Din jurnalul lui (2)

da, ea îşi luase zborul undeva departe şi părea
că nu are mari probleme cu gravitaţia
nici cu iubirile ingrate
nici cu vreo interogaţie metafizică
nici cu răcirea intempestivă a sângelui
cu ironia sorţii sau alte clişee...
nici cu el

o vedea pasăre cu ochii intraţi în foc
(o nimica toată, o altă vocaţie de a ei!)
sufletul ei se mişca precum balerinul
(cineva o imortalizase)
hipnotiza frunzele şi vorbea cu pământul
îl făcea ghem de mătase şi-l purta
direct în inimă ca pe o povară dragă

faţa ei: când foarte aproape / când foarte-cer

era sau nu era?! fusese?!

ea se auzea... se auzea... se auzea...

ca o silabă deschisă – clopot al dimineţii
victoria feminină neclamată
atât de evidentă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-au mai putut exista două suflete atât de sincere, nici gusturi atât de asemănătoare, nici sentimente atât de la unison, nici priviri atât de îndrăgostite ca ale lor. Şi acum erau ca nişte străini; nu, mai rău ca nişte străini, pentru că nu se mai puteau cunoaşte. Era o înstrăinare eternă. Când vorbea, îi auzea aceeaşi voce şi-i desluşea acelaşi suflet.

Jane Austen în Persuasiune
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţipătul orei

Se auzea venind!
Ora ţipa atât de tare că explodau secundele
din mers la întâmplare.
Se auzea venind pe secundare tocuri
cu lumea timpurie
cu locuri zdrăngănind
căldură-n buzunare.
Se auzea...
şi când se-apropia
ţipa atât de tare!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment, Al-Kindi însuşi era în stare de joc. Nu era nici zumzet, nici model, nici idee, nici tot, nici parte; vibra ca o bilă ciocnită de altă bilă, îşi era propriul prieten şi propriul duşman în acelaşi timp, iar între cei doi nu era nicio diferenţă. În jocul cosmic, totul era egal.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Pseudo)imortalizând

ochii ei se deschideau
ca şi cum n-ar fi privit vreodată o floare
nici întoarcerea-n timp a corolei în cântec
ce straniu se făcea viaţă! ce straniu!

nici mâna lui aranjându-i tandru-estetic
tristeţile ample micile ingenuităţi... femeia
nu o zărise... nici un semn nu dădea că o va

şi păsările defilau în lipsa oricărei imaginaţii
nimic dincolo de datul acela mecanic din aripi
doar chipul deposedat neintrat în iubire

să fi fost ea?!

mai ales sternul cavernos/ cutia de rezonanţă
a trecerii inofensive a unui timp

ea nu ştie să aştepte:
habar nu are ea să se bucure!
ea nu ştie... nu poate să plângă
nici să înţeleagă căderea trupului dincolo de el
în zona incandescentă a ţipătului

aici
poza goală
matrioşkă fără de vocaţie
ce niciodată nu are să muşte
din pomul interzis

undeva
un pictor naiv
el însuşi cumva derutat
de propria creaţie

să fi fost el?!

şi floarea era cântec
şi cântecul se făcea floare

dar cine să fi ştiut?

să fi fost ei?!

! nimeni să-i pună faţă-în-faţă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acul cu (f)aţă

Nu ştiu ce mi-a venit azi să mă uit
în gaura unui ac şi să văd o (f)aţă frumoasă
chemându-mă pe treptele unde
cosea urcarea de coborâre.
Era aşezată pe una din trepte
şi cu un deget subţire scrijelea în văzduh.
Nu se auzea nimic
decât un deget care îşi întreba sângele..
"crezi în mână sau în picior?
În picior sau în mână?"
Din jurul acului
se auzea
sau nu
"Eu urc şi cobor..
Eu urc şi cobor!"

