Culorile roz

dragul meu,

ţi-am spus, o să am răbdare
vezi, stau cu mâinile întinse

încerc să ţin în priviri echilibrul oglinzii
aşteptarea ia uneori forma argintului

pe undeva prin centrul pământului plouă
n-am să ştiu niciodată cât întuneric ascund trupurile

cineva mă priveşte de-aproape
fiecare literă se desfăşoară de la cer la pământ

urmele albe fără ecou au doliu străveziu
ferestrele sunt toate deschise, umbrele se depărtează de suflet

apele încremenesc la intrarea în gânduri
trec păsări scheletice cu răsăritul pe umeri

în rest nu e nimic
lutul portretelor nu mai răspunde

au murit toate culorile roz...

poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostogolire spre cer

Tu
niciodată nu ştii
cât mi-e de greu în fiecare noapte
cât de banal
ca un scrum de ţigară

niciodată nu vei şti
cât de mult mi-am dorit să-ţi pot scrie
măcar un vers
despre frunzele care au rămas din ultima
toamnă

aş fi vrut să am timp
să pun coperţi iubirii noastre
să-ţi vorbesc despre ploi
dar ştiu că versurile şi mâinile acestea reci
nu vor putea niciodată să te mângâie

am să cobor peste ape şi undeva
aproape de liniştea zăpezilor
am să mă rostogolesc spre cer
peste tăcere

acum
îmi vine să râd
e ca şi cum te-aş invita să-mi vezi
un pic din moarte
nu e simplu
am să plâng într-una de frig
n-am să ştiu ce să fac cu umbrele mele
cu răbdarea şi credinţa mea
n-am să ştiu să umblu
hai-hui
prin gândurile tale

îmi va fi sete
am să stau pe marginea drumului
n-am să înţeleg nimic
am să-mi asfixiez pe rând toate visele
de frică să nu mi le ia cineva
am să le ucid
voi desena cu fum
un sfârşit
peste o mie de gânduri, o mie de ape

voi muri frumos
fără să ştiu de ce
pe noi
Dumnezeu ne-a adunat
greşit

poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn

nu vreau să mă vezi noaptea
nu pot trimite fotografii
am ochii roşii, un blitz defect
şi câteva dâre de lumină pe inimă

mă gândesc să nu-ţi mai trimit niciodată fotografii
sunt prea încărcate de melancolie
m-am săturat să-mi plimb tristeţea pe sticlă
urăsc reflectoarele, picturile şi pictorii, pe tata
da, îl urăsc, pe bunul meu tată
îl urăsc
nu-l mai urăsc
bat câmpii şi devin alta
urăsc-iubesc
iubesc-urăsc

cu pumnii strânşi, sper că
nu voi mai scrie niciodată poezie.
uită-te la mine, dragul meu
fotografiile şi poeziile mele stau pe ape
eu merg înainte şi n-am chef de nimic
las uşile deschise, nu mi-e frică de nimeni
vreau să-mi pui întotdeauna întrebări simple

acum vreau să dorm
fără nici o întrebare, nici o fotografie, nici o poezie
vreau să mă ascund în aşternuturi
nu ţi-am spus, ştiu să-mi fac cruce cu limba
tot tata m-a învăţat
dar mi-e frig, ţin mâinile împreunate

mă rog să nu-mi vadă niciodată fotografiile, răspunsurile, poeziile
să nu vadă decât atât
aş putea să fiu o soţie bună
amanta perfectă
aş putea să fiu copil, o altă mamă
aş putea să fiu a ta în fiecare noapte
aş putea să nu mai scriu nimic
acum
şi cu toate astea
de mâine, n-o să-i mai spun nimic mamei
am s-o îmbrăţişez cu toată dragostea
fără să ştiu de ce în fiecare noapte
o doare atât de tare
Dumnezeul meu

poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă surprind uneori rotindu-mă

încercând să ţin pasul cu rotaţia pământului
în aşa fel încât ziua să nu se sfârşească niciodată
întind braţele ca să-mi ţin echilibrul între două imensităţi
vezi ce uşor pot cuprinde universul
pot să-l prind chiar şi între două degete
mai greu e cu mine
nu răzbesc prin jungla clişeelor
sfârşesc rătăcit căutându-mă dincolo de poveste
precum soarele repetă răsăritul prin nemişcare

chiar dacă aşa aş putea învinge noaptea
de întuneric nu voi scăpa doar cu mintea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia de sticla

dintotdeauna într-o sticlă se întâlnesc cioburi de viaţă
trag aer în piept de parcă aş fi furat toate comorile lumii
mi-e atât de frică să deschid ferestrele
să nu mai pătrundă niciodată realitatea

mi-e frig şi câte aş putea să mai spun
oglinda mă trage de mânecă
stai. non ti muovere
acum am să descânt rotocoalele
alint mirese în frunze de toamnă
ridic până la lacrimi paharul albastru
mă minunez cât de repede pătrunde în carne nisipul
îmbrobodesc vise, depărtări, vorbesc altă limbă

port câte o lacrimă pe fiecare umăr
nu mă atinge. te rog, nu mă atinge
sunt eu, femeia de sticlă. scriu versuri
deschid şi închid toate cărţile
aleg perdele şi crini pentru mirări
aleg
iar dincolo de vămi e multă rugăciune
plecările sunt în deşertul nostru
tu. lasă-ţi gândurile să mă atingă
şopteşte-mi că nu e nimeni vinovat şi nu mai plânge
atinge-mă în suflet. mult
vreau să te ascult cum cânţi de dragul meu
mâine o să jucăm spânzurătoarea
ai să ştii sigur cu ce cuvânt încep

iubite
un vers de-al meu plânge
departe şi-aproape

poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am spus

Ţi-am spus ceva:
Cu totul, pe dinafară,
Ca o poezie repetată isteric
Literă cu literă,
Repede, haotic şi
Fără nuanţe,
De teamă să n-ai timp
Să fugi...

Ţi-am spus ceva:
Zâmbind, cu buzele largi,
Ca o poveste scobită în stele,
Cuvânt cu cuvânt,
Încet, şoptit şi
Fără veghe,
De teamă să nu vrei
Să tac...

Ţi-am spus ceva:
Distrat, cu mâinile în aer,
Ca un desen ştiut pe de-a-ntregul,
Punct cu punct,
Atent, colorat şi
Fără umbre,
De teamă să n-apuci
Să uiţi.

Ţi-am spus ceva!
Şi, spunându-ţi,
Mi-am pierdut,
Pe rând,
Literele, vocea, cuvintele
Şi gesturile toate,
Pledând cu buzele,
Chinuit, forţat şi lacom,
Din început spre "nesfârşituri",
O cauză divină,
Dar fără
"Receptoare"...

poezie de Gabriela Chişcari (10 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama de întuneric

ziua de azi e un fel de plictis
ocaziţional casc de parcă
sunt pedepsit pentru toate răutăţile lumii
uneori oscilez între cer şi pământ
caut locul în care o să
locuiesc pentru o vreme
potrivindu-mi respiraţia după
zborul de pasăre
o să o iau de la început
şi pentru că mi-e teamă de întuneric
cineva o să-mi fie complice
alteori stau să desenez cu privirea pe cer
un Dumnezeu răutăcios şi fără barbă
cu mâinile lui însângerate
agită norii
un înger crapă cerul în două
mă priveşte lacom şi plescăie din buze

pe lângă mine trece o umbră

ştiu

când vine vremea peştii
se lasă la fund
păsările coboară pe vârfuri de copaci
câinii scheaună bezmetic
Dumnezeu fără motiv
se plimbă de colo-colo şi
nici că-i pasă de scâncetul
noului născut

un petec de cer negru cade peste zare
mă aplec
îmi fac semnul crucii şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefiinţe, existăm

de când am pus oare mai ştiu când, gând alb în semne negre
am răspuns cu-un doliu pe marginea inimii
şi-am strigat:
- tu, gând întunecat cu faţă mască, priveşte-mă
când am încercat să mă înţeleg
mi-am dat seama cât de departe şi de străin sunt
da, păcălindu-mă prin iluzii şi amăgire
alergând în imensitatea golului şi câutând pe treapte de întuneric, am căzut
adâncul luminii şi întunericului m-a surpat în mine
- tu, străine, înţelege-mă!
ochiul ciclopic priveşte toată omenirea, de acolo, o gramadă imensă
cerul negru, fracturat prin crăpături, plânge nefericire
am văzut gheare de păsări de întuneric, trupuri prinse în alb de nuduri
agăţate de două lumi şi mi-am zis:
- trezeşte-te, suflete, abandoneză-te şi lasă carcasa ta
căci goală-i, nu-i suflet s-o umple, ochii lor te văd
fii nevăzutul luminii
cerul coboră în picături roşii, iubirea şi mila sunt blestem
suntem raiul şi iadul cu fiecare clipă, târând lumea în două picioare
ura este monedă de schimb
când am înţeles că suntem o gramadă, dar singuri şi agăţaţi de nimic
am încercat să ascult înţelepciunea pământului, din groapa vieţii
viul omului deasupra pluteşte, drept cer
el uită neputinţa şi încercă zadarnic să zboare spre zări
apele au devenit diguri de gânduri şi păsări negre veghează tristeţea
gunoiul ne îndrumă, turma aleasă să-o proslăvim
gâturi lungi şi schiloade la minte cu miere-venin, ies din ecrane
ne spun vorbe cuie bătute în cap, de partea cui vor ei ca să fim
împărţiţi în ciudate feţe umane, îndrăznesc ce nu vrem noi
ne cred carcase fără gânduri, nefiinţe care nu existăm
apele cerului se despart, lumina-n gânduri vine

