O mie de sărutări şi o zi

suflu în buricul degetelor
convins că iarna greu recunoaşte
mirosul puternic de portocală
în casa bunicilor sărbătorile vin mai devreme
cineva îmi şopteşte din uşă
fragil
şi-l văd pe Dumnezeu tânăr

din moment ce nisipul nu poate întări
nici măcar un perete
cred în sânge şi-n mesajele din univers

ne urmăresc fiinţe puternice
atunci când muzica este făcută de-un alb şi un negru
suntem în egală măsură orfani
dansăm până trupurile devin transparente
precum dungile unui oftat fac aerul să lacrimeze -
vampir ucis de ninsoare

orice ar spune chimia roşul vinde cel mai uşor
vizibil şi de pe lună
zid chinezesc de îndoieli şi răspunsuri
câte încearcă iubirea şi nu reuşeşte să ţină ascuns

adormisem cu capul pe clape
nimic nu ieşea din misterul nopţii trecute
zorii crăpau un buştean
să nu se răzgândească anotimpul promis
dintr-o lume în alta

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicuri înşelătoare

în spatele casei
muzica unei ştreaşini mi se pare firească
noaptea aş fi ipocrit să nu spun cât mă sperie
distanţa până la ziua de mâine
înseamnă atât de puţin să merg pe picioare

focul se stinge treptat convins că adorm
luna în casa a v-a înseamnă tuberculoză
cu masca pe faţă o floare cere să bea din acelaşi pahar
după mine

pot suporta alarma unei maşini
ca un plâns de copil când îi cresc dinţii
important este ca durerea să nu ajungă la măduvă
cred că natura va face dreptate

în timpul acela mă numeai fericit
puţini dintre cei cu care împărţeam
aveau să mă caute
lumea ne făcea supuşi influenţei lui venus
o dată în plus demonstram că ne-am civilizat la-ntâmplare
zorii umblau prin locurile bântuite
dintr-un vis pe care nu mi-l aminteam până
la împlinirea lui

ca leprosul atins prima oară de-un om
iubirea mea dorea să sufere totul
am jurat să nu râd în timpul sabatului
vântul plimba un ziar de pe-o stradă pe alta

mă rodea şi invidia

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

cineva îmi spunea să nu te cred
râdeam ca de spaimele acelea care ne făceau
zilele fericite
precum o împreunare de mâini

cineva îmi spunea să nu te iei după cuvinte
după rândurile scrise pe marginea unei hotărâri despre care
nimeni nu poate semna
cu vibraţia cea mai înaltă

cineva mi-a spus nu muri
viaţa se va transforma într-o înfrângere
şi nu va fi de ajuns
graba miliardelor de lumini spre punctul nostru de întâlnire
să le spunem că pentru oameni stelele
sunt cele mai sigure locuri

cineva mi-a spus nu-ţi opri privirea şi nici inima
asupra unei singure femei
te va duce ca pe-un neputincios până la groapa săpată
de ninsoarea căzută pe ziduri
amprentele unor mâini ce s-au ţinut una de alta
vor fi de azi înainte
chemarea la războiul morţii
curajul dragostei
şi-al unui păcat pentru care nimeni nu poate să facă
vărsare de sânge

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orfani

A fi om e mai greu decat plumbul pe lume,
Noi nici nume n-avem. Dar cati oameni au nume?

Ne-ati uitat in camin si ni-i greu si rusine,
Mai cumplita, oricum, e uitarea de sine.

Suntem rai intre noi, tot ce-i rau ne-raieste,
Cei mai rai sunt acei ce urasc omeneste.

Noi - parinti nu avem, cum destinul ne arata,
Pe pamant, cei mai multi n-au nici mama, nici tata.

Poate ca, intre noi, peste traiul de caine,
Sunt cei supradotati pentru lumea de maine.

Si mai mare ca noi e, oricum, alta rana,
Un popor de orfani, intr-o lume orfana.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictural

ea încă respira când ne-am ascuns numele
când sub acelaşi chip am riscat la loteria universală
miza ne era necunoscută iar noi pariam cu viaţa
dintr-o dată nu ne părea prea mult
oraşul mirosea a piele mustind de apă
ne înecam în el ca într-un mare a fost o dată
atunci ai ales ne-ai crucificat într-un colţ al pânzei
încărcat cu sunete crude de copil

azi ne e tot mai teamă de lumină
poate de aceea suntem fiinţe întârziate
ne zbatem printre fiinţe uşor absurde
ne oglindim în ele şi râdem
le înfrumuseţăm după anotimp
ceasul capricios al dimineţilor ne e frate
e cel mai ieftin spectacol de circ

suntem din ce în ce mai tineri
nu ne mai amintim nimic
din ce în ce sub hainele comune
se pierde orice urmă de trup

poezie de Irina Iacovescu
Adăugat de Anemarie Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăstarul

S-a deschis o nouă lucrare şi un nou altar
Şi Dumnezeu lucrează, sădeşte un nou vlăstar
O nouă putere cerească se ridică pe pământ
Sub autoritatea puternică a Duhului Sfânt.

Ploaia cerească îl udă adesea să crească în sus
Mlădiţa verde, lăstarul luminii, lăstarul lui Isus
Dacă-l vedeţi cât este de mic, de firav şi fragil
Dar şi ştiţi că Dumnezeu îl va creşte ca pe un copil.

Şi-l va întări şi-l va binecuvânta şi-l va face roditor
Şi-l va înmulţi, îl va curăţi şi-i va veni în ajutor.
Să nu dispreţuiţi acum începuturile cele slabe
Aşa este sămânţa, un fir când iese din boabe.

Un fir fragil ce trebuie păzit de vânt, de frig şi ocrotit
O lucrare ce se înalţă în lumină, în dragoste împletit
Ca să crească şi să-şi croiască prin viaţă menirea
O lucrare a Domnului Hristos ce aduce iubirea.

poezie de Constantin Sferciuc (9 august 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citeşte-mă

Citeşte-mă încet, în noapte,
Filă cu filă mă deschide,
Păstrează-mă pe buze coapte
Şi-n unduirile-ţi avide.

Citeşte-mă în gânduri, taine,
Când felinare se vor stinge
Şi trupurile... făr-de haine,
Atâtea vise vor atinge.

Citeşte-mă... şi în regrete
Fă-mi lângă inimă un loc,
Când umbre dănţuie-n perete
Şi când privirile iau foc.

Citeşte-mă şi mă învaţă,
Să pot oricând a recunoaşte,
Cuvântul... care îmi dă viaţă,
Oglinda-n care voi renaşte.

Citeşte-mă... fără sfială,
Prejudecăţi, de vrei, aruncă,
Nimeni nu-ţi cere socoteală
Şi nici măcar nu te încurcă.

Citeşte-mă... apoi mă vinde
La orice călător... ce ştie,
Sintagma care va pretinde
Că tu-mi eşti dragă... poezie.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citeşte-mă

Citeşte-mă încet, în noapte,
Filă cu filă mă deschide,
Păstrează-mă pe buze coapte
Şi-n unduirile-ţi avide.

Citeşte-mă în gânduri, taine,
Când felinare se vor stinge
Şi trupurile făr-de haine,
Atâtea vise vor atinge.

Citeşte-mă şi în regrete,
Fă-mi lângă inimă... un loc,
Când umbre dănţuie-n perete
Şi când privirile iau foc.

Citeşte-mă şi mă învaţă,
Să pot oricând a recunoaşte
Cuvântul care îmi dă viaţă,
Oglinda-n care voi renaşte.

Citeşte-mă... fără sfială,
Prejudecăţi, de vrei, aruncă,
Nimeni nu-ţi cere socoteală
Şi nici măcar... nu te încurcă.

Citeşte-mă... apoi mă vinde
La orice călător... ce ştie,
Sintagma care va pretinde,
Că tu-mi eşti dragă... poezie.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns după lume

În fiecare clipă stau ascuns după lume,
alta îmi răsare în faţă;
câte or mai fi când va apărea o altă dimineaţă
şi va aştepta cu nenumăratele flamuri, cu miriade de nume strigate, cu necuprinse ramuri
ce scapă de sub a vremurilor ceaţă...
Dincolo, la pândă, îmi răscumpăr visul
care a vrut să mi-l fure
neiertătoarea măsură măcinată de-un ceas
ce tot învârteşte, numără, aliniază stelele fără răgaz.
La capăt o nouă lumină apare,
încerc să-i pun nume,
dar chiar atunci fuge speriată
făcând loc la alta ce-ameninţă cu steagul
ridicat pe alte îndepărtate metereze
spre care alerg şi voi a le cuprinde
căci în nestatornicul sânge tot aleargă o fiară,
neadormită,
chiar dacă lumile au renunţat la zarvă.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma şarpelui pe cărarea albă

cu orbitele albe ale degetelor
ating prezentul
văd trecutul ca pe un vas răsturnat în nisipul prezentului
viitorul este acea crăpătură care îmi taie aripile
şi ochiul alb al degetelor când
încercând să mă cuprind
nu mai aflu nimic

oricând poate veni solia unui cuvânt dintâi
suspendat între a fi
şi a muri ca un copac
pe verticala aşteptărilor copilului

aşa că

deschid larg porţile
orbitele albe ale degetelor le umplu cu sine
cât mai mult sine

la fel ca o fântână cu şapte inele
solia goleşte de sine orbitele goale ale degetelor

apoi

Totul

se umple

cu Dumnezeu

orbitele goale ale degetelor se cuprind
şi cuprind
icoana cuvântului dintâi

Mama,
uite cum se aprind candelele mărunte
singure!
spune copila
ceva mai târziu femeia
cu ochii din cărbunele prezentului
într-un acum promis a ne fi
iubire

mama răspunde copilei

fără credinţă totul e nimic
sau urma şarpelui pe cărarea albă a bucuriei de a fi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt aşa inegal uneori

încât mă văd când pitic urcat pe o lună plină
când cine ştie ce uriaş rămas pe pământ
un fel de guliver rătăcit în propria lui poveste
iar din când în când mă loveşte o altfel de sete
aş fi îndrăznit să-i zic nebună
dar nu are nimic comun cu pierederea realităţii
pur şi simplu beau dintr-o sete în alta
precum un dromader cu o mie de cocoaşe
şi nu am niciun deşert de străbătut
nici măcar nu fac parte dintr-o caravană
doar mă supun setei ca într-un botez ciudat
devin din ce în ce mai străveziu
de se vede prin mine ca printr-un cristalin ciudat
universul adus la dimensiunea bosonului

îmi sunt aşa greu de înţeles
încât nu vreau să las urme adânci pe inimile voastre
poate doar un abur pur fantomatic
ca o urmă de melc universal
într-o repetare absurdă spre neant

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversare

nu ştiu dacă mor sau de ziua mea
iubirea precum un gong bate miezul nopţii
până la umeri nu se-ntâmplă nimic
niciun semn de la tine

un papagal stâlceşte cuvintele
mecanic din psalm
a venit rândul meu să mă bucur
în limbajul mimico-gestual

moartea mă strigă naivule
nimeni nu se oferă
seara nu apuc să mă-mbăt
amorţesc pur şi simplu
sufletul
de la masă mă ia de un braţ
să mergem nu mai sunt bani

am un fular de la mama

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acele fragile apusuri

iubeşte-mă de parcă nu ai primi nimic
în schimb
prin fiecare tresărire a mândriei
de-o clipă,
nebunia nu face rău nimănui.

dintre toate corăbiile cu pânze,
steagul meu - un ţipăt pe întinderea
apei,
îmi leg trupul cu funii să nu se piardă în ceaţă,
harpii din insulele Strofade,
veşnic flămânde,
îşi caută frumuseţea în coaja unui copac
sădit de cine nu trebuie.

diavolul
adăugase un an dragostei noastre
precum vinul ce nu stă liniştit în pahar
de ce-o să se întâmple, priveam copleşit de atâtea emoţii,
umbra îşi luase capul în mâini
încât să nu se observe,

rudele şi cei de departe
ne-au umplut părul cu grâu,
în buzunare, în gură şi-n cele mai ascunse dorinţe
pun sufletul să-şi facă treaba cinstit,
din dreapta soarelui cineva ca pentru final
scoate curcubeul prin nori,

mi-am făcut mare crucea
convins că minciunii nu-i pasă cine o spune...

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic, nici chiar speranţa

Nimic, nici chiar speranţa în suflet nu mai cântă
Când mut e viitorul şi aripa ţi-e frântă...
Departe laşi în urmă al visurilor rai...
Şi lacrima, chiar dânsa, când pică pe hârtie,
E rece ca îngheţul din inima pustie
De florile din mai!
Nimic, nici chiar speranţa în ochi nu licăreşte
Când ziua după ziuă bolnavă se târăşte...
Şi poate ca să fie de aur cerul plin,
Şi poate s-aibă stele albastra adâncime,
Verdeaţă nouă, câmpul, pădurea, -ntunecime
Şi râul alb, — suspin!
Nimic, nici chiar speranţa în groapă după tine
Atunci nu mai voieşte să vie, — şi nu vine!...
Şi poate ca să fie orice după mormânt:
Dreptate omenească făcută unui nume,
O viaţă viitoare, şi-n tainica ei lume
Noi aripi, — nou avânt!

