Notaţiile ceasornicarului pe marginea desenelor geometrice

Ca urmare Eva e construită imperfect sau dual,
Iar lui Adam îi lipseşte o coastă,
Adică un pământ mioritic cu dealuri şi văi
Cum e de fapt şi femeia şi tot Pământul mare,
fiindcă asemenea Tatălui nu poate fi făptură sau suflare de femeie
Iar asemenea Fiului nu poate fi Spiritul
Care pe toţi şi toate ne ţine într-un mănunchi de raze
Pe un soare numit pământ
Când rece, când caldă ne e inima
Când aproape, când departe ne sunt ochii
Orbi în faţa luminii, credem că zarea noastră
Este o noapte luminată de scânteia oamenilor,
Mic ne este gândul, mică ne e iubirea,
Iar făptuirea noastră şi ea mică pare
Precum ceasornicul cel mai mic,
Păpădie într-o răsuflare...

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul iubire este folosit greşit. Pentru mine, iubirea adevărată este echilvalentul spiritului din noi. Atunci când descoperim iubirea adevărată, nu facem decât să descoperim rezervorul uriaş de iubire şi lumină din noi. Majoritatea oamenilor, însă, numesc iubire atracţia dintre un bărbat şi o femeie care, deşi este o etapă importantă în viaţa noastră sau o sursă de satisfacţie, este foarte departe de a fi iubire. Există pasaje în cultura omenirii care descriu iubirea spirituală, iar oamenii cred că aceasta trebuie reprodusă în relaţii de cuplu, ceea ce este o sursă mare de nefericire. Ceea ce accentuează nefericirea oamenilor este că ei aşteaptă această iubire spirituală de la alţi oameni, parteneri de cuplu sau membri ai familiei şi nu înţeleg că nu o vor primi niciodată decât în doze mici pentru că nimeni nu este dator să îţi dea iubirea lui. Ţi-o dă dacă are dispoziţia necesară. Iubirea nu e doar o persoană, iubirea e pentru tot ce e viu. Tu eşti responsabil de iubirea ta, adică de spiritul din tine. Fiecare cu spiritul şi iubirea lui. Da poţi într-o relaţie să îţi reverşi această iubire spirituală şi necondiţionată asupra partenerului, dar asta se va întâmpla când vrei tu, nu când vrea partenerul.

Pera Novacovici în Cartea Alfa, Vol. III - Mentor şi Discipol
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsadul

Luminiţă-n miez de ghindă,
Un luceafăr te colindă
Să-ţi şoptească, pe-nserat,
Ce eşti tu cu-adevărat.

Să visezi că creşti mai mare,
Din sămânţă către soare.
Iar sub coaja ta, în noapte,
Foc va arde mai departe.

Vine iarna peste moară,
Luna pe pământ coboară
Şi te vede copiliţă,
Cu căpşor de luminiţă.

Tu, răsad, ieşi azi în lume,
Omul îţi va da un nume.
Iar pe cer o stea clipeşte
Frunzuliţa când îţi creşte.

poezie pentru copii de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia rămâne femeie

Femeia e un simbol a iubirii.
Toţi ştiu, dar mulţi nu aşa gândesc.
Ea este Eva cea pierdută în amintiri,
Care a fost la începutul neamului omenesc.

Femeia de mică e femeie.
Femeia e femeie când devine mamă,
Femeia rămâne tot femeie
Când e bătrână şi plânge în năframă.

Ne este dor de ea când suntem mici,
Ne este dor de ea când creştem mari.
Dar când suntem bătrâni şi bolnavi,
Plângem din nou după ea ca nişte sugari.

