Tot, o iubire...
E tot, iubire -peste tot și frunza cade ram
și se reîntoarce mugur, crapă de dragostea din trunchi de sevă
și, nor ce-așteaptă puf pe cer să se adune gram cu gram,
să cadă râuri să ne spele și, albina, ce-nmulțește floare, fără relaș... nu știe grevă.
E muntele semeț -ce ține să-și toace roca în rădăcini
și bradul priponindu-l ace să nu rămână dezgolit,
iar marea mângâie nisip, ca râu se-ncorsetând cu arini...
cum cer stă prăvălit pe noi... nu pleacă-n zbor spre infinit.
Câinele -stă domesticit, iubește chiar și pe hinghieri,
omida moare în cocon se dăruind pentru frumos
și zile, nopți, nu se despart, că azi este o noapte ieri...
iar eu la fel țin mult la tine... până ce-oi piere amoros...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre zbor
- poezii despre râuri
- poezii despre noapte
- poezii despre zile
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre roci
- poezii despre prezent
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Ce combinație...
Cum tot este-o alcătuire din elemente disparate;
Cum om fărâmă-n plămădire-i și lumea-i om în unicate?
Cum gându-i o înlănțuire de ergi înșiruiți... conștiință?...
Cum nu-i și fier, din plăsmuiri ce sunt... cum de nu-i ființă?
Cum cuarțul, ce-n cristale ține, e evident că de el știe,
Cum și carbon și musca țețe au toți tipar de cum să fie?
Cum doar amestecul contează, toate la fel sunt în... ființate?
Cum calciul îmi alege osul să-mi fie... și nu scoici uscate?
Cum apa, ce-o țin, nu mă-neacă, este și lacrimi și oceane?
Cum dorul se-nfiripă el singur, însămânțându-mi-se aleane?
Cum foc și arde și se-mparte și-n inimi... și-i tot el un scrum?
Cum timpul nu-i, nu el se mișcă, doar noi parcurgem știut drum???
Cum aerul omoară pește, ce tot din oxigen respiră?
Cum pomul frunza-și încrețește și nu-i la nimeni clorofilă?
Cum știe dragostea chimie și cum chimia nu iubește?...
Cum omul este tot secrete și nu știe singur ce este?
Cum sunt un lanț în răsucire și nu pot singur să schimb zale?
Cum drumuri sunt nenumărate și singur nu-mi cunosc o cale?
Cum câinele ce-a fost un lup, iubire-mi dă mai mult de-un seamăn?...
Cum atunci lumea al cărui "in" îs, nu mă iubește... Și-i sunt geamăn?
Și chiar de-aș ști multe din ele -c-am învățat, dar de la alții-
Tot nu-i îndeajuns!... Răspunsuri nu-s, că genii-s presupus înalții
Ce mi-au predat din bagaj gene; m-au osândit în foc și fum
Și sunt pierdut și eu și-ai mei?!... Tot întrebând... "De ce și cum???"
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre chimie, poezii despre învățătură, poezii despre secrete, poezii despre schimbare, poezii despre pești, poezii despre oxigen sau poezii despre ocean
Indefinit infinit idilic
De viața ne va despărți,
Să știi, ne vom vedea prin moarte,
Când numai noi doi vom refi
Un cuplu, imortal aparte.
Iar dacă moartea va sfârși
Idila ce-am avut-o noi,
O viață-n spuse o dăinui,
De cum am fost, atât de doi.
Atunci când nu vor fi nici spuse,
Că nu va mai fi cine a spune,
Vor fi tăceri, de zile apuse
Și, stele-n cer ne vor da nume.
Poate vom fi și după stele,
Când tot, nu va fi decât negru;
Cărbuni, un praf de păr inele
Ce ne vor prinde, în doi, integru.
Vom trece peste infinit,
Că și-nfinit un sfârșit are.
Vom fi un punct nedefinit,
De unde tot va reapare.
O altă lume și-un alt soare...
Pentru că dragoste, nu moare.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre moarte, poezii despre viață, poezii despre tăcere, poezii despre stele, poezii despre sfârșit, poezii despre păr sau poezii despre negru
Visul zilelor de-o vară
Când timpul vara și-o sfârșește
Și rece începe să devină,
Parcă te uită, se perimă...
De zile lungi ore îți scutește.
Și florile înspre fruct promise
În obraji și părul ce-ți mlădie,
Se pierd cum puf de păpădie
Și-și cern din nuanțele deschise.