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă împiedică nimic

Nu am altă alternativă veritabilă
dar sunt mulţi ochi care mă urmăresc,
poate că jocul este prea complicat
şi jucătorii nu-l stăpânesc atât de bine.

Mulţi se feresc să mă numească
se împiedică de propria teamă
şi se ascund când dau de greu
dar nu-s iertaţi când totul iese la iveală.

Nu văd de ce să mă împotrivesc
cred că nimic nu se câştigă uşor
şi lupta mea este cu mine însumi
fără alte căutări în afară.

Nu mă împiedică nimic,
să nu uit ce ar trebui uitat,
dar dacă cineva îmi trânteşte uşa în cap
aştept o vreme până se sparge răbdarea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prince

Era crescut, de mic, şi îngrijit
ca fiu al unui mare campion
ce nu ştia ce-nseamnă abandon
la cursele de cai ce l-au călit
în Albion.

Iar mama lui, pur sânge englezesc,
fusese,-n tinereţe,-o mare stea
ba, chiar şi-acum, bătrână, tot putea
s-arate celor ce o îngrijesc
valoarea sa.

Căci fiul ei, un mânz promiţător,
era de-acum, doar la un an, frumos,
puternic, ne'nfricat, ambiţios,
şi se vădea a fi un luptător
periculos.

Iar Prince era, nu doar un nume dat
la naştere, aşa cum l-a primit,
era chiar numele cel potrivit
urmaşului atât de talentat
şi de iubit.

Acum, el vede ochii-ngrijoraţi
ai unui medic, tânăr specialist
în boli precum a lui şi, sufletist,
îi mângâie cu vorbe ca-ntre fraţi.
E foarte trist,

Căci boala lui a început demult,
din noaptea când o ploaie l-a surprins
şi i-a adus, în sânge, foc nestins
ce-l mistuie şi-l afectează mult.
Se simte-nvins.

Iar Lady, cum o ştie el de mic,
e tristă şi mai plânge-atunci când el
refuză şi grăunţe, orice fel,
nu poate să mănânce mai nimic,
iar orz, defel.

Dar azi, i-a amintit, în lung discurs,
de-nvingători, de tatăl, mama sa,
şi l-a convins că, numai dacă vrea,
în lupta lui, ca-n orice alt concurs,
Va câştiga.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre morţi numai de bine

Orice mort ar trebui dezgropat uneori,
încercată resuscitarea lui
O respiraţie gură la gură,
cot la cot,
os la os,
până când, devenit una cu el, te ridici în capul oaselor şi respiri adânc
aer de dincolo
de aer

Orice mort ar trebui vizitat uneori
la cimitir,
întrebat de sănătate,
vaccinat
Fără bancuri proaste cu "noi vrem pământ",
fără cuvântul "pământ" de fapt,
doar despre lună şi stele se poate discuta,
câte în ele şi în Univers

Orice mort are nevoie de iubire,
nu e nicio diferenţă între ceea ce simte el şi ceea ce simţi tu pentru mine
Suntem tutankamonic de morţi, iubito,
învechiţi în meseria aceasta a nepăsării,
dar dependenţa de A FI,
e un puternic drog inoculat periodic
de către cei care ne mai vizitează din când în când

Locuiesc peste drum de cimitir,
văd zilnic morţi aduşi la groapă de către vii
şi nu pot să nu mă întreb cu ce i-au deranjat oare
de nu-i mai rabdă lângă dânşii?
Un mort stă doar cuminte la locul lui şi visează,
nu cere de mâncare, nu bea, nu fumează
în alte ţări, ei nici măcar să voteze nu mai vor

Iubiţi şi morţii,
nu sunt ei vinovaţi de a lor plecare,
i-a ucis plictisul zilnicităţii,
vor numai să doarmă un pic mai mult!
De ce să le tulburi somnul îngropându-i, incinerându-i? De ce?
Pe tine te îngroapă cineva când dormi?
Statul... a, statul... am uitat
Dar ei nu mai platesc taxe şi impozite, deşi dacă i-am ţine acasă, am plăti (probabil) taxa pe cap de mort,
O sumă modică la întreţinere şi un pic mai mult la curent...