Căci ea este steaua care a răsărit
Pe cerul vieţii noastre.
E ca floarea care a înflorit
Sub bolţile albastre.

poezie de Vladimir Potlog (7 martie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisiacă

între noi doi există aer, există oase, carne şi piele,
există reţele sociale şi colocvii la distanţă,
palimpseste vii şi moarte,
ceva numit lună şi umbra unui păcat
iar alteori soarele ca o pîine cea de toate zilele

~.~

noi nu ştim de ce şi cum
urcăm pe scări rulante şi în ascensoare,
zburăm cu avioane,
ne simţim animale respectate şi iubite,
nu ne e frică să stăm blînzi ca mieii deasupra fulgerului

e posibil ca în soarele de pe cer să fim chiar noi
şi ne cheamă probabil Adam şi Eva,
ba chiar toţi oamenii sînt poate acolo,
număraţi atîţi cît încap în istorie
în funcţie de ora trezirii din noapte sau din pîntecul mamei
a luminii de candelă din ei înşişi,
a pufului de viaţă care tremură gingaş în urechi,
aici, în lumea cea de jos

~.~

şi parcă altfel decît copacii sau păsările,
ne atingem cu vorbe rostite şi nerostite,
ne iubim,
şi uneori clădim piramide de circari umăr lîngă umăr,
fericiţi că nu cădem
din mintea noastră în altă minte,

fiindcă ceva e mereu la mijloc,
un Dumnezeu atît de mare şi mereu necunoscut, ca un zid,
oricît ne apropiem unul de altul
mai înainte să murim

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua noastră

Privesc pe înserat la stelele ce strălucesc
Este un peisaj dumnezeiesc
Am căutat cu disperare-o stea
Ce-ar putea să fie steaua mea şi a ta

Cred că ne-am cunoscut acolo sus în ceruri
Cum am ajuns aici sunt doar misteruri
Eu ştiu că ne-am iubit indubitabil
În mediul cel de sus imponderabil

Te-ai plictisit să mai plutim aievea
Şi-ai hotărât, cum a făcut şi Eva
Jos pe pământ să încercăm se poate
Să ne iubim măcar o zi şi-o noapte

Eu ţi-am propus să amânăm un an
Desigur că l-am consultat şi pe Adam
Dar tu mi-ai spus, cu nasul cam pe sus
Că nu concepi, că timpul s-a cam scurs

Chiar dacă nu ţi-am dat dreptate
Am hotărât să locuim de Eva şi Adam nu prea departe
Aproape de apartamentul lui
Era în Bucureşti, Şoseaua Nordului
 
Şi după ce Adam s-a-ndrăgostit de tine
Eva voia în lume să fugă doar cu mine
Ne-am amintit că nu demult
Noi pe pământ am coborât

Şi uite-aşa iubirea noastră
A început să ofilească
Şi-atunci, eu disperat ţi-am spus
Să ne întoarcem colo sus
Pe... steaua noastră

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânca privire

Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veşnic m-aş împovăra,
Când, noapte-zi, pereţii mă apasă
Eu, sub sprâncene port privirea ta.

Absenţa ta ca ştreangul sub bărbie
Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.

O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviinţează umbrei care sunt
Să nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.

La paginile scrise înainte
De ceilalţi orbi care-au putut vedea
Adaug că iubirea reaprinde
Şi ochii tăi, aici, în fruntea mea.

Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine şi te doare
Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.

Aşa simt eu acum când eşti departe
Şi nu mai ştiu e noapte sau e zi,
Te ţin aici pe viaţă şi pe moarte,
Te văd că mă şi tem că vei orbi.

Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aştept,
Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,
Smulgându-mi parcă inima din piept.

Nici nu mai ştiu, e iarnă sau e vară,
Privirile ni s-au unit de tot
Rămân aici, dar am fugit afară,
Te-aş părăsi cumva, dar nu mai pot.

Zăpezi şi flori trăiesc împreunate,
Miracol şi coşmar, la fel, aşa,
Cuţitul alţii mi-l înfig în spate,
Tu ai privirea în privirea mea.

Şi poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie şi asalt,
Ci să-ţi modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel ca celălalt.

