Gara

Eu încă nu mi-am găsit gara;
Hălăduiesc tot mai acerb,
Îmi strâng avid la piept comoara
De vise-ntr-un buchet superb!

Nu, n-am să mă abat din drum,
Până la oaza mea minune,
Până n-oi arde pân' la scrum
Şi eu şi vise-om fi tăciune!

Nici nu mă plâng de drumul greu,
Nici de nămeţii-nalţi din cale;
De m-aş opri, n-aş mai fi eu,
M-aş îneca-n adâncă jale!

Voi, cei ce-mi puneţi beţe-n roate,
Penibil e-al vostru efort;
Am s-ajung şi pe brânci, pe coate,
Căci nu mă dau bătut nici mort!

Pseudoiubiri trecătoare
M-au tot somat să mă opresc,
Cu otrăvuri ucigătoare
M-au făcut să uit că trăiesc!

Sufletul nu mi-e pângărit:
Am lăsat relele la uşă;
Chiar de-a fost deseori rănit,
El va renaşte din cenuşă!

Vouă nimic n-am să vă cer,
Ne-am intersectat într-o doară;
Chiar de-o fi s-o caut şi-n cer,
Undeva, am şi eu o gară!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am căutat

Te-am căutat atât de mult şi am sperat că n-ai să pleci,
Mi-ai lăsat sufletul mut şi pe obraz doar lacrimi reci.
Nu mă întreba dacă mai plâng, nu am să-ţi spun tot ce mă doare,
Chiar dacă răni în suflet strâng, tot ce-ţi ofer azi e UITARE.

Din ziua în care ai plecat, nicicând n-am mai zâmbit,
Şi aş vrea să stii că în urma ta, pe nimeni n-am iubit,
Mi-e cerul fără stele, mi-e cerul fără soare,
Şi inima din piept, iubito, iar mă doare.

Rămas în urma ta, tot strâng la piept iluzii,
În noaptea fără stele, amintiri, îmi sunt perfuzii,
În toate, doar pe tine mereu te regăsesc,
Stau singur şi adorm, în lacrimi mă trezesc.

Te-am aşteptat în gară pe un peron pustiu,
Ştiam că vii la mine, cu tine urma să fiu,
Ţi-am pregătit în grabă, un imens buchet de flori,
Când ai sosit, iubito, ne-am sărutat de mii de ori.

N-aş fi crezut că soarta e atât de nemiloasă,
Erai în faţa mea, fericită şi frumoasă,
Tu îmi zâmbeai continuu, iar timpul tot trecea,
Eram iubitul tău, iar tu prinţesa mea.

Te voi iubi o viaţă, mereu ai fost confuză,
Mai pot simţi şi acum aroma ta pe buză,
Parfumul tău de firmă şi chipul tău angelic,
În camera noastră, dragă, noi ne iubeam feeric.

Mi-e dor de glasul tău şi dorul ma doboară,
Dar poate într-o zi te aştept din nou la gară,
Ne aşteaptă banca noastră din parcul părăsit,
Eu ştiu şi ştii şi tu, noi doi chiar ne-am iubit.

poezie de Daniel Scripcaru
Adăugat de Daniel Scripcaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repere

Trăiesc imperceptibil doar printre puncte de reper
ce mi se dau încă; multe primite, neîntrebat de le prefer.
Nu am ştiut nimic -şi-i despre mine- şi niciodată nu voi şti
cum m-am născut, când am ieşit, intrat, venit şi nici când voi muri...

Nici cel puţin de cât de bun am fost nu ştiu... sau cât de rău;
n-am calitatea să mă judec singur, altul mi-e călău.
Nu ştiu, oricât m-am pregătit -şi cât m-am pregătit- de-am competenţă...
Până şi-n dragoste cutume mi s-au dat... Şi mi s-a luat din existenţă.

Mă uit pe cer 'ntr-o noapte, asta, într-o primăvară, după ploaie;
ce neînsemnat sunt, nici măcar un punct, nici cel puţin un licărit-văpaie...
Ce mult aş fi dat totul, m-aş fi dat pentru-a mă şti, pentr-o părere,
să ştiu mult peste timp, cândva, de voi fi parte din repere?...

Dar n-are rost să m-amăgesc, în fond sunt două emisfere
ce greu, ce greu le-am câştigat şi-s primele ce-mi pierd, cele mai efemere.
Noroc că singur mi-am fantomele de libertate, mă strecor citindu-mi ere
ce-am moştenit şi-aşa-mi mai prelungesc pulsaţii de pulsar, în lungile-mi artere..

... Mă-ntind un scurt popas, parcurs de suflet nevăzut ce-i la vedere,
încorsetat printre piroane, răstignit pe-o cruce sângerândă de repere...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşteri

De câte ori ani voi renaşte,
Voi trece totul în replay;
Ca timp, ce vrea uitat să caşte,
Să nu-mi ia nici uşori, nici grei...

Să-mi refac pline amintiri;
Să le-am bagaj de zile negre,
Când vor diminua priviri...
Şi gândurile or fi tenebre.

De câte ori mă voi renaşte,
Voi preţui umanitate;
Cu ştiinţa, misticism de moaşte,
Mă voi ruga în pietate...

... Să mi se lase încă loc,
Un timp, pe crusta înflorită;
S-o simt sub talpă, să mă joc
De-a viaţa, încă neoprită!

De câte ori mă voi renaşte,
O să plâng tot ce-a dispărut;
Că nici Crăciun, An Nou, nici Paşte,
Nu mai m-au... Toate s-au trecut!

Să-mi fac, oricum ar fi, senin
Din zile, nopţi să am cu vise!
Plecat, să fiu un pelerin,
Să mă reîntorc prin uşi închise.

De câte ori mă voi renaşte
Voi sta cu mine, tot mai mult,
Atât de drag, de-a mă cunoaşte;
Doar eu cu gândul, ce-mi ascult...

Să-mi pun din inimă pe jar,
Să-i gust vechile sentimente
Şi din pupile să fac far;
Sa-mi dea lumini... incandescente.

... De atâtea ori, mă voi renaşte
Ca să văd suflete întâlnite;
Ce-n minte, ascunse, mă vor paşte
Pe veci... Şi-n oasele împietrite...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curaj

Nu vreau să mă opresc la o răscruce
Şi nici visările să mi le-nec,
Departe vreau să merg, chiar de m-aş duce
În lumea largă şi doruri să culeg!

Nu vreau să mă opresc sub frunza stinsă
De lacrimile toamnei sângerii,
De m-ar cuprinde zarea cea apusă
Lângă tristeţi nicicând n-aş poposi!

Nu vreau să fac cununi din mii de stele
Ce-n noapte pe o boltă strălucesc
Aş văduvi-ntunericul de ele,
Nu m-aş ierta căci vreau să le privesc!

Nu vreau ca sufletul să mă mai doară
De nici o vorbă sau un pas strivit,
Îmi spun mereu, a nu ştiu câta oară:
"Prinde curaj şi fă ce-i de făcut!"

poezie de Lili Şipoteanu (16 noiembrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultim regret... de debut

Am teama veşnică; aceea de a nu fi urât la moarte
Căci este ultima mea poză în anticamera retinei
Cu negrul ce se-ncepe-n ciclul ce definitiv mă va desparte
De mine însumi, trup şi gând, făr-a mai şti de ce-mi revine...

Simt straniul sentiment frustrant de-a nu avea niciun control;
Să-mi aşez părul în oglindă, singur să îmi aleg parfumul
Să-mbălsămez tot anturajul, când mi se ia şi ultimul rol
Şi nu mai pot nimic decide... cum să mă îmbrac şi s-aleg drumul...

Nu pot nici trist să fiu, să plâng şi-aş fi cel mai îndreptăţit
Şi nici căldura n-o mai am -şi cât de cald eram la atins-
Iar florile ce miroseam nu-mi vor mai colora dormit;
Etern de-acum -indiferent cum nu-mi plăcea- de toţi desprins!

