Comori

Doi ani, am risipit, zi după zi,
IUBIRE-n viaţă, vis şi poezii,
şi m-am plimbat, în zorile albastre,
cu gândurile întâmplării noastre.

Prin amintirile demult uitate,
am colindat plângând, pe înserate,
sorbind un ceai călduţ, de portocale,
cu muza dragă, ce-mi ieşise-n în cale.

Din goana lumii vrând să dezertez,
am aşternut în versuri al meu crez,
dar sufletu-mi şoptea, cam prea târziu,
c-a obosit, că este încă viu.

Prea credincios, păstrase bucuria
ce îmi fusese toată bogăţia,
iar visele-i stăteau cuminţi, la pândă,
să îmi hrănească inima flămândă
de mângâiere şi Lumină Lină,
după o viaţă cruntă şi haină.

L-am ascultat şi rău deloc nu-mi pare!
Îl odihnesc... şi-acum nu îl mai doare
nimic din ceea ce nu înţeleg.
Şi nu mai vreau vreodată să aleg
Tristeţea, ce ne-mpinge către Moarte,
făcându-i Întunericului parte.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!