* * *

Unde soarele răsare
Prind şi umbrele viaţă
Răcorind noua speranţă...
Însă cel prins într-o stare
De pasivitate sumbră
Face pe pământ o umbră
Dar nu-i încălzit de soare.

poezie de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Amărăciunea din umbră
Îţi face liniştea sumbră
Şi pacea-ţi adumbră.

tristih de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banii şi orice fel de bogăţii care ar putea exista pe pământ, nu pot oferi mai mult decât posibilitatea unor bucurii nestatornice într-o viaţă trecătoare. Biblia însă, oferă prin credinţă, fericire şi bucurie neschimbătoare, într-o viaţă fără de sfârşit!

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor "călugări"...

S-au izolat practic de fraţi,
Însinguraţi în propria umbră
Şi-n sine însuşi îngropaţi,
Trăiesc o bucurie sumbră
Mereu pierduţi şi ocupaţi.

Ioan Hapca în Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de Lucica Rareş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caniculă

De-i căldură mare,
Perspectiva-i sumbră,
Toţi au loc sub soare,
Nu prea şi la umbră.

calambur epigramatic de Ioan Marinescu-Puiu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-ar fi fost o Cruce... n-ar fi nici o nădejde şi unde nu-i o cruce nu-i nici o speranţă...

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele e viaţă

Pentru mine, viaţa e o încântare.
Mă scol dimineaţa şi privesc la soare.
Văd în el lumina, dar văd şi căldura,
Pe care grădina o-închide în floare.
Soarele e viaţă pentru mişcătoare,
Este şi speranţă, că ce-i viu nu moare.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde soarele răsare din ape

El îşi frânge mâinile şi întreabă pe toată lumea
ce se-ntâmplă cu oraşul acesta de ceară
şi cu marea fără ţărmuri
unde soarele răsare din ape
în dimineţi uitate de Dumnezeu în depărtare,
lumea pare să fie smulsă din somn
ea nu citeşte şi se roagă la idoli inexistenţi.

Moartea vine întotdeauna singură, pe furiş
într-o zi în care-i lovită de amnezie
şi caută să-şi facă datoria ingrată
noaptea când totul pare fără suflare,
dar aude ţipătul păsării chemătoare
şi de acum ştie unde să caute.

O lumânare aprinsă pâlpâie rar
vântul se lasă pradă sentimentelor calde,
şterge paginile unei vieţi,
învie o altă speranţă mai vioaie ca el
într-un alt orizont mai albastru.
liber şi deschis.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exploratorul

Constat şi nu din întâmplare,
Că perspectiva sa nu-i sumbră:
Îşi caută un loc sub soare,
Pe undeva, cât mai la umbră!

epigramă de Grigore Drăgan din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silvicultorilor

Prin studii universitare
(Făcute într-o urbe sumbră)
Şi-au câştigat un loc sub soare,
Cât mai la... umbră.

epigramă de Nicolae Mihu din 101 epigramişti retuşaţi şi încondeiaţi de Alexandru Clenciu (2001)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi zic că-s sătui de valuri

Mulţi zic că-s sătui de "valuri"
Şi se alipesc de "maluri",
Adumbrindu-şi "partea sumbră"
Ca nişte stăpâni pe umbră.

Toţi au barcă şi-s pe mal,
Eu n-am barcă şi-s în val.
Şi de am... ca să o mân,
Nu-s eu rob şi ea, stăpân?

Căci ea stă numa pe apă
Şi eu o trag din lopată...
Iar furtunile când vin,
Nu-s eu cel ce-ndură chin?

Mă gândesc la "mal" şi parcă
Aş putea lăsa să treacă
Viaţa fără val şi barcă,
Dar Limanul ce mă-aşteaptă,
O să-l mai ating vreodată?

Dar şi-n val, şi-n barcă-i bine
Dacă Domnul e cu mine!
Furtuna n-are ce-mi face;
El îi spune "Taci! " Şi tace!
Când mă cheamă, merg pe apă,
Mă scufund... dar El mă scapă,
Căci mă ia mereu de mână
Să mă scoată la lumină.

