Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cornelia Georgescu

Cupola transparentă se zărea într-adevăr, deși era destul de îndepărtată. Depășea cu mult în înălțime acel vârf muntos pe care-l urcaseră ei și nu se putea zări de unde începe și unde se termină, sau încotro se îndreaptă. Fiind transparentă, sub ea se puteau observa, deși minuscule, multe dintre clădirile orașului artificial. Nu le puteau recunoaște, fiindcă se distingeau cu greu, oricât de înalte ar fi fost ele. Rămaseră acolo, nemișcați, privind fascinați peisajul ce li se înfățișa înaintea ochilor. Deși se aflau la o altitudine apreciabilă, iar atmosfera era incoloră, temperatura aerului era la fel ca și pe suprafața planetei, neschimbată, destul de plăcută și nu adia nici cel mai mic vânt, nu se auzea nici un fel de zgomot, nici cel mai neînsemnat.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

Bineînțeles, nici planeta Proxima, nici sistemul planetar Alfa, nici steaua centrală a sistemului respectiv, nici galaxia din care fă-ceau parte nu puteau fi zărite cu ochiul liber de aici, de pe suprafața Terrei. Practic, nici cu aparatura existentă în acel moment nu se puteau zări, deși aparatura era destul de modernă, sofisticată; existența planetei spre care urmau să se îndrepte putea fi mai degrabă doar o bănuială, pe care ei aveau s-o confirme sau s-o infirme; vor porni deci într-o aventură spațială ce nu putea fi asemuită cu nimic, cu nici o altă misiune organizată până în acel moment, cu un obiectiv nesigur, învăluit într-o incertitudine totală... Oare ce vor găsi acolo, pe misterioasa planetă, dacă aceasta exista, într-adevăr? Ce?! Nici Alex, nici vreunul dintre colegii săi, sau organizatorii misiunii, n-aveau de unde ști...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Se așezară liniștiți și priviră de jur-împrejur, atât cât puteau cuprinde cu ochii. Cupola orașului artificial nu putea fi încă observată din locul în care se aflau ei, dar se vedeau vârfurile altor munți, unii mai înalți, alții mai joși. Stăteau, fără a se teme că ar putea fi atacați de cine știe ce animale, pentru că nu erau acolo nici urși, nici lupi, nici râși, șerpi, vulturi, nici măcar căprioare, iepurași sau alte viețuitoare, fie ele naturale, ori artificiale. De fapt, nu era nimic, nici măcar plante, fie ele artificiale; era pustiu... Doar roci, stânci, pietre, nisip; nimic altceva. Nici urmă de pomi, iarbă, flori sau altceva asemănător. Senzația de pustietate era la fel de apăsătoare ca și pe suprafața acestei imense planete.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Practic, nu aveau prea multe de văzut, nu era ceva deosebit, totul fiind pustiu; roci, stânci golașe, fără vegetație sau viețuitoare. Părea la fel de pustiu ca și pe suprafața planetei, această senzație, de pustietate, domnind peste tot. Dar nu era neplăcut. Aerul, care pe măsură ce urcau, devenea din ce în ce mai puțin alb, aproape incolor, era la fel de curat, de proaspăt, de purificat, ca și în oricare alt loc de pe suprafața planetei gazdă. Le dădea o senzație plăcută de prospețime; era îmbietor, ceea ce le facilita oarecum urcușul.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Victorioasă, Lia porni voioasă înainte, cercetând totul cu atenție. Lucian o urmă prudent, nemulțumit de faptul că totuși se lăsase ușor convins de ea, deși era și el curios în privința acestei peșteri, nu putea nega acest lucru. Pe măsură ce înaintau, întunericul devenea din ce în ce mai greu de pătruns cu privirea, iar ei de abia distingeau ce era în jurul lor, însă puteau fi siguri că nu erau în pericol.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Petre și Adi își sprijiniră colega, în momentul coborârii din mașină; ea era deja cam slăbită, deși încerca să se țină tare, să reziste cât mai mult, iar până în acel moment reușise destul de bine acest lucru; era încă în picioare, pe propriile-i picioare, chiar dacă mai avea nevoie de puțin ajutor, pe care colegii ei i-l ofereau cu drag. Afară era liniște, mult mai liniște decât în timpul zilei. Era noapte, o noapte plăcută de vară, călduroasă, cu cerul senin, înstelat, dar luminile orașului făceau ca strălucirea stelelor să scadă în intensitate. Însă nici unul nu luă seama la luminozitatea stelelor; acum erau preocupați de cu totul altceva.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Precaut, Alex o luă prin locuri mult mai iluminate și nu chiar pustii, deși ora era târzie. Avu parte și de noroc; nu departe de locul în care o lăsase pe Petra cu agresorii, zări o patrulă de noapte. Perfect! Se îndreptă grăbit spre polițiști, ca nu cumva să-i piardă din vedere, deși aceștia se deplasau destul de lent. Considerând că se apropiase suficient, strigă, nu foarte tare... Polițiștii se întoarseră spre el; fiind noapte, nu-l puteau zări prea bine. Totuși, se opriră, astfel că Alex îi ajunse fără probleme și-i salută.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Afară, deși după ora indicată de ceasuri era seară, încă nu se întunecase deloc; normal pentru această perioadă a anului. Era destul de plăcut; temperatura, caniculară în timpul zilei, era acum suportabilă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Astrul central Alfa răsărise de mult, luminând puternic totul, așa că stinseră lanternele de cum se apropiară de ieșirea din peșteră, iar cei doi roboți le adunară pe toate cu grijă, așezându-le la locul lor. Se aflau la o altitudine la care dantoniul era încă prezent, însă într-o concentrație mai mică, de aceea nu influența foarte mult atmosfera, care era mai puțin albă și nu atât de mată ca la suprafața planetei.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