Profeţii însă iată ce-mi arată:
Te sorb din ochi, precum şi tu mă sorbi,
Şi ne vom cheltui lumina toată,
Îngenunchind sub cer ca nişte orbi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înpământenire

Şi trupul tău, Născătoare, se rotunjeşte după Bunavestire,
te doare în vintre cum învie prea repede
copacii şi albinele şi fiarele pădurii,
sau iubirea bărbaţilor pentru alte fecioare.

Şi ele, plăpândele, se nasc ca flacăra tot din pântecul tău,
ca să învie din trupul lor noaptea alţi fluturi,
pentru alte flori din mormântul cel de toate zilele,
Sfântul nost mormânt,
pământul ce-l lovim şi-l scormonim cu sapa sau cu mintea.

Şi pe mine mă doare când plouă, Mamă,
era demult când mă năşteam şi eu odată cu primele furtuni,
azi cred că mă voi prăpădi într-un târziu de ploaie caldă
şi tot mirul rece al toamnei nu va mai ascunde niciun greiere
sub tâmpla mea.

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să prind un tren
Care nu se vede
Pe tine te strâng la pieptul meu
Iar soarele să ne zâmbească.
E totul sterp în lumea asta
Pământul este plin cu flori
Iar noi mai stăm uitându-ne la soare.
Dincolo de nori
Din când în când
Mai adie vântul
Dar eu nu mai stau cu tine la o şuetă
Brăzdându-ţi faţa cu săruturi.
În suflet ţi-am strâns iubirea,
Dar tu...
Ai coborât din cer, precum o mică stea
Iar eu... Am plâns... privindu-te.

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în cădere

lumea mea e un loc străin în care bucăţi mici de soare
se suprapun / dau naştere

fiecărei zile cu teamă

strabism necesar pentru a nu vedea exact ce se întâmplâ

suntem relee care captează undele primitive ale universului

când a început totul?

lumină albă pe câmpuri verzi/ asta vedem
acum când a venit primăvara

şi nu ştim ce să facem cu libertatea

preferăm să cădem mai departe / în spaţii uriaşe / în largile spaţii corporatiste

în rest o lumină sepia care devorează totul acum când

//

plouă ca şi când stau în faţa unui pluton de execuţie

iar gloanţele sunt picăturile de ploaie care ascund

toate mirările/ toate fricile mele / o să cad jos scormonind pământul rece

frunzele vor fi patul meu de moarte

plouă / iar realitatea e mai aproape decât un vis

în care beau o cafea caldă în faţa unui şemineu negru

aceasta este iluzia lucrurilor transformate subtil în ceea ce îţi doreşti

când de fapt

peste tot sunt cadavre şi cadavre / aici la marginea oraşului

unde plouă iar fricile nu vor să moară.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să mai ai idealuri când există pe acest pământ orbi, surzi sau nebuni? Cum să mă bucur de lumina pe care altul n-o mai poate vedea sau de sunetul pe care nu-l poate auzi? Mă simt responsabil de întunericul tuturora şi mă cred un hoţ al luminii.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nucleul unei stele este destul de masiv, se va micşora foarte mult, până ce va avea o rază mai mică decât raza Schwarzschild. Această rază este cea mai mică pe care o poate avea un corp cu o anumită masă. Pentru Soare este de 3 km, iar pentru Pământ de 9mm. Găurile negre se produc atunci când nucleul va avea raza mai mică decât această limită. Nici o radiaţie şi nici o particulă nu poate scăpa enormei gravitaţii a găurilor negre.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pulbere de aur

Praful se-abătea mereu peste-aşezarea noastră
Ne-ocolea doar când ceaţa mării se lăsa, albastră;
Iar nouă, copiilor, ni se spunea, la mic şi mare,
Că era aur în praful auriu sclipind în soare.

Şi-n pulberea purtată de vânt în slavă, sus,
Parcă ne-apărea-n asfinţit chipul lui Isus;
Iar nouă, copiilor, ni se spunea, la mic şi mare,
Că era aur pur în praful ce sclipea în soare.

