De primăvară

M-am tratat mai ieri, de fiere,
cu o lingură de miere
făcută de albinuţe
din cinci flori de părăluţe.
Fără doctori, fără bani,
am mai câştigat mulţi ani.
Chiar nimic nu mă mai doare
şi-acum mă răsfăţ în soare.
..................................................................

Aştept dulcea primăvară, să îmi murmure de viaţă,
stele proaspete să nască, să le-nfeşe-n dimineaţă,
inima lumii-nverzite să îşi strige nemurirea
odihnită-n albul iernii, isprăvindu-şi adormirea.

Fără lacrime amare, un izvor susură-n munte
şi, ghiduş, cu duioşie, mângâie stânca pe frunte.
Două flori de colţ, pereche, ce privesc la nori hoinari,
stau de vorbă liniştite, cochetând cu doi bondari.

Căprioara, cu ochi umezi, mulţumeşte ierbii crude,
un cocoş cucurigeşte, însă nimeni nu-l aude.
E singur în vârf de munte, c-a zburat mult prea departe
şi o genune adâncă de găinuşe-l desparte.

Brazii-mbrăţişează vântul care bate ca nebunul!
Pui de vânt ce strigă tare că e rudă cu taifunul.
Numai ploaia-l potoleşte şi-l adoarme cu poveşti:
"Stai blând copilaşul mamii, că dacă strigi, răguşeşti!".

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai stai?

Mai stai o lună ori o viaţă, mai stai un secol sau un an,
mai stai cinci ieri, opt azi, un mâine, nouă clătite şi-un motan.
Mai stai în noi, cu noi, cuminte, cu mine stai, în gând, în pori,
mai răspândeşte-mă spre tine, mai fii lumina dintre nori.
Mai stai un prânz, un luni, o cină, un miercuri stai, un mic dejun,
un pod, o bere, o plimbare, trei maratoane, un Crăciun,
o linguriţă de smântână, o margaretă, un kefir,
o amăgire, un spectacol, un bronz, o ploaie, un sictir.
Mai stai un timp, mai stai o vreme, mai stai un ceas, mai stai un ev,
neîncercând să te substitui, am reuşit să te prelev.
Mai stai şi nu mai sta pe gânduri, mai stai un pic mai mult decât
până în clipa-n care fuga ţi-ar arăta că-ţi stau în gât.
Mai stai ca roua pe zambilă, mai stai ca piatra în pârâu,
mai stai ca frunza sub omidă, mai stai ca mortul în sicriu.
Mai stai o mare şi un munte, mai stai un nor, un stânjenel,
mai stai ca ridul meu din frunte, ca intunericu-n tunel.
Mai stai de-un curs de limba greacă, ca o brăţară de argint,
mai stai un port, un far, o barcă, mai stai ca orbu-n labirint.
Mai stai că vrei sau fără voie, mai stai un drog, mai stai un fum
sau dacă pleci, du-te, dar lasă, mereu, firimituri pe drum.

poezie de Eduard Lupascu (24 iunie 2019)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În poiana cu flori

mă întreb uneori
dacă chiar îmi citeşti versurile
sau imi dai un like
aşa de complezenţă....
poate nu am scris un poem
în sensul strict al cuvântului
dar este un strigăt
de bucurie sau deznădejde.
-nu-i nimeni acasă?
nu mă aude nimeni?
posibil....

voi trimite gândul în poiana cu flori.
maci roşii se vor apleca să-l asculte.
fluturi albi se vor opri din zbor.
odată am fost împreună,
sub un cer fără nori fără furtuni,
sub imensitatea nemărginirii
în orizonturi largi,
doar vântul ne aducea la realitate
cu joc de petale, lumini şi umbre
cernute de un soare darnic
.
înalţ braţele şi strig fără inhibiţii
-sunt eu... eu cu inima în palmă
pe un drum al cuminţeniei
fără spini, fără noroi, fără pete.
ecoul sparge depărtarea
şi râul răspunde în cascade
foşnind sub arinii înfrunziţi
-te-am aşteptat.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mine ora bate...

la mine ora bate unu,
la mine ceasul e târziu,
sunt viu în noapte, ca nebunul,
mai scriu un gând, mai scriu un rând
şi c-o plăcere înzecită,
te chem să vii, să mă adormi,
tu, ochişori de nevăstuică,
mi-ai dat un zâmbet şi n-am somn

nu l-am uitat, l-am luat cu mine
şi-l ţin în palme şi-l sărut,
până când dorul mi te-aduce,
iarăşi în locul cunoscut,
până când gura-ţi îndulcită,
o voi gusta din nou sub duzi,
până când bratele-ţi micuţe
iar mă vor strânge în curând

la mine ora bate două
şi noaptea înveleşte luna,
o pătură cu mici steluţe
i-acoperă fruntea întruna,
eu o privesc cum nu adoarme,
cum străluceşte printre nori
şi mă gândesc ca mâine poate,
între săruturi să-ţi dau flori

pe un perete doarme patul,
nu m-a chemat să fiu cu el,
adoarme în tăcere leacul
atâtor vise de poveşti,
mă uit la dânsul cum oftează
într-o dorinţă neştiută,
îmi face semn cu păturica
şi cu perniţa pufăriţă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei...

Dacă vrei s-ajungi în braţele mele
Suie-te pe cel mai înalt vârf de munte,
În Kilimandjaro!
N-ai să mă vezi pe mine la început,
Eu am să fiu ascuns în stânci şi spaime.
Încrede-te-n abisul care ţi se-ntinde!
Crede-n stâncile care te vor ucide!
Aruncă-te!
Lasă-te zdrobită!
Fără să întrebi nimic,
Fără să speri nimic.
Şi atunci,
Prăbuşită,
Din cel mai înalt vârf de munte,
Din Kilimandjaro,
Te vei trezi zâmbind în braţele mele...

poezie clasică de Teodor Mazilu din Cântece de alchimist (1972)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Năuc

sunt năuc... năuc de dor...
nu pot noaptea să mai dorm!
crengi de nuc vântul îndoaie
eu întorc foaie cu foaie

timpul cel trecut în ani
fără griji şi fără bani..
când plecam seara de-acasă
şi veneam în dimineaţă!

vesel... cu mâna fierbinte...
fă-mă Doamne, ca-nainte
şi îţi dau averea toată
numai ea e vinovată!

am muncit uitând de mine
ca în stupul de albine...
am greşit... acolo-i miere...
dar la mine... numai fiere!

unde am găsit-o oare...
de o port la cingătoare?
şi la doctor de mă duc...
şi acolo sunt năuc!

spun că inima mă lasă
el îmi zice... du-te acasă!
stai în pat... la anii tăi...
nu umbla pe alte căi!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinsoare

Fac prinsoare, pe o floare,
că vei pierde, de mă pierzi!
Vei vedea doar stele verzi
dacă ţi-e frică de Soare!

Nimeni nu-mplineşte vise,
dacă-i surd, când doru-i cere
să îi toarne-n suflet miere...
Lasă-ţi porţile deschise!

Ai schimbat toamna târzie
pe-un buchet de viorele
şi ai câştigat, cu ele,
IUBIREA din poezie.

Scaldă-te-n ploaie de rouă,
ce adapă duhul ierbii,
duh ce-ngenunchează cerbii,
când răsare Luna nouă!

Primeneşte haine vechi,
prinse-n cuiul renunţării,
îmbracă şoaptele mării,
care mângâie perechi!

Şi adună fericire
din flori de nu-mă-uita,
crescute-n inima mea,
din credinţa în IUBIRE!

Tu eşti Raza mea de Soare
şi mă încălzeşti, acum,
prefăcând tot doru-n scrum...
Hai, că renunţ la prinsoare!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comori

Doi ani, am risipit, zi după zi,
IUBIRE-n viaţă, vis şi poezii,
şi m-am plimbat, în zorile albastre,
cu gândurile întâmplării noastre.

Prin amintirile demult uitate,
am colindat plângând, pe înserate,
sorbind un ceai călduţ, de portocale,
cu muza dragă, ce-mi ieşise-n în cale.

Din goana lumii vrând să dezertez,
am aşternut în versuri al meu crez,
dar sufletu-mi şoptea, cam prea târziu,
c-a obosit, că este încă viu.

Prea credincios, păstrase bucuria
ce îmi fusese toată bogăţia,
iar visele-i stăteau cuminţi, la pândă,
să îmi hrănească inima flămândă
de mângâiere şi Lumină Lină,
după o viaţă cruntă şi haină.

L-am ascultat şi rău deloc nu-mi pare!
Îl odihnesc... şi-acum nu îl mai doare
nimic din ceea ce nu înţeleg.
Şi nu mai vreau vreodată să aleg
Tristeţea, ce ne-mpinge către Moarte,
făcându-i Întunericului parte.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am căutat

Te-am căutat atât de mult şi am sperat că n-ai să pleci,
Mi-ai lăsat sufletul mut şi pe obraz doar lacrimi reci.
Nu mă întreba dacă mai plâng, nu am să-ţi spun tot ce mă doare,
Chiar dacă răni în suflet strâng, tot ce-ţi ofer azi e UITARE.

Din ziua în care ai plecat, nicicând n-am mai zâmbit,
Şi aş vrea să stii că în urma ta, pe nimeni n-am iubit,
Mi-e cerul fără stele, mi-e cerul fără soare,
Şi inima din piept, iubito, iar mă doare.

Rămas în urma ta, tot strâng la piept iluzii,
În noaptea fără stele, amintiri, îmi sunt perfuzii,
În toate, doar pe tine mereu te regăsesc,
Stau singur şi adorm, în lacrimi mă trezesc.

Te-am aşteptat în gară pe un peron pustiu,
Ştiam că vii la mine, cu tine urma să fiu,
Ţi-am pregătit în grabă, un imens buchet de flori,
Când ai sosit, iubito, ne-am sărutat de mii de ori.

N-aş fi crezut că soarta e atât de nemiloasă,
Erai în faţa mea, fericită şi frumoasă,
Tu îmi zâmbeai continuu, iar timpul tot trecea,
Eram iubitul tău, iar tu prinţesa mea.

Te voi iubi o viaţă, mereu ai fost confuză,
Mai pot simţi şi acum aroma ta pe buză,
Parfumul tău de firmă şi chipul tău angelic,
În camera noastră, dragă, noi ne iubeam feeric.

Mi-e dor de glasul tău şi dorul ma doboară,
Dar poate într-o zi te aştept din nou la gară,
Ne aşteaptă banca noastră din parcul părăsit,
Eu ştiu şi ştii şi tu, noi doi chiar ne-am iubit.

poezie de Daniel Scripcaru
Adăugat de Daniel Scripcaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exemplu

Să mă întorc?! Nu are rost şi nici n-aş mai avea putere...
Rămân în raiul meu cu flori, din care-nvăţ să adun miere.
Magnolia-nfloreşte simplu, fără să ceară aprobare,
şi-şi dăruieşte frumuseţea spre tot ce-i mângâiat de Soare.

Când isprăveşte înflorirea, se scutură fără regrete,
atinge c-un sărut Pământul, din care răsar margarete,
se stinge-n verdele de iarbă, înţelegându-şi nemurirea,
îmbrăţişându-şi efemerul care i-a împlinit menirea.

De am pătrunde taina vieţii, n-am mai fi roşi de-ncrâncenare,
ne-am prinde-n dansul frumuseţii, gustând din cupa cu iertare,
ca, la sfârşit, să ştim pleca fără-ntrebări, fără orgolii,
reînviind în verde crud, printre petale de magnolii...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprentă în inima mea

Iubitul meu, în spuma de cascadă,
În braţe tu mă ţii,
Sărutul iubirii din nou ne-atinge gura,
Iar apa vie de izvor ne-adapă setea
De dragostea de care şi dincolo de moarte
O să îmi fie dor.

Privesc la tine pe furiş,
Şi ochii ţi-i confund cu cerul,
Iar râsul sănătos, la glume spuse,
Ce în cascade îl reverşi,
Trimite în vârf de munte
Bucuria iubirii, cu ecoul.

Ne umple dragostea trupul de plăcere,
Ne umple muntele pieptul de aer şi nesaţ,
Ne spală roua ierbii şi frunzele pădurii
Picioarele desculţe şi păcatele
De care suntem atât de vinovaţi.

Dar timpul trece ca nebunul,
Şi soarele uimit, de-a noastră fericire
Ne lasă-n pace,
Şi după nori se-ascunde,
Mirat şi el de câte şi mai câte
Jos pe pământ vede.

Din vatra încă-ncinsă,
Se-nalţă un subţire fir de fum,
Mirosul de lemne arse încă ne îmbată,
Ne pare rău, de tot ce-n jur trebuie să lăsăm,
De munte, de fluturi, de flori,
De susur de izvor, de linişte,
Sau de ţipăt de păsări în zbor,
Şi de amintirea minunatei zile de vară,
Ce în suflet şi-a mai lăsat o amprentă,
Perlă pentru a inimii mele comori.

poezie de Valeria Mahok (10 august 2001)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nunta de aur

În bruma vieţii iubirea revigorează,
Se reînoieşte în inima care visează,
Vrea să aibă diamante şi virtute,
În ochi să-i crească stelele din munte.

Vrea să fie iubirea, iubirilor senine,
Scrutează cerul vieţii să se simtă bine,
Uimitoare să-i fie sclipirea din albastra zare,
Săgeţile din inimă să-i fie razele de soare.

Dorul prelung să-i răscolească trupul,
Să fie căprioara ce-o aleargă lupul
În dragostea fierbinte şi nimic mai mult,
Toamna să-i aducă roade pe pământ.

Rodul cel mai mare să fie dătătoarea
Nunţii de aur cu toată încântarea,
Inima să fie diamant-virtute,
Să fim împreună condor în vârf de munte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără de vis sau răsărit

Mi-e plină inima de NOI, din Răsărit în Răsărit,
altar în suflet ţi-am clădit din clipa-n care ne-am găsit.

Te-ai odihnit în el un timp- umblaseşi mii de vieţi hai-hui-
şi, când ţi-am crescut puteri noi, ai dispărut fără să-mi spui.

Apusul arde-n flăcări reci şi vântul şuier-a pustiu.
Te-ai rătăcit în negre nopţi şi-acum te simţi ca-ntr-un sicriu.

Nimic nu vezi, nimic n-auzi, ştii doar că nu ai niciun rost
şi nu-nţelegi ce s-a-ntâmplat, de ce e totu-atât de-anost...

Eşti vagabondul dintre lumi, cu suflet trist şi ponosit.
Degeaba plângi că ai greşit, când de IUBIRE ai fugit.

În cununie-nsingurat, acum mă strigi să fim iar DOI.
Nu pot, am obosit prea mult de a lupta ca-ntr-un război.

Nu mai găsesc puteri să-ţi spun cât TE IUBESC... cât TE-AM IUBIT...
Rămâi în lumea ta... sărac.. fără de Vis sau Răsărit...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vârf de munte

În vârf de munte liniştea-i adâncă
Urcuşul nu mai pare atât de greu,
Iar dacă şezi în tihnă pe o stâncă
Te simţi apropiat de Dumnezeu.

Mai jos de nori e lumea trecătoare,
Cu ale ei dureri şi frământări,
Însă pe culme e senin şi soare
Şi poţi privi până departe-n zări.

Din când în când, un vultur se avântă
Prin aerul rarefiat şi pur,
Iar capra neagră ochiul ţi-l încântă
Când zburdă pe tăpşanele din jur.

O bucurie mare te cuprinde
Întregul trup devine mai uşor,
Iar sufletul aripile-şi întinde
Şi te trezeşti purtat de el în zbor.

poezie de Octavian Cocoş (16 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea soarelui

Am pătruns în gândul tău, fără să te-ntreb de vrei.
Mi-era frig şi m-am ascuns de iarnă şi gerul ei.
Era atât de curat, c-am rămas şi peste noapte.
Gândul, foarte obosit, vorbea cu mine în şoapte.

Povestea că eşti prea singur şi nu ştii ce vei mai face
şi mă-ntreba, cu sfială, dacă să te lase-n pace.
L-am privit adânc în ochi, m-am apropiat uşor,
am văzut un suflet trist, plin de doruri... călător...

Îşi pierduse Începutul şi puterea-l părăsise,
de prea multă căutare... uitase cum e s-ai vise.
Singur cuc, de-atâta vreme, se hrănea fără de foame
şi, pe margini, bunătatea-i începea să se destrame.

Resemnarea şi virtutea, adunate de o viaţă,
erau singura-i avere. Voia să le ducă-n piaţă,
sperând c-o să-i fie bine, măcar în ultimii ani,
dacă vinde-astă comoară pentru-n teanc de gologani.

Am rugat gândul să-i spună s-arunce doar resemnarea,
că-n DOI este Începutul - tu mi-eşti Soare, eu ţi-s floarea!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

M-ai auzit, te strig mereu
De când mă scol şi-n vis de noapte,
Că fără tine nu sunt eu...
Cuvântu-ţi vânt m-aş face, şoapte.

Din poză te-am făcut icoană
Şi-am pus-o-n faţă la altare
Să-nchine-o lume ce se-nşeală
Căci nu mă crede cât mă doare.

M-am răstignit în vârf de munte
Pe crucea-naltă din Bucegi
S-adun mulţimile să asculte
Că doar te vreau şi să nu negi.

Am pus afişe-n gări, în trenuri
Şi-n staţii de autobuze,
Ca inima să ţi-o cutremuri,
Ruinele-mi să mi te-amuze.

Eşti fiinţa cea mai căutată
Şi premiu-am pus tot ce-aş avea
Din orice timp; fără vreo dată,
Până când Soare ar cădea.

Şi de nu, ţi-aş culege Lună
S-o am pe frunte de lanternă
Şi noapte de va fi... să-mi spună
Pe unde dormi şi de ai pernă.

Mereu te chem; m-ai auzit
Că te aştept, că ţin la tine?...
De nu, întind mâna la cerşit
Să mă ia alta... Dacă vine!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exemplu

Să mă întorc?! Nu are rost şi nici n-aş mai avea putere...
Rămân în raiul meu cu flori, din care-nvăţ să adun miere.
Magnolia-nfloreşte simplu, fără să ceară aprobare,
şi-şi dăruieşte frumuseţea spre tot ce-i mângâiat de Soare.

Când isprăveşte înflorirea, se scutură fără regrete,
atinge c-un sărut Pământul, din care răsar margarete...
Se stinge-n verdele de iarbă, înţelegându-şi nemurirea,
îmbrăţişându-şi efemerul care i-a împlinit menirea.

De am pătrunde taina vieţii, n-am mai fi roşi de-ncrâncenare,
ne-am prinde-n dansul frumuseţii, gustând din cupa cu iertare,
ca, la sfârşit, să ştim pleca fără-ntrebări, fără orgolii,
reînviind în verde crud, printre petale de magnolii...

Să mă întorc?! Nu are rost şi nici n-aş mai avea putere...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

o lume fără de oameni
cu nume de flori
o lume fără de flori
fără credinta in verde
este o lume
a celor care urăsc
primii ghiocei
o lume absurdă şi rece
eu cred în cântul
care se aude mai greu

"cânt de parcă
nu m-aş fi oprit niciodată"
gândi lebăda albă

şi totul în jur înverzi
într-o singură clipă
iar Cerul îşi deschise porţile
pentru cei mulţi

aşa îmi şopti
Lebăda albă

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am îmbrăcat oceanul

Din cioburi
şi din marea cu gust de aguridă,
din soare,
pământ,
păduri şi
flori de păpădie,
am încropit scânteia ce-am scos-o din firidă,
să-mi lumineze viaţa,
îndrumător
să-mi fie.

Din nori
fără de apă uscaţi pe portativ,
din cer
fără de-albastru şi
ploaie
fără plâns,
am meşterit tablou cu margini fără tiv,
l-am strâns în pumn
şi
într-un colţ de suflet mi l-am pus.

Din vreascuri
şi nuiele,
din spini şi mărăcini,
am împletit
coroană,
coroană-mpărătească,
am îmbrăcat oceanul în pomi
cu rădăcini,
m-am răsădit în suflet
cu sufletul
să crească.

Din soare fără raze
şi
lună fără casă,
din pomi fără de sevă
şi
flori fără petale,
am croşetat dantelă,
maramă de crăiasă,
am strâns-o în privire
şi
mi-am făcut-o cale.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de tei

Parfumul florilor de tei
Ce m-a-mbătat în tinereţe
Îl simt şi acum, la anii mei
Cum mă mângâie cu blândeţe.

Cinci flori de tei stau într-o carte,
Le-am pus aşa, ca amintire...
Cinci flori de tei, demult uitate,
Nu mai e nimeni să le admire.

Toate au rămas acum departe,
Visurile, ca şi iubirile pentru femei,
Amintirile stau cuibărite într-o carte,
Alături de florile de tei.

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!