Mă rog să n-am multe păcate, să fiu povară de iertări!
Mi-e greu s-accept să îmi fiu eul făr-a mai fi şi-ncă să fiu,
S-oblig aşa doar de cutumă, timid ce-am fost, reci sărutări
Ce nu le cer, căci n-am cerut... Aş vrea, când mort să fiu tot viu!...

PS
... Cum nici la naşterea-mi ce-am fost... şi nu puteam să interviu!...
Deci naşterea şi moartea-mi sunt debut de-a fi, nu fi... Şi-mi scriu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strâng în talpa vieţii mele

Strâng în talpa vieţii mele cioburi mici, ucigătoare,
Nu le scot că nu am vreme... Ei şi ce dacă mă doare?
Nu mă plâng de suferinţă, căci doar Domnul mă alină,
Şi răzbesc prin grota sorţii când balanţa greu se-nclină.

Am strâns spini... iar guri flămânde m-au muşcat cu lăcomie,
Şi-au sperat că mă doboară, m-au lovit cu infamie,
M-au trecut prin rug de iaduri perpelindu-mă tenace,
Însă antidotu-mi este "un ignor" spre minţi sărace.

Nu mă-nclin, nu strig, nu cad, nu cer falşilor clemenţă,
Şi îi las să se frământe, buimăciţi de rezistenţă,
Nu las lacrimi să îmi curgă pe obraji, ca exponate,
Nici în faţa celor falşi, nici ascuns. Am demnitate!

Calc pe cioburi ascuţite, să mă doară pân* la sânge,
Şi-mi cert fricile în taină şi-i spun inimii nătânge,
Să nu sufere că lumea poartă petice ostile,
Cu venin... vor să sugrume cu deprinderi de reptile.

Strâng în talpa vieţii mele cioburi mici, ucigătoare,
Nu le scot, că nu am vreme... Ei şi ce dacă mă doare?

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ar mai fi fost

Ce bine ar fi fost să mor
Chiar înainte de-a mă naşte,
Să nu mai gust vreun sfânt de dor
Ce minte că nu mă cunoaşte!

Câmpia cea cu grâu-n spic
Nu mi-ar fi dat fiori de pâine,
N-ar mai fi fost să mă ridic
Din ieri să întâlnesc un mâine!

N-aş fi cutreierat păduri
S-aud mugind fălos elanul,
Să pizmuiesc pe cei chiaburi
Trudind pe brânci să câştig banul!

N-ar mai fi fost vreun cer ploios
Să-mi toarne-n creştet bunătatea,
Nici vreun izvor năbădăios
Ştiind doar naşterea, nu moartea!

Nici n-ar fi fost să râd atât,
Vreodată pentr-o viaţă-ntreagă
Şi-apoi să fiu posomorât
Nimic n-având care se leagă!

N-aş fi iubit, n-aş fi cântat
Chiar făr-un strop de voie bună,
Nici versuri n-aş fi scris vreodat
În nopţile târzii, cu lună!

N-ar mai fi fost, nicicum, nimic,
Nici viaţa cea la preţ de-o clipă,
Şi n-ar mai trebui vreu dric
S-alunge-n groap-a mea aripă!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Acum... nu-ţi cer,
Nu-ţi voi mai cere,
Revedere, reîntânlire!
Te voi iubi în linişte,
Şi în tăcere!
Tăcerea unei iubiri nemuritoare,
În infinita clipei arzătoare!
Şi chiar de-i ger în iarna trecătoare,
Tu eşti focul ce tot arde-n viaţa...
Viaţa asta, viaţa noastră!
Unde îmi eşti începutul,
Din nesfârsitul încă nesfârşit!
Dorinţa ce mă macină,
Între timpuri ori netimpuri!
Că atâtea rădăcini în mine ai înfipt,
Şi atâtea lacrimi din ochi s-au scurs,
Încât acum sunt tot doar uns,
Cu seva din sufletul tău!
Îmi cresc aripi pân 'la cer,
M-apropi chiar de Dumnezeu!
Şi nu-i nici un mister,
Sunt Eu... tot Eu,
Şi Tu... tot Tu,
Şi Noi... tot Noi,
Chiar şi fără de Noi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş lepăda de tot

Tu mi-ai robit şi inima şi visul;
Nu-naintez, iar să mă-ntor nu pot,
Mă-nchid şi tac... prieten mi-e doar plânsul,
Am obosit... m-aş lepăda de tot!