Aşa era viaţa la Golden Gate, astfel trăiam,
Aurul prăfuia tot ce beam şi mâncam,
Iar nouă, copiilor, ni se spunea, la mic şi mare,
"Trebuie să ne-înghiţim porţia de aur fiecare".

poezie clasică de Robert Frost, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au trecut o sută de ani

O sută de ani trecură
De la marea sărbătoare
Când românii se uniră
Între vechile hotare
Şi-acum, după o sută de ani
Am ajuns nişte sărmani
Ţara noastră o ciuntiră
Vecini răi care-o râvniră
Poporul-mpuţinară
Glia noastră o tăiară
Şi-am ajuns la o adică
România noastră mică...
Hai să dăm iar mână cu mână
Cei cu inima română
Să facem iar sărbătoare
Cu România noastră mare!

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ploua pe afară

Când plouă rece pe afară
Să numeri lacrimile vagi,
Care din ceruri într-o doară
Plouă pe mine şi pe dragi.

Şi îmi e rece fără tine,
Şi tremur când mai bate vânt,
Îmi este tot amărăciune,
Îmi eşti durerea cât mai sunt.

Şi plouă, plouă toată ziua,
Chiar dacă-i soare, dacă-i cald
Şi simt în mine cum mă plouă,
Anunţă ploi un mic herald.

E apă multă, multă apă,
Cade din cer peste pământ,
Cad lacrimile şi se crapă
Din ochii mei şi din cuvânt.

Când ploua rece pe afară
Să te gândeşti, să mă priveşti,
Din când în când, iară şi iară,
Să te întrebi, mă mă iubeşti?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faith Matheny

Prima oară nu vei şti ce înseamnă –
Şi poate nu vei şti niciodată,
Şi poate nu-ţi vom spune niciodată –
Aceste scurte iluminări din sufletul tău,
Asemenea scânteierilor fulgerului printre nori albi,
La miezul nopţii când este lună plină.
Ele vin când eşti singură sau poate
Când stai cu prietenul tău şi, pe negândite,
O tăcere grea cade peste cuvinte, şi ochii lui
Fără să clipească strălucesc privindu-te.
Atunci, voi doi aţi văzut împreună secretul.
El vede în tine şi tu vezi în el.
Şi rămâneţi acolo înfioraţi că misterul
Care stă în faţa voastră vă va lovi şi ucide
Cu o splendoare ca aceea a Soarelui.

Fiţi fără teamă, ca toate sufletele care au asemenea viziuni,
Aşa cum trupul vostru este viu, iar al meu mort,
Tocmai aţi prins o adiere din mireasma subtilă a eterului,
Rezervată lui Dumnezeu Însuşi.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

plai mioritic -
după coama dealului
ascuns Carul Mic

haiku de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

Nu Eva este vinovată
De soarta grea a noastră,
Adam e cel ce vina poartă,
Căci el i-a dat o coastă.

epigramă de Iulian Marian Chimigeru (20 ianuarie 2009)
Adăugat de Iulian Marian Chimigeru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre realităţi, există şi materie există şi suflet, şi acestea sunt într-un singur loc, căci nu există un loc separat al materiei şi unul separat al sufletului(cum ar fi unul pe pământ pentru materie şi unul în aer pentru suflet), ci locul sufletului este separat, în sensul că nu se află în materie. Aceasta înseamnă faptul că sufletul nu este unit cu materia, iar acelaşi lucru nu se poate naşte şi din suflet şi din materie, adică nu se poate naşte din materia ca substrat (pentru că ea nu este formă)şi anume este separat. Materia aşezându-se pe sine însăşi sub suflet este luminată de el şi nu poate să pună stăpânire pe cel de la care primeşte lumină;sufletul nu poate suporta materia fiindcă din cauza acestei materii rele este incapabil să vadă. Aceasta este căderea sufletului: faptul de a veni astfel în materie şi de a deveni slab, fiindcă nu toate puterile sale sunt active, fiindcă materia le împiedică să îşi ocupe locul pe care sufletul îl deţine şi oarecum se opune şi face să devină rău ceea ce a luat ca pintr-un fel de furt, până când sufletul reuşeşte să se întoarcă la starea lui superioară. Aşadar materia este şi cauza slăbiciunii din suflet şi cauza viciului. Căci este ea însăşi rea mai înainte ca sufletul să devină rău, este de fapt răul iniţial.