Oboseala li se citeşte pe chip încă dinainte de plecare,
sub ochi li se adună pungi pelicanic de mari, de lacrimi neplânse,
iar mirosul... să trecem peste asta
Deschide geamul larg, să ştie lumea că în casa acestei familii iubitoare,
a rămas mortul la locul lui,
nemişcat şi fericit
Dacă îl pui în geam, primeşti chiar şi pensia cuvenită
lună de lună
Astfel m-am îmbogăţit iarna trecută,
am adunat toţi morţii din oraş, i-am aşezat frumos la ferestre
şi niciodată poştaşul nu a îndrăznit să mă întrebe de ce par atât de... morţi
Afară ningea
şi cu toată extenuarea ce li se citea pe chip, se străduiau să zâmbească frumos,
păreau fericiţi

Aproape orice mort ar trebui dezgropat uneori,
Doar cei foarte obraznici ar trebui abandonaţi de tot
Cei care îţi cer ca să-i înţelegi punându-te în locul lor
Pentru numele lui Dumnezeu, nu le da ascultare,
ei oricum sunt de neînţeles,
punându-te în locul lor s-ar putea să-ţi placă şi să nu te mai ridici
Ei sunt ca nişte copii nenăscuţi care nu ştiu ce vor
Nu te pune în locul lor, nu le face jocul!

poezie de Marcel Vişa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipa de pâine

în camera mea sunt singurul suflet liber
singura conştiinţă ce nu trebuie să dea socoteală
despre lucrurile acestea
te vom asculta mai târziu mi-au ros carii pe tăblia patului
cu mâinile pâlnie am strigat cât am putut
de puţin dureros
muncă, nu te iubesc

până în stradă sunetul nu s-a făcut trup
până la camera de gardă revolta şi-a păstrat accentul
grav
din punctul de vedere al medicilor

am băut un amestec nepermis de comunitate
ceva ce mă ridica deasupra clădirilor protejate istoric
şi-a legilor

până la tâmple albul neîntrerupt al sfinţeniei îşi cumpărase
loc de popas pentru minciunile spuse în grabă
mi-am aranjat haina pentru când voi fi mare
privirea ce nu mai avea nimic nevinovat în intenţie
plus
atracţia spre lucrurile obscene

o să-mi vând patru versuri
nu de alta dar încă n-am învăţat lecţia umilinţei şi a lipsei de bani
care face lumea mai bună
precum risipa de pâine
aştept momentul când cineva cu mirare şi tremur
va cere capul nopţii pe tavă

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nud cu scrumieră şi ceas de perete

până şi ora la care picteză
în iarna sticlată
o femeie tânără goală de-un alb
vulturean crescut dintr-o dată
se face de piatră
de cremene ora şi scapără luminează
-n scrumiera striată – însămânţată
cu trăsături de penel
(?!) –
în perete
mai intră un cui obsedat până dincolo
ca un deget de gheţă arătător
pe anumite frecvenţe
al straniei deflorări fără pată
de dată
recentă de sânge şi multiplicată
prin transparenţe

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebaţi un adevărat credincios cine este pentru el Dumnezeu şi, indiferent de religie, vă va spune cam aşa: Nu am răspuns la întrebarea "Cine este Dumnezeu?". Nu mă interesează dacă într-adevăr se numeşte aşa şi nici măcar dacă "există sau nu". Acestea sunt întrebări meschine. Despre ce mă întrebi tu nu se poate gândi sau vorbi, este mai presus de orice gând sau cuvânt omenesc. Nu mi-a "poruncit" nimic, nu mi-a promis nicio recompensă şi nu m-a ameninţat cu nicio pedeapsă. Eu ştiu doar că fără "El" nu pot trăi şi nici muri, oricine ar fi, orice ar fi.

citat din Codrin Ştefan Ţapu
Adăugat de Johnwr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până unde nu mai pot

motto: "Doamne, spune-mi până unde să merg?"... iar Dumnezeu i-a răspuns cu glas senin: "Mergi până unde poţi!"
"E prea puţin, Doamne! Cere-mi mai mult!", s-a îndârjit omul. Dumnezeu i-a răspuns cu glas la fel de senin: "Mergi până unde nu mai poţi"...
(Nikos Kazantzakis)

Şi-am mers. Şi am ajuns. În faţa mea.
Nimic, nimic, nimic nu se mişca
Întregul Univers era un punct
Pe lama unui fir de păr cărunt
În jurul meu nici spaţiu şi nici timp
Nici lume şi nici zei şi nici Olimp
Nimic, nimic, nimc şi numai eu
Şi neputinţa mea.
Şi Dumnezeu...

poezie de Iurie Osoianu (25 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!