De tot, de toate, dar nu şi de tine,
Căci tu rămâi, în mine, doar al meu,
Chiar dac-aşa mi-e rău şi când mi-e bine,
Te voi iubi, până la Dumnezeu!

Am să te-aştept, ştiu c-ai să vii la mine,
Lumină ai să faci la tine-n gând,
Numai tu te pricepi atât de bine
Să-mi ştergi o lacrimă, din când în când!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş îmbăta de ziua mea

M-aş îmbăta de ziua mea,
Mi-aş îmbăta singurătatea
Şi soarele l-aş îmbăta,
Mi-aş face criţă puritatea

Şi-aş tăvăli-o nopţi la rând
În spume dense de şampanii,
Cu îngeri beţi colaborând,
Să-i facem dragostei campanii.

M-aş îmbăta, dar n-am amici,
Niciunul nu-i să bea cu mine!
Doar muşuroiul de furnici
Şi-un roi de viespi sau de albine?!

Nici diferenţe nu mai fac
În tot ce mişcă, tot ce zboară,
Aghesmuită vreau să zac
Să-mi cârâie la cap o cioară.

M-aş îmbăta, de ce să nu?
M-aş îmbăta pentru senzaţii,
M-aş îmbăta cu eu şi tu
Şi-apoi să ne pupăm ca fraţii.

Să n-am habar de ce iubesc,
De ce-i aşa frumoasă viaţa,
Să uit de ce îmbătrânesc,
De ce îmi fură anii hoaţa,

M-aş îmbăta, dar n-am cu ce!
Prin aer zboară sticle sparte,
M-aş îmbăta cu orişice,
Dar nu mi-am pus nimic deoparte.

M-aş îmbăta cu-adevărat,
Căci doar o dată, nu se pune,
De tot ce sunt, despovărat,
Să fiu, m-aş îmbăta pe bune.

Aduceţi vinul cel mai vechi,
Să bem de ziua mea, cu toţii,
Să tragem ţara de urechi,
Să nu mai tolereze hoţii.

M-aş îmbăta, m-aş îmbăta,
Căci adevărul e-n beţie,
M-aş îmbăta de ziua mea,
Aş bea cu tine, Românie,

S-avem iar fluturi în stomac,
Idei năstruşnice, zălude,
Să ne-mbătăm, că e de leac,
Cu prieteni şi duşmani şi rude.

M-aş îmbăta, aici, sub nuc,
Cu frunzele de toamnă brună,
Însingurată ca un cuc,
M-aş îmbăta cu suc de prună.

V-aştept să umplem locul tot
Într-o beţie-autumnală;
Avem cu toţii drept de vot
Pentru o ţară terminală!

M-aş îmbăta adeseori,
Ca să nu mai disting mizerii
Nici vameşi, nici violatori
Nici nedreptăţile, puzderii.

Şi uite-aşa să ne-mbătăm
Ca delincvenţii, pân la vomă,
Poate curaj am căpăta,
Sistemul să-l băgăm în comă.

Şi totuşi beau de ziua mea
Veninul pur al nedreptăţii,
În suc amar de foi de stea,
(Nectarul care-l beau poeţii).

poezie de Emilia Amariei din Arena cu fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc mocnit

De-aş împleti vorbele tale,
Mi-aş face scut şi adăpost şi leac;
Din gânduri mi-aş ţese perdele,
Privirea-ţi să nu mă orbească.
Zâmbetul tău e scopul meu,
Comoara mea-i iubirea ta.
Din palme, tu mi-ai face leagăn,
Eu ţi-aş cânta şoptit, s-adormi
Şi-n visul tău m-aş face zână,
Să-ţi fiu mereu cea mai frumoasă!
Cum te ştiu eu... te ştiu doar eu,
Doar tu mi-eşti dor nepământesc,
Până la cer şi-adânc sub mări
Mă contopesc, sub vraja ta,
Chiar cu iubirea însăşi!
În preajma ta, eu nu sunt eu,
Sunt altceva... sunt umbra ta!
Tu să nu mă lipseşti de tine –
N-aş avea adăpost, nici leac, nici scut!
...............................................................
Iubirea mea nu-i foc mocnit:
Tu-mi eşti... de neînlocuit!

poezie de Leliana Rădulescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frodo: Până să ajungi tu aici, noi, clanul Baggins, am fost foarte bine văzuţi.
Gandalf: Serios?
Frodo: Nu ne-am aventurat niciodată la nimic şi nici n-am făcut vreodată ceva imprevizibil.
Gandalf: Dacă te referi la incidentul cu Dragonul, eu nu sunt deloc implicat. Tot ce am făcut a fost să-i dau unchiului tău un brânci pe uşă afară.
Frodo: Orice ai făcut, ai fost oficial declarat un inamic al liniştii.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăţia inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmă

De n-aş putea să mă întind palmă,
N-aş mai fi om, m-aş poticni,
Chiar vertical de ştiu c-aş fi....
Să mângâi n-aş da mâna calmă,
Nici nu m-aş ţine nou-născut,
Sau dacă aş fi ca o primată,
Nu m-aş înlănţui sărut,
N-aş avea gânduri niciodată,
Neştiind cum să străpung liane,
Aş trăi ghemuit, o valmă,
N-aş prinde braţe diafane...
Barbar aş fi, suflet de-o palmă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decontul final

Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva,
Îţi dau toţi aceşti ani, îţi dau viaţa mea.

Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,
C-am găsit nişte ani, să ţi-i dau înapoi,
Anii noştri frumoşi, anii noştri nebuni,
Am să-ţi dau săptămâni, anotimpuri şi luni.

Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu,
Şi eu încă sunt viu,
Să mai treci să-ţi mai dau câtă jale am strâns
Pentru-o oră de plâns.

Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,
Anii vechi să ţi-i dau că m-apasă prea greu,
Să mai treci peste mări, să mai treci peste munţi,
Să-ţi aduc amintiri ca să poţi să mă-nfrunţi.

Să mai treci prin vreun loc unde-am stat şi-am visat,
Fără pic de păcat.
Să-mi mai iei cât de cât umilinţa tacând
Şi spitalul din gând.

Să mai schimbi drumul tău, că şi-aşa n-are rost,
Nişte cioburi să-ţi las din iubirea ce-a fost,
Să te-ntorci, auzind că mai sunt printre vii
Şi de dragă ce-mi eşti mai trăiesc până vii.

Nici dovezi nu-ţi pretind, nici chitanţe nu-ţi cer,
Te aştept sus în cer,
Şapte ani te-am închis în iubirea ce-ţi port,
Să mă ierţi ca pe-un mort.

Să mai cazi dinspre cer, când sunt strugurii copţi,
C-am să-ţi dau nişte ani, strânşi în zile şi nopţi,
Să mai vii prin trecut, prin grădina de foc,
Unde-a fost să te văd şi să-ţi fiu nenoroc.

Dar te rog să mai vii într-o zi pe la noi,
Să-ţi dau anii-napoi,
Ca pe tot ce-ai pierdut pentru că m-ai iubit,
Eu să mor, să fim chit

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdută mi-este pacea: n-am arme să mă bat

Pierdută mi-este pacea: n-am arme să mă bat,
Şi sper, şi ard, şi-s gheaţă, şi mă cuprinde frica,
Şi-n ceruri zbor şi-n ţărnă zac pururi nemişcat;
La piept strâng lumea-ntreagă şi n-am la piept nimica.

M-a prins într-o-nchisoare făr' de zăvor la poartă;
Nici liber nu mă lasă, nici nu mă-nchide-n ea.
Nu vrea să mă ucidă Amor, nici nu mă iartă,
Nici viu nu mă doreşte, nici chinul nu mi-l ia.

N-am ochi şi văd, şi, fără de limbă, strig la cer;
Vreau moartea să m-ajungă şi-ajutoare cer;
Şi mă urăsc pe mine pe cât mi-i Ea de dragă.

Îmi place că mă doare şi vesel sunt plângând;
De viaţă şi de moarte sunt dezgustat pe rând...
Din vina ta, Madonă, mă chinui viaţa-ntreagă!

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără îngăduinţă

Şi n-am cerut să fiu sămânţă,
şi n-am cerut să fiu Adam
să gust din mărul cel mai dulce
năpasta lumii an de an.

Şi n-am cerut privirea-albastră
şi nici o inimă de leu,
şi nici statura cea semeaţă,
şi mâinile muncind din greu.

Şi n-am cerut nici cugetarea
şi nici iubirea n-am cerut,
m-ai pus fără de voie marea
deasupra a tot ce-ai făcut.

Şi n-am cerut nici răzbunarea,
mânia Ta nu am cerut
şi n-am cerut nici boală, moartea,
şi nici trăirea într-un trup.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un biet moldovan...

Sunt un biet moldovan
Şi mi-e soarta amară
Nu-s Ion ci Ivan
Şi nu domn ci tovărăş

Desparţit de ai mei fraţi
De ghimpat ă hotară
M-am lăsat împăcat
Cu a mea soartă amară

M-au făcut comunist
Şi-am ajuns de ocară
Stalinist- bodiulist
Şi mancurt fără ţară

Cu fanfare întîlneam
Pe "nacealnici" la gară
Şi-n Rusia căram
Pîinea mea cea amară

Şi ca musca muream
"Ridicat" înrt-o seară
Şi-n Siberii visam
La Moldova natală

M-au înscris în kolhoz
Într-o noapte de vară
Şi de-atunci nu mai am
Nici imaş nici mioară

Cu alfabet ne-nteles
Şi cu graiul- povară
Eu cîntam pînă mai ieri
Cit mi-e viaţa de dragă

Sunt un biet moldovan
Mai blajin ca mioara
Cu credinţa în neam
Cu credinţa în Ţară

Sunt un biet moldovan
La rascruce de cale
Încotro s-o apuc
Fără "starşii tovarişhi"

Fără bici si lozinci
Ce-şi pierdură valoarea
Fără acei comunişti
Ce-mi (f...) vinduseră Ţara

Bucovina-i la nord
Si la sud... Basarabie
Reunită-ntrun tot
Revedea-te voi oare?!

Sunt un biet moldovean
Mai blajin ca mioara
Cu credinţa-n neam
Cu credinţa în Ţară

Sunt un biet moldovan
La rascruce de cale
Încotro s-o apuc
Că la deal că la vale???!!!

Sculeni Podul de Flori
6 mai 1990

poezie de Iurie Osoianu (6 mai 1990)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am făcut o greşeală

Am făcut o greşeală
De neiertat;
Mi-am dat prea multă osteneală...
Răul altor-am răscumpărat.

Am făcut o greşeală
Neînchipuită;
M-am îndrăgostit până la boală...
Din mine-am rupt, m-am rupt, pentr-o iubită.

Am făcut o greşeală
Necalculată;
Am învăţat, am făcut, prea multă şcoală...
Nu ştiam c-aşa-i cariera ratată.

Am făcut o greşeală...
Ce naivitate;
Am crezut că prietenia-i reală...
N-am ştiut că-i doar o oportunitate.

Am făcut o greşeală
Capitală;
M-am înşelat că dreptatea-i universală
Şi m-au furat toţi... m-au lăsat cu mâna goală.

Am făcut o greşeală;
Multă sinceritate...
Mi-am făcut din ea credinţă falsă, ideală
Şi-am fost pedepsit la sânge, cu tenacitate.

Am făcut o greşeală...
Şi poate multe mii;
M-am dedicat, le-am învelit lumea-n poleială,
Am crezut că ce nasc, este ca mine... Am făcut copii.

Am făcut o greşeală
Ce-mi dă fiori de gheaţă;
N-am ştiut să mă reped, s-aleg, s-adun din îmbulzeală...
Am stat la urmă şi mi-am irosit, un impotent, (o) viaţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!