citat clasic din Plotin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de nou este un concept atât de învechit ca cel de "An nou" şi în ce măsură se pot împlini sau nu, cuvintele lui sterile? Oamenii spun "La mulţi ani" şi "Un An nou fericit" la fel de mecanic cum spun "Dumnezeu să-l ierte!". Oare câţi realizăm că întreaga gândire, ca şi toate cuvintele acestei lumi, sunt doar apogeul deşertăciunii şi cum am putea să înţelegem asta cu mintea? Când tocmai mintea afirmă despre copiii ei gândurile, adică deşertăciunea, că ne pot crea viaţa, când de fapt viaţa doar găzduieşte micimea sau deşertăciunea cuvintelor şi nicicum nu o urmează. Dacă am vedea că gândurile noastre sunt doar eticheta de pe sticla de apa minerală şi că nu au cunoscut şi nu pot cunoaşte în veci apa minerală, atunci cât de valide sunt aceste etichete/gânduri, când de fapt sunt doar deşertăciune. Poate vreo minte umană accepta asta? Cu siguranţă, nu. Doar inima noastră, care este pacea tăcută a infinitului, poate vedea ca întregul zgomot psihologic numit gândire, e doar umbră şi vis, iluzia care dă impresia de separare. Câtă suferinţă născută din ignoranţă!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

Motto:

La un an cu sănătate,
Domn, Domn să nălţăm,
Să deschideţi poarta casei,
Domn, Domn să nălţăm.
Să citească tot poporul,
Domn, Domn să nălţăm,
Să se bucure-autorul,
Domn, Domn să nălţăm

Mereu am fost sau nu am fost
Într-o căutare fără rost
A elixirului visat
De Eva, de Adam –bărbat,
Al frumuseţii, tinereţii,
Deşi mă cam lovesc pereţii,
Sunt beat de-o falsă nemurire,
Veşnic mireasă, eu sunt mire,
Să fie cerul gol, adânc?
Să fim noi singurul Pământ?
Departe, dincolo de stea,
Eu am un dublu, tu eşti ea.

O clipă am crezut că s-a oprit ceasul,
Ceasul a-ntrebat, care-i necazul?
Inima? Nu. Nervii? Ah, ah,
Îl înţeleg astfel pe Bach,
Nervii-s ca orga şi clavecinul,
Nu apăsa tare, sublimul,
Doar din evlavie, şoaptă şi rugă
Poate să nască, să se distrugă
Poate, sub degete boante şi tari,
Iar tu, viaţa mea, poţi să dispari.

De are vântul umbră şi eu am,
Trecând peste podişul tibetan,
O, Sancho, ţi-aminteşti oraşul
Ce ne-a gonit cu mătura, făraşul?
Un cimitir de cărţi înspre Apus,
Pe unde- atlanţii s-au pierdut, s-au dus,
Nu-i mică lumea, este chiar prea mare,
Iubirea nu prea-i la căutare,
De arcul-pasăre eu nu voi povesti,
Ne-am întâlnit definitiv, Marie, Marie.

Când ucizi un om cu vorba, cu gândul,
Nu poţi ierta, te doare cuvântul,
Nu poţi uita, te refuză pământul,
Să nu izgoneşti cerşetorul, e sfântul
Care te poate aduce în rai,
Numai un suflet în tine să ai.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!