Spirit solidar

Brusc, trenul o luă pe arătură
Cu tot cu şine, cu tot cu-ncărcătură.
Jivine, oameni, saci şi porţelanuri fine
O luară pe-arătură, o-luară razna bine.

Că deraie marfarul, e oarecum normal!
O lume în derivă e-un loc comun, banal.
Dar şina de sub el? Ce logică-i aceea
În care-ncui un lacăt şi-arunci în stradă cheia?!

În depărtare-o gară ursuză, fără flori,
Cu geamurile sparte şi cerul plin de ciori,
Ar face mult mai bine, din spirit solidar,
Să plece-n căutarea pierdutului marfar.

poezie de Mihail Mataringa
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul meu

Când se deschise cerul ca o vraja
Şi toate-n lume lunecau ca unse
Mi se păru că stelele vibrânde
Aveau paloarea trenurilor stranii
Ce vis frumos, ce taine nepătrunse!

Acolo, într-o gară fără oameni
Cu şuieratul trist şi înclinat
Trecea locomotiva fără şine
Treceau speranţe şi treceau iluzii
Ce vis frumos, profund şi colorat!

Sunt împiegatul preferat de tine,
E trenul meu pierdut pe o câmpie!
Cu geamuri sparte şi cu usi de iarbă
Cu scaune rupte, cu miros de ducă!
Ce vis boem şi ţi-l închin doar ţie...

poezie de George Terziu‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie...

Bună ziua domnişoară
te aştept cu flori în gară
întro lungă zi de vară
trenul stă să nu apară
bună ziua domnişoară...

Sara bună domnişoară
mă îmbăt cu apă chioară
sper să nu fie gargară
trenul a venit de-o oară
eu te-aştept deşi e sară...

Mai stau doar o oră-n gară
scumpă floare domnişoară
de nu vii în astă vară
dragostea poate să moară
ziua bună domnişoară...

Timpul nu aşteaptă, zboară
şi... vezi bine, bunăoară
mai plecă un tren din gară
ştiu şi pentru-a câta oară
scumpă floare, domnişoară...

Ziua bună, domnişoară
eu te-aştept cu flori în gară!...

poezie de Gheorghe Gurău (8 februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul a intrat în gară şi a făcut-o praf.

aforism de Mihail Mataringa (17 ianuarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul a plecat
Un altul intră-n gară
Oamenii grăbiţi.

haiku de Mihail Mataringa (24 februarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a dus în gară la biroul de obiecte pierdute şi a reclamat că a pierdut trenul.

calambur aforistic de Mihail Mataringa (30 aprilie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Sunt ţinta oamenilor supăraţi, plini de toane.
Cineva acolo zilnic se joacă în cenuşă,
Făcând fel de fel de glume grosolane.

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Alte geamuri sunt, totuşi, mai mereu intacte.
Nimeni n-aruncă-n ferestrele de la biserici,
Bunăoară, cu bucăţi de cărămizi crăpate.

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Ceva aiurea-n lumea asta miroase-a moarte.
Ceva e putred – cred eu, în Danemarca.
Apocalipsa fabricilor – cântecul unor geamuri sparte.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autopastişa

Să pastişezi e mult mai la-ndemână
decât să scrii ceva original
în aste vremi e-un obicei banal
o formă de a fi mereu "în mână"...

Pentru comozi, pastişa e-o lucrare
ce nu încearcă mintea foarte mult,
avem literatură pe pământ
să pastişăm aşa, cu disperare...

Pot înţelege astea foarte bine,
ce nu-nţeleg, e un alt procedeu:
să te autopastişezi mereu
asta e culmea culmilor. Cum, cine?!

Îi ştiţi şi voi, sunt peste tot, abundă
care de care mai "original", mai "tare"
sunt semizei într-o lume datoare
să îi slăvească-n fiece secundă...

Sunt multe de vorbit, voi face asta
şi-n alte dăţi, când plin voi fi de silă
de mi se-apleacă ori din mare milă,
când autopastişa-şi pune creasta.

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 18 februarie 2018 (18 februarie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Ce bine ar fi..."

Ce bine ar fi
Să uiţi tot
Tot ce-i nedrept şi muritor,
Să fi alt om, alt suflet, alt pom roditor.

Ce bine ar fi
Să nu mai fie...
Visuri spulberate de vânt,
Aruncate direct în mormânt.

Ce bine ar fi
Să existe...
O lume mai fericită, mai bună,
Fără minciună.

Ce bine ar fi
Să existe...
Tot ce-i drept şi nemuritor,
De asta... Mi-e dor... Mi-e tare dor...

poezie de Toma Ion Mihai (3 decembrie 2016)
Adăugat de Toma Ion Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de vis...