Cu El merg fără încetare,
Trec şi munţi, şi trec şi mare,
Nu poate nimic sub soare
Să oprească a mea alergare
Şi nimic nu-i să-mi răpească
Răsplătirea cea Cerească,
Ori, cumva să mi se-opună
Biruinţei spre cunună!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pocăinţa este un proces de-a lungul vieţii dar oricare iar fi lungimea, nu-i suficientă pentru desăvârşire, însă jertfa desăvârşită a vieţii desăvârşit de sfinte a Domnului Isus Hristos, ne face prin credinţa în El sfinţi desăvârşiţi.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Oana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Soare Z. Soare, director de scenă la Teatrul Naţional din Bucureşti

Naţionalul are,
Vai, o soartă sumbră!
Căci de când e soare
A intrat în umbră...

epigramă de Dion Mardan din Epigrame şi epigramişti (1973)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare

Soarele

Soarele, de cum se-arată,
Pentru unii e o mană
Ajutându-i ca să poată
Face umbră de pomană.

definiţie epigramatică de Iulian Tănăsescu din Dicţionar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amăgirea epică

Au prins de poale paradisul,
Sau cel puţin aşa au zis,
Dar s-au trezit rapid cu visul
Departe rău de Paradis.

epigramă de Ioan Hapca
Adăugat de Sandra Glorían
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub soare...

Mânia îţi face iute
Riduri profunde pe frunte,
Ale înţelepciunii cute
Răsar ca să le confrunte,
Răbdarea să le descrunte,
Făcând cutele plăcute...
Timpul le face mărunte
Ca să le zici "amănunte"...
Taina gropii nevăzute
Face totul să se uite
Iar în Cer scrie – "virtute"
Cu îndurările-absolute.

Dacă ierţi, primeşti iertare,
Dacă rabzi, afli îndurare,
Te smereşti, ai consacrare...
Iubind, ai eliberare,
De viaţă dătătoare.

Nimic nu-i mai bun sub soare
Ca smerenie şi răbdare,
Îndurare şi iertare,
Dragoste şi consacrare,
O divină eliberare
D sufletească-apăsare,
Şi Nădejdea Vieţii care
Răsplătiri veşnice are!

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banca Mondială

Fiind problema noastră sumbră
Şi apelând la ajutoare,
Ne-a scos din conul cel de umră,
Dar ne-a lăsat cu..."ochii-n soare"!

epigramă de Ioan V. Maftei-Buhăieşti din Surâsul epigramei (2011)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere apăsătoare

O parte dintr-un întreg,
Un lucru intrisec,
Jumătăţi de măsură
Pe muchie de fisură.
Mi-am ales un drum
Cu suişuri şi coborâşuri,
Unde soarele răsare o dată -n zi
Şi luna-i sfeşnic de veşnicii.

Merg pieziş,
Mă impiedic de propria-mi umbră,
Nu căt ascunziş,
Singurătea e sumbră.

Frunzişul îmi ţine de umbră, de cald,
Raze de soare-n sclipiri de diamant,
Strigătul mut, asonor,
Pierdut în al său ego,
Într-o chemare fără ecou.

Linişte apăsătoare
În ecouri surzi,
Tremur de ape,
Trosnet de crengi uscate.

Izvorul îşi plânge dorul
În albia adâncită de brazde,
Vântul işi pleacă crengile
Într-un ton de lamento, de despere.

Cântul necuvântătoarelor
e redus la tacere,
Sunetul singurătăţii,
a ceţii, a voluptăţii.

Pământul suspină,
Glas răpus de durere,
Înecat în negura timpului,
Auzi materia cum se pierde.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărăţia cerească
Este-o stare sufletească
Nu un ţinut din depărtare
Unde n-ajunge oricare!

catren de Ioan Hapca din Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Sebyelanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

DE LA ÎNCEPUTURI SOARELE RĂSARE ŞI APUNE -Rubaiat-
De la începuturi soarele răsare şi apune,
Tot ce e creaţie divină, lui i se supune
Căci lumina este chintesenţa vieţii pământene,
Primordial născută, întunecimii se opune.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

Sunt izvoare genuine
În nimicu-mi din ţărână,
Care freamătă în mine
Ca o mare cristalină
Ce reflectă ceru-n sine
Cu splendoarea sa divină.

Sunt ca un stejar în vânt,
Îmi scald frunzele-n lumină
Şi înspre ceruri mă avânt
Ajutat de-o Rădăcină
Ce-I în Cer şi-are să vină
Să mă smulgă din pământ...

Sunt mândru dar nu de mine,
Ci de Cel ce-mi dă valoare
Şi în mâna Lui mă ţine
Ca pe-un pom lângă izvoare
Să fac roade genuine
De Ceresc trăit sub soare.

Sunt 'nălţat dar nu prin sine
Că m-am lepădat de el,
Ci prin îndurări divine
Care-mi cern veşnicul Ţel,
Pe o Cale de lumine,
La jug, lângă Sfântul Miel.

Sunt ce mulţi ar vrea să fie
Dar nu sunt până acum
Căci n-au prins cu bucurie
"Vestea" schimbului de drum
Să-apuce pe Calea vie...
Dar târziu nu-i nici de-acum!

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!