Iar acul tăcea
tăcea şi mă chema...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest proces de continuă modificare se aplica nu numai ziarelor, ci şi cărţilor, revistelor, pamfletelor, afişelor, foilor volante, filmelor, înregistrărilor, desenelor animate, fotografiilor, într-un cuvânt oricărui text sau document care ar fi putut avea o cât de mică semnificaţie politică sau ideologică. Zi de zi şi aproape clipă de clipă trecutul era adus la zi. În acest fel, se putea dovedi cu ajutorul probelor documentare că orice previziune făcută de Partid fusese corectă; şi nici o ştire sau opinie care venea în conflict cu nevoile momentului nu era lăsată să rămână în vreo arhivă. Toată istoria era un palimpsest scris şi rescris indiferent de câte ori era necesar. Nu aveai nici o posibilitate de a dovedi, odată acţiunea terminată, că avusese loc vreo falsificare.

George Orwell în 1984
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Englez, cu siguranţă, Phileas Fogg nu avea nimic din carateristica londonezului. Nu fusese văzut nici la bursă, nici la bancă, nici în vreuna din agenţiile comerciale ale metropolei. Bazinele şi docurile Londrei n-a primit niciodată vreun vas al armatorului Phileas Fogg. Gentlemanul nu figura în nici un comitet de administraţie. Numele nu-i fusese auzit în nici o reuniune de avocaţi. Nu era nici industriaş, nici negociator, nici negustor, nici agricultor. Nu făcea parte din Instituţia Regală a Marii Britanii, din Instituţia Londrei, din Instituţia Russel, din cea literară de vest, din cea a Dreptului sau a Artelor şi a Ştiinţelor Reunite, pusă sub directul patronaj al reginei. Nu aparţinea, în sfârşit, nici uneia din numeroasele societăţi care împănează capitala Angliei, de la Societatea Armonică până la Societatea entomologică, fondată îndeosebi pentru nimicirea insectelor vătămătoare. Phileas Fogg era era membru al Reform-Clubului şi-atâta tot.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu era un om obişnuit, ce-i drept, foarte plăcut şi charismatic, dar om era. Şi era şi foarte discret. Nu era nici «sifiliticul» sau «nebunul», aşa cum de multe ori a fost numit. Nu era nici omul pus pe harţă în versuri şi înnebunit din dragoste, aşa cum îl prezintă eronat unii, dar nici sfânt cum îl vor alţii. Era un om cu defectele, calităţile şi patimile lui.

citat din Gheorghe Median
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Inspiraţia venea în urmă, pe jos,
Poetul mergea în frunte, călare,
Şi primea onorurile.

La mijloc mulţimea, descoperită.
Se făcea că era o proocesiune, până la urmă.
Unii acuzau dureri mari,
Se făceau că erau încă la doctor,
Căci se văitau cu speranţă,
Alţii plângeau de-a binelea,
Se făcea că era o procesiune totuşi,
Da, o procesiune, într-adevăr.
«Dar mortul?» «Unde e mortul?» – se auzea –
«Noi pe cine jelim, de trei zile?»
«Oare a fost spălat bine răposatul?»
«Spălarea mortului cere o îndemănare
Pe care foarte puţini doctori o mai au» – se auzea.

Poetul mergea înainte, călare,
Fiindcă depăşise toate minunile astea, băbeşti.
Inspiraţia venea în urmă, desculţă.
Rămânea mereu în urmă,
Nu ştiu de ce o îmbia mai mult rămânerea în urmă
Decât necunoscutul din faţă.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupola transparentă se zărea într-adevăr, deşi era destul de îndepărtată. Depăşea cu mult în înălţime acel vârf muntos pe care-l urcaseră ei şi nu se putea zări de unde începe şi unde se termină, sau încotro se îndreaptă. Fiind transparentă, sub ea se puteau observa, deşi minuscule, multe dintre clădirile oraşului artificial. Nu le puteau recunoaşte, fiindcă se distingeau cu greu, oricât de înalte ar fi fost ele. Rămaseră acolo, nemişcaţi, privind fascinaţi peisajul ce li se înfăţişa înaintea ochilor. Deşi se aflau la o altitudine apreciabilă, iar atmosfera era incoloră, temperatura aerului era la fel ca şi pe suprafaţa planetei, neschimbată, destul de plăcută şi nu adia nici cel mai mic vânt, nu se auzea nici un fel de zgomot, nici cel mai neînsemnat.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De o parte şi de alta

distanţa asta dintre mine şi tine
trecută cu vederea de restul
atât de bine simţită de noi
fără a fi fost măsurată vreodată
nici măcar comparată cu ceva
într-o noapte târzie de anotimp straniu când mucul de lumânare a suplinit lipsa de prezenţă a lunii şi toate maşinile cosmice au oprit în faţa liniei ferate.

să fi trecut o veşnicie!

şi Dumnezeu era liniştit
nu se îndoia că n-am avea fiecare
pe cineva suficient de aproape

*
eu atât de aproape de viaţă
tu atât de aproape de opusul ei

eu atât de aproape de moarte
tu atât de aproape de opusul ei

sufletul tău/ meu ca un firicel traversând clandestin să ajungă la mine/ tine
zdruncinătura!
oameni cu priviri novice
spunându-şi că timpul nimerise
în şoseaua ciuruită
pe care odată şi odată
avea s-o astupe cineva

**
nimic nu ne-ar fi putut apropia mai mult
decât felul acesta subtil de-a te face părtaş vieţii
decât felul acela cutremurător de-a mă face părtaşă morţii
[sau invers... ce mai contează?!]
într-o simbioză aparte
numită iubire

dovadă
floarea de cireş incapabilă
de acte discriminatorii.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum venise pe lume, nici el nu-şi dădea seama. S-a trezit ca dintr-un somn Şi parcă era de când pământul. Nu simţise nici durere, nici bucurie. Şi mult îşi muncise gândul: cum răsărise, şi-al cui era? Mic cât un fir de linte, mişca picioruşele fragede şi ocolea, pe de margini, frunzişoara care-l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieşi de sub umbra răcoroasă şi dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc, şi îndrăzni: deschise ochişorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârşit bine-bine şi privi in sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Gândăcelul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetele... Atâtea glasuri în jurul lui; le auzea când pe unele, când pe altele, dar nu ştia sigur care când vorbea sau ce anume spunea. Aproape că se zăpăcise comlet. Totuşi, după un timp scăpă din mijlocul lor. El le făcu semn cu mâna, afişând acel surâs seducător, enigmatic, care le dădea gata de fiecare dată, apoi grăbi ritmul paşilor spre sediul principal al Institutului, aproape luând-o la fugă. Între timp însă, acolo, la etajul întâi, uşa sălii în care-şi desfăşura activitatea Comisia Disciplinară se deschise şi apăru Horaţiu, băiatul cel slăbuţ, înalt (în nici un caz nu cât Nistor) şi cu ochelari. După cele câteva zile de anchetă intensivă, părea cam palid, obosit. Se apropie de director şi îl salută.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geografii 3

acolo
în ţipătul cerului sunt
lanurile
lanurile cu pasărea
de bunăvoie rămasă înaltă şi liberă
în captivitate
cineva îi auzise muţenia
într-o amintire de demult venită când
durerea din piept era numai un fel de a spune că există
miracol
cineva simţise
felul ei graţios de a aşeza pacea
ca o gospodină iscusită masa oaspeţilor de onoare
auzise şi înţelesese
înţelegerea lui cuprinsese nesfârşirea
o strânsese în pumn
fără s-o sufoce
nici prea târziu / nici prea devreme o eliberase puţin câte puţin
în doze homeopate
să nu ucidă
atât de mult iubise...

când cobori
se face
mai-puţin-lan / mai-puţin-pasăre...
cresc trupuri
hipertrofiate ţesuturi împrăştie
dorinţa bolnavă a închiderii-în-sine
fără de ştire oamenii zac
în spitale incognito
frica împinge zborul în umeri

aici
dedesubt
ne întâmplăm
noi
realităţi frugale dezvelite
tragem de cuvinte să prelungim clipa
avem
o pasăre pământie pe care
posedaţi
o creştem
în colivii

