Ultima şansă

Dispar pădurile, fără cuvinte,
Golaşe dealuri fumegă-n amurg
Şi-n valea neştiutelor morminte
Izvoarele împătimite, curg.

De sub poveri destinele oftează,
E nebunie mare şi desfrâu,
Iar vulturi-s vânaţi şi sângerează
Talpa desculţ-a lanului de grâu.

Au strâns averi ereticii şi hoţii,
Justiţiabilii cu caracter funest
Ne-au jefuit mai rău ca mafioţii
Purtându-şi roba ultimului gest.

Mai fluieră un tren, a provocare,
Încă o gară... se va-nchide joi,
Nimic nu scapă de privatizare,
Nici lacrima copiilor din noi.

E-o culme a prostiei şi-a trădării
Cozile de topor... ne tâlhăresc,
De nu se pune frâu destrăbălării
Ultima şansă-i să mă haiducesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este eclipsă de mândrie

Mai sunt agenţi şi securişti,
Poetul... tot poet rămâne
Şi scrie-n versuri că exişti
În ţara doinelor române.

E august, soare şi iubesc,
Desfid sperjurul şi trădarea,
Iar celor care ne bârfesc
Le vărs în suflete... uitarea.

Sunt încă turnători şi zoaie,
Cozi de topor... nerealiste,
Ce se ridică din gunoaie
În ţara cântecelor triste.

Este eclipsă... de mândrie,
Cinstea se vinde pe un leu
Şi-i pune flori la pălărie,
Justiţiei... un derbedeu.

Dispar pădurile, stupoare
Şi-i criză mare de tutun,
Urcăm în ultima salvare,
Însă şoferu-i cam nebun

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul tren

Ultimul tren fluieră-n gară,
Ultimul tren, ultima seară...
Ploi adormite cad peste noi,
Gânduri se-adună, curg în şuvoi.

Ultima scară foşneşte uşor.
Trenul porneşte, peronul e gol.
Eu am rămas, jos, fără glas...
Ploaia îmi şterge ultimul pas.

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plătesc cu versul

Reversul medaliei mele e-un vers
Vestind cum curg sloiuri prin sângele meu,
În mijloc de iarnă, sub gerul pervers,
Se zbat gene ude ca într-un clişeu.

Tainul mi-l beau lângă foc, picotind,
Şi-n urmă simt gust de otravă-n pocal,
De-un timp crupierul m-a prins bâjbâind
Şi n-o să rateze un gest criminal.

Din cătină leacuri şi verde de grâu,
Când nu vor mai fi asuprite-n zăpezi
Şi nici de noroaie cuprinse-n desfrâu,
Colir pentru ochi o să picur, să vezi.

Prea multe dureri ne-au lăsat fără scut
Şi astăzi plătesc cu un vers compărut!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn

Hai să stârpim incompetenţa
Destinului ce îl avem în mâini,
Corupţia şi-indiferenţa,
Treziţi-vă, treziţi-vă, români!

O molimă ne decimează
Şi ne reduce la tăcere,
Iar ochii noştri lăcrimează,
Când ne-agresează a ei putere.

Ne-au jefuit şi ne-au vândut,
Cei care frâiele ne-au luat,
Aleşii în care am crezut,
Cu vorbele lor goale ne-au calmat.

Istoria se tot repetă,
Răcneşte Ştefan din mormânt
Şi-n România imperfectă,
Nimic nu se mai 'nalţă drept şi sfânt.

Hoţia şi incultura-s demne,
Iar impostura zace-n nişte câini,
Se pune gaj şi pe blesteme,
Treziţi-vă, treziţi-vă, români!

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc încet

Se duc încet, nebune clipe
Spre amurg,
Cerul întreg întinde-aripe,
Stele curg.

Păsări plutesc, ca o chemare
Sau îndemn,
Îmbobocită... ca o floare,
Îmi faci semn.

Rebele gânduri spre lumină
Mă împing
Şi-n lacrima de rouă plină
Vise sting.

Doar tu si eu, frunze căzute
Din nimic
Şi din dureri... necunoscute,
Mă ridic.

Se duc încet, acele clipe
Care-au fost,
Tot alergând înspre risipe
Fără rost.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tren rătăcit

Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, aşezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.

În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.

Eu încă l-aştept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.

Şi încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din gară în gară

Cea mai urâtă faimă ne omoară
În Europa ultimelor ştiri,
Suntem români, fugim din gară-n gară,
Din patria strămoşilor martiri.

Vom pustii de tot această ţară,
În contul unei lente prăbuşiri,
Şi vom preface-n muzică uşoară
Vechi voievozi cu degete subţiri.

Iar pe aceia care încă ară,
Iar pe acei ce încă fac zidiri,
Îi vom lăsa în jalea milenară
Şi-n focul tânguitei lor uniri.

Noi emigrăm târâş, din gară-n gară,
La graniţe bocim ca musafiri
Şi facem România să tresară,
Ca vagabonzi la ultimele ştiri.

Furăm şi păcălim cu-o artă rară,
Europenii ne şi zic fachiri,
Că nici nu ştii, în fiecare seară,
De la români ce-i bine să admiri.

Oricum, ni-i, câteodată, dor de ţară
Şi-n lacrimi gust sărat de amintiri
Şi-apoi murim şi noi, din gară-n gară,
Sărmani români, la ultimele ştiri.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbim de centenar şi de unire

Vorbim de centenar şi de unire,
Având încă ţinuturi prin străini
Şi bocete-mpietrite a nemurire
Pe fruntea cu eterice... lumini.

Mâna-i întinsă, căutând hotare,
Pădurile de fum ascund dureri,
Iar lacrimile... şi-au săpat altare
Pe trupul ca o mare de tăceri.

Genunchii ard uitărilor păcatul
Şi hărţile... născute din blestem,
Ce-au fulgerat şi înroşit înaltul
Ruinelor... din care priveghem.

Vorbim de centenar şi de unire,
Însă întregitorii-au fost... răpuşi,
De trădători avizi de-mbogăţire
Ce ne-au vândut istoria... la ruşi.

Trecut-au anii... fără de socoată,
Vine un centenar cu-alte hotare,
Şi îmi doresc a mai vedea odată,
O Românie liberă... şi Mare.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin fumul amintirii

Sting ultima ţigară,
Uit fumul amintirii,
Şi las în trista gară
Taifunul despărţirii.

Peronul fericirii,
E plin acum de ceaţă
Iar florile iubirii,
S-au prefăcut în gheaţă.

Doar trenul disperării
Mai şuieră pe-afară,
Şi-n lacrima tăcerii,
Oftează o vioară.

La casa de bilete
E linişte de-o vreme
Şi-n plâns de triolete
O inimă tot geme.

Deşi cu nepăsarea
Fac târg, nu vrea şi pace,
Şi-mi lasă doar ninsoarea,
De dor... C-aşa îi place.

Şi iar aprind tigara,
Şi-n jur totul mă doare,
Însă rămân în gara,
Cu zâmbete de soare.

Iar cel ce mi le-aduce
Pe-o uşă-ntredeschisă,
Are privirea dulce,
Şi-n palmă, o narcisă...

poezie de Dorina Omota din Mai plâng o lacrimă şi plec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi merg iar la femei

Nu mai caut, nimicuri,
Nici intrări fără chei,
N-am frisoane sau ticuri
Cînd mă duc la femei.

Nu mai caut, oferte,
Nici cai verzi pe pereţi
Şi îi rog... să mă ierte!
Pe distinşii asceţi.

Nu mai caut, cuvinte,
Doar metafore noi,
Ştiu exact cine minte
Când e vorba de ploi.

Nu mai caut, norocul,
Nici virtuţi... fără rost,
Însă pot s- aprind focul,
La ieşirea din post.

Nu mai caut frumosul,
Nici genunchiul smerit,
Fiindcă... el... păcătosul,
Fluturi albi a stârnit.

Nu mai caut, nimicuri,
Doar intrări fără chei,
Pun monezi în fişicuri
Şi merg iar... la femei.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetate în ruină

S-a deschis prăpastie adâncă,
Între vise ce ne-ngemănară,
Stau oprelişti, stâncă lângă stâncă,
Şuieră un tren plecat din gară...

Două umbre triste, rătăcite,
Pe-un peron pustiu ca o cetate,
Azi, cu turnurile năruite,
Sub asalt de arătări ciudate...

Şi pe zid, îngemănaţi cu tunul,
Încă mai trudesc oşteni apatici,
Or să piară, unul, câte unul,
Sub asaltul hoardei de sălbatici...

Pravilile ne-au ucis iubirea,
Ne sunt gândurile, azi, rebele,
Încă ne mai bântuie-amintirea,
Dar, ni-s drumurile paralele...

Nu mai ştiu cine-a rostit cuvântul,
Ce-a făcut, iubirea să dispară,
Sărutările şi jurământul,
Şi magia nopţilor de vară...

Ne mai întâlnim, arar, pe cale,
Amintiri ne răscolesc tiranic,
Eu privesc în urma ta, cu jale,
Tu zâmbeşti, privindu-mă şăgalnic...

Tot mai vin din când în când în gară,
Aşteptând, în van, un tren să vină,
Este frig şi-n suflet şi afară,
Şi mi-e inima, azi, o ruină...

poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lacrima lumii...

În lacrima lumii, se-aude durerea,
Cu care se-adapă într-una tăcerea.
Pieirea mai pune un pas peste noi
Şi tot mai adânc coborâm în noroi.

Distrugem speranţe şi gânduri tăcute.
Am pus raţiunea să nu mai asculte.
Şi robi lăcomiei, de noi inventate,
Clădim inutile şi sumbre palate.

Robiţi de maşini şi luxoase vacanţe,
Mirajul din drog... privaţi de speranţe,
Urmăm neclintiţi ce ne da lăcomia
Şi creştem cu grijă şi-n tihnă robia.

Orbiţi de plăceri şi de lucruri deşarte,
Privirea din noi nu mai vede departe.
Şi-n timp ce greşim, dar nimic nu ne miră,
Pământul sub noi de-abia mai respiră...

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut un an

A mai trecut plin de-ntrebări, încă un an
Şi-n dimineţi, abia simţit... ai pus culoare,
Reaşezând păcate vechi într-un roman,
Făcând din clipe evantai... şi sărbătoare.

Au mai trecut amiezi arzânde, fără rost,
Spre depărtări tot căutând... neştiutoare,
La pieptul lui poate că tu, nici nu ai fost,
Dar aşteptai dinspre destin... o sărutare.

A mai trecut... înc-un amurg... însângerat,
Năluci şi ploi răstălmăcind a ta chemare
Pusă-ntr-un dor... reverberând... manierat
Şi aruncând... flămând priviri... năucitoare.

Au mai trecut... atâtea nopţi... fără de stele,
Ascunse taine-au prins aripi... ca o mirare
Dintr-un album de clipe reci... sau infidele,
Când curge luna-n trupul tău... ispititoare.

A mai trecut... plin de-ntrebări... încă un an,
L-ai aruncat făr-de regrete-n... Carul Mare,
Când timpu-alergă... ca o umbră... pe tavan
Şi-un ornic bate... a trecut... şi a schimbare.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel arzând ca poezia

Arde-n suflet... poezia
Şi-n ureche, şoapte curg,
Ignorând.... ipocrizia
Din adâncuri de amurg.

Ca o lance-i frenezia
Când asemeni unui murg,
Arde-n suflet... poezia
Şi-n ureche, şoapte curg.

Trupu-ţi simte erezia
Şi-l cam uiţi... pe Demiurg,
Însoţind pe Aspazia
Prin vacarmul unui burg,

Arde-n suflet... poezia.

rondel de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis Hibernal

Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, aşezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.

În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.

Eu încă l-aştept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.

Şi încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mai aştept o briză

Înc-aştept o briză să-mi aducă,
Cu răcori de dor... sărutul care,
Va desface-o bluză zăbăucă
Şi-mi va pune trupul la-ncercare.

Peste glezne valuri bat nebune
Cu puzderii de fiori şi peşti,
Încercând destinului a spune
Că în seara asta... mă iubeşti.

Pe nisipul umed şi-nspumat,
Vor lua foc atingeri tăinuite
Şi din ochii verzi ca un stigmat,
Pasiuni mă-ncolăcesc grăbite.

Nu-i uşor, dar e plăcere mare,
Infinitul curge peste noi,
Făr-a pune-o minimă-ntrebare
Şi-aruncând în tine fluturi, roi.

Te cuprind în câteva cuvinte
Şi-n adâncul inocent m-afund,
Făr-a mai gândi la cele sfinte,
Doar la sânul proaspăt şi rotund.

Încă mai aştept o briză, care,
Noi răcori şi sărutări s-aducă
Şi punându-mi trupul la-ncercare
Să mă dezgolească... zăbăucă.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept în fiecare seară

Te-aştept în fiecare seară,
Cu sufletul mocnind de dor.
Pe-acel peron, din mica gară,
Te văd în orice călător.

Doar amintirile ca-n ceaţă,
M-aduc împinsă de-un miraj
Şi în obraji simt o roşeaţă,
Când vreun tren şuieră-n triaj.

Oriunde-n lume te-oi ascunde,
Eu te aştept ca-n alte dăţi.
Cât timpul macină secunde,
Încă mai sper să te arăţi.

Şi toamna şi-a întins covorul
Pândind al revenirii ceas.
Mi-e primenit de mult pridvorul,
Aştept şi-acult fiece pas.

Tren după tren, trece pe şine.
E toamnă, seară şi mi-e frig,
Numai iubitul meu nu vine
Şi-n suflet mii de spini se-nfig.

Te-aştept în fiecare seară,
Febril, şi-n orice călător,
Care-a trecut prin mica gară,
Te văd şi simt că mor de dor.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa sorţii

În faţa sorţii... să stai dreaptă,
Să nu te-nchini la întâmplare
Şi vei urca treaptă cu treaptă
Pe scara vieţii... către soare.

Nu te-apleca, nu te supune,
Din lacrimă să nu faci râu,
Tu ai ca trandafirul, nume
Şi eşti ca macul roşu-n grâu.

În faţa sorţii... să fii tare,
Nu poţi să plângi un păcătos,
Durerea cât ar fi de mare
Tu, umărul, să nu-l pui jos.

Păstrează câteva cuvinte,
La rău nu te-nchina nicicând,
Fereşte-te de cel ce minte
Şi-n veci... păstrează-mă în gând.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul meu ca un tren

poemul meu ca un tren pe firul epic
metafore-pilde şi cuvinte curioase
cu locuri la geam

poemul meu ca un tren personal
oamenii se urcă
împart o bucată de vreme
zâmbesc şi coboară uneori cu speranţa
că poate se vor mai întâlni

poemul meu ce nu mai apare
îndrăgostiţii privesc întruna la ceas
probabil se gândesc
că n-am să mai scriu despre trenuri
şi aceasta este ultima şansă
să cutreiere lumea
din mersul imaginaţiei mele

poemul meu ca un tren al întoarcerii
un bătrân întrebând controlorul
de oraşul acela mic dintre munţi
de prima sa dragoste

poemul meu
... î n d e p ă r t â n d u – s e
destin şerpuind prin orizontul lacom
şi totuşi, nimic nu este pierdut
mai există trenuri rapide
ce trec prin vămile cerului

şi eu, cel care unge roţile cuvintelor grele
cel care aşază şinele
pe drumuri neştiute de hoţii de trenuri

poemul meu ca un tren flămând de timp şi distanţe
accelerează neobosit

şi eu, cel care se opreşte mirat
la ţărmul unei eternităţi fără trenuri...

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcere

Ma-ntorn acasă încărcat
Ca o albină,
De soare mult ce-am adunat
Pe dealuri de lumină.

În ochi port pulbere de soare
Şi-n gene,
Am strâns polen mărunt de zare
Ca-n lungi antene.

Şi ca un zbor privirea mea
Pluti pe zare;
Gândirea nu-mi mai pare grea,
Nu mă mai doare.

Mă-ntorn acuma obosit
Pe-aleie de tei.
Port tot pământul nesfârşit
În ochii mei.

Am stat pe culme ca un trunchi
Cu frunze moarte;
Pădurile ca un mănunchi
Se adunau, departe...

Aduc în târgul de devale
O lume-nviorată,
Aduc pe haina mea petale
Din iarba scuturată.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!