poezie de Viorel Muha (iulie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată prea

Ţi-am spus:
Hai să împărţim
Nopţile pe lumină
Şi zilele pe întuneric
Să le amestecăm pestriţ
Până rămân fără umbre,
În echilibru,
Ca o cumpănă
Cu braţele egale:
Niciodată prea sus
Niciodată prea jos....
Mi-ai zâmbit:
Hai să ne împărţim
Tu să iei răsăritul,
Când vine,
Eu să-mi colorez amurgul,
Când pleacă;
Să le despărţim
Ca stropii de ulei în apă
Când se întâlnesc din greşeală:
Niciodată prieteni
Niciodată duşmani...

Ţi-am răspuns:
Hai să vezi!
Răsăritul meu cântă
A amurg zdrobit
Şi-a înserare subită.
Amurgul tău îşi plânge
Lumina pierdută
Căci una sunt,
Scobite-n jumătăţi,
Ca sunetul şi ecoul în pustie:
Niciodată prea aproape,
Niciodată prea departe...

poezie de Gabriela Chişcari (3 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţă

Toate trec pe lumea asta,
Durerea, gândul şi năpasta!
Şi toate trec şi iar revin.
Timpul presează, ca un spin!

Şi toate trec cu-alaiul lor.
Mie de Tine-mi este dor!
Şi toate trec, când nu gândeşti
Şi nu ştiu de mă mai iubeşti!

Şi toate trec, fără să vrei
Şi de priveşti în ochii mei,
Acolo, totul e la fel.
Acolo, o să-l vezi pe EL!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ne iubeam nespus...

Noi ne iubeam nespus...

Mai ştii ce fericită am fost
Când mi-ai dăruit
Un trandafir de plastic, roz,
Dat cu parfum?

Ne iubeam nespus...

Îţi aminteşti ce mi-ai spus?
Că pot să-l ţin în palme
Fără să-mi fie teamă
Că mă va înţepa...

Iubeam nespus...

Astăzi, m-ai luat de mână
Şi, bucuros, m-ai condus
Pe un câmp de flori de plastic...
Albe... albastre şi galbene... roz...

Nespus...

Îmi şopteşti că sunt veşnice,
Că sunt deschise şi-n noapte.
Eu te întreb:
"Le-ai parfumat pe toate?"

poezie de Ruxandra Palade
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj de iarnă

Ascultă-mă, iubito: în gerul de afară
Văd vrăbii zgribulite, ce stau – gata să moară
Şi oameni în paltoane, grozav înfofoliţi –
Dar, parcă, mai degrabă, de gânduri gârboviţi.

Stau chiciurile grele pe pomi – ca în poveşti
Şi despre sărăcie se-aud prea multe veşti...
În aste vremuri tulburi, iubirile îngheaţă
Dar, dacă mai există – ele ne ţin în viaţă.

Tu ce mai faci, iubito, căci eu te-am cam uitat...
Fiindcă ţinutu-n care trăieşti e îndepărtat
Şi, parcă, gerul aspru ţi-a cam intrat în piept –
Dar eu, plin de răbdare, să te dezgheţi aştept.

Şi poate că atuncea, când noua primăvară,
Sosi-va - a-mea răbdare nu va voi să moară;
Dar cum nimic nu-i sigur în vremi pline de ger –
Eu nu ştiu cum va fi – dar îndrăznesc să sper

Că gerul iernii aspre, în sufletu-mi cernit,
Nu va intra... căci, totuşi, mă simt prea obosit.
De va intra, iubito, eu ştiu că va rămâne –
Dar toate astea-s gânduri, ce trec de azi pe mâine.