Iar visul, lung de la început,
Așa cum vara nesfârșită,
Tot o vacanță-i, pierde aripă,
De zborul de atât trecut.
Iar de-s și eu întreg, natură,
De ce nu pot să fiu iar vară,
Cum pomi de vârstă milenară...
Mobilă nu-s!... Nu-mi dau căldură?
Mă cer să fiu un vis de-o vară,
Mă fredonând cânt, ciocârlii,
Întins cum rodul de câmpii...
Să mă culeg mereu, iar, iară.
Oricum, voi fi cenușă în holde
Rostogolit în pic de râuri,
Pegas, fără călări, nici frâuri...
Un gând... eternelor Isolde.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre început sau poezii despre vârstă
Plecare
E groaznic că s-a inventat plecarea
-Ce de când știu mi-a dat melancolii-
Împovărându-mi gândul cu uitarea
Ce-mi ia din loc, în timp... din reverii.
Dar nu-i așa?!... Sau poate nu tot timpul
-Ce-am căutat zadarnic să dezmint-
Crezând că despărțirea-i anotimpul,
Mereu alt-nou, frumos... avid să-l simt!?
Sigur, de când mă știu, am iubit marea,
Cea unde valul sparge stâncile-n nisip
Sau mângâie doar plaja cum sudoarea
Pe pielea caldă... leac într-un risip..
De ea mi-e veșnic dor și-i plâng plecarea
De-ultim talaz ce nu vreau să mă spele
De veșnicu-i murmur foșnit și-nfiorarea
Iubirilor vacanțelor... prefigurate-n iele.
Când plec e ca și ruperea de coaste
Cu smulsul inimii și creierul în stoarcere
Cu teama veșnică de părăsiri nefaste
Ce nu se-ntorc la rugi... pentr-o întoarcere.
Știind riscul de despart definitiv
Plecările mă deztrupează-adânc
Și-ncerc dezesperat să n-am motiv
De consonanțe triste... le-ngropând.
Am frica, ce-a vecină când se moare,
Căci părăsirea-n nesfârșit se reproduce
Acumulându-se-n finalul de plecare...
C-un sens unic și fără de răscruce.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre vecini, poezii despre vacanță, poezii despre uitare, poezii despre tristețe sau poezii despre reverie
Albăstrea
M-am mânjit tot, pe iris, de la ea;
o minusculă perlată de la cer,
tot adunat pe o cojiță de mister
c-un fir de galben praf... O albăstrea.
Îmi plânge suflet tot privind-o fină,
pierdută-n pajiștea de verde,
se aplecând suav la zborul de albină
și iar zâmbind frugal, să mă dezmierde.
M-aplec cu grijă, s-o ating, plăpândă,
de un albastru nemaiîntâlnit, aproape-o boare
de puf fin, pluș pe un firicel, o blândă...
Mi-aș da din viață, să pot fi ca ea... albastră floare!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre albastru, poezii despre verde, poezii despre suflet, poezii despre plâns, poezii despre galben, poezii despre flori sau poezii despre apicultură
Padurea
Cu lacrimi mari si calde azi copacii plang,
iar fiecare frunza care cade... doare,
Raze de soare triste se rasfrang
peste padurea care parca iarasi moare.
S-a transformat tot sangele si auru-n rugina,
Iar crengile, salbatice stihii, se-nalta catre cer
cersind in liniste, o picatura de lumina.
Un vultur mandru se inalta sfidator,
In rotocoale falnice brazdand vazduhul,
Pe balta fumurie doua rate ratacite... mecaie usor.
Un coiot (domesticit) obosit de-atata toamna,
Si-a facut culcus din frunze moi,
Si fara nici o grija hotari, macar putin, de-amiaz sa doarma.
Am plans si noi o clipa cu padurea intristata,
I-am mangaiat cu pasi domoli pe-alei cararea,
Si i-am soptit duios, in taina, ca noi niciodata,
nicicand, nu-i vom uita infatisarea.
Cu lacrimi mari si calde azi copacii plang,
iar fiecare frunza care cade... doare,
Raze de soare vesel se rasfrang
peste padurea care niciodata si nicicand nu moare.
poezie de Marius Alexandru (8 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre frunze, poezii despre vulturi, poezii despre toamnă, poezii despre crengi sau poezii despre copaci
Neperimabil
Te am alături neîncetat
Și parcă "mult" nu se mai vede,
În loc să nu te fi uitat...
