem la sol
acolo
se dă adevărata luptă între
neamul meu de stăncuţe şi neamul tău de stăncuţe
identice pentru re
sursele din canale
poate din galaxie
poate
din punga vidată şi rece ca o
splină de ex
tremofilă în barba
lui dumnezeu hi
bernatul

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucla istoriei...

mă întreba deunăzi un român
stând amândoi la coadă la consulatul din Roma
dacă mai am pe cineva sau ceva în ţară
şi-am răspuns deodată
păi
în ţară am
cum să nu
am o ţară
când va emigra România din mine
voi fi poate undeva prin Carpaţi
cu paşaportul în regulă
ştampilat de cei care au imigrat acolo
şi învaţă acum româna
pentru a se înţelege cu râul
ramul
atunci
le voi arăta urmele eroilor neamului
scrijelite ca pe un răboj
în sângele meu
vor da să-l bea şi li se vor face buzele
sare

până una alta am ajuns
la rând la consulat -
n-o mai fi mult până când
ţara va putea spune că târziul ei
a venit în ziua plecării mele
însă prea
nu există
mereu mai rămâne o perspectivă
întoarcerii

de asta eu pe aici
nu caut să beau
niciun strop de sânge străin
oricât de eroic le-a fost neamul

or să mă întrebe străinii găsiţi în ţara mea
dându-mi pe ascuns din sângele lor
mie de ce nu mi se fac buzele sare
şi de ce
tot arunc orologiile
în foc

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mutaţie definitivă în derizoriu

Caţavencu Gagamiţă
Zoe şi cu toată şleahta
neamul meu de mioriţă
a umplut cu peşte balta

Zoe şi cu toată şleahta
ne-a întors iarăşi din drum
geaba ne mai plângem soarta
e doar o perdea de fum

Ne-a întors iarăşi din drum
neamul meu de mioriţă
nu ştiu când şi nu ştiu cum
Caţavencu Gagamiţă

Zoe şi cu toată şleahta
ne-a(u) mutat din lumea asta

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (12 august 2021)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neamul meu de-acasă

Urmărind a râului Swanee vale
Până jos departe, printre iazuri şi coline,
Dai de locul pentru care-n inima-mi e-atâta jale:
Acolo trăiesc cei de-un sânge cu mine.
Cutreier trist lumea,-n amonte şi-n aval,
Căci dorul mă apasă –
Mi-e dor de vechiul deal,
De neamul meu de-acasă.

poezie de Stephen Foster, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepotrivire

O undă tresaltă pe apă si moare în mal
O alta apare si-si stinge surâsul de-opal
Si peste ele ceru-si priveste fata senină
Îi închid. Ochii-mi lăcrimează de-atâta lumină

Mai rupe o petală din trandafirul alb
Si priveste-mă cum sufăr după fiecare plutire ce se opreste în apă
După fiecare undă ce se naste din moartea plutirii petalei
După fiecare rază de lumină ce sare din undă si se pierde în aer
Inspir puternic sperând să prind raza de lumină în pieptul meu
Însă trandafirul a rămas fără petale iar pieptul meu este, încă, gol

Din senin o pasăre îsi cântă singurătatea
Si de versul ei m-agăt cu oarbă credintă
Căutând spre orizontul alb eternitatea
Sperând să se transforme în albă fiintă

Privesc văzduhul spre-orizont
Si în norii purpurii ce despică lumina îti văd chipul oglindit
Plângi sau mori sau putin din amândouă
Chipul tău înmărmurit aduce minunea
Razele se ridică spre înalt pentru ultima oară si se pierd
Iar seara cade ca pulberea neagră peste ochii mei

De ce sunt eu noapte iar tu-soare?
De ce mori tu când mă nasc eu?
De ce sunt nisip când tu esti floare?
De ce esti tu femeie când sunt zeu?

Mă ridic simtind iubirea tuturor îndrăgostitilor ce au murit
Si arunc rugăciunea ca o provocare
Dacă nu existi pentru mine printre stele
Mă voi transforma în stea si voi străluci
Doar pentru a te crea si pentru a te privi

Stăm pe o plajă, goi, renăscuti
Ascultăm nisipul si noaptea si gândurile mele
Si privim mirati în sus, pe cer
În locul de unde lipsesc două stele.

poezie clasică de Jim Morrison
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Burniţa

între noi, depărtări
cu mult mai adânci
decât setea pietrelor

spălate de ploi
poveşti ce înfloresc
din spaimele lumii

şi umbre tremurând
la ceas de zăbavă
între noi, burniţa

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chintesenţa neamului

Fac parte dintr-un popor
Din stejar şi din topor.
De la Decebal încoace
Se tot face şi desface,
Şi de ce s-a apucat
Nu-i sau e neterminat.
La masă vin a băut,
N-a mâncat cât a tăcut,
Si-a vândut printr-un sărut
La poartă ce n-a putut
De la masă pân" la poartă:
Două puncte de pe hartă,
Ce-i lipsesc necontenit
Coloanei fără sfârşit
Pe care s-a răstignit
Neamul meu ne isprăvit.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (6 februarie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

sub raza lunii
marea pare anostă
vântul sau plânsul

mari cristale de sare
surâd în ochiul nostru

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mi-aş fi dorit să scriu
epocal despre tine şi noi
un poem cu alte cuvinte
multe cuvinte neînţelese
de noi, cu atât mai mult
de cei ce trăiesc şi sunt
minunea piramidelor
sufletul meu zboară
ca sufletul tău eliberat
de frontiere fără de hades
ape limpezi, cristale de sare
lăsate de praful cometelor
în noaptea cea neagră
dragul meu
sufletul nostru se-agaţă
de-o stea ce e şi nu e

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

e ultimul spaţiu si timp
când soarele adoarme
În raza ucigaşă a Lunii
e ultima seara
când se revoltă lumina
şi toate stelele plâng
Maria îmi este aproape
mamă şi soră născătoare
de tot ce-am iubit si sunt

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu înnebuneşte pasărea morţii

Sufletul meu înnebuneşte pasărea morţii,
Mă ascund într-un cântec de lacrimi şi ape,
Ea mă caută pe corabia lunii plecată unde
Nu există cuvintele departe, aproape...

Vâscoasele aripi sunt promise atemporalului
Cu permis refuzat de-a intra în albastru,
Mi-am zidit tot neamul în istoria mea
Pusă in firida poeziei unde sunt sihastru.

Ploi de întuneric vin peste tot, peste mine,
Aşchii din cer descriu meteori în formare,
Pasărea morţii le prinde în cioc şi guşa
Se umple cu elipse jucăuşe, stelare.

Sufletul meu intră în toate formele şi
Devin persoană ingrată pe corabia lunii
Care se scufundă în ochii păsării nocturne
În care funiile cresc să spânzure nebunii.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!