Alergare

mama din conul ei de umbră strigă,
eu nu aud,
merg pe malul râului
în care luna se ascunde
la mine ajung cuvintele tatei urmate de linişte,
scăpate din cleştele nopţii
au nume, se aleargă unele pe altele
într-o fugă în care timpul
rămâne în urmă, se adună şi plânge
ca un copil stingher
părăsit de speranţă.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de timp

mama iubeşte viaţa
dar o risipeşte
adresând aceleaşi întrebări
către Dumnezeu ce tace,
ea are
sarcini precise
măsoară cadenţa umbrelor,
lasă libere cuvintele
acestea o însoţesc pretutindeni,
sunetul străzii îl percepe ca pe un corp străin
de care se teme,
încurcă timpul
cu propriile obsesii,
într-o frământare continuă
scapă din îmbrăţişarea prezentului,
are puterea să-l aducă înapoi pe tata,
din
sicriul de nuc.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună

poţi să te retragi
îmi spuse blând
să alunge neliniştea
din ochi
lasă-mi gândurile în noapte
ele vor respira
nu va plânge nimeni
pe covorul ce-l întinde
toamna pe umeri
singurătatea păsării de colivie
îmi va deschide calea nopţii
am părăsit camera
cu tăcerea aşternută

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele

Iubire, silabele pe care egoist
le-aş numi ale mele
aleargă precum particulele
infinitului
într-o avalanşă de idei
să acopere cerul ivit
odată cu tine
cea care mă inspiri,
toate silabelele pe care
le-am putea cuprinde într-o suflare
sunt şi ale tale
aşa cum şi eu sunt
al limbii române ucenic
venit dintr-un ungher al singurătăţii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

aripa păsării deasupra pietrei
ascunde tăcerea,
în linistea nopţii se strâng speranţe,
apa devine ochiul
iertării

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

aripa păsării deasupra pietrei
ascunde tăcerea,
în linistea nopţii se strâng speranţe,
apa devine ochiul
iertări

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telefonul

La capătul firului
sunt secunde pe care timpul le înrămează
spaima de a nu pierde zâmbetul bogat al toamnei
desprinde silabe din carnea cuvintelor
se naşte strigătul de iarnă al fricii stăpâne din sânge
întunericul iscăleşte vocale pe diapazonul vocii
clinchetul metalic îmbracă stingher singura chemare
stinsă în marea de foc a zborului

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

ea ce-şi spală părul

într-o baie de porţelan

cu o sfântă tăcere

îşi îngroapă sânii uscaţi

în trupul sărac,

murmură în gândul ce arde

mai adânc decât singurătatea sufletului

otrăvit cu dor,

mama nu-şi striveşte cuvintele
precum un muc de ţigară

nopţile reci o frământă ca pe o prescură.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scenă

în balans
picioarele urcă neliniştea pe tavan,
ochii caută în tinda cuprinsă de flăcări, gândul nopţii
cuvintele răscolesc emoţia,
obrajii se colorează precum palmele ce strâng din rouă frunzele diminetii,
povestea de iubire intră în joc
secvenţe rupte în intersecţii dansează ritualul morţii,
pe scara ce duce spre vis
gloria dă nume omului, efemeride vin la cină.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portetul poetului

chiar sunt din bazalt cuvintele
în care poetul
sapă adânc,
sufletul său cuprinde nu doar cerul
ci şi memoria apei,
cuvintele în care pune entuziasm
prind viaţă
şi atât de mult îşi doreşte el
ca acestea asemeni unor vapoare
încărcate cu păsări şi flori
să intre în apele teritoriale ale cititorului
de unde să nu mai plece,
încât uneori uită deschise robinetele
iar timpul îl înghite şi pe el.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte

de sub copertina lăsată peste zi
ies şoarecii
pete maronii la reverul bunului simţ
miraţi de stofa căzută
pe parchetul îmbătrânit
pe care calcă trupuri tinere
într-o deplasare ritmată a inimilor,
este frig doar dincolo de camere,
afară muzica încetează,
noaptea agăţată pe silueta de beton a stâlpilor
langurosi umbrei scăpate pe trotuar
măsoară în scrâsnet de roţi scenariul
din casa de la marginea câmpului,
prin ziduri evadează indolente cuvintele,
tinerii îmbibaţi de amor
dansează însă nestingheriţi
lumea este a lor şi dincolo de vise.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

pe tata l-a ţinut strâns
mama
şi după moarte
reţinută de frica de-a înălţa
aripile
într-o colivie de carton
ferecată
cu obsesiile primăverii
udate
cu lacrimi
în năframa
legată cu nori

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scenă

în rol ca într-un balans
picioarele urcă neliniştea pe tavanul zugrăvit
cu aşteptare,
ochii aleargă în tinda cuprinsă de flacăra gândului,
cuvintele mă răscolesc,
prezent măsor timpul ce-mi adună în inimă emoţia,
obrajii se colorează precum palmele ce strâng frunzele diminetii,
cu răbdare
povestea de iubire intă în memoria incitată de joc,
secvenţe răstignite în intersecţii dureroase dansează cazacioc,
pe o scară ce duce spre vis
glorii efemere se amestecă în omul mărunt rupt de vreascuri şi timp
cu pieptul văduvit de zâmbet.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catacombe

în oraşul acesta fiecare
ascunde câte ceva
eu nu mă ascund, aduc chitara la care va cânta
nebunul acoperit cu frunze de arţar
ca şi cum şi-ar striga numele
la fiecare intersecţie
iar secundele nu ajung
să-şi audă ecoul,
copacii
vor arunca spre el frunzele
să-l îngroape ca pe un fetus
aruncat în dimineaţa
în care hingherii au descărcat în catacombe cadavre de câini,
rănile lor ca un cosmar încă muscă din tihna nopţilor.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizonturi reci

au evadat griji
frici şi alte orătănii
din spasmul nopţii
aleargă la temelia
vechilor concepţii
zilele se zbat în gânduri
reci
lumina se destramă
în fascicule
atomii îşi pierd electronii
bezmetic bunul simţ
se ascunde
te sugrumă obsesii
articulate
să roadă în ticuri
galantarul
pe cerul negru
stelele ard agramat
nobleţea se poartă
la trecut
repetenţii în cer şi pe pământ
sfinţii în redingote
joacă analfabet
şi peste toate este bine
că încă respirăm!

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o speranţă

Timpul a trecut, lăsând în urmă,
Doar o speranţă, ce uşor se stinge...
Nu va rămâne, decât o mică umbră,
A dulce-i fetiţe, ce-n genunchi ea plânge.
Ochii umeziţi i se-nchid în uitare,
Glasu-i piere în negura nopţii,
Gândul la tine şi acum o doare,
Plimbându-se singură în voia morţii...
Toate mă dor, de atâta aşteptat
În gândul meu sinistru şi rece,
Cu natura dezlănţuită, aş fi luptat,
Dacă-aş fi ştiut că totul va trece.
Şi-n urmă nu va rămâne decât surâsul tău,
Cald şi-mbietor ca şi prima dată,
De la rădăcină aş fi rupt ce-i rău,
Dacă inima ta, n-ar fi fost mutată.

poezie de Eugenia Calancea (13 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străzi cu numele tău

doriei

şi ce dacă toate oraşele au nume
eu le chem în gând
de obicei seara
după amintirile mele
unele au nume de fete
altele de anotimpuri
dar niciodată nu le spun despre tine
tu eşti oraşul meu cât o lume
din care nu ies decât
pe fugă
când tu dormi
merg să caut portocale
cu coaja groasă şi parfumată
care
strânse între degete dimineaţa
îţi proiectează visele
deasupra unor oraşe uitate
şi în care străzile
au toate numele tău

poezie de Viorel Ploeşteanu (7 aprilie 2017)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când toamna nu murise

pe tata l-au dus
în sala de operaţii
avea gândurile cu el
în ele moartea juca
şotronul
l-au întins pe pat
să-i scoată neliniştea
din piept
mintea mea se zbătea asemeni
unui cobai
într-un carusel
sub povara
tăcerii
se deschideau uşi
era liber la berărie
puteai să rumegi cuvintele
precum covrigii uscaţi
fără să pui întrebări
l-au operat ca şi când
timpul s-a oprit în loc
simţeam că
inima tatei nu încetează să iubească

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

poetul un copil mare
rătăcit între manuscrisele
pe care se află
într-o dezordine absolută
litere din alfabetul
creat
dintr-un alt alfabet
al unei limbii
cunoscute doar lui
niciodată liniştea
nu-l învinge
astfel încât
poate auzi rostogolirea
lucrurilor grave
în cer

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul

în încăpere din care-ţi scriu
cuvintele ard,
tăcerea este fierbinte,
aerul muşcă din mine,
aripi de foc mă bat pe umeri,
privirile piloţilor ce au spart peretele
asemeni unei jucării
mă urmăresc insistent,
memoria urlă să-ţi duc zâmbetul
în trupul ivit din frică.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am venit

când am venit

singur

atât de singur încât cuvintele

se regăseau în reţete

de tratat melancolia,

am descălecat umil timpul,

de atunci multe s-au întâmplat

ploaia a umplut cupele palmelor,

amintirile au croit biblioteci,

gândurile însă strigă după tăcere

mă las pătruns de cer,

voi lua cu mine câte ceva

cum ar fi iubirea, uitarea, durerea

le voi avea până la următoarea

reeditare a fiinţei.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!