muriri

umbra vulturului, aripile-i deschise
întunecă palma
de pământ unde întins sărmanul meu trup
aşteaptă
… nu pleca prea departe, pasăre flămândă,
pentru puii tăi ţin
din pulpă, din coapsă, din piept, nu pleca

s-a dus

nisipul, apele înalte de deasupra
lent
lunec

o gheară mi se înfige în ceafă, mă înalţ
văzduhul
e alb-sidef, trec prin agregări multiple

linişte

un pui de vultur îmi pare
priveşte fruntea, ochiul meu… întind o mână
îl prind şi-l ţin la piept: «pui mic, pui frumos…!»

linişte

cuib în formă de cadran se răsuci –
eram eu în postul minutarului…!

puiul de vultur crescu şi îmi îndeplini ruga
ştiam acum limba lui, îi vorbeam
umblu fără o pulpă, o coapsă, parte din piept
în căutarea
apelor înalte

umbra… aripile-i deschise… prinde
forma mea

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!