Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cheiul de foc

O teamă absurdă m-apasă
și sufletu'-mi tace chitic
făcându-se, parcă, mai mic,
iar inima-mi zace, sfioasă.

Îmi trec încă-o dată o mână,
încet, sub cămașă, la piept,
căci mintea mă-ndeamnă s-accept
că rana ce-o am e-o fântână

din care îmi picură sânge
pe care nu pot să-l opresc.
Scot mâna ușor și-o privesc,
iar pumnul deodată se strânge

la gândul că mintea mă minte
iar locul ce arde e-un dor
pe care el, zeul Amor,
cu mica-i săgeată fierbinte,

l-a pus, într-o joacă de zeu,
în pieptul de-un timp dezvelit
pe-un suflet puțin amorțit,
la râul de sânge, un cheu

la care, plutind nevăzută,
iubirea, venind ca un vis,
pe-un drum sinuos, dar precis,
să intre, ușor, neștiută.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook