Era un om bine făcut, puţin chel în vârful capului, cu ochii foarte blajini. Când zâmbea, se arătau sub mustaţa tunsă scurt nişte dinţi lungi, cu strungă mare la mijloc.

Mihail Sadoveanu în Domnul Trandafir
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un om bine făcut, puţin chel în vârful capului, cu ochii foarte blajini.
Când zîmbea, se arătau sub mustaţa tunsă scurt nişte dinţi lungi, cu strungă la mijloc. Când ne învăţa cum să spunem poeziile eroice, vorbea tare şi înălţa în sus braţul drept; când cântam în cor, lovea diapazonul de colţul catedrei, îl ducea repede la urechea dreaptă, şi, încruntînd puţin din sprîncene, dădea uşor tonul: laaa!

Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbul de complimente care urmă, mişcările rotunde, zâmbirile şi poftirile împrăştiară, în salonaşul grenat, ca un abur de nobilă uitare şi voie-bună. Nimeni nu băgă de samă când se strecurase, printre scaune, spre tablaua cu şerbet, Lizuca, necazul doamnei Vasilian. Era o fetiţă mărunţică, însă voinică şi plinuţă. Rochiţa de doc albastru stătea strâmbă şi în chip cu totul nepermis pe trupuşorul ei. Botinuţele îi erau pline de colb şi cu şireturile desfăcute. Colţunii căzuseră şi arătau nişte picioruşe pârlite de soare, cu genunchii nu tocmai curaţi. Capu-i era foarte scurt tuns, băieţeşte, şi arăta în rotunzimea lui felurite bulbucături neregulate. Năsuşoru-i mititel ar fi avut nevoie de batistă, lucru pe care-l dovedeau şi mânecile rochiţei. Gura-i era cam mare şi obrajii prea roşii. Nu era deloc frumuşică şi delicată, duduia Lizuca. Numai ochii căprii, umbriţi de gene negre, aveau în ei câte-o mică floare de lumină.

Mihail Sadoveanu în Dumbrava minunată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul de a fi "la treabă", cum zicea Mini. Dacă nu ar fi avut uneori aerul acela, doctoriţa Lina, în alte privinţi, ar fi fost cu totul lipsită de orice prestigiu personal sau doftoricesc. Forma ei de pămătuf simpatic, gîtul scurt şi gras, bustul scurt şi gras, pîntecul rotunjior, faţa urîtă, desigur: cu ochii mici şi miopi, fără culoare, cu tenul stricat, nasul bun, turtit puţin la vîrf şi gura lată pe dinţi ce nu se arătau, deşi ţepeni la spart alune, acest tot, nu era defel impunător.

Hortensia Papadat-Bengescu în romanul , Fecioarele despletite - Editura "Ancora", S. Benvenisti & Co. Bucureşti (1925)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graurul meu

Zâmbea o vrabie.
Zâmbea!
Din sucituri zâmbea o vrabie cu zimţi de ochi
cu mijloc de sirop şi zbierătură
zâmbea o vrabie cu ciocul ei în gură
zâmbea
şi-n coaste-mi tremura
o vrabie
ce aripi pe şendrilă duceau aur
în gura drumului
un simplu
mestecat între copaci
un graur!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea pe care mă năcăjeam, urmărind cu degetul şi cu priviri mirate buchii mari, întortochiate şi cârligate ca nişte gângănii, era abecedarul lui Creangă. Era o carte fără imagini, încâlcită şi misterioasă. Învăţasem pe de rost aproape toate cuvintele normale, şi-n faţa mea era tot pâclă de nepătruns. Când deodată, într-o zi, ca-ntr-o scăpărare de lumină, i-am găsit cheia...

Mihail Sadoveanu în Cheia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zarul

Era o linişte oarbă,
Zgomotoasă chiar,-de prea multă linişte!
Şi mai era acolo nişte cercuri,
Vii şi simandicoase...
Erau ca scaunele din jur,
De la masa tăcerii!
Piatră de cremene,
Fiinţele înnegrite de groază,
Încordate ca o arbaletă.
Cu răsuflarea tăiată, d
În mijloc, pe roata norocului...
Era o literă amorţită,
Care arunca zarul!
Cerul cădea spiralat,
Până la vârful dorinţei
Şi din tenebrele căuşului mâinii,
Au zvâcnit cuburile rotindu-se...
Ca anotimpurile
Şi când am deschis ochii,
Am văzut cum căzuse iarna...
Un doi legat de un unu,
Exact cât trebuie,
Să măture... speranţa!

Să măture... Speranţa

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că-şi văzuse prietena, Nistor era mult mai liniştit ziua următoare, când ajunse pe puntea principală a navei albastre, înainte de ora 08.00. Nu-i mai zburau "păsărele" imaginare în jurul capului; era vesel, zâmbitor. Primise o fotografie de la Adela – una foarte reuşită, după cum constatase când ajunsese acasă. O avea şi-n acea dimineaţă la el, bine aşezată, să nu se murdărească sau să se îndoaie; în plus, mai păstra în minte, încă vie, amintirea acelui prim sărut din seara trecută... Uff, de n-ar pleca peste câteva zile... Dar nu era cu putinţă să nu plece. Fiind bine dispus, nu se mai luă de Alex, care sosise la scurt timp după el. Pe puntea principală mai erau profesorul Manea şi directorul. Domnişoara Lia era în Institut încă de la ora 07.00, cu prietena ei, Dora Bercea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea Irinei noastre trăia numai în copilul cel palid. Duioşia ei, înţelepciunea ei şi ceea ce era în sufletul ei vis, parcă trecuseră în măruntul meu tovarăş de drum, în serile acelea singuratice de suferinţă, când amândoi sfătuiau cu ochii în lacrimi (...)