... Cum îţi spuneam, iubito, vrăbii - gata să moară,
Stau triste şi-ngheţate în gerul de afară...
Că nu-i o vrăbioară – al tău suflet mai sper -
Şi că nu va pătrunde în al meu suflet ger...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred în oameni

unii cred în ceea ce nu sunt
alţii în ceea ce văd
eu cred în oameni
în cei care
plecaseră demult sau
poate mai devreme
mai cred
în locul din care nu
plec niciodată, copilăria

uneori poate sunt puţin arogant şi egoist
mă gândesc doar la mine şi la acea
aşteptare încordată fără
prieteni vecini
şi neamuri

n-am nimic de ascuns

în oraşul meu plouă
dimineaţa la amiază şi seara şi
oamenii mor după fiecare ţigară
strivită sub picior sau aruncată la coş
ştiu că o să mi-se întâmple şi mie asta
voi pleca tăcut ca şi când
nimic nu s-ar fi întâmplat
pe urmă cineva o să
întrebe despre un bătrân
cu ochii mici şi
plete peste umeri

unii cred în asta
eu cred în oameni...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

muriri

umbra vulturului, aripile-i deschise
întunecă palma
de pământ unde întins sărmanul meu trup
aşteaptă
… nu pleca prea departe, pasăre flămândă,
pentru puii tăi ţin
din pulpă, din coapsă, din piept, nu pleca

s-a dus

nisipul, apele înalte de deasupra
lent
lunec

o gheară mi se înfige în ceafă, mă înalţ
văzduhul
e alb-sidef, trec prin agregări multiple

linişte

un pui de vultur îmi pare
priveşte fruntea, ochiul meu… întind o mână
îl prind şi-l ţin la piept: «pui mic, pui frumos…!»

linişte

cuib în formă de cadran se răsuci –
eram eu în postul minutarului…!

puiul de vultur crescu şi îmi îndeplini ruga
ştiam acum limba lui, îi vorbeam
umblu fără o pulpă, o coapsă, parte din piept
în căutarea
apelor înalte

umbra… aripile-i deschise… prinde
forma mea

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte-n viaţă răsăritul

Priveşte-n viaţă răsăritul,
Priveşte frunza, viaţa
Priveşte măreţia, infinitul,
Priveşte toate-acestea, dimineaţa.

Au nu văzut-ai zare-albastră;
Au nu văzut-ai pasăre pe cer;
Au nu văzut-ai floarea-n glastră;
Au nu văzut-ai marele mister?

Uită-te la pasărea ce zboară
Uită-te la fluture în zbor,
Uită-te să vezi a ta comoară
Uită-te, de vrei, la Creator.

Lucrurile toate te aşteaptă
Lucrurile moarte reînvie,
Lucrurile toate, au o Dreaptă
Lucrurile toate-s Poezie.

Peste tot, Iiubire este
Peste tot, eşti tu, cel viu,
Peste tot, un Soare străluceşte
Peste tot, numele tău ţi-l scriu.

Oare, în zadar eu am trudit
Oare, nici n-am existat,
Oare, eu, nu te-am iubit
Oare, niciun vers nu ţi-am lăsat?

Eu te-am iubit şi te iubesc
Eu am murit şi-am înviat,
Eu fără tine nu gândesc
Eu nu pot fi cu-adevărat.

Tu eşti şi vei rămâne viu
Tu eşti găsit şi tu vei fi,
Tu eşti poetul ce îl scriu
Tu eşti, tu eşti; aşa vei şti.

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (14 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

m-am trezit strivit între gânduri
mama plânge a jale
nori negri trec agale
în cale, nimic nu răsare
voci aspre răsună
în jur o lume nebună
ascuns este cuvântul şi gândul
azi nu mai sunt copilul de ieri
sunt un bătrân
fără vârstă, fără ani
port pe umeri poveri de secole
trecute, pierdute
în cer bat clopote
lumina se scurge tăcută pe ziduri
văzduhul priveşte
cum timpul trece
pe aici, pe undeva
eu biet pribeag bătrân
păşesc din lac în puţ
ştiu, ştiu unde să mă duc
mă duc şi mă tot duc
doar am uitat pe unde să apuc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi şi noapte (clasică)

Zi şi noapte,
Stau pe trepte,
Clipe calde
Să aştepte.

Soare pe cer,
Plouă din el,
Vise-aurii,
Zi după zi.

Noapte şi zi
Cât vei mai fi,
Frunză şi vînt,
Pe galben pământ?

Noapte fără zi,
De n-ai mai fi,
Gânduri pustii
Pe albe câmpii?

poezie de Gheorghe Alionte (1 iulie 2023)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am spus şi azi că te iubesc?

De nu ţi-am spus, îţi spune vântul
Căci am vorbit cu el aseară
Dacă te vede trist cu gândul
Să îţi şoptească fluierând
Că-mi este dor şi în curând
La tine voi veni nălucă
Cutreierând păduri şi văi
Prin ochii tăi!