La două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei
Aşteaptă, el face paşi mărunţei
Întârzie trenul, nu vrea să apară...

În tren sunt rochii şi fluturi de tei
Îi spuse în şoaptă o domnişoară
La doua, Ion se duce in gară
Să vadă cum trece trenul de trei...

Peronu-i pustiu, lumina e chioară
Se simte miros de flori şi ulei
El calcă-apăsat prin somnul cu-alei
Se scoală in noapte, se înfioară...

E două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei!..

hipersonet de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, fugi

Am urât această lume!
Şi cum pot să n-o urăsc?
Un necaz nu se sfârşeşte,
Alte-n loc se pregătesc!

Şi sperând de-o zi pe alta
Văz că sper tot în zadar,
Căci în loc de vreun bine
Chinul meu e mai amar,

De aceea, eu adese
tot suspin după sicriu;
Dar... ah! cine-mi poate spune
Şi-n mormânt cum o să fiu!

Poate-acolo mă aşteaptă
Un necaz cu mult mai greu;
M-am deprins cu chinul lumii
Moarte, fugi când te chem eu!

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără partitură

Toamnele venite din trecut
se aşază-n cuget către seară,
îmi aduc, cu vântul nevăzut,
amintiri lăsate într-o gară.
Aş fi vrut cu mine să le iau,
laolaltă să le am pe toate,
dar în gară încă mai veneau
trenurile pline cu păcate.
Ah, păcate, puse într-un nai,
cu mătase-n notele cântate,
pentru muze, cu parfum în grai,
înţelease doar pe jumătate,
doruri nesfârşte, fără glas,
spintecând uitarea-nşelătoare,
dar ştiam că încă au rămas
zilele din toamna următoare.
Am venit să le aştept tăcut
în acelaşi colţ uitat de gară,
când sosea pe şine, nevăzut,
trenul cu fanfara militară.
Amintirile-au căzut subit
în extaz, cu sufletul la gură,
peste visul magic regăsit
în bemolii fără partitură.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe literare (6 noiembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie între două trenuri

Între zi şi noapte nu-i decât un ceas,
Între două trenuri nu-i decât un pas,
Sparte felinare, oameni în tăcere
Mai împart o gară-n două emisfere,

Nu mai sunt acelaşi, nu mai eşti nici tu,
Ne striveşte trenul între da şi nu,
Ne desparte-o lume, nu ne mai încape,
Prin lunete oarbe te mai văd aproape,

Nu mai eşti aceeaşi, nu mai sunt nici eu,
Plouă peste-o gară, plouă tot mai greu,
Mai zăresc o umbră, o închipuire,
Care urcă-n trenul către neiubire,

Pe peronul gării plouă indecis,
Între două trenuri, moare câte-un vis,
Aş mai vrea doar vremea să ne mai amâne
Să-mpărţim doar ploaia care mai rămâne.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om şi omul ăsta avea un măgar, care de ani şi ani tot cărase la moară saci cu grăunţe. Dar de la un timp bietului dobitoc i se împuţinaseră puterile şi nu mai era bun de nicio treabă. De aceea, stăpânul lui se gândi într-una din zile că n-ar mai avea niciun rost să strice pe el bunătate de nutreţ. Măgarul pricepu însă că nu-l aşteaptă vremuri prea bune şi, fără să mai adaste, îşi luă tălpăşiţa spre oraşul Bremen. Nu ştiu de unde-i venise-n gând că acolo s-ar putea face muzicant al oraşului.

începutul de la Muzicanţii din Bremen de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un lacăt lăsat
Pe uşa poetului
Plecat în lume.

haiku de Mihail Mataringa (26 februarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin gările cu firme-albastre

Tristeţea trenului ce pleacă
Noi n-am trâit-o niciodată,
Căci - călători ades cu trenul -
În clipa când plecăm din gară,
Noi stăm pe loc -
Doar trenul pleacă!...

Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Ne poartă nerăbdarea mută,
Bagajul visurilor noastre
Şi setea noilor senzaţii,
Pe infinite paralele,
De-a lungul verzilor plantaţii
De mătrăgună şi cucută,
Pe schela podurilor albe,
Prin noaptea negrelor tunele
Şi gările cu firme-albastre!...

Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Respiră,
Cugetă,
Vorbeşte,
Şi-n forţa aburilor cântă
Viteza roţilor ce creşte...

Doar trenul singur se frământă,
El singur urcă
Şi coboară -
Reptilă neagră ce-mprumută
Aripi de liliac ce zboară
Şi glas de cobe ce-nspăimântă!...

Doar trenul singur se-nfioară
De-atâta veşnică povară.
El singur poartă mai departe
Pachetele-omeneşti, culcate
Ca-ntr-un muzeu de statui sparte,
Pe bănci de pluş capitonate!...
Doar trenul suferă ofensa
Sclaviei negrilor "ad-hoc",
Ce poartă-n lectici mai departe
Pe cei născuţi să stea pe loc...

El singur,
El,
Şi numai trenul,
Creează-n urma lui distanţa
Monotonia
Şi refrenul
Din care ne-adăpăm speranţa
Toţi călătorii spre mai bine...

Şi numai el,
Doar trenul singur,
Doar trenul ştie-anume cine
Şi câţi din cei plecaţi aseară
Putea-vom mâine,-n zorii zilei,
Bagajul visurilor noastre
Să-l presărăm, din suflet iară,
Prin gările cu firme-albastre!...

poezie celebră de Ion Minulescu din De vorbă cu mine însumi (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virusul nu are reguli

Virusul nu face ură de rasă, de credinţă nici atât.
La el reguli nu contează, nu stă pe gânduri prea mult.
Moartea neagră nu alege între bogaţi şi săraci.
Pe toţi îi contaminează şi îi trimite la draci.
Fără un pic de clemenţă ia copii, ia şi bătrâni,
Peste tot, pe unde trece, lasă virus şi-n fântâni.
Corona virus seamănă moarte.
Pe oameni, de oameni îi desparte.
O asemenea pandemie, în lume nu s-a văzut.
Ne aflăm în plin război, cu ceva necunoscut.
A fost ciumă. A fost holeră. Chiar războaie nucleare.
Virusul e mult mai groaznic, ucide în disperare.
Am aşteptat primăvara. Primăvara a venit.
În loc să bucure ţara, în casă ne-a priponit.
Cu lacrimi privim neantul, poate zărim o speranţă.
De la geam rugăm Înaltul să aline a noastră viaţă.
Viaţa nu mai clocoteşte, pământul a-încremenit.
Tot ce-i omenesc sfârşeşte, speranţa-n bine a murit.
Nostradamus e de vină. El a fost prezicătorul
De-întuneric, nu lumină. El ne-a prezis viitorul.

poezie de Dumitru Delcă (1 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego

Tot mai tăcut şi singur
În lumea mea pustie -
Şi tot mai mult m-apasă
O grea mizantropie.

Din tot ce scriu, iubito,
Reiese-atât de bine -
Aceeaşi nepăsare
De oameni, şi de tine.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artie: Aşadar, oameni buni, sper că vă va prinde bine statul la închisoare, în timp ce eu voi conduce o lume liberă, măi să fie!
Shrek: Bine, nu exagera.
Artie: Îmi construiesc oraşul, oameni buni, în stil rock and roll!
Shrek: Tocmai ai luat-o razna.

replici din filmul artistic Shrek al Treilea
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa îşi urmează calea şi sunt oamemi pe care să îi învinovăţeşti. Desigur, sunt oameni răi în această lume. Bine, rău, se întâmplă inevitabil. Dar aşa cum văd eu lucrurile, dacă ne-am concentra atenţia mai mult pe bine, mai mult bine s-ar întâmpla.

citat din Andrea Corr
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te vreau acum

Cum fosforul luminiscent pe negrul drum
Să nu mă pierd pe căi nevrut greşite,
Cum orb sub pleoape are sclipiri nădăjduite,
Te vreau acum, acum, acum.

Secătuit de-arşiţă pân' la scrum,
Într-un deşert din mine, caut tau de munte
Şi nicio oază nu-mi ajunge chiar de-s multe...
Te vreau acum, acum, acum.

Când singur, dacă sunt, nu sunt nicicum,
Doar ochi de sticlă-n translucid îi pierd
Tot căutând un ultim de dezmierd...
Te vreau acum, acum, acum.

Când şi-aeru-n cuvinte mi-l sugrum
Din piept ce mi se-opreşte când te văd,
Mi-eşti laţul retezat scăpat de eşafod...
Te vreau acum, acum, acum.

Şi-am încă gust de lume să o îndrum,
În juru-mi să mi-o fac inel, corolă,
Să-ţi fiu cadoul de polen, nectar... O benevolă
Te vreau acum, acum, acum.

Te vreau, căci cred că de pleci oarecum,
Aş fi cum trenul într-o gară fără şine;
Prelung şi gol, stând cu biletu-n mână cu tăiate vine...
Te vreau acum, acum, acum.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!