În interiorul navei însă, lucrurile stăteau cu totul altfel. Aici, situația era "roză", deci, temperatura, mai mult decât plăcută și mereu constantă, nu ridica probleme celor aflați pe puntea principală, la acea oră, cei trei băieți, care intraseră, urcând rapid treptele ce duceau spre intrarea în navă. În așteptarea "inspectorilor", își revăzură nava, așa cum le indicase directorul, deși, știind că totul era în bună stare, efectuaseră mai superficial această nouă verificare. Totuși, controlară din nou toată aparatura navei aflate în stadiul de pregătire pentru o asemenea călătorie îndepărtată, bineînțeles, controlând de data aceasta mai în fugă totul. Erau foarte siguri că nu uitaseră nimic și că totul era perfect pe acolo sau prin orice altă parte a navei lor. Totuși, nu doreau să aibă nici o surpriză neplăcută, după cum nu aveau intenția să se expună nici unui risc, tocmai de aceea revăzură totul. Terminară însă destul de repede.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Înaintau, fără a se grăbi, sperând că vor găsi un alt drum, o altă cale spre ieșirea din această peșteră; de abia acum luau seama la aspectul ei interior... Avea galeriile foarte largi și înalte, deci, nu erau deloc nevoiți să se aplece în timp ce mergeau, ceea ce era în favoarea lor, altfel înaintarea le-ar fi fost cu mult îngreunată. Ca aspect, semăna mult cu peșterile din munții de pe Terra; lipseau, evident, orice urmă de vegetație, fie ea reprezentată doar de mușchi și licheni, cât și animalele sau umezeala specifică peșterilor, altfel era destul de frumos, de plăcut. Însă aspectul peșterii nu era prioritar în acel moment; nici nu-i atrăgea, nici nu-i impresiona, altceva interesându-i pe ei, anume cum să ajungă mai repede afară de acolo. Ce bine că totuși nu se aflau într-un loc strâmtorat, galeriile fiind înalte și largi, foarte spațioase.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Deocamdată, încă mai puteau trimite fotografiile și observațiile făcute spre Terra, atâta timp cât încă se aflau în sistemul solar, iar până în acel moment, nu-i depășiseră granițele; se aflau între Marte și Jupiter, în apropierea centurii de asteroizi, a căror proveniență se presupunea că ar fi fost o planetă, care s-ar fi sfărâmat în bucățele, plătind astfel prețul pentru apropierea față de Jupiter, gigantul sistemului solar. Desigur, era doar o teorie, susținută de unii și contrazisă de alții, dar oricare ar fi fost proveniența lor, erau acolo, iar cei șapte tineri îi puteau vedea și observa cu atenție, studiindu-i cu aparatura de la bord.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Înainte de a fi ieșit afară, tinerii din echipaj își îmbrățișară părinții, care deocamdată încă se aflau în preajma lor, dar pe care parcă deja începeau să-i simtă departe, din ce în ce mai departe, cu fiece clipă ce trecea. În mod normal, totul decursese foarte bine, făcând abstracție de câteva lacrimi scurse din ochii unor mame mai sensibile sau din ochii unor părinți mărinimoși care-și iubeau copiii și care, din prea multă dragoste pentru fiii sau fiicele lor, aveau de ce