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajungând pe marginea eleşteului, se aşeză şi el acolo jos, şi, privind cu nedomirire, ia aşa numai ca să zică şi el că face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă, şi făcea haz cum sare stropii de apă, când o lovea. Apoi începu a cugeta. El vedea că fiecare strop de apă, când pică înapoi la matcă, se face câte un armean (cerc) împregiurul lui, şi de ce merge se măreşte, până ce intră iarăşi în sânul matcei de unde a ieşit, fără mai pe urmă să se cunoască nici locul unde a picat stropul, nici întinderea armeanului din giurul lui, ci totul rămânea ca mai-nainte, adică faţa apei lucie ca o oglindă. El era dus cu gândurile. Se uita şi nu mai vedea, tot da cu nuiaua în apă, şi nu ştia ce făcea. Nu mai simţea dacă este, ori nu mai este. Când, iată că o broască ţestoasă ieşise pe luciul apei, şi se uita galeş la dânsul. Unde lovea el cu nuiaua, şi unde se deschidea talazurile care înconjura vârful nuielei, acolo, ţâşt! şi dânsa, şi ochii de la dânsul nu şi-i mai lua. Se uita la dânsul parcă să-l soarbă cu privirea. Dară el nu vedea, nu auzea. Atâta era de dus cu minţile. În cele din urmă, cum, cum, băgă de seamă că o broască ţestoasă se ţine după vârful nuielei lui. Se uită şi el la dânsa, şi parcă îi zicea inima ceva, dară nu pricepu nimic.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul cânta fiindcă nici dracul nu îl auzea...

aforism de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec (8)

Astăzi, în zborul lor,
Norii mi-au adus harta Spaniei.
Atât de mică pe faţa râului,
Atât de mare peste pajişte
Umbra aruncată de ei.

Era plină de cai
Acea umbră.
Eu, călare, căutam în umbra calului
Satul şi căsuţa mea.

Am intrat în curtea unde odinioară
Era un izvor cu apă.
Deşi izvorul nu mai era acolo,
Susurul undelor se auzea ca atunci,
Iar apa care nu mai curgea
S-a întors să-mi aline setea.

poezie clasică de Rafael Alberti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul începuse ca un joc, dar acum ştia coridoarele şi bolţile şi locul unde-şi pierduse braţele şi putea spune sunetul fiecărui arbust mângâiat de vântul şerpuitor şi simţea distincţia subtilă dintre sărut şi roşeaţă, deşi nu era nimeni şi nimic de simţit. În acelaşi fel, iubirea era iubire şi n-avea niciun obiect şi toate acestea erau Zeiţa, care-o lua tot mai departe şi mai departe dincolo de frontiera de smarald. Şi, cu toate că nu exista nici în afară şi nici înăuntru, uneori ieşea din lumea de smarald şi de fiecare dată Zeiţa venea cu ea. Puteam simţi toate astea, nu conta dacă ochii-mi erau închişi ori deschişi. Era atât de frumoasă şi de proaspătă, iar de fiecare dată umbra unui iepure negru traversa încăperea, sau se auzea un glas de delfin. Totul a început ca un joc. S-a terminat ca un lucru familiar, jucătorul însuşi făcând parte din jocul de smarald.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătea cu limba de lemn că nu se mai auzea nici toaca.

aforism de Cornel Stelian Popa (19 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se aşezară liniştiţi şi priviră de jur-împrejur, atât cât puteau cuprinde cu ochii. Cupola oraşului artificial nu putea fi încă observată din locul în care se aflau ei, dar se vedeau vârfurile altor munţi, unii mai înalţi, alţii mai joşi. Stăteau, fără a se teme că ar putea fi atacaţi de cine ştie ce animale, pentru că nu erau acolo nici urşi, nici lupi, nici râşi, şerpi, vulturi, nici măcar căprioare, iepuraşi sau alte vieţuitoare, fie ele naturale, ori artificiale. De fapt, nu era nimic, nici măcar plante, fie ele artificiale; era pustiu... Doar roci, stânci, pietre, nisip; nimic altceva. Nici urmă de pomi, iarbă, flori sau altceva asemănător. Senzaţia de pustietate era la fel de apăsătoare ca şi pe suprafaţa acestei imense planete.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!