Exemplu

Să mă întorc?! Nu are rost şi nici n-aş mai avea putere...
Rămân în raiul meu cu flori, din care-nvăţ să adun miere.
Magnolia-nfloreşte simplu, fără să ceară aprobare,
şi-şi dăruieşte frumuseţea spre tot ce-i mângâiat de Soare.

Când isprăveşte înflorirea, se scutură fără regrete,
atinge c-un sărut Pământul, din care răsar margarete...
Se stinge-n verdele de iarbă, înţelegându-şi nemurirea,
îmbrăţişându-şi efemerul care i-a împlinit menirea.

De am pătrunde taina vieţii, n-am mai fi roşi de-ncrâncenare,
ne-am prinde-n dansul frumuseţii, gustând din cupa cu iertare,
ca, la sfârşit, să ştim pleca fără-ntrebări, fără orgolii,
reînviind în verde crud, printre petale de magnolii...

Să mă întorc?! Nu are rost şi nici n-aş mai avea putere...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exemplu

Să mă întorc?! Nu are rost şi nici n-aş mai avea putere...
Rămân în raiul meu cu flori, din care-nvăţ să adun miere.
Magnolia-nfloreşte simplu, fără să ceară aprobare,
şi-şi dăruieşte frumuseţea spre tot ce-i mângâiat de Soare.

Când isprăveşte înflorirea, se scutură fără regrete,
atinge c-un sărut Pământul, din care răsar margarete,
se stinge-n verdele de iarbă, înţelegându-şi nemurirea,
îmbrăţişându-şi efemerul care i-a împlinit menirea.

De am pătrunde taina vieţii, n-am mai fi roşi de-ncrâncenare,
ne-am prinde-n dansul frumuseţii, gustând din cupa cu iertare,
ca, la sfârşit, să ştim pleca fără-ntrebări, fără orgolii,
reînviind în verde crud, printre petale de magnolii...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea

Dintre miile de flori care mi-au ieşit in cale,
Eu pe tine te-am ales intr-un răsărit de soare!

Mâna-mi tremură pe frunză, să te rup nu mă indur
Fără tine mai departe nu pot a porni la drum....

Si rămân să-ţi sorb nectarul cu dulceaţa din petale
Să iţi simt parfumul proaspăt, noaptea când este răcoare!

Floare gingaşă in iarbă, lângă tine vreau să dorm,
Si-n miros de fân sub stele, greieri vor cânta in cor!

Nu te rup floare minune.... fără tine-n univers,
Ce rost ar avea poetul când va scrie al său vers?

poezie de Doina Bonescu din Buchet de gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot n-aş avea...

Eu numai îmi găsesc din timp,
Mă lupt cu ziua deseori
Şi gândul meu e doar pustiu
Şi ochii mei sunt cerşetori.

Doar ziua-i dor, noaptea-i surdină
Nici visele nu aţipesc,
Întruna cânt-o mandolină,
În cântul ei eu te doresc.

Mi-e viaţa toată-n zori de zi,
Împinsă, trasă să se ducă
Şi mă gândesc pe unde-oi fi
Şi strâng în toate o nălucă

De-aş mai rămâne ca un cuc
Chiar fără cuib, demult uitat,
Tot n-aş avea pe un' s-apuc
Uitarea este-un solitar...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi viaţa

Şi viaţa care merge înainte
şi fără tine, şi fără tine, şi fără tine
triumfătoare viaţă pe ruine,

pe oase şi pe părul tău de lună,
pe ceea ce a fost şi nu e,
pe ceea ce coboară, pe ce suie,

pe ceea ce nici nu ştim dacă e,
pe ceea ce nici nu ştim dacă a fost,
şi cu ce rost, şi cu ce rost, şi cu ce rost,