să fie profund îndurerați. Trebuie să recunoaștem că era vorba despre o misiune îndelungată, de cel puțin 13 ani, nu glumă... Iar 13 ani nu puteau fi comparați cu o zi, două, pentru a se putea spune: "A plecat azi... Las' că se întoarce mâine...". Ori oamenii tocmai cu acest gând nu se puteau împăca. În 13 ani se puteau întâmpla multe și putea fi posibil ca firul evenimentelor să fie nevaforabil celor aflați în centrul atenției, deși nu era de dorit să se întâmple astfel...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Înserarea era, ca de obicei, extraordinară, dar aici, la această înălțime, parcă era și mai deosebită. În sus, cerul senin cuprins de o mulțime de culori specifice înserării, iar în jos albul impenetrabil al atmosferei încărcate de dantoniu, prin care nu se zărea nimic. Desigur, lipsea strălucirea produsă de materialul alb cu care era pavată suprafața planetei, pe munți materialul fiind inexistent, dar acest lucru nu scădea din frumusețea peisajului.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian se grăbi în a împărți autografe pe bluzițe, tricouri, foi, fotografii; în cazul lui însă, era mult mai greu să încheie mai repede această activitate, căci fiecare domnișoară dorea măcar o semnătură de la el, ca o ultimă amintire și erau destul de multicele acolo... Cum să plece la timp din mijlocul lor, ba încă intact?! Încercă să le înduplece în fel și chip, cu vorbe frumoase, mieroase, bine alese și meșteșugite; era însă posibil? Nici gând! Vai lui! Ora 08.00 se apropia nemilos; își văzuse aproape toți colegii îndreptându-se spre rachetodrom. Doar el nu reușise acest lucru; era încă acolo. Zâmbi, deși cu amărăciune și zise, făcând din nou apel la înțelegerea acelor tinere...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Totuși, fetele remarcară o schimbare în atitudinea lui Lucian; nu mai era chiar așa, "năvalnic", cum și-l aminteau ele; era parcă mai rece, mai distant, deși, ca de obicei, fermecător... Nu le mai strângea însă pasional în brațe, nu le mai săruta cu foc, era mult mai rezervat în gesturi, iar dacă el nu proceda astfel, se abținură și ele; cel puțin era acolo; măcar atât... Frumos, elegant (chiar îmbrăcat în blugi și cu tricou), galant... Adică Don Juan! Plăcut sfârșit de săptămână în Institut...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Doctorița se avântă hotărâtă spre trepte. Primele șase, șapte etaje le urcă în fugă, apoi o luă mai ușurel, mai încetișor. După câteva minute, ajunse și la etajul 13, unde se afla apartamentul ei. Era obișnuită să urce, deci, nu gâfâia din cauza efortului depus, doar era o ascensiune pe care o efectua zilnic de foarte mult timp, uneori chiar de mai multe ori pe zi. În acest apartament de patru camere, destul de spațioase, locuia împreună cu părinții ei de vreo câțiva ani. Blocul era situat în zona centrală a orașului, iar deasupra mai existau încă șapte etaje. Era un bloc destul de nou, a cărui construcție fusese terminată nu cu mult timp înainte de a se muta ea cu familia ei acolo.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Robert Frost