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui chel

Cu fruntea-i largă reflectând lumine,
Parcă e oul marelui Brâncuşi,
Dar, de-l privesc în zare, văd prea bine
Că oul ăsta n-are gălbenuş!

epigramă de Nicolae Paul Mihail-Nicomah din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul era limpede, soarele umplea câmpiile de lumină, şi din când în când se vedea Siretul scânteind la cotituri.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca fizic, Mihai e mai scurt ca mine, eu am talia 1,68, el era cu vreo 2-3 centimetri, poate şi patru, mai scurt, avea o musculatură herculeană, piciorul la scobitura tălpei era în plin (P l a t f u s s, cum zice neamţul), însă nu-l jena deloc la mers. Păr negru ca corbul, faţa, un brun alb. Pălăria lui favorită era semi-joben, mergea totdeauna privind în pământ, cu capul puţin aplecat în jos, şi mai totdeauna gânditor. Somnul îi era neregulat, aci citea de cu seară până răsărea soarele, aci dormea de cu seară până la amiază şi uneori şi până la 1 şi 2 p. m. Piciorul şi mâinile mici, ca ale mamei, dinţi regulaţi şi de culoare gălbuie, când râdea cu mare poftă, şi râs sincer. Pe când era la T i m p u l, joben întreg nu punea decât când venea Veronica de la Iaşi. (...)
Făcea abuz de tutun şi de cafele negre, de băut, bea ţapăn, însă numai vin, rachiuri nu, bea ţapăn de la vârsta de 14 ani. (...)
Ca căciulă, purta căciulă de astrahan, însă nu ţuguiată (nu dacică), ci dreaptă. (...)

Matei Eminescu în Scrisoare către Corneliu Botez (1) (20 aprilie 1909)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui chel

Părul tău frumos şi mare
A căzut la fel ca bruma,
Iar pe capul chel acuma
Totul este doar cărare.

epigramă de Mircea Micle din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare" (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

— Cuconu Cilip o poruncit aşa... că nu care cumva să se ducă podul, că ne rămâne moşia tăietă în două. — Aha! vă rămâne moşia tăietă în două! Şi tu, măi Iordache, nu mai poţi de scârbă! Oamenii prinseră a râde. Iordache începu să se scarpine în cap, ca să facă ceva, şi zâmbea şi el, cu obrazu-i mare şi puhav înflorit de băutură.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul verii era în cea mai mare splendoare şi putere; aşa de copleşitor, încât, la amiază, plantele şi animalele păreau fulgerate; nu erau însă decât pline de un prisos de energie.
La o margine de mirişte de orz, subt un colnic, Lupu Mavrocosti văzu un pâlc de oi grămădite cu lâna una în alta, roată şi cu capetele aplecate la mijloc, caşicum ar fi ascultat freamătul cuptoarelor din mijlocul pământului. Stăteau neclintite subt soarele de Iulie şi primeau la boturi răsufletul ierburilor.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am născut într-o familie modestă, cu patru copii. Tatăl meu, un actor cu mai puţin noroc decât mine, şi-a încheiat prematur viaţa teatrală în urma unui diferend avut cu Mihail Sadoveanu. Mama era casnică, ţinea din toate punctele de vedere casa singură; până şi hainele de pe noi erau croite şi cusute de ea. În plus, ştiind foarte bine limba franceză, ne-a învăţat şi pe noi. Eu am fost favorizat pentru că şi-au dat seama că îmi place cartea. Părinţii mei au investit tot ce puteau, ca să ajung undeva departe.

citat din Radu Beligan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

El îi privea cu luare-aminte. Un piţigoi veni deasupra capului lui acoperit cu pălăria pleoştită, scârţâindu-şi necontenit cântecul. - Tu eşti bucuros şi fără grijă... îi murmura, ca o mustrare, băiatul. Şi ofta, ca un om năcăjit şi plin de griji ce se afla...

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt treizeci şi doi de ani de când m-am întâlnit întâi cu marele meu învăţător Ion Creangă. Eram un ţânc bălanel, cu capul mare şi privirea sfioasă. Şi învăţam la domnu Trandafir, într-o odaie care mi se părea atunci grozav de mare, pe care mai târziu, cu ani în urmă, am regăsit-o mică şi întunecoasă. Acolo, în bănci lungi, crestate cu cuţitaşele, stăteau îngrămădite toate odraslele gospodarilor din Vatra Paşcanilor. [...]

Mihail Sadoveanu în Cheia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mama lui, Irina lui Avram, copilărisem în şcoală şi-mi aduceam aminte mai ales de ochii înecaţi de un văl fumuriu: ochii ei îi avea şi copilul. Fusese o fată vioaie şi aprigă, foarte frumoasă şi cuminte. De toate darurile ei avusese parte Dumitru Onişor, gospodar bun, dar om hursuz şi cam cărpănos.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat şi o împărăteasă. Ei aveau trei copii. Mai aveau pe lângă palaturile lor o grădină foarte frumoasă. Şi atât de drag îi era florile acestui împărat, încât însuşi cu multă tragere de inimă le plivea şi îngrijea de grădină. În fundul acestei grădini crescuse un măr cu totul şi cu totul de aur. Împăratul nu mai putea de bucurie că în grădina sa se află un aşa pom cum nu se găsea în toată lumea. Se tot întorcea pe lângă dânsul şi se tot uita pe de toate părţile la el, de i se scurgeau ochii. Când, într-o zi, văzu că pomul înmugureşte, înfloreşte, se scutură florile şi roadele se arată: apoi spre seară dă în pârguială. Îi zâmbea mustaţa împăratului şi îi lăsa gura apă, când se gândea că a doua zi o să aibă la masa sa mere de aur, lucru ce nu se auzise până atunci.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capului chel – pieptene de aur.

proverbe armeneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!