Să las memoria a șede!
Că numai ea știe s-adune,
Să spele îndoieli, curată...
Ea știe că-i "răsare, apune"
Tot! De demult... Neîncetată!
Pentru că mult e atât puțin,
Doar dragostea nu îl perimă
Când doi pe viață se dețin...
Unul pe altul... O sinonimă!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre curățenie
Iar, la rând... unică
Un clipocit de gălăgie
Stă-nfipt pe-un cablu de curent
În frac cu pana-n furculiță;
Roșu-grena pe sub bărbie
Cu glas nestăpânit, strident
Și pieptul alb ca o igliță.
E-n cercetare de lăcaș
Sub streașină, de-un loc să-ncuibă,
Tot schimbând tonuri muzicale
C-o altă, alt stilat părtaș,
Se-oprind după ce-n zbor se-mbuibă,
Tot se chemând alert, agale.
În echilibru imperfect,
Cu ciocul ascuțit ca acul
Își tot înțeapă puf, penaj,
Sub aripioare, în dos, pe piept
Și cântă iar, umflând ca sacul
Gușa, ce-i tremură-n tapaj.
Nici număr nu mai știu; de-s zeci,
Sute parlamentări să decidă;
Să-nceapă un proiect în grabă,
De casă, un căuș de veci,
Unde-ar dori, ca-ntr-o firidă,
Să-și pună ouă... Ce se-ntreabă?...
... Că pleacă iar și aștept smerit,
Sper să revină, să-i fiu rudă,
Să stau s-aștept, să văd cum pliscuri
Cu galben caș cască cerșit
Să li se-aducă o gâză crudă
Sau apă-n cioc, cu atâtea riscuri...
Să-i văd pe pui, cu puf ce pierd,
Cum zbor învață și se-adună
În toamnă, în stol pe fir în stradă,
Să plece aiurea... Să-i dezmierd
Cu ochii doar... Sub clar de lună
Să am cuib gol lângă zăpadă!
Ce frământare neîncetată
E iar și iar, an după an
Fără relaș; iubită, mamă,
Când gigolo, frugal de tată...
Și așa-s și eu, un cetățean
Trăind la fel, aceeași dramă...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre zăpadă, poezii despre tată, poezii despre smerenie sau poezii despre rude
Trăiește...
Nu pune la viață
Cuvântul povară,
Că viața-i o zi,
Trăiește-o din plin
Din zori până-n seară.
Trăiește alături de tot
Ce trăiește
Și umblă și zboară
Și cântă și crește.
Vezi firul de iarbă
Cum sparge pământul
Și frunza de tei
Cum o leagănă vântul.
Ascultă izvorul
Cum curge în râu,
Iubirea de prunc...
Și mirosul de grâu.
Te pierde prin ele
Și mergi mai departe.
Nu pune la viață
Ideea de moarte.
Iubește pământul
Și cerul și marea.
Iubește cuvântul
C-ascunde uitarea.
Iubește și-arată
Cât poți să iubești...
Și-mparte iubire
De vrei să primești.
Iubește și ura,
Iubește-o de poți
Și-ascunde-o în tine
Că ură au toți.
Iartă...
Acolo unde iertarea
E ruptă din tine...
Și simte-i puterea-n suspine
Ce mor. În gânduri ce cresc
Pentru-aceeași iertare.
În tot ce se naște
Trăiește și moare.
În zile ce trec
Și nu te mai ceartă,
Trăiește,
Iubește și iartă.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare, poezii despre creștere sau poezii despre vânt
Înger
... unde alpine în pisc de bing-bang se curg cer,
în puf de plopi, ce-n piele îmi dă fiori-tuleie
mă prăvălind în zbor de minți, să mi le ieie
până ce-mi crapă inima de tine, al meu înger.
... permafrost în cristale e-n fulgi fini de ger
ce mângâie de-albastru hăuri de lacuri-gheață,
ce-mi spală gândul nopți când mă trezesc în ceață,
să mi-apari tu voal, suflet să m-aperi, al meu înger.
... se înalță jet de lavă din abisal mister
din largul de ocean, ce-am ochiul inundat,
stând în genunchi s-aștept în mistic prosternat,
doar să te ating pe plete, de pene, al meu înger.