Drumul pe care n-am apucat

Două drumuri se despărțeau într-o pădure aurie.
Îmi pare rău că nu le-am putut pe amândouă urma.
Și, pentru că eram singurul călător, am zăbovit
Privind în lungul celui dintâi, cât mai departe.
Până acolo unde se pierdea sub pământ.
Apoi am apucat-o pe al doilea, ce nu era mai prejos.
Și care poate era chiar mai îndreptățit să-l străbat.
Căci era acoperit cu iarbă și neumblat.
Deși, trecând pe unul dintre ele,
Era de parcă le-aș fi străbătut pe amândouă,

Iar în acea dimineață se întindeau la fel:
Iarba lor nu era bătătorită de pași.
L-am lăsat pe primul pentru o altă zi
Știind totuși că, pornind pe unul dintre ele,
Cu greu m-aș mai fi întors vreodată.

Așa voi povesti cu un suspin
Cândva, peste ani și ani:
Două drumuri se despărțeau într-o pădure, iar eu
Am pornit-o pe cel mai puțin străbătut
Și asta mi-a schimbat viața.

poezie clasică de (1916), traducere de Horia Gârbea
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil originalul în limba engleză.
Este disponibilă și traducerea în portugheză.
cumpărăturiCartea "Stopping by Woods on a Snowy Evening Hardcover" de Robert Frost este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.99- 42.99 lei.
Cornelia Georgescu

Dan era tăcut, retras, sfios. Îi plăcea să învețe și să citească; era refugiul în care găsea ceea ce-i lipsea. Cărțile erau prietenele lui dragi. Cărțile și motanul Moț, care nu-l părăsise, deși devenise mai leneș; nu mai era așa, aventurier, ca-n anii trecuți, deși nici drept foarte puturos nu putea fi clasificat. Dar luase puțin în greutate, ceea ce-l incomoda în deplasările sale.

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Măcar de l-ar fi avut pe Mihai prin preajmă, chiar dacă era doar un puștan de nici 18 ani, totuși, fost campion mondial la lupte, arte marțiale; interesant... Puștiul s-ar fi descurcat într-o asemenea situație, dar el, geneticianul, ce putea face? Habar n-avea... Nu-i rămânea decât să se supună agresorilor, deși varianta nu era deloc foarte convenabilă lui; intrase însă singur în această încurcătură nedorită. De ce nu acceptase oferta polițistului, sau măcar pe-a tatălui său? Preferase să plece singur, să facă pe viteazul! Iată unde ajunsese... Discret, trase cu coada ochiului spre individ; deși era negură, îi putu zări trăsăturile; nu era un tip fioros. Avea însă o armă, ceea ce contrazicea aspectul său fizic; era totuși agresiv... Cât de agresiv oare?! Alex spera să nu afle.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Între timp însă, începuseră deja să primească rezultatele unora dintre analizele făcute zilele trecute, rezultate care scoteau în evidență faptul că la capitolul sănătate, stăteau toți destul de bine; până în acel moment nu se descoperise nici o problemă de ordin medical, deci, concluzia care se trăgea de aici era că toți erau sănătoși și puteau participa la misiune, neexistând nici un risc de ordin medical, ceea ce presupunea că echipajul era în siguranță; fusese bine ales și nu va suferi modificări în componența sa. După vizita medicală din acea zi, cei șapte tineri reveniră la bordul navei destul de obosiți și posomorâți, semn că aceste examene medicale nu reprezentau pentru ei motiv de bucurie.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook