Cântecul tancului petrolier

Acesta-i cântul îngânat de tancurilor petroliere,
În vreme ce trudesc sub soarele-n scădere–
"Noi nu călătorim purtate de-aripi sus, pe cer,
Nici nu cunoaştem gloria pe care-o-împarte-un velier
Celor care-i desfăşoară pânzele-n a brizei adiere.
Noi cutreierăm mările putând pieri în flăcări arse,
Cu ţiţeiul curgând prin conductele şi vanele flămânde,
Înfruntându-ne destinul sumbru prin bezna fără stele,
Oricând o torpilă putând să ne scufunde."
Asta ni-i povestea, spun tancurile,-n vârtejul apelor saline,
În vreme ce-îmbarcă apă pe puntea principală –
"Începând voiajul ştim că s-ar putea, o, ştim prea bine,
Să sfârşim în portul iadului, nu pe câmpii eleusine,
Charon ne-îmbie zilnic pe Styxul lui de ură şi de smoală.
Totuşi, navigăm, ne facem datoria pân' la capăt,
Deşi finalul poveştii-l ştim, fiind de la-începuturi spus;
Vom înfrunta valurile care ne pot fi mormântul
Până când Domnul ne va hotărî destinul acolo El în ceruri, sus."

poezie de Arthur Gordon din Anii primejdiei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ctitorind soarele omeniei

Motto: "Vreme trece, vreme vine."

Chiar dacă timpul trece
Prin timp noi vom rămâne,
Chiar de ni-i clipa rece
Noi tâmpla ne-o vom ţine;

Şi frunte lângă inimi
Şi inimi lângă frunte
Noi sus vom ţine gândul
Mai sus decât un munte.

Şi muntele e-o treaptă
Şi noi suntem un munte,
Când florile ne ard sub pleoape
Şi ochii-n rouă ştiu să cânte.

Iar când durerea e adâncă
De nu mai vrea din gând să iasă
Noi ştim să facem visul stâncă
Şi din lumină omului mireasă.

poezie de Costel Zăgan din revista Liceul, nr.16 (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?!

Azi ştim tot. Ştim de unde ai venit
ştim unde te-ai dus,
ştim şi de ce.
Ştim şi ce trebuie sa facem.
Dar facem?

Am mîncat din trupul Tau,
am băut din sîngele Tau,
şi ni s-a umplut gură
de o plăcere fara seamăn pe pamînt.
Dar ce am păstrat în noi,
în celulele trupului nostru
din proteinele divine?!

Duhul Tau pluteşte împrejur,
neîncetat ce e bine şi ce e rău ne învaţă.
Ochii ni-i deschide cu blîndeţe,
ne dojeneşte numai ca pe nişte copii dragi.
Ce este somnul acesta de plumb
ce să-i închidem la loc ne-ademeneşte?

Ştim tot, avem tot, te cunoaştem.
De ce ne e teamă totuşi sa păşim pe apă?!

poezie de Dina Calin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştim de ce

Nu şti de ce ne treci adesea
prin fier şi oţet şi fier,
dar ştim că tot ce nu ştim astăzi
vom şti odat-acolo-n cer.
Nu ştim de ce suntem adesea
prea slabi, prea reci şi prea săraci,
dar ştim că Tu vrei mai datornici
şi mai puternici să ne faci.

Nu ştim de ce ne dai adesea
dureri şi lacrimi şi amar,
dar ştim că-n toate de-orice dată
se-ascunde-un nou şi dulce har.

Nu ştim de ce ne ceri adesea
slujiri şi jertfe şi poveri,
dar ştim c-o binecuvîntare
ne dai prin tot ce Tu ne ceri.

Nu ştim de ce ne duci adesea
în loc de chin ori de noroi,
dar ştim că-n orice loc e-o slujbă
pe care Tu o ceri de la noi.

Nu ştim de ce ne-opreşti adesea
să nu ne ducem unde vrem,
dar ştim că drumul fără Tine
ajunge cel mai greu blestem.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă Românie

În ceruri este-o Românie mare!
Acolo-i Horea, Cloşca şi Crişan,
Acolo e Vadim şi Păunescu
Şi Eminescu nostru milenar.

Acolo-i Iancu, Ştefan al Moldovei
Şi Cuza şi istoria prin care
Noi ştim vorbi şi plânge româneşte...
Şi ţara-aceea nu ni-i de vânzare!

Acolo-n înălţimi sălăşluieşte
Şi vulturul dreptăţii şi-al tăriei...
Acolo se vorbeşte româneşte
Şi dorm pe veci eroii României.

Acolo sunt doar râuri de lumină,
Câmpii de grâne, braţe secerate
Şi îngeri ce s-au ridicat din tină
Şi au zburat spre dincolo de moarte.

Acolo-s brazi! Acolo străluceşte
Cenuşa unor suflete-ntrupată
În stele. Şi acolo se iveşte
Spre veşnicie, România toată.

Acolo-i portul, legea şi destinul,
Cântec de leagăn, dulce cânt de dor,
Acolo ne e apa şi ni-i vinul,
Vocea de aur a strămoşilor.

Acolo ni-i pământul peste care
Biruitori, sub umbră de stejar,
Au luat bunicii binecuvântare...
Acolo-s brazi de jad şi sori de jar.

Se scurg din cer spre naţia română
Luceferi, înţelepţi şi temerari,
Acolo este patria română
Reîntrupată-n stele, oameni mari!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă Românie

În ceruri este-o Românie mare!
Acolo-i Horea, Cloşca şi Crişan,
Acolo e Vadim şi Păunescu
Şi Eminescu nostru milenar.

Acolo-i Iancu, Ştefan al Moldovei
Şi Cuza şi istoria prin care
Noi ştim vorbi şi plânge româneşte...
Şi ţara-aceea nu ni-i de vânzare!

Acolo-n înălţimi sălăşluieşte
Şi vulturul dreptăţii şi-al tăriei...
Acolo se vorbeşte româneşte
Şi dorm pe veci eroii României.

Acolo sunt doar râuri de lumină,
Câmpii de grâne, braţe secerate
Şi îngeri ce s-au ridicat din tină
Şi au zburat spre dincolo de moarte.

Acolo-s brazi! Acolo străluceşte
Cenuşa unor suflete-ntrupată
În stele. Şi acolo se iveşte
Spre veşnicie, România toată.

Acolo-i portul, legea şi destinul,
Cântec de leagăn, dulce cânt de dor,
Acolo ne e apa şi ni-i vinul,
Vocea de aur a strămoşilor.

Acolo ni-i pământul peste care
Biruitori, sub umbră de stejar,
Au luat bunicii binecuvântare...
Acolo-s brazi de jad şi sori de jar.

Se scurg din cer spre naţia română
Luceferi, înţelepţi şi temerari,
Acolo este patria română
Reîntrupată-n stele, oameni mari!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă matematică

Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi
dar eu şi cu tine,
nu ştim, vai, nu ştim cât facem.

Ah, dar o plapumă
înmulţită cu un iepure
face o roşcovană, desigur,
o varză împărţită la un steag
face un porc,
un cal fără un tramvai
face un înger,
o conopidă plus un ou,
face un astragal...

Numai tu şi cu mine
înmulţiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi...

Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă matematică

Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu Ştim, vai, nu ştim cât facem.

Ah, dar o plapumă
înmulţită cu un iepure
face o roscovană, desigur,
o varză împărţită la un steag
fac un porc,
un cal fără un tramvai
face un înger,
o conopidă plus un ou,
face un astragal...

Numai tu şi cu mine
înmultiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi...

Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă!

poezie clasică de Nichita Stănescu din volumul: Măreţia frigului (1972)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru vânt

Nu te cunoaştem nimeni!...
Şi totuşi, te simţim cum mergi cu noi alături, pe câmp şi prin oraşe, şi cum îţi schimbi fiinţa - proteic anonim - cu suflet de duhovnic şi gesturi de cravaşe...

Nu te cunoaştem nimeni!...
Dar ştim că tu respiri prin noi şi-n orchestrarea naturii, când s-agită, tu eşti când piculina cu scurte ciripiri, când toba unisonă cu răcnete de vită...

Nu te cunoaştem nimeni!...
Dar ştim că ne eşti frate, deşi, mergând alături, rămânem tot străini, şi când ne mângâi fruntea şi holdele bogate, şi când ne smulgi copacii din câmp şi din grădini...

Când negrele corăbii cu pântecele pline te simt în pânze, gata cu ele să porneşti, noi ştim că-ndestularea soseşte, şi cu tine sosesc şi mateloţii, şi noile poveşti...

Şi tot aşa, pe dealuri, când morile-şi iau zborul, şi aripile-ţi cântă un imn de preamărire, noi ştim că Don Quijote e-nvins, şi-nvingătorul eşti tu, ce ne-aduci pâine, belşug şi fericire.

poezie celebră de Ion Minulescu din Rampa, nr. 379 (1 ianuarie 1919)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ştim c-avem un rost pe lume

Noi ştim c-avem un rost pe lume
şi ştim c-avem un veşnic Ţel:
vrem pe Cristos şi-al Lui sfînt Nume
slăvit în cel mai dulce fel.
Slăvit să fie Cristos
de toţi şi sus şi jos
acum şi-n veacul nesfîrşit
să fie El slăvit...

Vrem Evanghelia să fie
vestită celor care pier
şi vrem pămîntul tot să ştie
iubirea Tatălui din cer.

Dar pentru cauza asta dreaptă
avem de suferit nevoi;
răstignitorii Lui ne-aşteaptă
cu cruci destule şi pe noi.

Oricît ar fi de lungă însă
durerea ce-o avem de dus,
cît inima de El ni-e strînsă,
noi vom învinge cu Isus...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ctitorind soarele omeniei

Motto: "Vreme trece, vreme vine."

Chiar dacă timpul trece
prin timp noi vom rămâne
chiar de ni-i clipa rece
noi tâmpla ne-o vom ţine

Şi frunte lângă inimi
şi inimi lângă frunte
noi sus vom ţine gândul
mai sus decât un munte

Şi muntele e-o treaptă
şi noi suntem un munte
florile ne ard sub pleoape
ochii-n rouă ştiu să cânte

Iar durerea-i prea adâncă
nu mai vrea din gând să iasă
hai să facem visul stâncă
şi din lumină omului mireasă

poezie de Costel Zăgan din Remember (1977)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştim noi să explicăm cum se produce ploaia dacă nu ştim când trebuie să facem lucrările pământului, când trebuie să însămânţăm şi să recoltăm, şi degeaba ştim noi cum se produce mişcarea astrelor dacă nu ştim cine suntem noi înşine şi încotro ne îndreptăm. Deci să ne îndreptăm cunoaşterea spre lucrurile utile şi să evităm cunoştinţele fără de folos.

citat celebru din Socrate
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

NU ŞTIM CĂ A-NVERZIT LA NOI PĂDUREA (Rubayat)
Nu ştim că a-nverzit la noi pădurea
Că stăm clauştrii şi gândim aiurea,
Iar de vom sta aşa mai multă vreme
O vom pierde, că lacomă-i securea.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigăm în ape tulburi

Explorând noi orizonturi
Descoperim pământuri noi.
Trecem fericirea-în conturi,
Dăm sărăcia la gunoi.

Aşa viaţă minunată
Am vrea să trăim în ţară.
Ar fi viaţa mult sperată,
Într-o vreme legendară.

Domnilor conducători,
Deputaţi şi senatori,
Guvernanţi şi preşedinţi!
E timpul să vă treziţi.

Navigând în ape tulburi
Către zorii dimineţii,
Paşii noştri nu sunt siguri
Şi pierdem busola vieţii.

Navigând în ape tulburi
Nu ştim dacă reuşim.
Navigăm, dar suntem singuri.
Orizontul nu-l zărim.

Navigând în ape tulburi
Când ceaţa ascunde farul,
Nu vedem cetăţi cu turnuri,
Nu ştim când atingem malul.

Navigând în ape tulburi
Lipsiţi de orice speranţă,
N-avem sevă pentru muguri
Care să renască viaţă.

Navigând în ape tulburi
Nu ştim unde ne-îndreptăm.
Vrem să evităm adâncuri,
Dar mai rău ne scufundăm.

Navigând în ape tulburi
Riscăm să intrăm în noapte.
Se-aud rafale de tunuri,
Aducătoare de moarte.

Când apele nu sunt tulburi,
Când orizonturi noi zărim,
Fără rafale de tunuri,
Mai multe ţărmuri cucerim.

Când apele nu sunt tulburi,
Mai uşor vom împlini
Toate câte-am pus în gânduri,
Şi mai bine vom trăi.

Doar de voi, conducătorii
Depinde cum navigăm.
Cum clădim destinul ţării,
Spre ce lume ne-îndreptăm.

Dacă stăpâniţi timona,
Dacă ţineţi drept catargul,
Doar atunci veţi trece proba,
Şi ne va surâde largul.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoismul, proiecţiile, fricile şi zeci de alte procese emoţionale şi mentale vin să polueze relaţiile noastre cu cei mai dragi oameni din viaţa noastră, fără să ne dăm seama că nu le oferim celor pe care pretindem că îi iubim exact ceea ce au ei cu adevărat nevoie, singurele lucruri de care au nevoie de la noi: Încurajare. Acceptare. Respect pentru drumul evoluţiei. Compasiune. Ascultare. Non-judecată. Uităm de multe ori să fim prieteni adevăraţi, părinţi iubitori, parteneri ce sprijină şi nu care sabotează. Cum am putea noi să ştim ce este mai bine pentru un alt om, indiferent în ce situaţie se află, când nu ştim nici ce e bine pentru noi şi ce surprize ne rezervă viaţa, ce lucruri noi vom descoperi despre noi şi lume şi prin ce experienţe vom trece? Nu putem şti nici pentru noi şi cu atât mai puţin pentru alţii. Atunci cum ar fi să le oferim celor din jur acceptare, încurajare şi o îmbrăţişare, având încredere că tot ce se întâmplă este spre binele lor? Şi dacă ne dorim schimbări, să le facem atunci în viaţa noastră până când nu mai simţim nevoia să schimbăm vieţile altora în timp ce rămânem pasivi în ale noastre.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia şi nevasta

I – EXPLICAŢIA

"Credeai că le ştim pe toate," a spus ea," dar nu-i aşa.
Noi spunem tot ce putem spune, mai multe nu;
Dar nici să te pierzi n-o să te las, fiindcă tu
Încă mă iubeşti. Înfruntându-ne azi soarta,
Noi vom afla-n tristeţe, cât de curând,
Preţul pe care Iubirea va hotărî să îl plătim:
Noaptea e sfârşitul fiecărei zile, cum bine ştim,
Iar tăcerea, sfârşitul fiecărui cânt.

Îmi ceri să vin cu încă o dovadă c-aş avea dreptate,
Dar eu nu pot spune decât ceea ce-nţeleg şi ştiu;
Tu vrei o minciună care să facă zi din noapte,
Însă eu doar adevărul pot mărturisi. Partea proastă:

Dumnezeu nu m-a făcut numai ca să-ţi fiu nevastă.
Iar asta, iată,-o spun!... Deşi, poate, cam târziu!"

II – ANIVERSAREA

"Spune-mi adevărul, oricare-ar fi, oricui i-ar aparţine,
Ai crezut că ştim, dar trebuie să lămureşti acum
Tot ce ţi-a scăpat, eşti chemat să-mi spui ce şi cum,
Tu eşti bărbatul, te-ai căsătorit cu mine.
Merită oare să vezi în seri ca asta, dincolo de mareea
Ceţii, mai multă căsătorie-n visul sărutului de altădată
Decât într-o mie de ani din viaţa care ne-a fost dată?
Pasiunea a închis deja uşa. Mândria păstrează cheia.

Orice am spus sau am lăsat nespus, reclamă.
Ce-am făcut sau n-am făcut, tu spune-mi, chiar dacă doare.
Spune-mi adevărul... Îţi este teamă?
Crezi că Iubirea s-a hrănit cu minciuni întotdeauna,
De vreme ce foamea-n ochii ei îşi are văgăuna?
Îmi ceri să pretind că lumina lunii palide e soare?

poezie de Edwin Arlington Robinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punctul comun

Trec separat prin noi aceleaşi zile
Trec separat prin noi aceleaşi stări,
Tăcerea ta îmi stăruie-n pupile
Plecarea mea îţi plânge-n aşteptări.

Nici unul nici altul nu se-ndură
Să pună capăt chinului din el
Deşi sărutul ne-a-ngheţat pe gură
şi frica de-mpăcare ni-i la fel.

Trec separat prin noi aceleaşi clipe
Trec separat prin noi aceleaşi legi
Iubirea noastră-i plină de risipe -
Rămâne să-nţeleg şi să-nţelegi.

Dar nu e chip s-o facem dintr-o dată
Şi iată-ne constrânşi la convorbiri
Purtate într-o ură mai ciudată
Pe seama separatelor iubiri.

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaştere

Mai întâi pământul, apoi plugul:
Astfel, cunoaşterea vine din cunoaştere.
Ştim, nu ştim.
Nu ştim că ştim.
Ştim că nu ştim.
Gândim:
Aceasta arată aşa –
Această lămâie, acea portocală –
Până când într-o zi simţim un gust amar.

poezie de Reesom Haile, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu

Noi ne iubim de mult, şi fără ură,
Chiar de scăpăram vreo vorbă rea din gură;
Nu ne-am făcut mult bine, nici mult rău,
Şi totuşi parcă ne desparte-un râu.

Ce ne desparte nici nu ştim prea bine,
Dar ştim de undeva că răul vine,
Ca de sub sol un gaz otrăvicios -
Se ofileşte tot ce-a fost frumos.

Io-s vinovat ori tu eşti vinovată?
Viaţa toată-i pată lânga pată.
E prea târziu să ne mai despărţim.
Nu mai e tare mult, mai stai. Murim.

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măsura caracterului este dată nu prin câte ştim să facem, ci prin cum ne comportăm atunci când nu ştim ce să facem.

citat din John Holt
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!