Lacrimi îngheţate

E-o linişte de care Luna plină
se-ntreabă: "Sunt eu, oare, vinovată?"
şi pune-o sărutare apăsată
pe-o noapte ce se-mbată de lumină.

Se-adună, parcă, urletele-n vaier,
iar paşii umbrelor se pierd în ceaţă
vibrând în inimile ce îngheaţă
pe sunete cuprinse-n negru caier.

E noaptea-n care haita se adună
cu ochi strălucitori, dorindu-şi sânge,
cu-o lăcomie care poate-nfrânge
voinţa unor alţi copii de lună
în ochii cărora timpul se frânge
în noaptea-n care Luna plină... plânge.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună nouă, lună nouă

Lună nouă, lună nouă,
Dă-mi motive şi când plouă
Să te scutur de podoabe,
Să fac mieilor cocioabe
Din sprâncenele de ceară,
Arcuite-n plină seară.

Către mine tinzi podeţe
Moleşite de blândeţe...

Lună plină, lună plină,
Să-mi sacrifici o virgină,
Care plânge-n umbra ei.
Du-o-n casele cu miei
Să se-aprindă lumânare,
Să mocnească-n desfrânare,
De la ultimul pătrar
Până piere pe altar.

Lună nouă, lună plină,
Nopţile n-au nicio vină!
Se aruncă peste mine
Cu tot cerul în buline...

Smulge-mă pană cu pană
Şi întinde-mi o capcană,
Care să mă-mbrace viu
Cu un sânge auriu,
După care poţi să mori
Şi să mă iveşti din zori.

Lună plină, lună nouă,
Să mă plângă toţi în rouă!
De la ultimul pătrar,
Să mă-ntindă pe altar
Noaptea care ţi-e stăpână,
Noaptea care mi-e bătrână.

Luna tace,
Luna vrea
Să mă tulbure ca ea.

Luna curge,
Luna-i sus
Şi eu tocmai la Apus.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacarmul egretelor

Atâtea gânduri vin şi se adună
De parcă le e teamă de un zbor
Din tremurul de buze, în furtună...
Şi, Doamne, ce vacarm asurzitor!

În toate eşti acelaşi înger care,
Purtat de aripi în destinul meu,
Îmi e lumină călăuzitoare
Pe marea-n care călător sunt eu.

E-o ceaţă stranie prin orizonturi
De judecăţi şi valuri ce se zbat
În marea zbuciumată între fronturi
Cu lupte pentru calea de urmat.

Se-adună gânduri – stoluri de egrete
De-un alb desăvârşit în zborul lor
Pe-un cer lipsit de nori şi de regrete
Din visuri ce revin, amăgitor.

Se-adună, fac o larmă-asurzitoare,
Dar, dintr-odată, linişte. Ciudat!
Prin ceaţa ridicată-n depărtare,
Se vede o lumină. Au plecat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu Luna la pas

Geroasă noapte şi senină,
Iar pe pământ doi muritori,
Fără să vadă luna plină,
Fac umbre, că sunt călători.

Găinile se culcă-n dud,
Chiar şi pe gerul ăsta mare;
Şi mersul stelelor l-aud,
Că se visează călătoare.

Îngheaţă creasta la cocoş,
Copii de frig or fi murind,
Zăresc o babă şi un moş
Păşind încet, călătorind.

Nu eu vă spun această poezie,
Ci luna de pe cer mi-a spus-o mie.

sonet de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri şoptite

Căutam să-ţi prind privirea într-o plasă de albastru,
Să-i simt zbaterea în braţe de alinturi ce scânteie
Într-o odă-a bucuriei ridicată dintr-un castru
Care,-n pieptul meu, pulsează pentru-o singură femeie.

Încercam să-mi pun oprelişti la îndemnurile care
Îmi cereau să-ţi prind o mână, s-o sărut, s-o ţin închisă
În căuşul mâinii mele, în dorita ei strânsoare,
Să fac liniile vieţii una în cealaltă scrisă.

Aş fi vrut, cu tine-n braţe, dincolo de lumea toată,
Să mă pierd ca noaptea-n ziuă, să dispar ca ziua-n noapte,
Să-ţi fiu Soare ce răsare, să-mi fii Luna ce se-arată
Îmbătată de lumină şi lumina mea în fapte.

Aş fi vrut, dar cum poţi, oare, să ajungi ca, de prin visuri,
Să culegi şi să-ţi rămână florile de-acolo-n viaţă?
Sunt doar gânduri care-ncearcă să pătrundă-n paradisuri
Şi se pierd în umbra nopţii. Tu-mi zâmbeşti. E dimineaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea-o noapte

Sunt seri întunecate... Luna plină,
În umbre stranii, iată, s-a ascuns...
Sub degete de raze stau uitate
Viaţa, durerea, ochiul care-a plâns.

Umbrela unui nor e ca o pleoapă
Îmbătrânită, cavă şi pustie...
În ea atâtea vis se îngroapă
Şi despre ele, nimeni nu mai ştie...

Lumina-n fulger, irisu-l îmbracă
Şi ca un clopot tulbură uitarea...
E plină de speranţă-ntunecarea
Şi de dureri este pătată zarea...

Noaptea-o noapte... Plâns de-nmormântare...
O întrebare – "a fi?" sau "a nu fi?"...
Căci înrobiţi de-atâta resemnare,
Nu mai putem visa o altă zi...

În noapte vântul parcă e mai rece...
În noapte ochiul parcă e mai plâns...
Mă-ntreb de ce atâta resemnare?
Ce are noaptea-n neguri de ascuns?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna plină şi micuţa Frieda

Un amurg rece, venit deodată cu lătratul câinilor şi cu scârţâitul fântânii –
Şi tu ascultând.
Plasa unui păianjen întinsă sub greutatea boabelor de rouă.
O ciutură pe ghizdele, plină şi nemişcată, oglindă
Ademenind tremurul primei stele.

Vacile se îndreaptă printre lanuri către casă, învălurind tufişurile
Cu răsuflarea lor caldă.
Un râu întunecat de sânge, nişte bolovani
Legănând laptele nemuls.
"Luna!" ai strigat tu deodată. "Luna! Luna!"

Iar luna a făcut un pas înapoi, ca un artist privind atent la o pictură
Care îl arată amuzată cu degetul.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-o linişte ca-n cer

E-o linişte ca-n cer în fiecare:
din lacrimi nevărsate se-ntrupează
o moarte adormită, dar şi trează -
ea-i pretutindeni; noi... care pe care!

Din rădăcini tot răul ni-l retează -
e-o stare tălmăcită în răbdare,
şi-aruncă dintr-o simplă încordare
priviri de foc în care ne botează.

Şi ritmul inimii, o melodie
ce-i ascultată noaptea în surdină,
răsună ca un tril în colivie

sau ca un urlet la o lună plină,
ce se topeşte şi apoi învie
să ne îmbrace moartea în lumină.

sonet de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna plină este farul

Stau împăcat singur în faţa acestor stânci
luna plină este farul cerului
zece mii de lucruri sunt reflexii
luna nu are lumină proprie
larg deschis spiritul sinelui este pur
ţine-te strâns de spaţiul gol
înţelege-i misterul subtil
priveşte luna-n acest fel
această lună este pivotul inimii.

poezie de Hanshan, secolul al IX-lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

C'est fini

E un timp al terorii şi al uitării,
n-am nevoie de cuvinte mari
ca să descriu
ce a murit.
Morţii tac acum,
s-au rupt vrăjile,
e o lumină dementă-n toate
şi se lasă o linişte veche, o ceaţă
în care pierd sânge.
Sânge negru, sânge rău,
timpul trece si reciclează.
Atât de tânără şi totuşi undeva,
o senzaţie de deja-vu
care zgârie.
Pe străzi revoltă,
peste graniţe război,
dar aici, în cartierul industrial,
doar urlet de marfar
şi mici răfuieli
între cerşetori.
Sfâşie-mă un pic,
provoacă-mă. E un mecanism al urii
care vrea să se declanşeze.
Dar tot ce găsesc e tandreţe,
câteva haine
aruncate pe lângă pat,
câteva farfurii lăsate-n chiuvetă.
Pe tine nu te pot urî. Micile tale defecte
sunt o continuă mirare,
cântecele tale
ruseşti, întotdeauna terapie.
Sânge negru, sânge tehnicolor,
pe străzi revoltă,
te ţin de mână
şi adorm.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie

Eşti picătura
Pentru care ploaia
Nu s-ar opri
Precum timpul,
Precum un fulger
Care luminează
Marea,
Precum luna,
Precum stelele
Care privesc adânc
Aceeaşi mare
Plină de dragoste - ieri
Plină de dor - azi.

poezie de Daniela Pană
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colinde ratate

noapte presărată-n fumuri
de tămâie şi răşină
risipindu-se pe drumuri
noapte grea fără lumină
doar căţeii lunei moarte
se adună pe la porţi
magii alungaţi din carte
ridicatu-s-au din morţi
şi zăpada schilodită
de-ntunericul din noi
nu mai cântă pe sub luna
cea mâncată de strigoi
scârţâie sub tălpi a moarte
şi colinda ni-i străină
că sub brad găsi-voi mâine
stele moarte, luna plină
nici nămeţii nu-s departe
şi nici ieslea încălzită
magii rătăcesc prin carte
cătând clipa potrivită
să anunţe către cerul
ce-l asteaptă pe iisus
că e noaptea-n care lerul
tocmai a văzut că nu-s
nu-s nici eu şi pace nu-i
în bucata mea de cer
şi n-am astăzi să cer, cui
stele vii şi leru-i ler
două inimi bat să spargă
gheaţa ce-a-mpietrit deodat'
ochiul magic dus pe targă
noaptea asta spre păcat

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul

Privesc prin ploaia toamnei şi nu văd
nici stropi, nici ramuri ude sau ceva
ce să m-atragă, să nu pot vedea
gravat pe-un gând un chip ce-l tot revăd;

E-o noapte înstelată şi privesc,
ascuns în umbra clipelor pustii,
spre bolta-n care, printre stele mii,
e luna cu profilul ce-l iubesc.

E peste tot în jurul meu. Decid
că ochii sunt de vină. Îi închid,
iar gândul ce m-apasă îl alung.

Sub pleoapele închise îmi ajung
imagini ce, pe-o boltă, se divid
în stele ce formează -un chip candid.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul pietrei din răscruce

Într-o noapte senină, când luna e plină,
Între frunze caduce o piatră străluce;
Frumuseţea-i divină tristeţe alină,
Aşezată-n răscruce, ţine loc de cruce.

Cine-i, Doamne, de vină, când mama suspină?
Doar ei se pot aduce lacrimi să usuce
Într-o noapte senină, când luna e plină,
Între frunze caduce, pietrei ce străluce.

Răsăritul să vină, sub pleoape lumină,
Risipindu-i năluce, gândul să-i educe,
Rugă în cer îi duce, dureri îi reduce,
Pentru a ei tulpină, o mamă se-nchină

Într-o noapte senină, când luna e plină...

rondel de Olguţa Trifan (17 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună nouă

Suspendată
de un fir nevăzut de-ntuneric,
o seceră îngustă
– curbată semilună –
se plimbă neobosit,
ferind steluţele cu trup plăpând,
de vârful său ascuţit.

Delicata făptură
poleită cu aur
împodobeşte cerul nopţii
cu minunea puţină,
discretă,
amintind timid
de Luna plină.

Acoperită o vreme
de umbra Soarelui
– magician neîntrecut –
Doamna nopţii, eliberată,
îmbracă
fâşii de lumină nocturnă.
Pe cer domneşte iar Luna plină.

poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

E multă tristeţe pe-o hartă
în care, poteci paralele,
cu spini sau abis între ele,
te-anunţă că viaţa nu iartă.

Sunt oare şi lumi diferite,
în care, pe-o hartă mai bună,
potecile se împreună
şi merg mai departe lipite?

Există o singură lume
în care iubirea aşteaptă
un semn, o privire, o şoaptă,

a celor ieşiţi dintre hume,
sau, doar, o alegere-anume,
pe scara cu-o singură treaptă?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunare

Există-n astă lume o credinţă
că, dacă-n noapte somnul nu-ţi mai vine,
eşti prins, în visul ei, de-o altă fi'nţă,
iar tot ce faci e-ascuns de vagi cortine.

Aşa că, draga mea, vreau răzbunare
şi, dacă noaptea albă vrea să-mi fie,
voi căuta să intr-un transa care
în visul tău mă duce, prin magie,

În braţe să te iau în zbor cu mine,
să te aşez pe-o plajă tropicală,
acolo unde mângâierea vine
ca valul ce nisipurile spală.

În umbra mea vei fi adăpostită
de-a soarelui lumină-n noaptea-n care
vei fi cum n-ai mai fost nicicând iubită:
pe-o insulă, intens, ca... răzbunare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergare

mama din conul ei de umbră strigă,
eu nu aud,
merg pe malul râului
în care luna se ascunde
la mine ajung cuvintele tatei urmate de linişte,
scăpate din cleştele nopţii
au nume, se aleargă unele pe altele
într-o fugă în care timpul
rămâne în urmă, se adună şi plânge
ca un copil stingher
părăsit de speranţă.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creion

Luna umblă printre case
Îmbrăcată-n ceaţă fină.
Ornicele bat de şase.
Fiecare-i lună plină.

Noi ne ducem printre luni,
Filosofi şi domnişoare,
Culegînd prin foi de pruni
Stele albe, mărţişoare.

Îmbatîndu-se cu ochii
Îşi întoarce capul, una,
Sprintenă prin faldul rochii.
Şi atunci bătu şi luna.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de noapte

la naştere o ursitoare
cu părul roşu din câlţi
m-a blestemat să bântui
fantomă rea după moarte
şi de un timp năpăstuiesc
noapte de noapte

nu te întrista nu plânge
nu e chiar atât de rău
de cele mai multe ori îmi place
şi zburd şi râd în hohote
peste flăcări peste ape
noapte de noapte

doar că acum
e lună plină şi mă strigi
şi palmele mele
în gheare se prefac
dinţii în colţi fioroşi
plini de sânge
iar ochii în lasere
flăcări sângerii
şi-mi e frică că ai să te sperii
c-am să te pierd
şi deja am plătit prea mult
şi timp numai e
dragostea mea lumină lină
ascultă-mi şoaptele
ce ţi le aduc la urechi
noapte de noapte

respiraţia noastră
ca nişte nori argintii şi reci
rămâne suspendată în aer
ca o statuie de gheaţă fumurie
noapte de noapte

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna plină se ascunde

la polul nord într-o cupă plină
cu şampanie când gheaţa
pluteşte în derivă pe lângă ochii
albaştri în blocurile plutitoare
desprinse din asfaltul de smarald

o văd pătrată şi parţial beată
cântată în continuare de poeţi
invidiată de comete şi asteroizi

luna plină a încăput într-un surâs
trezeşte lacrimi şi regrete inutile

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!