Ti-am spus şi azi că te iubesc?
De nu ţi-am spus priveşte luna
Când mângâind cerul cu mâna,
Trimite carul său cu stele
Şi dorul meu ascuns în ele...
De te trezeşti din somn buimac
Să-ţi fiu vedenie şi leac
Acum şi-n veac!

Ţi-am spus şi azi că te iubesc?
De nu ţi-am spus îţi spune floarea
Ce-a înflorit cu mine-odată,
Ea-n ploi de vară sărutată,
Eu cu iubirea ta udată
De tine, omul meu cel blând,
Ce-mi eşti în suflet şi în gând,
Soare ce-aprinzi lutul meu sfânt
Prin legământ.

poezie de Angelina Nădejde (25 mai 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă

dovada faptului că am fost
şi încă exist sunt
cele câteva cicatrici de pe trup
şi o urmă de bisturiu pe care
nu mă sfiesc să v-o arat
mai am câteva femei
pe care
le-am uitat definitiv
de fapt nici nu ştiu dacă
le-am iubit
dimineaţa
unele
mă împiedicau să văd răsăritul
altele
se aşezau la masă şi
îndepărtau locurile rămase libere
nu cumva Dumnezeu
să se aşeze între trupurile noastre
până în ziua în care
am coborât în mine şi m-am privit
am deschis toate ferestrele inimii
imprevizibil ţipătul zilei
mi-a dezechilibrat paşii
nu era decât o diversiune care
mi-a amintit de cineva şi
de toate trecerile mele prin viaţă

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă mă privea

ştiu că sunt vinovat de toate cele şi
mai ştiu că sfârşitul unei vieţi
nu-l aduce ploaia şi nici
zborul negru de deasupra

în drumul meu s-a pierdut
o urmă de om
şi atât...

poezie de Teodor Dume din Dumnezeu tăcut ca o lacrimă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost cândva pământul străveziu

A fost cândva pământul nostru străveziu
ca apele de munte-n toate ale sale,
în sine îngănând izvodul clar şi viu.
S-a-ntunecat apoi lăuntric, ca de-o jale,
de bezne tari ce-n nici un grai nu se descriu.
Aceast-a fost când o sălbatică risipă
de frumuseţi prilej dădu întâia oară
păcatului să-şi facă pe sub arbori cale?

Nu pot să ştiu ce-a fost prin vremi, odinioară,
ştiu doar ce văd: sub pasul tău, pe unde treci
sau stai, pământul înc-o dată, pentr-o clipă,
cu morţii săi zâmbind, se face străveziu.
Ca-n ape fără prunduri, fabuloase, reci,
arzând se văd minuni – prin lutul purpuriu.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu iubirea Ta

Cu iubirea Ta mă înnoieşti în fiecare zi
Trecându-mă prin spinii lumii uşor
Să-mi cântăreşti tăria inimii în suferinţă
Şi smerenia sufletului cerută în zori.

Mă treci prin ulicioare strâmte cu câini
Din gurile cărora ies lătrături veninoase
Să-mi vezi stăpânirea de sine cum creşte
În ochii celor invidioşi pe haina bucuriei mele.

Mă treci prin surâsul florilor înlăcrimată
Să vezi dacă îmi ascund pupilele sub pleoape
Să-mi cercetezi gândul inimii în plâns
De poate trece pe flori cu irişii blânzi.

Mă treci prin valuri de-ocări şi durere
Prin ceasuri aducătoare de nedreptăţi
Să-mi vezi credinţa în tăcerea din gură
Cum îmi înnoadă limba în faţa tuturor.

Mă treci prin strălucirea aurului cu pupile
Şi prin bratele pline cu coşuri de bani
Doreşti să vezi de mă vând şi Te uit
Pentru toate deşertăciunile Pământului.

Cu iubirea şi dragostea Ta mă hrăneşti
Întărindu-mă ceas de ceas pentru toate
Şi mă îndemni să trăiesc şi să spun lumii;
M-am născut să nu mor niciodată în Hristos!

Mă treci, Doamne, prin faţa tuturor, acum,
Cu crucea pe umeri şi-un zâmbet pe gură
Şi simt cum unii se ţin după mine smeriţi
Iar alţii trecând pe-alăturea spun: Nu există
Dumnezeu!!!

Cu iubirea Ta... iartă Doamne nebunii, şi-al meu
suflet... de poţi!

poezie de Adelina Cojocaru (23 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!