pe ceea ce ai vrea să întorci şi nu se poate,
pe ceea ce-i aproape şi-i departe,
pe ceea ce desparte.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Şi totuşi, de ce s-ar putea ajunge la anularea misiunii noastre?
Lucian: Pentru că, evident, fără mine, Alex şi Nis, "Pacifis" nu va pleca nicăieri. Noi trei suntem totuşi membrii de bază ai echipajului, în plus, constructorii navei.
Mihai: Ah, pricep... Nava voastră, de fapt, mai mult a ta...
Lucian: Poate... Doar nu-ţi închipui că am fi lucrat ca proştii toţi trei timp de cel puţin trei ani de zile, fără concedii în această perioadă, pentru ca apoi s-o vedem plecând fără noi la bord? Nici gând! Proiectul meu de diplomă; l-am făcut pe tot doar cu mâna, deloc pe computer... N-am să accept niciodată ca "Pacifis" să plece fără ca eu să fiu la bord, cu alţii şi să aştept ca tâmpitul să se întoarcă peste 13, 14, 15 sau cine ştie câţi ani, dacă se va mai întoarce vreodată! Şi oare altul ar avea grijă să nu păţească nimic, sau va fi indiferent?! Eu însă, evident, fie doar şi ca simplu membru al echipajului, aş îngriji-o mereu cu multă atenţie, n-aş neglija-o nici o clipă!
Mihai: N-ai fi de acord să plece în misiune nici dacă, spre exemplu, eu aş fi numit comandantul?
Lucian: Scuză-mă, dar fără mine la bord, nu, n-aş fi de acord; nu din cauză că n-aş avea încredere în tine, ştiu că ai îngriji-o, dar "Pacifis" e mult prea importantă pentru mine... Iar voi, ceilalţi patru membri ai echipajului, fără "Pacifis" n-aţi putea pleca, nu în această misiune; poate în alta. La ora actuală, e singura navă capabilă să întreprindă această călătorie.
Mihai: Ar fi păcat ca totul să se termine atât de repede, înainte de a fi început cu adevărat.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără

Fără noapte, stelele n-apar,
Fără vise, viaţa-i un calvar,
Fără vers, poetul e absent,
Fără mâine, tu rămâi prezent!

Fără Iad, nici Raiul n-are rost,
Făr' a fi, nu poţi zice c-ai fost,
Fără întuneric, nicio rază nu-i,
Fără moarte, viaţa ta-i hai-hui!

Fără păsări, noimă cuibul n-are,
Fără lacrimi, plânsul piere-n zare,
Fără de ispită, sânii nu-ţi tresar,
Fără dulce-n suflet, nu există-amar!

Fără absolut, nici relativ nu este,
Fără vis şi forţă, viaţa-ţi joacă feste,
Fără definibil, nu-i indefinibil,
Fără măreţie, nu e nici penibil!

Fără infinit, n-ai parte de finit,
Fără start, nu-i, Doamne, nici sfârşit,
Fără Diavol, nu-i nici Dumnezeu,
Fără Tine, Mamă, nu-s nici eu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

vreau să mă întorc în copac dar dumnezeul florilor nu mai există
a înfrunzit în balta cu apă în care voiam
să mă înec mai târziu
dar va trebui să fiu ori nichita ori un soi de phoenix fără aripi şi să învăţ să renasc din flori fără cozi
fără petale

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără îngăduinţă

Şi n-am cerut să fiu sămânţă,
şi n-am cerut să fiu Adam
să gust din mărul cel mai dulce
năpasta lumii an de an.

Şi n-am cerut privirea-albastră
şi nici o inimă de leu,
şi nici statura cea semeaţă,
şi mâinile muncind din greu.

Şi n-am cerut nici cugetarea
şi nici iubirea n-am cerut,
m-ai pus fără de voie marea
deasupra a tot ce-ai făcut.

Şi n-am cerut nici răzbunarea,
mânia Ta nu am cerut
şi n-am cerut nici boală, moartea,
şi nici trăirea într-un trup.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă scutur

Doamne, îndrăznesc să scriu despre Tine,
Ce bine că exişti!
Că n-aş avea cui să-i mai cer iertare
Sau iubire
Că n-aş avea de cine să mă tem
Şi nici pe cine să iubesc
În Universul ăsta gol-troacă
Şi, pe desupra, infinit.
Îmi eşti ca dragostea dintâi
Te părăsesc dar n-am cum să te uit
Rămâi
Îţi sunt ca dragostea din urmă
Bătrân şi totuşi înflorit.
La revedere, Doamne, sunt grăbit!

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi chipul tău

Dă-mi chipul tău, granit senin,
dă-mi duhul tău, senină iarbă,
în ne-mpăcatul meu destin
nici un tumult să nu mai fiarbă!

Să nu mai spumege în piept,
sub îndoieli ori sub blesteme,
nici câte-n pofta mea le-aştept,
nici câte spaima mea le teme.

Vreau taina neştiinţei reci
şi-a nepăsării voastre, unde,
cu negrul zbor de lilieci,
nici o-ndoială nu pătrunde.

Granit, dă-mi neclintirea din
dumnezeiasca-ţi împietrire,
pentru-o lumină fără chin
şi-o moarte fără răstignire!

Vreau, iarbă, 'nţelepciunea ta
de-a nu-ţi aduce-n veci aminte,
vreau harul tău de-a înfrunta
făr-a privi nimic 'nainte.

Să cresc în timp şi infinit
din duhul tău, senină iarbă,
din duhul tău, senin granit,
în fericirea voastră oarbă.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine

Fără frumuseţea ta ochiul meu ar fi sărac,
Printre griurile terne ştiu c-aş fi mereu posac!
Ca o umbră călătoare fără scop şi fără rost,
Poate c-aş trăi cumva, aş trăi, dar foarte prost.

Fără zâmbetul tau larg, care-ţi migdalează ochii,
Când imi scapi ca o felină, şolduri legănând sub rochii,
Alergând ca o copilă plină de dorinţi tu parcă
Te-ai născut să te ador, părul când pe spate-ţi joacă.

Când vorbeşti fără cuvinte, radiind de patimă,
Între inimile noastre vreau să pun o cratimă,
Însă tu, nevinovato, îmi pui semnul de-ntrebare,
Iar privirea-mi lacomă se transformă în mirare!

Fără tine parcă sunt, când nu eşti, tot mai sărac,
Şi te plăsmuiesc în gând şi în mintea mea te fac
Câmp cu flori înmiresmat, ziua, iar în noapte-mi eşti
Steaua mea strălucitoare de prin bolţile cereşti!

Fără tine, înger bun, cui i-aş mai aduce rugă,
Să mă scapi de iad, c-aş fi, în eternitate, slugă?
Întunericul din mine, n-aş putea să-l risipesc,
Dacă nu mi-ai fi lumina, aş putea să mai iubesc?

Flori M Flori (Florentina Mitrică)
28.01.2021

poezie de Florentina Mitrică (28 ianuarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rost ar fi avut?

Ce rost ar fi avut această viaţă
de n-ai fi existat, copilul meu?...
N-aş fi ştiut nicicând cum se-nvaţă
cu sufletul să fi prezent mereu
la tot ce deopotrivă ai în faţă
trecând prin lume, de-i uşor sau greu.

Am înţeles mai bine ca oricine
iubirea să o dau celor din jur,
să îndrăgesc, aşa cum se cuvine,
şi să ridic în zări fără cusur
ce-i mai de preţ în clipa care vine,
pentru a clădi un viitor mai pur.

Ai fost cununa mea întotdeauna,
o port mereu ca pe un cer senin,
puteri îmi dai ca, una după una,
prin zilele ce neoprite vin,
în inimă să îmi aduc întruna
icoanele la care să mă-nchin.

Când n-oi mai fi cu tine-n astă lume
te voi privi din flori şi din copaci,
iar tu vei şti că cineva, anume,
prezent şi nevăzut în tot ce faci,
mereu va fi cu tine să te-ndrume,
să-ţi netezească locul care-l calci.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă...

Doamne,
dacă aş mai trăi o viaţă,
n-aş pierde nici o zi în care
să nu mă bucur de copilărie.
N-aş adormi
fără îmbrărţişarea îngerului
cu chip de mamă şi a poveştii
de seară.
Aş creşte şi aş înflori
doar pentru cine merită
să înfloresc.
Aş implora inima
să nu bată cu putere
la orice fâlfâit de aripă crezând
că este iubire.
O vor răni gesturi,
vorbe sau chiar tăceri;
şi atunci rănită,
nu va mai avea putere
să iubească.
Ochilor le-aş porunci
să-şi zidească lacrimile
de suferinţă;
iar eu îi voi spăla
cu bucuria de pe chipurile
oamenilor buni.
Mâinilor,
să dăruie mângâierea
şi să ridice pe cel căzut.
Iar sufletului i-aş cere
căci de aici vin toate;
dragostea,
bunătatea şi
începutul înţelepciunii.

poezie de Angelina Nădejde (8 noiembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu

Mai mult, tu nu vei mai vedea
Nimic, nici cer, nici flori.
S-au prăfuit din zarea ta,
Ca nişte nori.
Nici zare nu vei mai avea,
Nici ochi cu care s-o măsori
În geamuri prin perdea.
De-acum străină mâna ta
Îţi va şedea deoparte,
Ca un condei, pe undeva,
Alăturea de-o carte.
Şi ochii tăi, de gura ta,
Vor trece mai departe,
Decât un nufăr de o stea.

Orbit-a viaţa şi, cu ea,
Şi cântecul şi luna,
Şi unda-n care strălucea
S-a stins pe totdeauna.

Tu pentru veci nu vei mai fi,
Şi-ai fost, cumva, vreodată?
Pustiul mă învălui,
Când sub un plop mi se trezi
Tot dorul de-altădată!
Durerea mi se pierde-n fum,
Tot căutând un vreasc de rost
Într-aste drumuri fără drum,
În care toate doar au fost,
Şi nu mai sunt acum.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

William Jones

Câteodată o buruiană străină, necunoscută mie,
Avea nevoie de un nume din cărţile mele;
Câteodată sosea o scrisoare de la un mic fermier,
Câteodată, printre scoicile care se adunau de-a lungul ţărmului,
O perlă sclipea ca o lacrimă în iarbă,
Alteori dimineaţa ajungea în Spoon River
O scrisoare ştampilată în Tyndall, Anglia.
Eu, iubitorul naturii, îndrăgit pentru iubirea ce-i purtam,
Am corespondat cu iniţiaţii,
Care o cunoşteau mai bine decât mine.
Oh, nu există mai mic, nici mai mare,
Doar noi facem ceva mare pentru a obţine o mai adâncă încântare;
... cu scoici din râu înveleşte-mă, înveleşte-mă.
Am trăit minunându-mă, venerând pământul şi cerul –
Acum am intrat în marşul etern al vieţii fără de sfârşit.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River (1915), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă Mariei,

Draga mea Marie,
Draga mea soţie,
Pentru mine
Eşti o încântare,
Esti o fericire!

Fără tine
N-aş şti ce-i iubirea,
N-aş şti ce e viaţa,
N-aş şti bucuria.

Făra tine
N-aş şti ce-i lumina,
N-aş şti ce-i iubirea,
N-aş şti alinarea.

Fără tine
Lumea mea dispare,
Gândul meu se surpă,
Totu-i nemişcare.

Fără tine
Aş umbla bezmetic,
Căutând în van
Sensul vieţii mele,
Sens ce-acum îl am.

N-ai fost doar soţie,
Ci şi mamă bună,
Ai crescut odrasle,
Cu mult chin şi râvnă.

Ţi-ai iubit copiii,
Des i-ai strâns la piept,
Le-ai dat roua vieţii,
I-ai vegheat discret,
Somnul să îl aibă
Dulce şi uşor,
Să nu simtă rece,
Şi nici musca-n zbor.
Totul să le fie
Ca o desfătare,
Să nu ştie lipsă,
Şi nici tulburare.

Te-ai rugat în gând
La cer implorând,
Soarta să le fie
De un bun augur,
Şi să aibă parte
De ce e mai bun.

Primii paşi în lume
Tu i-ai îndrumat.
I-ai ferit de rele
Şi poveşti le-ai dat,
Să-şi urmeze drumul
Cu tot ce-au învăţat.
Să-şi câştige pâinea
Cu cinste şi dreptate.
Să fie în viaţă
O pildă în toate.

N-ai avut odihna
Zilelor ce-au fost,
Până ce copiii
Şi-au făcut un rost.

Şi acum bunică,
Nu te-nvredniceşti
Să mai stai o clipă,
Să te odihneşti?

Să-ţi bucuri nepoţii
Gândul te apasă,
Să le dai din suflet
Iubirea aleasă.

Atunci, mă-ntreb neîncetat,
De unde atâta putere?
Ce izvor nesecat ascunde
Sufletul tău bun şi curat?

Ai crescut copii,
Acum creşti nepoţi,
Dar nu te-ai plâns vreodata
Cum că nu mai poţi.
N-ai pus preţ pe tine,
Şi nici n-ai realizat,
Că anii ce i-ai dus
Te-au încovoiat.

Fiinţă altruistă,
Fiintă iubitoare,
Te-aşez în viaţa asta
La loc de cinste mare!
Iar pentru a ta cinstire
Meriti şi slăvire!
Scumpă trinitate,
Draga mea soţie!

poezie de Gheorghe Alionte (15 august 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmă

De n-aş putea să mă întind palmă,
N-aş mai fi om, m-aş poticni,
Chiar vertical de ştiu c-aş fi....
Să mângâi n-aş da mâna calmă,
Nici nu m-aş ţine nou-născut,
Sau dacă aş fi ca o primată,
Nu m-aş înlănţui sărut,
N-aş avea gânduri niciodată,
Neştiind cum să străpung liane,
Aş trăi ghemuit, o valmă,
N-aş prinde braţe diafane...
Barbar aş fi, suflet de-o palmă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş putea...

Ce-aş putea eu oare, oare ce-aş putea
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu de partea mea
Ce-aş putea eu una pe acest pământ
Daca n-ai fi, Doamne, lângă mine, Sfânt?...
Cum aş face faţă ceasului cel rău
Dacă nu m-ar ţine un cuvânt de-al Tău?
Ce comori de vise aş putea să-adun
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu atât de bun?...

Ce-aş putea eu, oare, să zidesc aici
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu ca să ridici...
Care flori din câmpuri le-aş culege eu
Fără indurarea Ta de Dumnezeu.

Şi prin ce putere aş putea lupta
Dacă n-aş primi-o chiar din mâna Ta?
Aş putea-n lumină să mai cresc un pic?
Fără Tine, Doamne, n-aş putea nimic...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întorc ceasul

fără să mă întreb de ce
nu mai este nevoie de remontor
e tot ce pot face pentru viitorul apropiat
îl setez la ştirile despre divorţuri celebre
şi copii ucişi pe trecerile de pietoni
deşi nici clepsidrele nu se mai întorc azi
în deşertul dintre două picături de siliciu
şi o baterie solară

ce aiurea sună acum timpul
nici nu mai clipesc
mă dărui clipei ca un fin cunoscător
al concertului fără tic
şi fără tac

întorc viaţa ca pe un ceas cu 17 rubine
aşez în balansoarul destinat secundelor
toate ştirile despre nemurire
apoi cu telecomanda uzată de atâtea reluări
şterg toate amintirile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea are frumuseţea ei

îmi place să stau în patul ce miroase a noi
unde îmi alin tristeţea în zile fără rost
când primăvara nu înseamnă nimic,
când plimbarea în grădina fără capăt nu-şi mai are menirea
flori de cireş parfumate îmi distrag privirea goală,
în loc să schiţez un zâmbet ochii-mi lovesc pământul
iarba verde ţipă la mine şi vrea să alunge griul,
apoi vorbesc cu cerul,
caut soarele ce pare ascuns de o veşnicie,
ciripitul păsărilor, o compoziţie chinuitoare mă osteneşte acum
dar tristeţea are frumuseţea ei
eu o perecep subtil, în tăcere
şi caut acolo unde nu mai este nimic, o vindecare...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!