... se sfârtecă de hulă azurul, pân' la sânger
de cristalin siliciu, ce-mi mișcă dor în dune
peste deșert de aur, ce-ți fac inel să sune,
să m-auzi că te caut, oaza mea, al meu înger.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii, poezii despre îngeri, poezii despre siliciu, poezii despre ochi sau poezii despre oaze
Dragostea a fugit până la cer
Când sunt cu tine
nu există timp
pare a fi o
veșnicie.
Și chiar dragostea
s-a uitat la timp
și a-nceput să râdă,
pentru că știa
că nu are nevoie de el.
S-a prefăcut
că moare
pentru o zi
pentru a-nflori seara,
fără legi de respectat.
A adormit cuminte
într-un colț
al inimii mele
pentru un timp
care nu există.
A fugit până la cer
fără să plece,
s-a întors
fără să plece,
timpul a murit,
iar ea a rămas.
poezie de Eugenia Calancea (6 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre seară, poezii despre legi, poezii despre inimă sau poezii despre existență
Verde
Retina mi-e o întidere de clorofilă
ce-aș vrea-o melanina-mi, să-mi astâmpăr seve
prin rădăcini ce-nalț la cer, la soare... milă
s-amestec; galben cu albastru-n crud de verde...
... să mi-o-nroșesc cu sânge-n ruginiu,
s-o beau licoare-n viile dospite
și galbenă s-o plămădesc din spice, auriu
covrig, inel s-o fac pe degete dorite...
... să fiarbă-n tonuri în culori multicolore
de flori neasemuite-n gând, încântătoare
în amestecul de-aromă cu penel de aurore...
să mi le fac leac singur, să-mi înving redoare.
Îmi dă respirul veșnic frunza pulmonară,
ce moare să se nască tot la fel, dintr-un nimic,
fără de plâns când cade; să nu fie o povară
la neaua sură-ntinsă-n iarbă... pe un coliliu de dric...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viticultură, poezii despre victorie, poezii despre naștere sau poezii despre gânduri
Aș vrea...
Aș vrea să fiu o pasăre-n zbor,
Sau frunza purtată de vântul ușor...
Aș vrea să fiu o dulce adiere,
Sau poate din stupi a albinelor miere.
Aș vrea să fiu mireasma din flori,
Un fir de iarbă, ori roua din zori.
Aș vrea să fiu o gingașă floare,
Nisip, curcubeu, sau apa din mare.
Aș vrea să fiu o gâză, ori furnică,
Un fluture, pește, sau chiar rândunică.
Aș vrea să fiu apă de ploaie,
Un lup, sau chiar doar o blândă oaie.
Aș vrea să fiu lumină, sau nor,
O rază de soare, un gând călător...
Aș vrea să fiu pom, piatră sau stâncă,
Un munte semeț, sau marea adâncă.
Aș vrea să fiu o stea de pe cer,
Soarele, luna, sau un vis efemer.
Aș vrea să fiu spicul de grâu,
Izvorul limpede, fluviu, sau râu.
Aș vrea să fiu zâmbet, culoare,
Cântec, iubire, sau strigăt, chemare.
Aș vrea să fiu toamnă sau vară,
Iarna cea albă, sau chiar primăvară.
Aș vrea să fiu ori cer, ori pământ,
Sau toate deodată, însă nu sunt...
poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre apă, poezii despre Soare sau poezii despre zâmbet
Așteptare...
Cum norii vin în suflet trist,
Așa și soarele răsare...
Aș înflori precum o floare
Capitulez... nu mai insist.
Cum visul plin de tine bate,
În a mea inimă în cioburi...
Așa mă prind în brațe doruri,
Și simt iubirea cum răzbate!
Te simt distant, rece și gol
De simțăminte și iubire...
Te afli într-o rătăcire,
Și dragostea îți dă ocol...
Nu știu iubire cum să prind,
A noastre mâini și să privim
La ce noi doi ne amintim...
Dezamăgirea tot strivind...
A fost un ceas, sau poate două,
În care fost-am fericiți...
Vino să fim iar împliniți,
Chiar și pe timp urât, când plouă!
Destinul este scris în Cer!
Nu pot să lupt cu soarta mea...
Tot ce aștept eu de la ea,
Ești tu... și este tot ce-ți cer!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre nori sau poezii despre mâini
Proprietar de inexplicabil
Cum e izvor pe creastă în cuarțul de feldspat,
Chiar de ploi nu-l adapă și nu ține zăpadă
Și, cum de nu-s din fier, pe-o scoarță-s agățat
De un magnet străfund... ce și de ocean e radă?
Și, soarele de înalță și floarea-i și copaci,
Cum nu se pierd apoi în spațiul ce tânjesc,
Iar luna de pe cer, 'n genunchi de rugi îi faci,
Cum naște flux și-ar cere oceanele... ce cresc?
Ciudat, cum de se poate să fie atâta apă
Ce acoperă uscat și omul nu-i un pește...
El, ce domină lume și solu' încet 'l îngroapă,
Nu știe că-n rotund, tot se... rostogolește?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre magnetism sau poezii despre fier
Azi nu aud
Azi aud doar vuietul din mine
Și pasul schiopătat, eu azi îl simt
Nici soarelui nu-i simt caldura...
Doar asta simt, doar omul obosit.
Sunt zile lungi, departe de tot gândul
Prea liniștite din tot tumultul meu
Sunt zile când mi-e dor de tine
Aș vrea să fii cu mine-acum din nou.
Simt gustul dorului și-al tău,
Și iar, și iar gândesc la tine.
Știu, ne despart doar dimineți
Ce-au fost scaldate doar de nopți senine.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor sau poezii despre dimineață
Mal de țară
Răsare întâi o căciulă, treptat, apoi mult păr încâlcit
peste tot și o flăcăruie intermitentă sub mustața
cu mult fum, iar lângă nas un vârf de bici
țeapăn lângă o scândură ce ține ceva ponosit
ce pare a sta pe-o mârțoagă și se ține de-o sticlă, dar nu,
ce avansează pe o cutie de căruță
purtată pe niște bucăți negre de cauciuc ce schioapătă rotundul
și de tot, de tot, la urmă, într-un abur aromatic ce se înalță la cer,
rămâne multă balegă...
fără să știu dacă era a calului, că nu mă pricep...
Nu e vers alb, e murdar că nu-i stăpânesc... dificultatea!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cai, poezii despre versuri, poezii despre poezie, poezii despre mustață, poezii despre fum, poezii despre alb sau poezii despre abur
Tomnând
Vară se stinge încet, torid răcește
Și albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbenește.
E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochiști, ce-a întreținut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.
În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Și câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopțile sunt iar fior spre îngheț... în ce se curge.
Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Și câinele păros, ce doar și-a lăsat păr, e șui...
Se îmbracă iar... Cum știe de-o fi rece?
Nu știu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că și ea ar plânge des, în picuri, în șuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări
Un gram de speranță
De multe ori greșesc ș-apoi vine teama de-a vorbi,
Dar nu vreau cuvinte rele ce-n suflet te pot răni.
Alții înlocuiesc adevărul cu minciuni în cuvinte îmbrăcate
Și durerea este mare când se vede ca-i dreptate.
Trebuie încet, încet și treptat să cred în tine,
Cu ale tale mustrări și vorbe ce mă-nbie către bine,
Să cred în a ta iubire și a noastră răbdare,
Iar dacă tu mai ai în suflet un gram de speranță,
Vino și-mi dă-mi o-mbrățișare și vino de mă iartă.
Pot să-ți cer de azi din nou să crezi în mine,
Să mergem împreună spre ale noastre vise.
Privește apoi duios și simte al meu suflet
Ș-apoi sper să merit de la tine un nou zâmbet.
Să simți că mă iubești și să fii de-acum cu mine,
Să m-ajuți ca împreună să mergem din nou spre bine.
Că mult am căutat și ca tine în lume nu găsesc,
Vreau împreună să luptăm și multe-n viață am să reușesc.
poezie de Eugenia Calancea (2 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre minciună sau poezii despre metrologie
Bizar sezon
În zilele de iarnă, scurte,
Se moare în "part time" ce e fire
Înspre nopți lăsând, nefiind să-nvârte,
Himere morții... s-o inspire.
Cum vis fugar topit real e
Și negrul cer în alb topește,
În fasturi sfinte ne e cale
Ca să îmbune geruri-peste.
E-un concentrat de suferință
A tot ce-i viu în vârf de suliți,
Cu mult amar de neputință
Se înglodând, murind pe uliți.
Speranța ar fi doar inedit
În așteptări înfrigurate
Topite-n dorul de sfârșit
De zile scurte îndelungate...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie